Pentru că azi expira pieptul de pui pe care l-am cumpărat în perspectivă cândva săptămâna asta după care m-am dus acasă şi am comandat o pizza sau mi-am făcut o supă la plic, nu mai ţin minte, m-am decis (a durat ceva!) ca să îl şi anume gătesc.
[offtopic] Pieptul de pui e foarte sexy la pipăit, foarte... mamar[/offtopic].
Nu am cuptor, aragaz, nici măcar reşou pentru că s-a ars. Din fericire am un vas special pentru microunde pe care l-am folosit de 3 ori max pentru că gătitul la microunde e ca mâncatul de soia, n-are nici un farmec (so I hear). Dar foamea împinge oamenii către lucruri nesăbuite.
Google really is my friend. Dă-i cu reţete de "chicken breast sweet and sour sauce microwave". Acu, el săracu mi-a servit pe tavă rezultatele bune, faptu' că site-ul ţintă era varză e partea a doua. După 3-4 încercări am decis să fac un mix de mai multe reţete, cu alte cuvinte îmi inventez eu una şi pun în ea ce găsesc prin sau pe lângă frigider.

Am luat puiu, l-am pipăit obscen, l-am spălat de i s-ar fi întărit sfârcurile de-ar fi avut, l-am fisurat pe mijloc şi prin mijloc adică am făcut oareştece fâşii din el. Studenţeşte l-am aşezat într-un vas micuţ, am tăiat o juma de roşie în feliuţe, am mai pus un strat de piepţi de pui sfâşiaţi şi încă un topping de roşie. Am stors şi-o juma de lămâie pe acolo, că văzusem într-o reţetă şi cu lămâie. Piesa de rezistenţă era sosul comercial dulce şi acrişor, un fel de eu într-o zi bună. Torn ca nesimtitul până îmi dau seama că la fund nu i-am dat puiului cu sos, aşa că fac o mânărie şi răstorn ca să uniformizez aportul de dulce şi acru. Mă rog!

Când să preîncălzesc cuptorul, vezi doamne nu mai merge. Hahaha, am fiert azi un ou într-o cană şi a explodat în cuptor, a trebuit să curăţ bine tot pe-acolo, te pomeneşti că i-am băgat apă pe unde nu trebuie. Dar nu, un pic de răbdare a rezolvat treaba, am purces la gătit juma de oră mai târziu, când se răcorise înfierbântatul.
Şi dă-i cu reprize de câte 5 minute, scoate puiu, infinge puiu, e crud, mai lasă-l. Nu m-am prins că sosu ăla se cam lichidizează decât la sfârşit. După 3 reprize la high şi 2 la medium başca o degustare am zis ca mai bine îl mănânc aşa decât să se întărească mai mult.
Partea bună - arată cam aşa, which is not bad by my standard:

Partea proastă e că puiul ăsta e cam tare, nu foarte tare dar când am văzut ce iese mi-am dat seama că: 1) seamănă ca şi alcătuire cu puiul dulce-acrişor de la chinezi de care mai mănânc când merg în Băneasa, 2) puiul chiar ar fi trebuit să fie bucăţele cubice, nu? adică "bite-sized".
Partea proastă, dar inevitabilă, a fost că sosul ăsta s-a diluat. Plus că avea acelaşi gust ca şi cel de la oblici, nu cumva şi băjetii cu chopstix folosesc tot sos industrial? Nu de alta dar sosul dulce-acrişor chinezesc are o reţetă de sine stătătoare, dau cu presupunerea că ar fi mai bun decât cel ambalat.
Într-un final a ieşit meci egal, eu am sfârşit cu stomacul destul de plin şi el, puiul, a sfârşit mort (parte dintr-un proces mai lung care a început cu un ou). A rămas totuuşi o jumătate din tava de pui, o să îl gătesc mâine expirat (o să mor!)

Nowadays îi sun pe părinţi doar pentru sfaturi legate de cooking and cleaning, respectiv gospodărie prin casă. Recunosc că tata nu mă lasă niciodată cu o nelămurire în aer, ştie să explice şi pentru proşti cum se înlocuieşte o priză, cum se lipeşte nu mai ştiu ce sau ce fel de cablu tv şi banană trebuie să cumpăr. Mama nu prea ţine pasul cu noile trenduri în materie de alimentaţie, în speţă "low fat foods" cu toate că e o bucătăreasă excelentă, mai pricepută ca mama ei sau oricine altcineva din familie. Dar până aici se întinde autoritatea lor.

În schimb, eu mă văd pus în postura de a instala un program care să îmi randeze posturi tv pe internet, sau transformatoare din doc în pdf - nu sun un prieten, nici nu ştiu ce prieten ar putea să ştie prostioarele astea; vreau să instalez un chichiţ în linux sau să caut software pentru remote connection de desktop, sau poate vreau să îl folosesc pe cel al windows-ului - nu o să ştie un coleg de cameră cum să faci asta, tot la guglea te duci; îmi schimb template-ul la blog sau vreau să îmi instalez taburi şi să îmi promovez blogul, trrrrust me, nu te duci să citeşti la bloggeri cunoscuţi de la noi, te duci la google care îţi arată cele mai pertinente sfaturi; eşti la muncă şi încerci de 3 ore să instalezi patch-ul pentru serverul xx şi de fiecare dată îţi dă eroare - ai încercat să rogi un coleg să te ajute dar de silă îţi dă un sfat în grabă şi îşi vede de ale lui, tu deja nu mai poţi să deranjezi pe alţii care au treburi importante, nu ca tine, te întorci la vechiul tău prieten; cauţi un bar mişto în oraş care să aibă mese mari, de 20+ de oameni, faci o reuniune de clasă, ceva? du-te şi caută pe google (sau metropotam, hehe); cauţi oferte de low cost, ponturi de cazare ieftină şi bună în Amsterdam, vrei să afli locurile de vizitat şi ce e de făcut? www.google.com is the key (aici fac un pic de mişto, pentru că eu am fost în Amsterdam şi o să fiu pe post de guglea pentru Miez, dacă vrea să profite de mine).
Cred că la ultimele două evaluări mi-am exprimat dorinţa expresă de a putea să bat pe cineva la cap şi să învăţ de la omul ăla, cineva cu experienţă şi cunoştinţe (probabil şi răbdare) pe care să-l pot stoarce. La început l-am avut pe Silviu care a fost destul de tare, dar într-o firmă ca a mea profitul e singurul relevant, deci nu putem scădea eficienţa alocând ore preţioase din timpul celor experimentaţi pentru puţe ca mine. Şi tot la google m-am întors.

Am dezvoltat o relaţie de love love and hate (adică 2/3 şi 1/3) cu motorul. Nu aş putea trăi fără el (da, exagerez) şi totuşi site-urile care apar primele de obicei sunt cele mai stupide, gen portal afaceri.
[ignoranţă] Google are mare nevoie de un sistem uriaş de învăţare inteligent care să sorteze site-urile care se bagă în seamă de-a dreptul abuziv şi să indexeze corespunzător pe cele ţintă după preferinţele utilizatorilor chiar dacă ele nu sunt optimizate.[/ignoranţă] Înainte de economia de piaţă vine satisfacerea utilizatorului. Nu mă face să caut pe două pagini de câte o sută de rezultate, te rog!

Eu în continuare îmi doresc să am un prieten know-it-all la care să mă duc de fiecare dată când mă loveşte nevoia şi să nu se supere pentru asta. Momentan, am un prieten pentru cluburi şi baruri, unul pentru foto, unul pentru internet slang, poate dacă mă chinui unul pentru marketing... dar în general lucrurile funcţionează cam aşa:
Până una alta, eu sunt mulţumit să fac pe guglea pentru diverşi prieteni care apelează la mine, păcat că n-am spaţiu de stocare mare şi acces la internet. Aşa că folosesc Google.

Vorbesc cât se poate de serios. S-ar putea să nu se aplice pentru toţi, dar trebuie să recunoaştem prietenii la nevoie, nu?
Când eram mic, eu ştiam una şi bună: am o întrebare, du-te la mama sau tata. E un clişeu, ştiu, dar ei erau lumea mea. De la 7 ani până pe la vreo 17 am tot mers cu întrebări la ei, indiferent din ce domeniu ar fi fost - desigur că în tinereţe nu eram versat şi nu depăşisem graniţele sferei de cunoştinţe generale care plutea prin casă, cu tot cu lecturile auxiliare pe care mi le-am permis. Atunci nu exista Google, mai bine zis nu aveam eu internet. Însă nu simţeam nevoia unei alte surse, informaţiile veneau sau nu, cine eram eu să îmi judec părinţii după nivelul de cunoştinţe acumulat până la vârsta de 35-40 de ani?
Mi-au tot zis că părinţii trebuie să fie depăşiţi de copii. Într-un final i-am depăşit, dar nu am să am nesimţirea de a spune că sunt mai inteligent ca ei sau mai cu moţ. Pur şi simplu rolurile s-au inversat faţă de copilărie. E drept că lumea de acum se învârte mult mai mult în jurul tehnologiei şi media, ceea ce mi-a permis să devin dintr-o dată cel cu informaţia în familie. Calculatoare, filme, muzică, geografie, o grămadă de prostii care constituiau dintr-o dată răspunsurile la întrebările lor.
Dar în acelaşi timp mi-am dat seama că părinţii mei nu ştiu prea multe. Ori mi-am lărgit eu orizonturile, ori au îmbătrânit ei, oricum ar fi am început să fiu iritat, poate uşor dezamăgit de faptul că nu îmi găsesc răspunsurile la ei, pentru că îmi aduceam aminte clar că obişnuiau să îmi elucideze misterele în felul lor. În timp am renunţat la sportul ăsta, mai ales de când am ajuns la facultate. După mai multe eşecuri am învăţat să mă descurc singur în căutarea informaţiei.
Ăsta e începutul poveştii mele de prietenie cu Google.

La un aşa titlu pompos, nu-mi rămâne decât să te dezamăgesc cu conţinutul articolului. I'll do my best.

Când eram mic, credeam că pictura e artă, punct. Muzica şi filmele erau pentru divertisment. Nu am citit niciodată nimic despre artă şi probabil nici nu voi citi, fiind unul din domeniile care chiar nu îmi suscită interesul: teoria artei, zic. Pe mine mă interesează mai mult practica.

Acum totul e artă, chiar şi ceea ce nu demult era revoltător. Mă rog, aproape tot, dar nu m-aş mira dacă în viitor afişele Penthouse vor fi vintage, vândute ca piese de colecţie la vreo licitaţie cu strigare şi dat drumul (la portofel). Până şi Puya se auto-intitulează artist, la care dau replica lui Ralu Filip: "Dacă Puya e artist, atunci Cristi Minculescu e Michelangelo" - doar pentru că sună bine :). Ce naiba, am ajuns să scriem cărţi cu litere mici, sfidând regulile limbii române de dragul simpatiei generaţiei messenger.

Nu vreau să critic absolut nimic, departe de mine gândul, dar e o discrepanţă mare între cauză şi efect, să îi zicem aşa. Între ce scrie autorul, gândurile lui, direcţia pe care vrea să o imprime romanului său şi buchetul de simbolistică pe care i-l atribuie criticii sau profesorii de română :o) Mărturie stau 4 ani de liceu în care toţi am fost exasperaţi de Eminescu, Moara cu noroc şi Ion Barbu, trage-te-aş de barbă cu poeziile tale! Te-ai gândit vreodată dacă Eminescu chiar voia să zică toate lucrurile alea pe care le-ai citit în critica literară sau poate fumase ceva periculos rău?

Probabil toţi scriitorii s-au lovit de ideea asta la un moment dat, eu ştiu sigur că aş intra în panică dacă aş fi scriitor: Ce mă fac dacă oamenii nu înţeleg mesajul meu? Ei bine, înţeleg mesajul tău. Îl înţeleg ca la telefonul fără fir. Fiecare filtrează cu ochii minţii şi rămâne cu latura poveştii cu care rezonează. Mulţi se vor grăbi să îţi atribuie semnificaţii complexe pe care tu nici nu le-ai fi bănuit vreodată - de departe preferatul meu e drumul iniţiatic: personajul n-a trăit cu adevărat până nu ai scris tu despre el :D

Încet încet ne pierdem de esenţial. Esenţialul meu, desigur. Actualmente, pentru mine pictura e intangibilă. Nu o să pot să relaţionez niciodată cu un tablou, oricât de faimos şi desăvârşit ar fi. Am fost şi la Van Gogh şi la Rijksmuseum, nu m-a mişcat nimic. Sculptura, nici atât. Arhitectura îmi pare într-o bună măsură inginerie pură, altfel rămâne la stadiul de desen. Muzica? Normal ca muzica e artă, dar ce facem cu artişti ca Marius Moga sau Lil John? "Ima flame with a jet, cuz i like my nuts wet!" (I very much like Lil John, btw)

Nu. Pentru mine există literatură şi film. Şi după o infinită introducere, ajung la ceea ce voiam de fapt să spun. Filmele sunt ele însele pline de prejudecăţi, vizuale sau nu, dar mai mult de-atât eu sunt împânzit de ele aproape de fiecare dată când văd un film.
Ce premii a luat? Oscar, Sundance, Ursul de Aur? Care e buzzul pe imdb? Ce notă are? Cine joacă? Câte premii a luat ăla? Cine a regizat, ce filme a mai făcut băiatu ăsta, e mai şmecher aşa sau foarte underground şi "doar pentru cunoscători"? Mi-ar fi şi ruşine să dau exemple, nu mă consider cunoscător :). Asta ca să nu mai zic ce îndârjeală îmi provoacă părerea altora despre un anume film. Dacă vreo fată amatoare de horroruri îmi zice că s-a plictisit la nush ce film "prea psihologic, dragă" imediat îmi suscită interesul şi îmi devine simpatic pe nedrept. Dacă citesc ceva pe Vladinho, de exemplu :)), despre ultima apariţie în topurile americane, în termeni laudativi, deja ştiu ce film n-o să văd anul ăsta. Şi tot aşa.
Citând de pe hard-disk (nu e al meu, e al unui prieten), intenţionez să vizionez următoarele filme "grele": North by Northwest, Jeux d'enfants, Breaking the waves, Citizen Kane, Seven Samurai, Apocalypse Now, Blade Runner, Vertigo (nu vă plictisesc cu filmele uşurele - vezi? asta e prejudecată!) şi tocmai faptul că le consider grele mă împiedică să le văd într-o seară din săptămână, casual, cu o bere în mână după muncă. Prejudecăţi grămadă!

Să vorbim şi despre cărţi. Ce poţi să afli despre ele? Aproape niciodată nu citesc recenzii (sorry, Tomata, sorry Barbie, citesc doar titlul), poate doar ce scrie pe spate, lucru care-mi iese imediat pe cealaltă ... hmm, orbită. E adevărat că multe cărţi sunt foarte cunoscute. E adevărat că mulţi oameni recomandă un număr de cărţi care odată ce încep să se repete îşi găsesc un locşor în spatele minţii mele şi se cuibăresc acolo, până când drumurile noastre se vor întâlni la Cărtureşti sau Gaudeamus. Singurul motiv pentru care cer recomandări de lectură e faptul ca sunt mult prea multe bune, precum toate lucrurile care merită pe lumea asta. Pentru că nu pot trage la sorţi, aleg să merg pe recomandări, nu ale oamenilor pe care îi admir (cum ar fi la filme) ci oameni care citesc (mai) mult - şi nu le cer recenzii de carte. Pur şi simplu le cer titlul şi autorul. Odată ce încep lectura, orice altceva nu mai contează, se ridică pereţi în jur, uit filme şi păreri, similitudini şi antiteze sau influenţe literare. Poate de-asta voi rămâne novice perpetuu, n-am să pot spune niciodată ce şi cine a influenţat o carte.
Singurele două cărţi care au fost alterate din exterior, după memoria curentă, sunt On the Road şi De ce iubim femeile. Nu mă întrebaţi de ce.

Caut în continuare modalităţi de a elimina prejudecăţile din calea vizionării unui film, bun sau nu. Poate nişte studii de cinematografie?

Mai ţii minte elipsa de la '99?
Nu, în 99 eram în gimnaziu şi nu prestam elipsoide dar îmi amintesc de eclipsa din 11 august. Încă mai am ochelarii pe acasă pe-undeva şi încă mai ascult parodiile Vacanţa Mare după 'eveniment'.

De ce nu mănânci icre şi vinete?
Pentru că icrele sunt ouă de peşte. Păi ce mă, peştele se ouă? Deci clar vin de prin alt orificiu... să le mănânci tu!
Vinetele seamănă cu icrele, deci nu mersi. Plus că se pârjolesc la foc dar tot ca un terci arată.

De ce nu te scoli de dimineaţă ca să ajungi departe?
Indiferent la ce oră m-aş scula, tot până la capătul Bucureştiului trebuie să ajung. Chestia asta cu viaţa, bat-o vina, cum că trebuie să experimentezi şi să înveţi din greşeli e un mare flit. Nu-i mai simplu să îţi zică cineva: bă boule, dacă te duci la interviu la o firmă în Pipera şi te angajează, tu o să trebuiască să mergi 50 de minute în fiecare zi până acolo cu 1-2 transpoarte în comună. Nu mai bine te angajezi tu aicisha la Semănătoarea, că în vreun an o să fie aici nişte clădiri mari de birouri cu geamuri transparente de unde poţi contempla aruncatul de la etaje cu două cifre? Nu fi fraier, că mai încolo o să te ataşezi de colegi şi n-o să mai vrei să pleci...

De ce nu pleci din România?
Păi plec, dacă am şansa. Mă duc să răspândesc cuvântul Domnului şi farmecul Borcanului şi în alte ţări, chiar şi străine, în locuri unde soarele bate doar pentru turişti şi în rest ploo în gură după (pudi)blonde de 1.80. Partea bună e că fiecare din voi, popândăilor (A© Geo), o să aibă pe cineva acolo care să-l găzduiască de va fi în trecere, mai ales dacă ai ţâţele mari şi nu eşti egoistă.

Tu citeşti bloguri?
Îmi plac foarte mult blogurile lui Vladinho şi Ciprian Mihalache, sunt foarte distractive. Ah şi Perez Hilton, am impresia că e sora mai mică a lu Parisa Hilton, juna primă a clanului Cămătaru, nu?

Ai fost vreodată la curve?
A, ţie îţi arde de filosofie. Nu, în Amsterdam nu am fost la curve, deşi era o curvă cea mai curbă dintre toate. Cred că era preşedinta comitetului de prostituţie din Cartierul Roşu.
Aaaa, întrebai în general? Nu ştiu, o să le întreb.

Câte calorii are o sticlă de doi litri de Coca-Cola?
Fiecare 250 ml=105KCal=439.5 KJ.
250 ml..........105 KCal
2 l.............x
x=2*105/250=0.84 KCal ooo doar atât? x=2000*105/250=840 KCal ooo cam mult.

Ce ai câştigat la Roblogfest?
Păi mi-a strigat ăla mare şi negru numele pe scenă,

şi dacă vi se pare că mă laud, ei bine nu am primit nici măcar o înştiinţare de lo(o)ser cu o palmă peste ceafă de porc. Nu eu porcul. Am vorbit, oarecum, cu băiatu care era pe locul trei, am făcut blat şi am zis că ia el mausu şi eu tastatura, dar în continuare nimic. Am plecat acasă cu un bisexual mărunţel, cu barbă, înamorat de mine.
Cu ocazia asta am luat decizia de a deveni blogger celebru şi faimos. Mă voi prostitua, dar nu cu bisexualul mărunţel de mai sus, let the past be the past - aş numi câteva, hm, beneficiare internaute, dar mi-e că au prieten şi nu îmi mai dau prietenii lor linkuri pe la spate. Decât Puttycat, ea mi-a plătit serviciile în linkuri repetate.
De asemenea, voi ieşi Mister Popula-ritate la banchetul de absolvire din iulie şi angajatul lunii la mine la muncă până la despărţirea, sper, amiabilă care sper că va avea loc. diSper.

Tu de ce nu dormi noaptea ca toţi oamenii?
Mai demult mi-a zis Irina că şi-aşa dormim o treime din viaţă, idealul ar fi să scurtăm perioada cât mai mult. Eu înţeleg asta, numa că_creierul nu pricepe când sună ceasul, el crede că ceasul sună în vis şi că l-am oprit, dar de fapt l-am oprit în vis şi eu în vis în continuare mai dorm, deşi în ne-vis eu tot dorm, dar ceasul încă mai sună.
Aşa, şi după asta am aflat că Irina a leşinat când era pe la mări calde, probabil din lipsă de somn şi alimentaţie. Dacă vezi ceva de 1,90 căzând din picioare, scoate o ţâţă şi dă-mi nişte lapte, să îmi revin.

Şi totuşi, tu cam ce informaţii relevante deţii?
Posed multe resurse online legate de nutriţie şi aport caloric, de fapt mă fac nutriţionist, ce mai, am informaţii de preţ legate de facultatea în Politehnica (nu o fă), ştiu să îndrum pe cine are nevoie de sfaturi pentru un master afară, ştiu un pic de Java, sunt cinefilatelist (dar, desigur, nu ca sf-iştii de pe zeemovies, oamenii ăia chiar mă fac să mă simt mic), pot să-ţi recomand, probabil, vreo duzină de artişti/albume mişto de care nu ai auzit până acum, sunt o enciclopedie de pr0n da' mai bine tot la Puttycat mergeţi, că ea m-a meditat, pot să vă învăţ cum să gugăluiţi sau mergeţi la Barbie care în fiecare dumincă înainte de biserică bea tequila cu Google (Guglea e hermafrodit/asexuat, înca mai am şanse), hmm... mă mai screm de idei mai încolo să par interesant.

Hai că merge, o lectură uşoară de luni dimineaţă. LoL.
Ca demonstraţie, sper să vă meargă youtube la muncă, nu ca mie. Link.