Expat Mish Blog
I don't hate people, I just feel better when they aren't around


EXT. Zi. Parc.
Pe o banca sta un baiat de 17 ani cu castile la urechi. Mesteca energic guma si da usor din cap. Langa el se aseaza o fetita de 7 ani cu o posetuta in mana si un borcan gol cu un capac de plastic. Baiatul o ignora. Fetita se uita insistent la el.

FETITA
Ai un siret dezlegat.

Baiatul nu reactioneaza. Fetita ii scoate o casca de pe o ureche.

FETITA
Ai un siret dezlegat.

Fetita ii da drumul la casca. Baiatul se uita in jos la adidasul cu siretul dezlegat. Se uita le fetita. Isi leaga siretul.
Fetita scoate din posetuta o sticluta si incepe sa faca balonase de spuma. Baiatul ii mai arunca cate o privire. Isi scoate castile. Se uita la borcanul care se afla intre cei doi.

BAIATUL
Ce-i cu borcanul asta ?

FETITA
Nu iti spun.

Baiatul se uita mai atent la borcan. Vrea sa isi puna castile inapoi la urechi cand fetita il intrerupe.

FETITA
Ca sa iti spun trebuie sa sufli balonase.

BAIATUL
Da...imediat..

FETITA
Vorbesc foarte serios...

Baiatul se uita neincrezator la fetita. Ia in mana sticluta din mana intinsa a fetitei. Ezita uitandu-se imprejur. Incearca sa faca niste balonase. Nu ii ies.


FETITA
Trebuie sa iti tii buzele mai tuguiate. Uite asa...
(Ii arata baiatului. Acesta isi tuguieste buzele)
Nu...nu asa...uita-te atent la mine...cum fac eu...

Baiatul mai incearca inca o data si nu reuseste sa faca prea multe balonase. Se enerveaza, inchide sticluta si i-o intinde fetitei fara sa se uite la ea.
Fetita nu ia sticluta.

FETITA
Esti foarte aproape sa afli ce e in borcan. Si e un mare secret ce-i acolo. Eu nu i-am zis niciodata nimanui. Dar trebuie sa sufli in balonase. Si nu te mai incorda asa tare. Relaxeaza-te...

Baiatul mai deschide o data sticluta. Sufla. De data aceasta ii ies foarte multe balonase. Zambeste multumit si continua sa sufle balonase.

FETITA
Mai vrei sa stii ce-i cu borcanul ?

Baiatul da din cap oprindu-se din facut balonase.

FETITA
Ei bine, este o zana.

Baiatul nu reactioneaza. Fetita pune mana pe capacul borcanului.

FETITA
Vorbesc foarte serios. Am prins-o acuma. Am gasit-o nu departe de aici. Se odihnea pe o crenguta. A trebuit sa ma catar pe copac ca sa o iau. Nu o sa o tin mult...Doar cateva zile...

Baiatul zambeste superior. Fetita se uita urat la el.

FETITA
Nu ma crezi ?
(Baiatul nu raspunde. Doar se uita in departare.)
Nu ?
Esti exact ca si ceilalti oameni mari...

Fetita strange la piept borcanul. Se aude o voce din departare strigand « Alexandra ! Alexandra ! »
Fetita se sperie un pic, pune borcanul alaturi. Este vadit emotionata. Se ridica de pe banca. Isi sterge genunchiul murdar de iarba, incearca sa isi stearga rochita murdara de noroi. Apare mama fetitei.

MAMA
Aici erai ? Pai asa faci ? Pur si simplu iei si pleci cand vrei tu ? Vrei sa te fure cineva, asta vrei ?
(Se uita la baiatul de pe banca care tine inca sticluta de balonase in mana. Ii scutura fetitei rochita.)
Hai sa mergem.

Baiatul ii intinde mamei sticluta cu balonase. Aceasta ia sticluta nervos. O ia de mana pe fetita si pleaca repede. Baiatul ramane singur cu borcanul pe banca. Se uita la borcan. Isi pune castile, se ridica si pleaca.
Se intoarce inapoi. Stand in picioare in fara bancii, se mai uita o data la borcan si il ia.

INT. Seara. Camera de apartament.

Baiatul se pune borcanul din parc pe pervazul geamului. Deschide fereastra. Se uita lung la borcan. Deschide capacul si scutura usor borcanul parca dand drumul cuiva afara din el. Se uita in departare. Inchide fereastra.

 
*nu mai ştiu cine a scris chestia asta, mi-a trimis-o Tudor acum câtţva ani, am regăsit-o scotocind prin calculator. Cred că e scenariul pentru un short făcut de o tipă.

 

 Astăzi se împlineşte un an de când am picat lamentabil un interviu la Hyves, despre care nu o să vă povestesc pentru că mintea mea s-a chinuit din greu să şteargă amintirea. În schimb, peste o săptămână se face un an de la interviul pentru Optiver, cel care a mers un pic mai bine.
 
 Azi am fost în Amsterdam să caut un magazin de articole sportive. Imediat cum am ajuns în magazin, mi-am dat seama că am venit degeaba, pentru că erau preţuri foarte mari şi 50a‚¬ în plus la nişte încălţări de running nu îmi aduc o creştere a satisfacţiei proporţională, nici pe departe. În drumul către magazin am văzut ceva familiar, o serie de clădiri business pe lângă care anul trecut de 8 martie alergam ca un nebun înainte şi înapoi, pentru că întârziam la interviu şi habar nu aveam unde mă aflu. Hmm, amuzant, îmi spun.
 
 M-am întors la staţia de tren Amsterdam Zuid, de unde venisem, când fix pe strada din faţa gării văd fix bordura pe care mergeam anul trecut, când ieşisem din interviu fericit că nu o dădusem în bară. Am rămas perplex vreo 3 minute, zicându-mi constant că nu se poate, nu eram eu chiar aşa prost. Eram.
Anul trecut, trebuia să ajung la un interviu la firma Optiver.  Am luat trenul până în staţia Amsterdam AMSTEL, aflată la 5,3 kilometri distanţă şi am mers pe jos până la parcul WTC, cu un "mic" ocol   când am luat-o înainte şi m-am pierdut, aşa că a trebuit să alerg (în costum) înapoi de unde venisem şi am luat-o la nimereală la stânga, ceea ce s-a dovedit să fie inspirat până la urmă. Întârziasem 20 de minute.
Şi iată ce-aş fi putut să fac în schimb. Mi-a luat un an să descopăr asta.

 

Arhivă blog

Label Cloud