Picture
4
Am sa-mi cumpar un tricou cu Metallica, unul cu Iron Maiden, doua cu De Puta Madre si unul cu Gigolo Italiano (daca se mai gasesc). O sa-mi imprim niste mesaje pe alte tricouri: "I'm not a gynecologist, but I'll take a look", "Not tonight ladies, I'm just here to get drunk" si poate "Swallow or it's going in your eye". O sa-mi iau bratara neagra de metalist si adidasi de skate pe care o sa le asortez cu telefon cu mp3. Imi cumpar fluier (pentru club) si ochelari de soare, doua perechi, una de minimalist si alta de fite care sa aiba eventual sigla pe lateral.
Cea mai mare realizare ar fi sa imi las parul sa creasca si sa il coafez emo-style, eventual sa nu-l mai spal si sa ma duc cu toate aceste cadouri in Vama.
ma voi scula la 7 sau 7 jumatate, odihnit, in apartamentul meu cu 1-2 camere. Voi alerga 25-30 de minute intr-un parc gol si curat, voi face un dus relaxant, voi avea un mic dejun cu ceai si croissante sau alte chestii si voi pleca spre munca pe bicicleta, intr-o plimbare lejera de 20-25 de minute. Imi voi cumpara o cafea de la Starbucks-ul de langa, pentru ca vor fi foarte multe si raspandite (am incercat saptamana asta pentru prima data de la SB si am fost inspirat sa aleg o Iced Machiato smth). Ajuns la munca, voi savura cafeaua pana cand imi va veni cheful de munca, care chef nu ma va parasi pana la ora pranzului, cand voi lua binemeritata pauza de masa la un mall din apropiere, pentru ca vor fi mai multe si mai variate, in fiecare zi altul. Alt restaurant, vreau sa zic, preferabil cu specific italienesc, indian, libanez, etc, de-alea testate de Cristi Roman. Voi reveni cu un chef nebun de munca, dar sa nu exageram, va dura maxim doua ore, dupa care imi voi indeplini restul indatoririlor cu stoicism si voi pleca spre bar ca nou. Da, bar. Ma voi duce sa beau o bere sau doua cu prietenii din clasa muncitoare, eventual ma mai duce Daniel acasa cu masina lui (!) din cand in cand.
Odata la cateva zile, imi voi rezerva pauza de pranz pentru o relaxare intr-un bar linistit cu wireless. Voi bea bere light sau ceai, limonada and whatnot, si voi scrie frumos randuri despre ce vreau eu sa scriu. Simt ca o liniste sufleteasca, chiar si numai pentru o ora, e ceea ce imi trebuie sa imi ordonez gandurile.
O data la doua weekenduri imi fac timp sa vad un oras misto, fie el Sibiu, Timisoara, Budapesta sau Istanbul. N-are rost sa stau mai mult, nu vreau sa ma plictisesc. O data pe luna as vrea sa vad marea si cel putin o data pe anotimp sa mergem la munte. O excursie memorabila pe an, in Olanda, Anglia, Danemarca, Japonia (ok, asta poate e un pic nerealist, but still!).
Imaginea despre viitor mai are multe lipsuri. Am impresia ca toata viata mea e o cautare perpetua a unui asemenea asa-zis echilibru utopic. Macar pentru o scurta perioada...
Si nici macar n-am nici un drept. Dar tot o sa mi-o iau de pe suflet, ca e de-a dreptul enervant.
Ca tot omul (sper) infiripez prietenii si le destram. A doua parte se intampla foarte des, dar se intampla inevitabil sa se raceasca o relatie (interumana). Din partea mea, chestia asta se intampla cel mai des din cauza ca nu am timp, adica nu stiu sa mi-l gestionez (nu vreau sa ma pacalesc singur, nu sunt un om important si nici foarte ocupat, doar ca se intampla des sa o ard aiurea).
Pana acum doi ani m-am instalat confortabil intr-o serie de cercuri vicioase. Unele dintre ele legate de persoane pe care le-am refuzat sistematic, dupa care normal ca orice om cu cap n-ar mai fi insistat. Problema e ca nu stiu cum sa ies din aste situatii, pentru ca vreau. Cum sa suni pe cineva sa inviti la o bere, dupa luni/ani? Si apoi ce faci? Tineti legatura, va intalniti din ce in ce mai des? Cum naiba functioneaza chestia astaaaaa?
Exista persoane cu care am fost prieten, dupa care s-a rarit. Persoane care imi citeau blogul. Si nu numai il citeau, erau chiar entuziasmate de el. Deranjant e faptul ca dupa ce am rarit vederile, sau le-am intrerupt total, nu mi-au mai vizitat blogul, ceea ce ma face sa concluzionez ca aprecierile pozitive erau just a bunch of crap si nu voiau decat sa-mi intre in gratii. Si motivul pentru care nu mai trec deloc pe aici e pentru ca vor sa uite/sa ma uite. Nu inteleg de ce ai vrea vreodata sa uiti pe cineva. Oricat de traumatizanta ar fi putut fi cunoasterea unei persoane, ceea ce de cele mai multe ori nu e cazul, de ce ai vrea sa uiti o persoana cu bune si rele, cu propria individualitate, de vreme ce ai fost initial atras de persoana respectiva prin ceva? Si eu sunt profund imperfect, mai mult decat majoritatea, dar imi trece (da, tre s-o lasi asa! si iar te indragesc!) si ajung sa duc dorul celor nemaivazuti de mult, si asa mult as vrea sa strang un om de acolo, unul de dincolo, sa ii adun la un loc si sa se imprieteneasca toti! Vai, ce mi-ar placea!
