Cea mai buna zi a anului a inceput dimineata, cand nu m-am sculat pentru analize, azi fiind ultima sansa.
Nu m-am trezit nici la 10 cum ar fi fost frumos si util, ci abia la 11:30. Mihai ma intampina cu o veste imbucuratoare: "mi-a lasat Silviu offline sa-mi spuna ca nu se dau prime". Ei, cum sa nu se dea prime?! Uite ce felicitari ne ofera oamenii:

Felicitari tuturor.
Acest proiect este practic un examen pentru echipa IBM si finalizarea sa va reprezenta proba de maturitate.
Intr-o ordine complet aleatorie a “felicitarilor”:
Felicitari Sebi, am auzit multe lucruri bune.
Felicitari si pentru noii veniti pentru integrarea rapida in echipa.
Felicitari pentru Dragos, fiind si el “nou” in echipa.
Bravo Alexandru.
Si vorba aia… “cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista”: Felicitari Dan !
Bravo Adi!
Pe langa reusita tehnica, multumesc echipei si pentru implicarea exemplara (dorinta de a realiza ceva realmente bun, overtime, nopti nedormite.. etc).
Ca orice proiect, si din acesta sunt convins ca am/ati invatat multe si ca mai sunt si altele de spus. Pe viitor o sa facem totul si mai bine!
S-auzim de la excelent in sus!

Dragilor,
Rares va transmis toate felicitarile posibile asa ca mie nu-mi ramane
decat sa va multumesc pentru eforturile facute. :)
Catalin

Plec in Crangasi sa gasesc bancomatul UniCredit care se spune (pe site) ca e amplasat in Flanco Crangasi. Ajung in Crangasi, o iau printre brazi de unde nu m-am mai putut intoarce asa ca am luat-o inainte printr-un namol obscen. Am mers in stanga pana la terminarea strazii. Am luat-o inapoi pana la podul Grant, apoi am trecut strada si am mers iar pana la terminarea pietelor. Nimic.
Pierd metroul pana la Unirii, iau pe urmatorul, ca acolo sigur sunt bancomate. Bancomatul de la intrarea in sucursala UniCredit este nefunctional. Ma duc in dreapta, unde mai e unul mai incet, dar functional, ultima oara cand am verificat. Verific soldul, zero prima. Comunic lui Mihai, apoi mai bag o data sa extrag cash. Dupa o foarte lunga asteptare mi se afiseaza "Tranzactia nu a putut fi efectuata". Ma deplasez la bancomatul BT unde nu se poate vedea absolut nimic pe ecran de soare. Merg in stanga, unde e al treilea bancomat UniCredit, culmea, functional. Dau sa extrag suma, nimic. Dau sa verific soldul contului, 2 lei. Fug repede la al doilea bancomat, nu cumva mi-a scos totusi banii, dar la mintea cocosului ca 200 de oameni ar fi putut lua acei bani in decurs de 3-4 minute. Intru in sucursala, ii spun unei doamne dragute ce mi s-a intamplat, m-a pus sa completez o foaie de refuz tranzactie, in care sa zic ca suma ceruta, 490, nu a fost primita, dar s-a scazut din sold. Cand primesc banii? Cateva ore, cateva zile? -Da, cateva ore sau cateva zile, nu stiu sa va zic. Macar nu i-am pierdut. Sper.
Apelez la rezerva de urgenta de la BRD. Bancomatul BRD este stricat. N-am alta sansa decat sa ma duc la Universitate. O iau printre bombardamente, pt ca tot trotuarul e distrus acum, si cu greu ajung si imi iau banii de la BRD Universitate. Mi-e lene sa mai merg pe jos inapoi asa ca iau metroul. Dupa ce am ratat metroul pe care voiam sa il iau, astept pe urmatorul. Ma urc, se anunta statia: mergeam in directia gresita. La Romana am schimbat si m-am intors la Unirii unde am degerat vreo juma de ora plimbandu-ma ca boul fara scop prin multimea la fel ca mine.
Ma intorc acasa, inspiratia de moment ma face sa aleg autobuzul, care mai mult sta decat merge, pentru ca jumatate din Bucuresti a luat masina personala sa mearga la cumparaturi (jumatatea care de obicei lasa masina acasa).
Inca e devreme.

alex: domnule mihai octavian
mihaiborcan: mihai will suffice
alex: tocmai ti-am citit blogul despre iubire si nu ma pot abtine de la comentarii
mihaiborcan: ow

alex: iubirea nu se exista ca si sentiment ci e doar un cuvant inventat de oamenii putin siroposi sau care vor sa-ti atinga anumite scopuri si se folosesc de iubire ca scuze
alex: chiar si din descrierea ta reiese ce s-a demonstrat stiintific si anume ca iubirea e practic obsesie
alex: si se naste in acelasi mod ca orice obsesie, ca orice dependenta de droguri puternice (heroina etc)
alex: reactiile chimice care se intampla in creier sunt aceleasi si comportamentul unui om indragostit, e acelasi cu cel al unui om dependent
alex: sigura diferenta e poate ca unii oameni indragostiti sunt mai rationali, sau nu sunt indeajuns de idragostiti pe cat se cred
alex: iar a te desparti de cineva, din nou e un proces asemanator cu perioada de dezintoxicare
alex: si trece eventual, sau nu trece niciodata
alex: de asta te poti indragosti de mai multe ori
alex: si iubi de mai multe ori
alex: pt ca al tau creier poate sa reactioneze la fel cu mai multe persoane
alex: it's all chemistry
alex: and there's no santa

Sireturi late pentru Nike.

Capac de Coca-Cola pe care sa scrie "Magie".

Harta Bucurestiului in format digital compatibila cu creierul meu USB 5.0.

Plasturi cu Cola.

Un recipient pentru mostre de urina (fara urina).

Pastile pentru memorie.

O agenda blestemata tip organizer!

Un sertar pentru sosete murdare.

O perie de pantofi.

Oameni care sa-mi bea berea, ca se strica.

Si stai si te intrebi: in ce conditii se merita traita viata asta? Nu poti pur si simplu sa treci prin ea, sa consumi oxigen si sa poluezi fonic si vizual, sa consumi resursele planetei si gata. Bine, teoretic fiecare are un loc bine definit, daca tu n-ai fi intrat chiar atunci in magazin sa cumperi o paine, cine stie ce s-ar fi intamplat? Daca nu te aflai pe peron atunci cine stie ce-ar fi patit femeia aia (chiar daca n-ai facut nimic) ? Daca nu trimiteai sms-ul ala (asa, in egoismul tau) oare cum s-ar fi simtit? Toate au un sens si daca stai sa analizezi ce-i in jurul tau pentru cateva minute e greu sa mai fii vehement impotriva teoriei cum ca totul ne e predestinat (asta, sau universuri paralele).
Deci, ce poate aduce linistea sufleteasca? Sentimentul ca esti iubit de cineva? Gandul ca esti o persoana speciala pentru el sau ea? Sau poate vrei ca numele sa iti ramana pentru posterioritate, sa fii inscris in Cartea Recordurilor, in cartea de istorie, intr-un manual de medicina sau de ecuatii diferentiale. Vrei sa fii no1 search pe Google? Poate sa fii cel care a ajutat la prinderea unui hot si privit ca un erou apoi de tot orasul. N-ar fi rau nici sa fii cel care castiga marele pot la Loto de Revelion, dar fii sigur ca nu iti va tine nimeni minte numele. Dar in cazul asta nu-ti mai pasa.
Cred ca majoritatea sunt asa. Vor sa le fie lor cel mai bine. Pana si eterna si mereu prezenta cautare a dragostei este un act de egoism. Vreau iubirea vietii MELE, pentru MINE, vreau sa ma faca fericit tot restul vietii. Sau: vreau sa simt ca am trait viata asta din plin! Vreau sa ma distrez la maxim! O viata avem, nu? Sex cu cat mai multe! Cat mai multe orgasme de la cat mai multi! Vreau sa traiesc in lux! Visul meu e sa ajung bogat, cu iaht, avion personal si multe masini... exact ca in Cribs!
Exista oameni care isi dau viata pentru altii. Si nu ma refer in razboaie. Sunt sacrifii umane pe care nimeni nu le observa, uneori nici cel salvat. Uneori sacrificiul nu implica viata. Nu implica nici o parte lipsa a corpului, doar o cicatrice mentala. Si pentru ca suntem construiti cu totii egoisti, cu cat suntem mai cicatrizati, cu atat mai duri devenim, insensibili, nepasatori. Si cu atat mai putin probabil sa faci vreun sacrificiu cat de mic pentru cel de langa.
Nu stiu cum sunt altii, dar eu intru intr-o criza de comunicare.

Nu e nici un spirit de sarbatori. E groaznic si ce e mai rau e ca nu ne pasa. Alergam (mai mult sau mai putin) in perioada asta, intrand in panica si lipsa de timp, cautand cadouri, haine, locuri in care sa facem revelionul (uneori si Craciunul). Si nimeni nu sta sa se gandeasca un moment: "Cam cand ar trebui sa simt si eu spiritul asta al Sarbatorilor?".
Ce scriu acum nu e un fragment de revolta. Nu protestez impotriva asa-zisului consumerism dus la extrem si goana dupa cele doua secunde. Nici macar spiritul propriu-zis al Craciunului nu ma intereseaza. Ce m-a interesat pe mine dintotdeauna legat de Craciun a fost mancarea. Si cozonacul. Pentru ca eram saraci (si inca suntem) nu ne desfatam cu bunataturi zi de zi, sau la saptamana macar. Asa ca, macar pentru mine, Craciunul era deosebit de binevenit, mai ales cozonacii pe care-i facea maica-mea, deosebit de fragezi, mi se topeau in gura (intram in ei chiar in noaptea in care erau facuti, nu era nici o discutie). Asta si diversele sortimente de mancare la care ma pretam. Si, bineinteles, prezenta familiei a contat mult, cel putin in ultimii 3 ani de cand am plecat de acasa.
Revelionul? Un nou inceput. Pe langa aceeasi mancare si bonusul de prajituri misto pe care le facea unchiu-meu, mai erau programele la TV (putine se merita, dar noroc ca sunt puzderie). Nu cred ca am chefuit vreodata de Revelion. Pentru mine a reprezentat un inceput. Naivul de mine intotdeauna a crezut ca un nou an imi poate aduce schimbarea mult visata. Fata pe care o iubeam, optimismul dupa care alerg precm cainele dupa coada, sa fiu pur si simplu altfel, pt ca niciodata nu mi-a placut prea mult de mine, sa fim seriosi.
Am pornit cu gandul sa vorbesc despre toti oamenii urati. Ei nu sunt propriu-zis urati, sunt de fapt chiar fermecatori in general, dar apropierea sarbatorilor provoaca reactii care pe mine ma demoralizeaza.
Categoria oamenilor revoltati, din care am mentionat ca nu fac parte. Cinicul din mine isi imagineaza deja ca sunt atat de multi si atat de porniti impotriva comercializarii Craciunului & stuff, ca vor strange randurile si se vor strange la un loc si vor da un chef mult similar acelora superficiale, special de revelion, numai ca ei vor fi contra, domle! :))
Asta e cea mai placuta categorie. Mult mai rau de-atat sunt cei care refuza contactul uman. Stii tu, genul care nu raspund la telefoane sau mesaje. Oamenii care vor fi prea comozi sa se foloseasca de pretextul sarbatorilor pentru a incerca sa fie mai buni, sau sa se vada cu prietenii, preferand sa stea in casa sa se-ndoape (recunosc, am avut si eu porniri din astea in trecut).
Mai des intalniti sunt oamenii care sunt pur si simplu apatici. Cei carora nu le pasa, nici in restul anului nu se chinuie prea mult dar intr-o perioada asa agitata parca mai putin. Sunt cazuri extreme care nu schiteaza un gest cand ii saluti, raspund in doi peri, etc.
Mai sunt si cei care au oroare de iarna. Copii ai verii, resping frigul, zapada, alunecusurile de pe trotuar, visand cel mult la un sejur in Valea Prahovei, cu zapada imaculata, vin fiert si ski. Hey, viata e grea cu noi toti, dar nu ne plangem.
Acum (da, abia acum) am sa devin sarcastic si o voi face pe mine. Ma simt epuizat, terminat. A si fost un an nebun, dar nu pot sa folosesc asta ca scuza pentru toata luna decembrie. Sunt si apatic, pentru ca vreau pur si simplu sa stau in fata calculatorului cu Cola. Insa nu pot, pentru ca in spiritul consumeristic o sa cumpar cadouri, pentru prima data in viata mea. Am devenit un pion in sistem (vai ce dramatic! sa mori tu!) dar deocamdata nu-mi pasa. Cel mai trist e ca nu astept cu nerabdare nimic anul asta. Nici Craciunul, nici anul nou, pentru ca nu mai e nici un inceput, am inceput acum 6 luni si se va termina abia la 65 ani. Nici prietenii din Galati, nici familia (va fi inflatie la mine acasa).
Sa mentionam la exceptii pe Alexandra, ziua de vineri, Diana+Diana, Florinel si potentialele bucurii facute altora. Sa vedem ce va urma.

M-a abordat pe messenger un tip care imi vazuse comentariul la un articol de pe metropotam care facea referire la Alex Zbaganu (comentariul, nu articolul) si am aflat ca o cunostea si el pe Alex (prietena lui Clau)...

Mi-au dat colegii cadou un elicopter, si intamplator am dat peste acelasi model pe gifts.com, si vazand la ce ma uitam, ma intreaba Dan daca vreau sa imi iau. Am aflat ca si el a avut si am primit o sugestie buna pentru a-i schimba centrul de greutate sa il fac sa zboare mai bine.

Saptamana trecuta m-a intrebat Cretzu daca merg la patinoar si chiar voiam sa merg. Daca m-as fi dus as fi dat de Raluca pe acolo.

Mihai, care a fost angajat odata cu mine, are un frate mai mic care mi-a fost coleg de modul anul trecut in camin.

Ma duc la medic, in Regie, cam nepriceputa femeia aia, dar in fine. Vad scris pe usa: asistenta Lix***** Aurora. Mai sa fie, o fi maica-sa?

O fereastra de messenger cu Falling Hearts environment nu e iubire. Nici macar :X, :*, >:D< nu sunt iubire.
Poti sa ii spui "Te iubesc" inainte de masa si "Strang eu masa, puisor" dupa, nu e iubire. Poti sa o suni de 10 ori pe zi sa o intrebi ce face, nu e iubire. Daca ii trimiti un buchet de trandafiri urias, tot nu e iubire. Daca ii faci cadou un cristal Swarowski fara motiv ("just because it's Sunday") nu e iubire. Daca o vezi intrand la duş si te innebuneste cu silueta ei si sanii ei perfecti, nu e iubire. Daca abia astepti sa o vezi din nou ca sa faceti sex, nu e iubire. Daca faci sex cu ea intre 20 si 80 de minute o partida, nu e iubire. Daca o scoti in oras la teatru nu e iubire. Daca pleci de nebun la mare dupa ea, doar sa va vedeti acolo, nu e iubire. Daca o ajuti sa treaca peste cele mai grele momente din viata ei, nu e iubire.
Si atunci?
Atunci cand inchid ochii si ea ma inconjoara cu fiinta si aura ei, apoi deschid ochii si tot nu vad nimic in afara de ea, atunci stiu ca o iubesc. Daca imi spune cuvinte grele si eu vreau s-o strang in brate, atunci o iubesc. Daca vreau sa fiu langa ea pur si simplu, dar nu sunt si o las sa respire, o iubesc. Daca ma scol dimineata cu gandul la ea, ziua imi merge in functie de ce privire imi arunca sau daca imi zambeste sau de ce imi spune, si seara mereu sunt melancolic pt ca nu e langa mine, inseamna ca o iubesc. Daca eu nu sunt poet, dar ii scriu o poezie, s-ar putea sa o iubesc. Daca mi-as da cele doua picioare pentru fericirea ei, chiar daca nu e cu mine, atunci sigur o iubesc, dar asta va trece. Daca ii spun ca o iubesc si ea ma refuza cu raceala, dar eu tot mi-as da sufletul pentru ea, inseamna ca aveam dreptate. Daca vreau sa ii aflu temerile si greutatile in speranta ca le pot lua asupra mea ca ea sa nu trebuiasca sa le care, o iubesc. Daca ma voi descoperi vreodata in totalitate, o voi iubi si ne vom consuma iubirea in rai (pentru ca acolo vom fi).