Am terminat un Cărtărescu mic, un fel de lectură obligatoriu-snoabă, cum ar zice unii. Nu mi-a plăcut prea mult, dar dincolo de gusturile în materie de lectură şi aşteptările de la un text, se pune problema femeilor.
Sunt femeile de iubit pentru că sunt femei, nu sunt bărbaţi şi nici altceva? Cât de relevant poate fi un romantic incurabil purtător de penis în materie de femei, nefiind deosebit de experimentat în domeniu, după cum singur afirmă? Se pare că multe din povestiri i s-au publicat în Elle, Tabu şi alte reviste care nu sunt de femei, dar în condiţiile anilor 2000, cum poţi să spui că iubim femeile pentru că nu se masturbează? Pe ce lume trăieşti tu, Mircea? Încerci să idealizezi femininul atribuindu-le o sfinţenie de-a dreptul hilară? Ştiu, ştiu, şi rahatul lor miroase a levănţică.

Îmi permiţi să-ţi spun Mircea? am uitat să te întreb în paragraful anterior. Să presupunem că îmi dai voie. Totuşi, pe bomba de aur n-ai avut-o, însă ţi-ai proiectat-o în patul tău în locul femeii întâmplătoare pe care ai agăţat-o în ultima seară la mare. Săraca Mădă sau Cătă nu era destul de femeie pentru tine? Pentru că penisu înfierbântat de soare şi-a stabilit singur o categorie exclusivistă în care, vezi Doamne, nu putea intra nici o femeie în afară de blonda de pe plajă? Din cum ai descris-o tu, pare un fel de Nicoleta Luciu blondă. Sau mai bine o Roxana de-aia de la Antena. Ţâţe mari, mare şi ea, o fi având şi labii aurii, dracu ştie. Păr bogat şi gata reţeta, we're all set! Acum să o pozăm cu ochii minţii, să o photoshopăm cu niscaiva cuvinte bine alese şi o vom memora pe vecie într-un JPEG pe 8 neuroni, ca mai târziu să o elogiem într-o povestioară ce va deveni subiectul adoraţiei atâtor femei pentru că le amăgeşte crezând că toţi bărbaţii sunt incurabil romanţioşi şi au obiceiul de a pune femeia pe piedestal.

Mai presus de toate, nu mi-a plăcut cum femeia devine simply o fiinţă superioară. Să lăsăm visarea un pic deoparte, cum rămâne cu femeia care e bătută de bărbat şi în continuare rămâne cu el pentru că îl iubeşte? Devine fiinţă inferioară, decade din miroboloşenia ei feminină? Cum rămâne cu femeile snoabe, cu cele afectate, cu cele băieţoase? Ce ne facem cu femeile grase? Eşti dezgustat de şunci revărsându-se din blugi. După 6 luni, o reîntâlneşti mult mai slabă, arată extraordinar şi parcă-parcă ai vrea să o f*ţi (mi s-a atras atenţia că m-aş transforma într-un alt personaj înjurător al blogosferei, aşa că mă cenzurez din când în când). Acum începi să îi scrii poezii, să îi faci curte, orice ca să ajungi între coapsele alea, dar tu ai impresia că e o împreunare magică, guşti din dulcele nectar al zeilor, mângâi divinele gurguie, etc. După alte 3 luni, în urma unei despărţiri dureroase, a luat iar în greutate şi nici gând să îi mai arunci o privire interesată. Poate dacă ar mai slăbi, cine ştie, poate o să o mai suni.

Am găsit un tabel foarte drăguţ, vă invit şi pe voi să aflaţi că nu există femei mai înalte de 1.80. Nu ştiaţi, nu? Păi femeile trebuie să fie cum le vrem noi, cum le visăm, cum ni le imaginăm, imaginaţie alimentată pentru unii mai impresionabili de lecturi precum Cărtărescu. Dacă nu sunt aşa cum le vrem noi pur şi simplu nu sunt femei pentru noi. Poate pentru alţii.
Cu tot respectul, cred că astfel de povestiri nu fac decât să adâncească diferenţele între sexe şi opiniile contrastante ale fiecăruia despre celălalt.
Poate cel mai frustrant e faptul ca m-am regăsit pe mine în povestirile lui, eu cel de-acum prea puţini ani.