Într-o perioadă destul de lungă, cât am avut eu mult timp liber la dispoziţie, am colecţionat bloguri de design, web, tehnologie, tutoriale, etc. Pe lângă temele specifice, se mai găsea un subiect recurent pentru mulţi din targetul site-urilor/blogurilor,  anume productivitatea, strâns legată de procrastinare. Eu, în tot acest timp, mă tot hrăneam cu iluzii alergând după iepuri în cinci direcţii şi luând-o şi pe două arături. Ceea ce discutau acolo nu era pentru mine, era vorba despre creşterea productivităţii pentru oameni care au ce face, angajaţi, oameni creativi (sau nu) de a căror muncă depinde succesul unui proiect. Pe lângă faptul că citeam sfaturi de genul: curăţă-ţi biroul, elimină distracţiile, mi-am instalat până şi o aplicaţie de monitorizare a productivităţii (which is pretty cool, akshully), dar toate astea nu mi se adresează mie. Eu sunt un student sărac lipit care studiază part-time pentru că încearcă să-şi elibereze programul în avans pentru jobul pe care nu reuşeşte să-l găsească şi, într-o încercare patetică de a-mi umple timpul cu productivitate finită în bite-size chunks, încercam să pătrund în lumea designului (creativitate), web design (tehnologii necunoscute mie), grafică şi photoshop (complet paralel) dar şi fotografie şi cooking. După cum spuneam, alergând după mulţi iepuri fără să-mi fie foame, dar un fel de vânător cu un deficit sever de atenţie, începând prin a alerga animalele şi sfârşind prin a mă holba ore întregi la crengi şi scorburi (Facebook şi Twitter).
 
 Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ies dracului din pădure. Am închis Facebook şi am dezactivat Echofon (care era cel puţin la fel de rău ca FB), chestii care au lăsat un gol mare, uneori mă trezesc cu mouse-ul în mână fără direcţie. Am renunţat la multe chestii inutile (dura câteva ore să citesc un reader după 2 zile de inactivitate) şi aşa mi-am eliberat o bună parte din timp. Momentan nu am nici o obsesie pentru vreun serial deci sunt safe până la următoarea recidivă, urmăresc 3 chestii în fiecare săptămână când apar, ceea ce nu îmi răpeşte prea mult timp.
 
 Şi acum iată-mă într-o poziţie ciudată, mult timp la dispoziţie, puţină şcoală şi deloc bani, ce să fac? Încă nu am reuşit să rezolv problema asta. Titlul ar putea foarte bine să aibă un semn de întrebare la final, pentru că toată chestiunea e departe de a fi realizată. Sunt totuşi câteva lucruri pe care le-am pus pe roate: 

• merg la sală. Numai până la sfârşitul lunii ăsteia, dar lucrurile sunt în mişcare şi presimt că voi alerga destul de des încercând să ajung la un număr de kilometri alergaţi format din două cifre până anul viitor (cu 2 în faţă).  
• m-am înscris la cursul de olandeză pentru imigranţi, desigur că asta s-a întâmplat acum vreo două săptămâni şi un eventual răspuns se lasă aşteptat. Odată ce (dacă?) voi fi acceptat, cursul ar trebui să-mi ocupe un timp considerabil sub formă de 7-8 ore cursuri săptămânal şi încă ceva lucru acasă.  
• din când în când găsesc câte un anunţ de job prin oraş, pe la şcoală la aviziere, pe net. Iau frumos anunţul şi îl disec câteva zile până când sunt destul de stabil emoţional încât perspectiva clară a unui refuz nu mă mai deranjează şi aplic. Mai des surfez site-uri ale agenţiilor de recrutare (despre care ştiu că nu mă acceptă) dar aplic oricum la unele poziţii low-level pentru care sunt potrivit. Şi alte chestii similare.
• încerc să fiu realist în privinţa lucrurilor pe care le pot învăţa şi momentan am început să investighez Ruby on Rails (da, direct RoR, fără să mă încurc cu Ruby, care între noi fie vorba e un limbaj complet nou pentru mine - ce să mai, sunt şmecher). Nu că aş fi expert în Java, dar la cât de puţin motivat sunt eu să lucrez din proprie iniţiativă, simplul fapt că după câteva zile n-am renunţat mi se pare remarcabil. 
• partea bună în a fi unemployed e că toate lucrurile care pentru un om ocupat ar părea procrastinating sunt lucruri "de făcut" pentru mine. De aceea lista mea de "to do" este nelipsită, conţinând lucruri esenţiale precum "reparat sonerie", "dezgheţat frigider", cumpărat lanţ bicicletă", lucruri care îţi dau o oarecare satisfacţie, mai ales dacă le tai de pe lista după muuult timp.  

Am lăsat, mai demult, un comentariu la un articol care se pare că mi-a atras mulţi fani. Când zic mulţi, vreau să spun trei. Atâţia oameni m-au abordat cerându-mi sfaturi despre aplicaţii la mastere în străinătate, unii mai mult decât alţii.
Nu ştiu despre voi, dar eu uneori mă gândesc că nu am să fac niciodată ceva extraordinar, nu o să schimb lumea, nu o să las nimic durabil în urma mea, prostii de-astea, şi mă deprim. Însă când poţi să spui că ai ajutat pe cineva cu nişte sfaturi care îi pot schimba viaţa, parcă te simţi un pic mai bine. Când am aplicat eu (chestie despre care o să povestesc mai în detaliu când o să fiu mai confortabil) am înnebunit cu informaţiile, am asimilat o grămadă de chestii şi nici acum nu sunt sigur de unele din ele, nici nu poţi să fii până când nu te loveşti practic de ele. Mi-aş fi dorit să fie cineva care să îmi spună exact cum o să fie în privinţele care mă dureau pe mine cel mai mult, dar nu am găsit pe nimeni care să fie fix în situaţia în care voiam să ajung. Am avut noroc cu Alexandra care m-a ajutat mult, Diana, căreia îi datorez în continuare o bere, şi Sorana. Acum la rândul meu vreau să fac partea mea şi să uşurez munca oricui are nevoie.
În continuare, cine are nevoie de ajutor cu aplicaţii la master, cel puţin în Olanda, poate apela la mine. Merge şi bachelor, am legături de încredere, pe-aici sunt şi copii mai mici învăţăcei. Acum am început să iau în considerare şi propunerea lui Marian Bănică, să fac un grup de discuţii pentru asta, populaţie 4. Poate când ne mai înmulţim se mai manifestă doritori.
Numai să nu mă căutaţi dimineaţaaaaaaaaa!

Credeam ca m-am vindecat.

These are important times, mate, we're involved in a new project, we're working on our Bachelor thesis, Roblogfest is coming up, we're even applying for a Master's programme, and you're still acting like the whining bitch you are, fucking moron!

Îmi pare rău că nu emit judecăţi pertinente despre evenimentele politice mondiale şi din propria cocină. Poate că jurnalist politic mi s-ar fi potrivit pentru că îmi imaginez că nu implică atâta mâncare de-aia maro ca, de exemplu, avocat sau public relations. Sau poate jurnalist urban, ceea ce-mi închipui că sunt cei care lucrează la Metropotam. Dar, pe de altă parte, ei se ocupă cu cool-turalizarea Bucureştiului, ei nu o fac din coolness, ci cu multă muncă, deci s-ar putea ca părerea mea despre ei să fie uşor deformată.
Regret că nu sunt publicitar. Până mea, nici măcar nu ştiu ce posturi există în publicitate, ştiu doar că aş vrea să lucrez "în publicitate", advertising, mai pe şmecher. Sunt întâlniri şi conferinţe una peste alta, eu le ratez sistematic. Există cursuri pentru începători, şcoli media, AdBreak, ADternativa, etc. N-am să o fac nici pe asta.
Îmi pare rău că nu am mers la cursul de bookbinding pe care pusesem ochii parţial pentru că e o chestie cool, parţial pentru că e craftsmanship, dude! Ce tare ar fi să îmi fac eu propria agendă de vis! Să releg cărţile alea roase de acasă! Eh, ar fi fost... n-a fost să fie.

Sunt multe chestii pe care am vrut să le fac. Şi vor mai fi, mă rog.

Tare-aş vrea să pot să fiu sarcastic fără patetism. Să zice lumea că "ai un dar, moşule". Să deţin un blog cu nume şmecher, să am un pseudonim de la 13 ani şi să fi fost în online din '91 primăvara. Să îmi fac un layout de blog de la zero (nu zic că n-aş face-o, da' mi-e o leneeee) sau să am timpul şi cunoştinţele necesare să îmi fac SEO la blog, să plictisesc mai mult de 100 de persoane zilnic. Da' mi-e lene.
Bă, în pană mea, vreau să mă scol de dimineaţă să mă duc să alerg în căcatul ăla de parc al Politehnicii, dar nu pot că mi-e frig şi e bad hair day şi ochii îmi sunt lipiţi (this is NOT a metaphore) şi atunci îmi zic că o las pe seară care când seară vine îmi pun curu pe scaun şi mă gândesc: alergat pe Dâmboviţa... vegetat cu o pizza în faţă... tough choice!
Parcă uneori ar fi mişto chiar să scriu numai înjurături şi să fiu atât de porcos încât oamenii plictisiţi de aceleaşi webloguri stupide să exclame orgasmic: Mamă ce mişto scrie porcu ăsta! şi să se aboneze şi să comenteze favorabil oricând mă cac pe vreo formaţie indie sau fac mişto de oameni muncitori sau dau muie virtuală oricărui nevalabil după standardele mele. Şi culmea, totul să fie la mişto, eu să fiu de fapt un individ foarte problematic de felul meu cu mine însumi pe sine mă. Dar ăsta sunt deja.
Sau în pana mea, să ies cel mai sexy microblogger şi să mă urc pe scenă fără să ştiu ce naiba să zic şi să se uite alţii şi mai chiorâş la mine, ăia mai geek mă caută repede pe net şi exclamă "Băăă, putză bleagă ăsta are doar 30 de followeri!" în timp de roşia putredă îi părăseşte căuşul palmei în zbor.

În schimb, se întâmplă alte lucruri. Mi-am ales tema de licenţă, which is always nice. Sună mişto, uşor abstract, chiar dacă e second choice mă declar armistiţial cu ea.
Depun dosare de master pentru master (nu căcat!) în ţara zambilelor şi a prostituaţilor. Să vă zic un secret: nu o să fiu acceptat. Dar voi speraţi şi pentru mine. O să devină mult mai interesant blogul de atunci încolo.
Iau rezultate la examene de engleză la care maximul este nouă şi eu iau notă Very Good User şi nu mă mulţumeşte. Bă, Speaking Evaluator, vezi că am codul tău pe TRF şi te caut şi vin la tine acasă peste tine şi tot neamu tău. Scrofiţa mi-a şi zâmbit în faţă.
Mamă, şi învăţ să programez, ştii? După un an şi 8 luni, se întrevede o rază de lumină, poetic vorbind. Tot junior sunt şi ceva îmi zice că tot junior o să rămân.
Planuri peste planuri, Roblogfest, stand up comedy, Depeche, Bestfest, eu vreau şi Placebo da' cine mă fute pe mine pe bani, târg de 8 martie, vise de Ibiza, dar deja divaghez pe lângă (that's right).

Şi după toate căcaturile astea, eu tot un sentimental imbecil am rămas. Aveam impresia că eu mă folosisem de ea mai mult decât ea de mine şi îmi tot purtam vinovăţia pe mânecă, închipuindu-mi că asta mă face mai sfânt. Numai ca să aflu că eu am fost cel folosit. Şi tot bou sunt, dar am mai zis asta, nu?

Mihai m-a întrebat azi dacă nu vreau prietenă. Că întrebarea asta avea şi un follow-up, că găsise el un site unde sunt o grămadă de utilizatori şi dau sfaturi detaliate despre cum să agăţi o femeie. Succes, mă băieţi.

Dacă ştie cineva să-mi zică ce vreau, să iasă în faţă. Ofer recompensă.