Expat Mish Blog
I don't hate people, I just feel better when they aren't around

 Nu are sens să schimbi ceva dacă totul merge bine, nu? Şi totuşi unii o fac, pentru că nu ştiu să aprecieze ce au.
 
 A fost odată un student care locuia în cămin. Stătea bine şi nu se gândea să plece, pentru că plătea foarte puţin pe întreţinere. Avea un job destul de bine plătit şi destul de stabil, cu foarte mult potenţial de creştere. Însă el nu era mulţumit. În camera de cămin era înghesuit cu alţi studenţi şi devenea sufocant, chiar dacă nu trăise niciodată de unul singur pentru a face diferenţa. La muncă, şeful nu prea îi dădea de lucru şi se plictisea enorm; a ajuns să îi displacă slujba şi statul degeaba câteva ore pe zi aşa că şi-a dezvoltat un obicei prost de a freca menta pe internet, obicei care i-a intrat în sânge şi cu care se luptă până în ziua de azi. Ar fi putut să fie autodidact şi să înveţe multe lucruri interesante dar nu era destul de motivat, pretinzând că are nevoie de îndrumarea unui mentor. Făcea în fiecare zi o oră pe drum către muncă şi a început să urască rutina de birou şi sculatul de dimineaţă, dar mai ales, mai ales drumul împuţit pe acelaşi traseu către acelaşi loc urât din acelaşi oraş pe care începuse să îl deteste, tocmai pentru că nu putea ieşi dintr-un cerc vicios în care prinsese viteză (unghiulară). Pentru că avea prea mulţi bani, s-a gândit să facă rost de şi mai mulţi, aşa că a făcut un card de credit şi a început să consume din el şi nu l-a mai acoperit niciodată. Caz clar de nefericire egoistă.
 
 Ce-ar fi putut face studentul nostru pentru a-şi orândui viaţa şi a descoperi iarăşi plăcerea de-a trăi? În primul rând ar fi putut merge la un medic pentru a afla de ce nu mai are energie pentru nimic în afara orelor de muncă. Nişte somn n-ar fi stricat nici el. Ar fi putut cunoaşte o fată drăguţă din afara cercului de prieteni cu care să o ia de la zero, în loc să lingărească după ciorbe reîncălzite şi deserturi lăsate-n soare. Ar fi putut să îşi folosească timpul nealocat de la muncă pentru cauze mai nobile cum ar fi aprofundarea unor lucruri pe care (s-a dovedit mai târziu) nu le ştia. Pentru combaterea stării de apatie, ar fi trebuit să-şi găsească un hobby drăguţ cum ar fi fotografia (şi să exerseze) sau să se implice într-o organizaţie non-profit precum EcoAssist care i-ar fi putut oferi satisfacţiile personale după care tânjea într-atât. Ar fi putut petrece mai mult timp cu prietenii ieşind în oraş, în cluburi, ieşind din oraş, descoperindu-şi ţara pe care nu o cunoştea nici cât negru sub unghie. Ar fi putut să economisească bani pentru zile negre, chiar dacă nimeni nu putea prevesti venirea crizei economice. Cu banii economisiţi ar fi putut face excursii memorabile prin Europa, fără fiţe, doar un rucsac şi mult entuziasm. Dar entuziasmul era lipsă.
 
 În schimb, studentul a împrumutat cu dobândă un rezervor de aer, şi-a legat nişte pietre de moară de picioare şi s-a aruncat în lac doar cu o frânghie, zicându-şi: Pot să îmi ţin respiraţia şi să mă târăsc afară din lac înainte să mi se termine aerul?
 

 

 Într-o săptămână ce a intrat în istorie şi i-a lăsat pe biologi mască, întreaga cultură globală de tutun a fost extirpată de pe faţa Pământului de un virus misterios. Autorităţile au descoperit că virusul a fost sintetizat în laborator de un individ de cetăţenie română adus la pragul nebuniei de către fumătorii din jurul său. Acesta a cauzat pierderi materiale de sute de miliarde de dolari şi pierderi în locuri de muncă de ordinul a câteva milioane, de la cultivatorii care îşi hrăneau familia din asta şi până la marile companii de tutun care încă nu au emis comunicate de presă, pentru moment bazându-se pe stocurile personale. Unul din cei mai respectaţi medici chirurgi din Statele Unite a fost citat spunând: "Mi-au luat pâinea de la gură. Dar nu-mi pare rău". Încă nu se ştie ce-a vrut să spună cu asta.
 
 O veste de asemenea anvergură a scindat presa în două. Marea majoritate a deplâns pierderea unei familii de plante şi impactul pe care l-a avut asupra economiei globale, însă foarte puţini au pictat un tablou al viitorului nu prea îndepărtat, în care lumea ar rămâne fără ţigări. Ce ar face, s-au întrebat televiziunile, ziarele şi blogurile. Cu ce va fi înlocuit tutunul? Cu siguranţă nu poate fi lăsat un gol, 1.22 miliarde de oameni nu îşi vor găsi brusc o nouă ocupaţie pentru pentru cele câteva ore petrecute zilnic cu ţigara în mână. Marijuana fiind ilegală, opiumul la fel, cannabisul idem, lumea se tot întreba ce va urma. Un singur ziar de provincie, pentru câteva mii de oameni, a publicat un articol lăudând iniţiativa nebunului şi prevestind că speranţa mondială de viaţă va creşte iar oamenii vor fi mai sănătoşi per total. Autorul articolului a fost concediat de la Viaţa Liberă după ce s-a aflat că era prieten din copilărie cu făptaşul "crimei secolului", după cum fusese numită.
 
 Oamenii au avut reacţii diferite, toate implicând grade diferite de stupoare. Militanţii anti-tutun s-au bucurat în linişte, cel mult au dat o petrecere cu nişte suc şi bere într-un subsol, pentru că, la urma urmei, rămânea impactul financiar. Nimeni nu s-a bucurat pe străzi de frică să nu fie luat la bătaie de un grup de fumători irascibili.
 
 Nimeni n-a putut împiedica explozia preţurilor stocului rămas. Tutunul a devenit o marfă de contrabandă de lux. Aproape instant toate cartuşele rămase au fost cumpărate de cei mai bogaţi oameni ai planetei, care şi-au făcut provizii pentru a le ajunge o viaţă. Cei din conducerea companiilor au încasat banii şi-au fugit pe unde au apucat. Până să se dezmeticească oamenii de rând, aproape că nu mai existau ţigări. Ar fi făcut şi revolte, doar că nu mai era nimic de furat. Printre țările cele mai puțin afectate s-au numarat Olanda, UK și surprinzător Jamaica.
 
 Despre fumători, se poate spune că au primit vestea cu bine. Adolescenţii şi puştii teribili au găsit repede alte lucruri cu care să-şi afirme rebeliunea, opium, cannabis şi, bineînţeles, cânepă. Fumătorilor înrăiţi nu le-a picat prea bine. Unii dintre ei plănuiau să renunţe de ani de zile şi eşuaseră în câteva rânduri, aşa că şi-au spus: Dacă nu acum, când? În săptămânile de după "incident", parcurile erau neîncăpătoare de indivizi care îşi epuizau frustrările cu 15 minute de alergat şi 10 de tuşit. Încet încet, şi-au revenit. Au fost şi unii ajunşi la marginea facultăţilor mintale: oameni mergând zi de zi pe stradă din om în om, cerând o ţigară, implorând, plângând. După două-trei luni şi-au revenit şi ei, dar au rămas cu sechele pe viaţă. Vama Veche n-a mai fost niciodată la fel.
 
 Vinovatul pentru toate aceste fapte a primit într-o zi o vizită în închisoare. Era o fostă prietenă din tinereţe, fumătoare înrăită, motivul pentru care el dezvoltase virusul - voia să o ajute. S-a uitat la el timp de 5 minute fără să spună nimic, apoi a plecat.
 
 Două zile mai târziu, a fost găsit mort în celula lui, fusese otrăvit.
 

 

Arhivă blog

Label Cloud