Expat Mish Blog
I don't hate people, I just feel better when they aren't around

Iti place sa visezi. E activitatea preferata din timpul noptii, si stim cu totii cate activitati pot avea loc noaptea. Ei bine, eu nu cred ca se merita sa te culci doar ca sa visezi. Dupa cum spunea o mare clasica in viata, oricum dormim o treime din viata. Nu e destul?
Daca ar fi dupa mine nu as dormi. Sau as dormi cat mai putin. Organismul meu insa nu functioneaza fara 'jdemii de ore de somn. Tot ce pot eu sa fac e sa aman inevitabilul. Asa ca ma culc tarziu. Unul din putinele motive serioase pentru care ma culc e pentru ca lumea, asa sucita cum e ea, isi incepe activitatea de la 8-9 dimineata, in loc sa translateze totul cu cateva ore bune. De exemplu, la munca sa te duci intre 12 si 20. Asa, apuci sa iei si pranzul acasa si cina cand te intorci. Dupa aia, poti si sa pierzi noaptea unde ai tu chef, fara sa te ingrijorezi ca trebuie sa te scoli devreme. Noaptea e misto. Ar fi si mai misto (pentru mine) daca as vedea bine. Noaptea nu e soare orbitor, nu sunt temperaturi absurde, lumea petrece (pentru ca nu poti sa petreci la ora 16, nu?).
Revenind la vise, cele mai frumoase vise ale mele sunt cele care au loc, si pe moment mi se par parca prea misto pentru a fi adevarate, si imi spun ca de fapt visez. Da, are legatura cu compania. Nu prea am avut companie placuta in ultima vreme. Dar compania ma vrea. Numai sa imi gasesc si eu timp. Da, si compania sa nu se imbrace boschet (o paaarte din companie, mah).
Daca am zis mai sus ca nu as dormi daca as putea, ei bine revine in forta ideea: as dormi daca as putea! Dupa un record pozitiv/negativ de 4 litri cola in 24 de ore, e garantat ca voi face o pauza. We rest when we die, right?

 

Mi-a sarit nasturele de la blugi. E timpul sa fac naibii abdomene.
Examenul de economie e o prostie. Orice tip de economie.
Andra avea dreptate, profa e idioata. Adica nu a zis ca e idioata, zic eu.
Sunt idiot pentru ca am fost delasator.
Cupa Regiei e cea mai mare prostie.
Chemical Brothers fac niste remixuri de-ti cade falca, sau dupa caz dai din cap.
Am inceput sa imi fac liste liste, sa ma organizez, alea alea. Nu merge.
Am terminat vitaminele.

 

Una din cele mai tari piese (imi pare rau ca nu am putut pune videoclipul de la TV, unde un copil da din cap like crazy in timp ce jefuieste o banca), cum spuneam, una din cele mai tari piese si un motiv in plus sa economisesc, fur, dau in cap, pentru bilet la concertul din toamna. Chemical Brothers - Do it again.



Bonus: un soarece :D



 

Aseara aveam nevoie de Cola, ca trebuia sa studiez chestii legate de proiect. Am studiat, n-am studiat, iar am studiat. Si nu mi-au ramas bani deloc.
Azi dimineata am realizat ca nu mai am lichiditati. Nu e bai, mai am paine. Un sfert de paine, cu care am mancat o masa - fascinant de-a dreptul cum standardele se coboara atat de firesc in momente grele, comparativ cu momentele cand nu suntem obligati, cand mai degraba facem excese.
Eu-gurmand. Cash-zero. De altfel si pe card bate vantul (electronically speaking). Am grabit-o pe maica-mea in demersul ei de a-mi trimite bani, si mai ramanea mica problema si anume: cum ma descurc pana maine? Am cerut niste bani unor colegi, dar nu au raspuns. In fine, m-as fi multumit si cu 0.5 lei, sa imi iau o paine (da, mai am 30 bani). Si... domle... a existat un om care m-a intrebat cati bani vreau. Eu nu ma asteptam sa se ofere el, asa ca am zis ca ma descurc, ca am nevoie doar de bani de-o paine. Si la o adica asa e. Asa ca omul mi-a adus o paine. Iti inchipui?? A venit cu o paine la usa mea. Like.. wow. Cati oare ar face asta pentru tine/mine, mai ales la cat ne cunoastem noi. Of. De oameni de-astia sa tot ai parte*.
Mah, incerc sa te glorific prin anonimat :D.
A, si am uitat sa zic ca mi-era sila si de proiect, asa ca m-am intins in pat. Si in timpul asta m-a sunat cineva care mi-a oferit de lucru, vazandu-mi statusul "am nevoie de bani imprumut" :). Dupa cum am zis mai sus *

 

M-am împiedicat de rucsacul care era lângă pat. Călcând pe el, am simţit ceva tare. Când colo, am găsit o ditamai piatra, care de fapt este un bulgăre de ceară întărită. Şi îmi trec zeci de scenarii prin minte, cum ar fi putut să ajungă în rucsac. Şi nici unul nu e stabil. WTF?

 

Never ever? Neva eva. Ma rog, a mai fost interviul ala pentru job in State, unde ne înghesuiam cine putea, interviu care era de fapt o formalitate, am vorbit cu o tanti din Alaska... Anca ma tot batea la cap sa fiu eu vioara întâi, ca cica stiu engleza, bla bla. Whateva. Deci ala s-a numit formal interviu.
In schimb, acum a fost pe bune primu interviu, si chiar l-am simţit a fi. Bazele managementului e o materie foaarte grea, dupa ce participi la o ora de seminar, e musai sa dormi vreo 3-4 ore dupa-amiaza (stai incetisor, asta e preludiul). M-am sculat la fics, cât să mănânc, să mă cosmetizez :> si să mă dushesc, plus îmbrăcat. Da' ia de unde nu-s (haine)! Ca pantalonii erau boţiţi, plouase afara si mi-era frica sa ma duc doar in cămeşă, umbrela doamne fereste. Nu stiu cum sa va zic, da' a sta la camin nu e nicidecum sinonim cu confort sau utilităti, cum ar fi călcat sau spălat. Deci alegerea vestimentara a fost restrânsă. Whateva. Aceeaşi cămasă cu singura pereche de blugi valabila.
Tanti m-a sunat la si 20 ca sa confirme. Imediat dupa, si maica-mea :D. Am ajuns la fix ora interviului. Tanti m-a primit, si pana sa vina intervievatorul sef mi-a povestit despre firma lor. Cand a venit omu, mi-am dat seama ca e serioasa treaba =)). Oricum, oamenii au fost super de treaba, daca ar fi sa ghicesc aş zice ca toţi încearcă sa fie relaxati ca si intervievatul sa fie la fel, insa nu mereu. Si tipul m-a intrebat despre nivelul de cunostinte C++ - el, de colo: eu consider nivel mediu ca fiind avansat. Eu mă fac mic, dar o învârt in favoarea mea: pai vedeti, daca împărţim in incepator, mediu si avansat, eu sunt mai spre mediu :). Mi-a dat sa ii descriu chipurile o functie care prelucra un sir de caractere, eu: stiti cum e cu inginerii, cu exprimarea, si el: da, ai privire inteligenta :)). In fine, el zice ca i-am dat o rezolvare buna. Eu ma gudur in sinea mea. Imi trece repede cand ma intreaba unde se executa javascript. Ups, paralelipipeeeed. Eu.
Si apoi s-a legat de faptul ca am scris ca sunt bun conducator (sunt sef de grupa, hooray) si rabdator. La partea cu rabdator n-am reusit sa il conving.
In concluzie, a fost ok, dar sunt convins ca puteam infinit mai bine eu. Si, cu experienta mea vasta in materie de oameni, intervievatori si joburi, as zice ca mai degraba nu primesc postul. Dar macar am depasit pragul psihologic de 0. Zero interviuri la care am participat.
Si a ramas ca ma anunta in 2 saptamani.

 

Cand te nasti, incepe aventura in lumea asta. Inainte de asta, existai, fiintai, desi nu erai constient de asta. Si, ma rog, incep instinctele primare, nevoia de ţâţă (sâc), mancare, si nevoi din alelalte.
De pe la 3-4-5 (?) ani, brusc realizezi ca esti. Realizezi ca sunt si alti oameni in jurul tau, eventual ai parinti care, culmea, au grija de tine, dar viata este inca simpla, chiar elementara. N-ai alte griji decat mancarea, eventual diverse obiecte stralucitoare, colorate, tot ce poate sa iti atraga mintea proasta. E bine.
Urmeaza şocul scolii. Aici parintii isi iau o mana de pe tine, ramane doar palma grea. Dar tu inca esti copil, iesi afara sa te joci, dar deja intrarea in societate a avut loc, inevitabil esti supus presiunilor ei, obligat sa suporti conventiile, sa fii cuminte, sa mananci tot, sa spui te rog si multumesc, sa nu te strambi, sa nu arati cucu in public, sa faci temele. N-ai cum sa te imbraci prea nu stiu cum, pentru ca vor rade toti de tine. Pentru ca nu esti la fel. Unele combinatii pur si simplu nu merg, domle. Dar inca esti la varsta cand te imbraca parintii, deci nu ai ce comenta.
Si ziceam ca te joci. Infiripezi prietenii, desi nu stii ce sunt alea inca. Dar asta e cea mai importanta perioada din viata, formarea, cum ti-ar indruga si psihologii. Aici, acesti scorbeliti ai mintii ar zice multe prostii despre competitivitate, corectitudine, introvertit/extrovertit si etc. Dar tu iiinca esti copil.
In prag de adolescenta. Afli ce-i ala sexu (nici nu se poate sa nu afli, la cata intoxicatie cu sex e in societate). Incepi sa devii adult, iti pui intrebari existentiale, esti visator, neinteles, frustrat sau poate doar melancolic, ti se pare ca toata lumea e la picioarele tale. Si chiar asa e.
Ajungi (eventual) student, 20-25 de ani, realizezi ca asta e cel mai bun moment din viata. Doar sa realizezi asta mai spre 20, decat spre 25. Acuma tragi, bagi, dansezi, fugi, tipi, bei, scrii sau mai degraba copiezi (i got it right this time), inoti, te arzi la soare, sau la zapada, cazi, te ridici, plangi, te hlizesti, saruti, imbratisezi. Vrei sa ai toti prietenii aproape mereu, si suferi cand nu ii ai. Vrei pe cineva care sa te inteleaga cu totul, sau poate doar sa te accepte asa cum esti, fara sa aiba pretentia a te intelege (we can't understand girls). In momentul asta iti zici: vreau sa traiesc forever, sau, dupa caz, am sa traiesc pana la 40 de ani (numai fetele gandesc asa). Cu putin noroc, ai sa tii minte asta si la 90 de ani. Tineretea, adica.
Insa dupa valul de entuziasm intra iar in scena societatea, care iti zice ca trebuie sa iti castigi traiul. Si incepi sa tragi la jug (pentru ca nu prea am intalnit pe cineva care sa nu se planga de munca - in afara de parintii mei care sunt obisnuiti), si regreti momentele in care erai liber si nu stiai ce sa faci, ai fi vrut sa fi scos maximul posibil din acel moment. Sleep is overrated. Abia acum poti sa zici ca te maturizezi, ca incepi sa apreciezi lucrurile fine, vacante in Mamaia, excursii la Predeal (pentru ca acum ai si bani, nu-i asa?), vin si restaurante in loc de bere si shaorma, mergi la concerte mai pretentioase, tot pentru ca iti permiti, esti intr-o relatie stabila, eventual v-ati mutat impreuna. Nu iesi in cluburi sa te distrezi asa des ca in tinerete (off, am zis tinerete).
Dupa 35 de ani, ori te concentrezi pe cariera, hopefully in paralel cu o eventuala familie, ori te plafonezi. Depinde cat te duce capul. Si depinde ce mai vrei tu de la viata, pentru ca daca esti programator toata viata, ai sa mori cu capu pe tastatura. Whateva. Cred ca la varsta asta regreti cel mai mult ca nu mai esti tanar. De aici provin crizele de varsta a doua.
Si ajungi batran, pentru ca dupa 50 deja esti batran (numai daca nu cumva esti Robert Redford), esti impacat cu tine, daca esti norocos ai o familie numeroasa care vine sa te viziteze de sarbatori, inca mai esti casatorit pentru ca, nu-i asa, v-ati luat din dragoste. Acumuleaza o mica avere, poate dupa 60-70 ai sa calatoresti, sau investeste intr-o casa, un apartament, teren, whateva, ca sa ramana copiilor. Si dupa 70 probabil deja iti astepti obstescul sfarsit. Desi ar fi pacat sa fie asa.
Sunt convins ca mi-au scapat multe.

 

Cand multumeste cineva, se presupune ca trebuie sa ii zici ceva sa se simta bine. Daca multumesti si celalalt fluiera dixie (stii tu, you ain't just whistling dixie!) nu merge compozitia. Si eu am formule standard.
Nu imi place "Cu placere". Prea rar il folosesc, pentru ca placere de a ajuta e oricand, plus ca e prea uzitat. Prescurtari? Noooooo, n-ai sa vezi prea multe la mine. Se mai intampla. Sa zic np sau cp cand nu am rabdare, etc. In rest, nu folosesc, pentru ca mi se par reci. Mai reci decat formulele mele.
Care sunt: pentru putin, pentru nimic (atunci cand consider ca nu am ajutat cu nimic), u're welcome (mai rar), no problem. Azi am descoperit altu, care merge bine, tocmai pentru ca e zeflemitor: N-ai treaba, sau n-ai tu treaba. Nu? Tinzi sa crezi ca interlocutorul chiar s-ar supara, dar nu are cum, ca tocmai l-ai ajutat. Dar nu se intampla, e doar o iluzie.
Si la politete mai intra scuzele sau rugile. Si multumirile, evident. Multumesc in felurile urmatoare: 10x, 10q, senq, senx, tenx, mersi, 10q very much (ooda, deja sunteti pe spate de la multitudinea de subintelesuri si veleitati artistico-literare ale acestui text stiintific eminamente). Raaar, daca vreau sa impresionez, zic multumesc. La scuze si rugi e usor: pls, mi scuzi, iarta-ma, din dragoste cu mircea radu, etc. Whateva.
Cine a zis ca placinta de branza cu bere nu mere? Mere!

 

Atunci cand am cea mai buna stare mentala posibila, visez. Stii tu, cu ochii deschisi. Stii cum e sa visezi, si sa fie un vis incitant, in care esti ori super bogat, ori ai parte de iubire, sex (ups, vise umede) sau actiune in general, si brusc te scoli, visul se termina abrupt, iti pare raaau, incerci sa te culci la loc dar deja a fugit ca o parere. Ei bine, in starile descrise mai sus, eu pot sa inchid ochii doar, si sunt acolo unde as vrea. Sau devin cine vreau.
Si mi se intampla sa ma loveasca mania filosofarii. Domle, eu ce-as vrea sa fiu daca as avea de ales? Ce super-puteri as vrea sa am, cat sa ma simt implinit, nimic altceva sa nu-mi trebuiasca. Si, ei bine, alegerea nu e asa usoara. Mai bine zis, nu e usoara daca elimini din start varianta "vreau sa fiu Dumnezeu". Da, am vazut si eu Bruce Almighty.
Si incepem. Cand eram mic, imi placea Plastic Man. Hai sa fim seriosi, ar fi prea misto. Poti sa fii maleabil, daca gagica are nevoie de lungime, ii dai lungime, latime, probabil se poate si asta. Nu trebuie sa te misti, intinzi mana mai mult, n-ai sa iei bataie niciodata, ca poti sa te bati cu maini de 2 metri, poti sa apuci funduri de la 3 metri distanta (he heeee, in metrou) si sa-si ia altu palme, ai sa ajungi intotdeauna la orice, ai sa poti pasi garduri inalte, .. ei, dar intre timp mi-am dat seama ca nu e chiar extraordinar.
Mai intra in discutie Superman. Nu stiu de altii, da' eu n-as fi data pe spate de barbatul super, daca as fi fomeie. Adica, e prea musculos, clar, n-ai sa ii poti ascunde nimic niciodata, vrei sa il surprinzi zicand: "I'm not wearing any panties, big boy.." si el de colo: "Ho, fă, ca stiu." Muhahaha. Si, in fine, ce are baiatul asta asa misto? Super putere? Fie, nu ma atrage asa mult. Zboara? Hmm, am auzit Lois Lane wannabes cum ca s-ar preta la asa ceva. Poate pentru zbor sa fiu Superman. Mie cel mai mult mi-ar surade privireaaa aia patrunzatoare, si ca vede la 10 trilioane ani lumina, fara ochelari!
Am de ales: SpiderMan sau Omul Invizibil. Ce zici? Nu se compara? Pai adaugire: daca as fi invizibil, as vrea si chestia aia cum ca esti mai degraba duh. Adica poti sa fii om, normal, vizibil, si cand vrei te faci invizibil. Apoi, daca vrei sa treci prin pereti, sau prostii din astea, nimic mai simplu, sau daca e sa treaca una din zecile de gagici goale la care te holbezi, sa poata sa treaca prin tine, sa nu se prinda! Get it? Ar fi super tare. Dupa ce as epuiza toate femeile celebre din lume pe care vreau sa le vad goale, facand sex si sex oral (i'm a freak, i know), vad eu ce fac! Poate ma urc pe o nava spatiala, vad si eu huniversu asta!
Tot mai bine ar fi Spiderman, si nu zic asta pentru ca am vazut filmul recent. Ci pentru ca ideea de luptator pentru dreptate e mult prea misto (da, tot pentru gagici!), cand esti Superman, invincibil, alea alea, parca esti obligat sa fii freedom fighter, ca asa zice regizorul, da' daca doar te-a muscat un paianjen, unii te-ar considera mutant. Ah, uitasem de mutanti! In schimb, dintre mutanti nu imi surade mai nici unul, poate Wolverine. Revin la paianjeni. Faptu ca zbori prin oras, atarnat doar de panze de paianjen, iti da garantat portia dubla de adrenalina pentru restul vietii. Poti sa mergi cu avionul... pe avion! Te duci oriunde vrei, ai super reflexe, vederea perfecta (lait-motiv), putere, da' cu bun simt. Si daca ar veni unu si ar zice: with great power comes great responsibility, i-as zice: lasa-ma mosule, ca sunt tanar!
Disclaimer: sunt nebun. Dar am placinta.

 

Arhivă blog

Label Cloud