Pentru ca nu exista sincronizare. Nici pentru bere, nici pentru spalat, nici invatat. Nici macar aia cu interviul nu m-au prins la telefon, si a doua oara n-au sunat. In definitiv, eu sunt numitorul comun, deci eu sunt de vina. Asa cum o teorema creste mare dupa un numar suficient de experimente, asa si eu pot deduce ca nu ma suprapun din punctul asta de vedere cu aproape nimeni pentru ca sunt stricat. Sunt ca nuca in toti peretii de pe lume. Mi-am pierdut seninatatea, dupa cum se vede cu ochiul liber. Da, si ma simt cum ma simteam, adica nu bine. Nu bine deloc. Dupa un high invariabil urmeaza un low... nu? Doar sa nu fie prapastie. Si sa am echipament de protectie.
N-am sa mai scriu pe blog si n-am sa mai beau cumpar cola pana duminica. Inclusiv. Nu imi fac iluzii ca as reusi, da' merita incercat. Poate termin si cartea.
Auzi tu, carte din scrisori...
Cica s-a nascut in Vaideeni (vaaaai de eiii) unde totusi oamenii sunt destul de instariti :). Stiu mai multe decat ar trebui sa stiu si nu stiu nici pe departe cat as vrea sa stiu despre ea, but that's life. Atentie! Invata portugheza si engleza! and she's not afraid to use them.
Imi permit sa pun si poza, ca deh, e poza mea, care ma infatiseaza pe mine... she just happens to be in it :D
La multi ani!
Eu cand eram mic stiam una si buna: numaram scari. Cat am stat la etajul doi, stiam procedura pe de rost, si faceam in asa fel incat sa ajung la numar exact. Sunt 16 scari, si apoi pe culoarul de la etaj, pana la usa mea care era ultima, mai faceam inca 10 pasi, si stiam ca trebuie sa ajung invariabil la 26. Pentru a-mi atinge scopul, maream sau micsoram pasul exact cat era nevoie.
In cartierul meu scarile aveau 16 trepte cam in toate blocurile, si procedam la fel. Insa cand am dat de blocuri cu spatiul intre etaje, cum au caminele, the excitement began. Am gasit scari care aveau de la parter la etajul unu 7 si 9 scari, apoi 8 si 8 pana la etajul 4. Da, dar acum trebuie sa faci cel putin un pas si pe bucata dintre etaje (cum D-zeu se numeste, nu e mezanin, ca e intre toate etajele) si trebuie sa il iei il calcul la suma finala, asa ca trebuie sa reglezi numarul de pasi facuti pe etaj. De fapt, poti sa numeri doar scarile, sa iti vina mai usor.
Dupa scari, obicei care nu mi-a disparut nici acum, am inceput sa calc altfel pe strada. Sunt o gramada de crapaturi in asfalt (mai ales in Galati) de la cutremurul din 77 sau 78, nu mai stiu. Si crapaturile alea despart asfaltul in bucati de sine statatoare. Eu am vrut sa le imbin, asa ca puneam piciorul exact pe crapaturi, ca sa le conectez intr-un fel cu incaltarile mele. Desigur ca si asta necesita un minim de efort de reglare a pasului. Mai era o chestie: pe o bucata din asta de trotuar, delimitata de crapaturi, puteam fi doar eu. Adica asteptam (incetineam pasul) pana cand omul care mergea inainte sa elibereze bucata din fata mea, ca sa pot calca pe ea, pentru ca imi imaginam ca din varful incaltarilor iese un laser care strabate in plan suprafata asta cu viteza luminii (bine, nu imi pot imagina eu viteza luminii, dar sa zicem foarte foarte repede) si, dupa cum stim cu totii, laserul taie, si ar fi ajuns, prin reflexia (refractia?) din marginile suprafetei, deci din margine in margine ar fi ajuns invariabil sa atinga piciorul celuilalt, deci il taia si ramanea fara picior. Nu? Mi se pare logic. Din pacate asta intra in contradictie cu calcatul pe crapaturi.
Recent, au pavat trotuarele mai centrale cu dale din alea in forma de 8, ca nu stiu cu ce altceva sa le compar. Si sunt in doua culori, asa ca eu incerc sa merg intotdeauna pe culoarea mai inchisa. Nu e foarte greu, e mai greu pe dalele alea patratice si mari din centru, tot de doua culori, asezate ca pe o tabla de sah. Acolo chiar trebuie sa faci pasii mari, sau foarte mici, ca sa nu calci pe alb. Piciorul mare nu ma ajuta. De cele mai multe ori reusesc, dar in ultima vreme n-am mai fost pe acasa.
Stiu, titlul e very appealing :)). Dar e ora de aberat :| asa ca bare with me, daca tot ai ajuns aici.
Mi-a venit sa scriu despre diverse tipuri de oameni. Normal, inspirat de evenimente recente.
Fiecare se crede normal. Cred. Adica nu stiu sigur, dar vorbesti cu oameni si au niste pareri la fel de firesti ca "Buna ziua". Adica, cum, nu toti fac la fel? (si da, ma gandesc si la mine, dar eu n-am avut niciodata iluzia ca sunt normal sau intreg).
Mai intai, avem omul vesnic binedispus. Are burta si nu ii pasa. Nu da pe scoala mai mult decat un minim de interes. Nu neaparat genul jemenfişist (lol, ce cuvant am inventat) insa ala care are o incredere suprema mersul lucrurilor si nu e niciodata prea ingrijorat de nimic, are destule cat sa fie multumit si nu tanjeste la mai mult pentru ca se multumeste cu atat. Poate de aici vine starea aia de multumire continua.
Omul care binedispune mereu. In cazul meu, tre sa fii fata ca sa ma binedispui complet, dar trecem peste asta (n-are legatura cu fizicul). Persoana aia supersociabila, care vorbeste cu toata lumea, pare si chiar este inteligenta, ironica atat cat trebuie, iti tranteste niste vorbe de duh de stai si te minunezi :), zambeste des (normal) si stie sa gandeasca pozitiv de parca ar depinde viata de asta. Si pur si simplu atrage oamenii ca un magnet.
Omul care se impaca pe toti. El nu e suparat pe viata, nu poarta ranchiuna, e prietenos si amabil, dar hotarat. Normal ca se intelege bine cu toti, nu e indiscret, cel putin un amic bun pentru toti, vorbaret de obicei si nu exagereaza niciodata (mental vorbind).
Persoana super petrecareata, care vrea sa te scoata din casa oricand apare un cat de neimportant eveniment. Uraste sa fie singura si vrea mereu prieteni in jur, macar cat sa se simta bine. E un om temperamental si pasional.
Persoana cu o vointa incredibila, care isi poate impune anumite teluri pe care indiscutabil le atinge, insa nu tinteste absurdul. Nu stie ce vrea, dar asta nu o impiedica sa fie constanta in actiuni (caci suspectez o inconstanta in sentimente) si in starea stabila e deosebit de eficienta. Mult mai fragila, totusi, decat pare. Cel mai mult ii admir determinarea, dar si multe alte lucruri mi-as dori sa am si eu.
Persoana care intotdeauna vorbeste razand, sau glumind, vesela la suprafata dar nu mereu si la interior. Are nevoie de un foc constant puternic, posibilitate de hiperactivitate foarte ridicata, insa n-are parte si asta cauta constant: adrenalina constanta (adrenalina e totusi cam mult zis).
Fata aia frumoasa care lumineaza in jurul ei, indiferent daca e suparata sau nu :) dar nu e nici un mister aici...
Ala vorbaretzu frate! Ala care nu mai tace, totusi nu simti nevoia sa il intrerupi enervat, pentru ca poti sa nu fii atent la toata discutia si sa revii in ea fara sa fi pierdut nimic :D. In fine, nu debiteaza nulitati, doar vorbeste mult.. La fel, pare vesel mereu, dar e doar gura de el. Suspectez de lene crunta.
Al care munceste oricand, e la dispozitia muncii sale, si aici excludem pe cei care fac ceea ce le place la nebunie, ca aia sunt fericitii. Cei care se dedica slujbei (macar sa castige bine!).
(cine a ajuns pana aici trebuie felicitat).
Si eu. Eu sunt indecis, imposibil de multumit complet de lucrurile materiale, tangibile, uneori mult mai boem decat par, care uneori nu da doi bani pe parerile altora, dificil, cu toane (asta parca e refren) insa mai putine lately. Implicat, se pare. Chiar m-am mirat azi: m-a intrebat Marian Banica de ce nu colaborez cu vreun ONG. Ei bine, nu stiu. Depresiile cele mai depresive sunt grave. Am idei utopice, normal, am idei copilaresti, vorbesc destul de mult fara sa gandesc. Extrem de recent mi-am gasit o alta hiba. Imi creez scenarii in expectativa vreunui moment intens anticipat, insa in fata faptului propriu-zis nu reusesc sa zic/fac ce as fi vrut, e ca un fel de black-out. In momente din astea dispare cu desavarsire cerebralismul (?). Si sunt extrem de instabil. Ca si pasiuni, preferinte, chiar si ganduri.
Cam atat. O caracterizare foarte sumara. Si tineti minte, sunt doar cuvinte. Nu va agatati de ele.
Si da, "tipologiile" de mai sus nu sunt chiar asta, e descrierea catorva persoane cunoscute, care sunt mai mult sau mai putin emblematice pt mine. Si as vrea cate putin din fiecare.
Ieri ma întorceam de la "învăţat". Când să ies din Politehnică (da, la ora 1, mulţumesc frumos) m-a acostat un domn cam jerpelit. M-am uitat la el şi s-a oprit la vreo doi metri de mine. S-a pus pe burtă şi dădea semne de sociabilitate. M-am aşezat pe vine şi l-am chemat blând la mine. A început să meargă târâş, ca prin tranşee. I-a luat vreo 30 de secunde să ajungă la mine, şi eu n-am vrut să mă apropii ca să nu îl sperii. A venit la mine dând din coadă şi abia aştepta să fie mângâiat. L-am alintat de vreo doua ori, şi până la ieşirea din Poli, adică încă 100 metri, nu m-a lăsat neam în pace. L-am mai moţolit o dată, de murea de plăcere. Numai căţeaua de acasă mai face aşa.
Şi l-am lasat dezamăgit.
Must stay calm. Must not lose control. Must be rational and calculated. Must not beat up every motherf**ka in the fu**ing area, must not break their teeth, nor f**k the laborant in the ass or the prof in the mouth.
Must go on. There have been worse days.
Simona se marita si eu sper sa fiu invitat. Si noaptea nu e cel mai bun sfetnic, insa o plimbare/discutie noaptea da.
Tot ce scriu eu aici in coltul meu nu trebuie luat in serios. Nu te intereseaza pe tine ca eu scriu serios sau nu, important e ca nu pot fi tras la raspundere. Ce e pe blog, ramane pe blog (spatiul virtual nu transcede in cel real). Drept urmare, nu ma intereseaza daca tu consideri blogul meu unul umoristic, tragic, ironic. Daca ti se pare vreodata ca scriu despre tine, spune-ti ca ti se pare doar. Refuz sa fiu facut responsabil. Parerile sunt binevenite si necenzurate, insa, asa cum multi altii au facut, si eu separ persoana fizica de cea virtuala.
Sunt toate probabilitatile ca noi toti sa fim de fapt prinsi in Matrix, fara putinta de libertate completa, ci doar cu o iluzie perpetua indusa de falsul mesaj al societatii actuale referitor la libertatea individului. Chiar si daca persoanele noastre traiesc intr-un univers liber, cu totii suntem insignifianti raportati chiar si numai la memoria colectiva, la constiinta lumii; suntem doar un fir de praf intr-un ocean imens. Sa ne purtam ca atare.
Sa nu va prind zicand: "Ce ai mai facut? A, lasa, ca am citit pe blog."
Am zis.
Comportamentul homo sapiens (sapiens) uimeste de fiecare data. Nu m-ar mira daca toate filmele cu extrateresti, comedie, horror, sf, in care astia de p-afara vin sa ne studieze si sa invete comportamentul nostru, deci nu m-ar mira daca toate acestea ar avea mai mult decat un sambure de adevar.
Si, nu-i asa, comportamentul se observa cel mai bine in urma actionarii unor stimuli externi. In cazul nostru, sesiunea. Daca vreti sa studiati comportamente tipice, nu mergeti nici la cel mai bun student, nici la codasi. Mergeti la cei de mijloc. Un mijloc vast majoritar ("omul e destept, multimea e proasta" VS "Prosti, da' multi!").
Ei bine, dupa ce m-am spart in figuri cu textu de mai sus, trebuie sa stiti ca si atunci cand toate semnele iti arata ca urmeaza un examen de kk, care se trece copiind, cand vezi ce fel de materie e, iti dai seama ca nu o sa iti foloseasca, nu ai chef, ai facut o gargara de laborator si o balareala de curs, cand planetele se aliniaza si au loc intalniri amicale intre dusmanii politici din Romania, chiar si atunci unii se streseaza, vor sa afle cate ture de sala a dat profu, ce ceas avea la mana si de cate ori a clipit in directia NNV.
M-am gandit ca dintre colegii mei, nici unul, dar nici unul nu ar fi pus subiectele de la examen pe grup, si nici informatii despre atmosfera. Azi m-au intrebat putini. Doar vreo 10-15. Si ma intrebam eu: daca (doar) eu m-am stresat pentru altii, n-ar trebui sa imi fac un wishlist pe Google sau cine mai stie unde, si sa dau un mail pe serie (subtil, nu?) ca sa imi primesc rasplata?
Nu, de fapt, stiu, la absolvire o sa primesc o felicitare :)
Dar sa nu fie roz!
Ca sa nu ramana mai prejos, domnu si-a cumparat domeniu (si acum sunt eu mai prejos), dar si-a pus WordPress, deci n-o sa se imbogateasca prea curand =)). Gelu adauga si poze, deci clar nu mai aveti ce cauta la mine de acum incolo, o sa imi fure cititorii.
Credeam ca daca ai blog pe WordPress, Blogger sau aiurea esti mai tare si scrii mai misto, dar m-am inselat. Cei mai placuti au fost in continuare Didi, Gelu, Diana, Andra, care au scris la un moment dat sau inca scriu pe 360, oameni care chiar nu scriu pentru nimeni altcineva si nu le pasa daca ii intelegi. Si speram sa se pastreze asta si cand se vor fi mutat cu totii (migratia a inceput). Succes (la examen mah!)
-Ai pe cineva? intreba Mathieu fara sa piarda o singura secunda.
-Sunt celibatara si am un copil, raspunse ea pe un ton la fel de sec.
-E perfect. Ma vrei?
-Da.
[...]
-Cand ma gandesc ca m-ai lasat sa astept sapte ani! Sa astept si sa sufar!
Iar Mathieu protesta:
-Dar si tu m-ai lasat sa sufar! De ce nu mi-ai spus ca ma iubesti, cand aveai doisprezece ani?
-Asta trebuie sa faca baiatul! i-o taia scurt Plectrude.
As vrea sa ma deplasez cu bicicleta in fiecare zi. Eu nu am avut decat un Pegas pe care am mers de vreo doua ori, prima data cu tata, cand (sort of) am invatat sa merg. Daca am mers de inca 2 ori de atunci...
Mi se pare cel mai cool lucru, sa mergi imbracat sport, cu ochelari sau sapca, cu muzica in urechi (genial!) cu rucsacul in spate si bicicleta sa fie sanatoasa. Poti merge oriunde, ai o libertate extraordinara, nu esti pieton dar nici nu stai in trafic precum nefericitii de prin Buc. Iti faci conditie fizica si dezvolti muschii de la picioare, unde imi doresc eu cel mai mult sa ma intaresc.
Am aceeasi situatie cu rolele. Adica am mers de vreo doua ori, dar nu am cazut. Partea buna e ca as avea cu cine sa ies. Pe de alta parte, nu am de la cine imprumuta pe masura mea (da, sunt mare). E sexy sa mergi pe role, si nu zic asta (doar) din cauza ca fetele care se plimba se imbraca revoltator de seducator (chiar ma intreb de ce, insa nu obiectez) - except grase. Suntem inundati de sexualitate, n-ai cum sa i te opui. Personal, ma mira faptul ca obsedatii sexual inca sunt priviti cu reticenta (poate ma invart eu prin cercurile nepotrivite) dar e ok ca inca poti fi virgina si sa nu fie aiurea. Bine, ca nu poti fi virgin si normal, asta e altceva, dar baietii pot fute si un grapefruit, si o placinta, lol. Eu am impresia ca mult mai multi baieti o fac, insa cateva fete o fac mult mai mult. (excluzand profesionistele, desigur). Am I right? Sau poate avem masuri diferite...
Cam asta mi-a trecut mie prin cap in timpul pauzei de invatat. M-am gandit sa share.
Cum poti sa ii zici la multi ani fara link? omg what a loser =)) ei bine, he thinks "blogosfera" sounds lame as hell, as well as many other things. He snores, he loves, he talks his ass off. Pacat ca nu au fost vreodata alegeri pentru mascota. Si lucreaza la BitDefender. What the hell, daca nu-i pun link, degeaba! Might as well post this:
(portret)
No, wait, i can do it myself! Nu ma grabi, ca-mi pierd ideile. Pai te-apuca noaptea pana scrii tu! Taaci mah, ce stii tu? Pai stiu. Ce mah, esti mai destept? Scrie tu! Da-te la o parte! Ha ha, uite la el, vrea sa se dea interesant! Pai sunt interesant, boule.
Ei, sa lasam asta. Primul punct pe ordinea de zi este ca sunt smecher. Mi-a raspuns decanul la mesajul indraznet si a zis ca facem pe dracu in patru si tot dam atunci cand am stabilit. Pai, acum mai ai o sansa la smp. Da mah, decanu asta e chiar de treaba. Nu stiu cum a ajuns Andrei prodecan, ca ceilalti sunt blanzi ca niste mielusei, si Popescu, asta, si Sgarciu. Si, ce altceva? Pai, azi suntem cuminti, cum ar veni. Cuminte tocmai pentru ca am facut o boacana si am suparat pe cineva. Pai copiii cuminti nu primesc nimic, decat cand sunt copii. Tu nu mai esti, si nici 1 iunie nu mai e. Ei bine, eu am primit dulciuri de acasa. Nu, dar asta oricum primeai.
Pari cam deznadajduit. Pai si tu la fel. Da, suntem amandoi asa. Nu stiu ce naiba, nimeni nu mi-a ridicat moralul azi :)). Pai privesti lucrurile dintr-o perspectiva gresita, ar trebui sa ridici tu pe-al altora. Nu pot, pentru ca nu stiu oameni care sa ma vada ca o piatra de temelie, nimeni nu fuge mai intai la mine sa se descarce, poate doar vreo doua persoane. Cand incerc sa ajut, ori sunt un om care isi baga nasul, ori pur si simplu inoportun. Chiar nu ma sincronizez cu nimeni?
Sandalele ma bat. S-a naruit un vis. Si nimeni nu vrea sa cumpere tricouri de la Threadless cu mine. Si pisicile NU sunt rele. Dar clatitele sunt bune. Si Sinatra. Pai daca nu te scoate din starea asta, degeabaaa. Nu, n-a fost degeaba. Macar am sa imi aduc aminte.
Gimme some sugar, baby!
Fredo & Pidjin give away tees and underwear on their birthday! Just what i want for Christmas :) Oh wait, Eugen and Tudor are giving away...
Ea e destul de inalta. Are 21 22 de ani si e bruneta naturala. E foarte frumoasa, desi nu o crede si se sperie de poze. Da, e frumoasa oricand.
E foarte desteapta si amuzanta. Uneori tind sa cred ca are un simt al umorului mai dezvoltat decat al meu, de vreme ce nu ii inteleg toate glumele :). E destul de plictisita si isi doreste de la viata exact opusul, lucruri incitante si noi in fiecare zi. E vesela, cel putin in aparenta, tot timpul. Ii place sa se distreze si o face cand are posibilitatea, insa - atentie contradictie - ii place si sa vegeteze/leneveasca.
Ea e timida, insa compenseaza prin a fi o fire deschisa si prietenoasa in genere. Presupun ca este si foarte pretentioasa in cateva privinte care nu se vor numi.
Incapatanarea ar putea fi la ordinea zilei, oarecum si impulsivitatea. Desigur, acestea nu fac decat sa accentueze o personalitate de exceptie. Ocazionalele rateuri se pot ierta.
Uneori te ia prin surprindere, si in bine si in rau. In fapt, nu te poti plictisi de ea, deci in bine te surprinde constant. Are, desigur, cateva ciudatenii pe care nu le pot pricepe, insa cine nu are? Oricine ar trebui sa poata trece peste ele daca vrea sa cunoasca o minunatie de fata.
Ciudat, ar trebui sa o stiu atat de bine, dar simt ca am scris atat de putin ...
