In caz ca nu v-ati dat seama dupa anteriorul, eu sunt un om trist. Tristetea, dupa cum stiti, e relativa si interpretabila, dar acum ii puteti da ce conotatie vreti, nu conteaza (nu-mi pasa).
Insa asa cum pe unii oameni iti vine sa ii stalcesti cu calcaiul bocancului cand ii vezi veseli si productivi de la prima ora a diminetii, la fel si eu sunt opusul. Un job de noapte mi s-ar potrivi ca o manusa care e un pic larga, iti lasa liber sa respiri si tine mai mult de cald.
In principiu, ora 4 este de maxima inspiratie. Tristetea pur si simplu dispare. Conditia necesara si suficienta este ca eu sa ma fi pus in pat, incercand sa dorm si esuand mizerabil. Cred ca misterele nerezolvate ale omenirii ma bantuie noaptea, nelasandu-ma sa dorm. De exemplu, pot exemplifica diferenta intre dragoste si atractie fizica. Pentru ca, din punct de vedere stiintific, sunt ambele reactii endorfice (?) in creier, chiar sunt foarte greu de separat, deoarece pentru o minte neantrenata ele pot fi confundate.

Dragostea e nevoia de a-i auzi vocea doar ca sa poti dormi cat mai lin sau, din contra, pentru a-ti da energie pentru inca o zi si o noapte; dar si nevoia de a ii scrie cateva randuri bucurandu-te ca un copil cand iti raspunde cu aceleasi nimicuri fara senzatia de banal si penibil in aer; ca in Bedazzled, daca iubesti pe cineva, iti doresti ce e mai bun pe lume pentru el, chiar daca nu cu tine - ulterior reactia din creier dispare precum memoriile. Iubirea e aia cand.........
Atractia fizica incepe din crestetul capului si ajunge pana la incaltari, se evidentiaza in jurul buzelor pe care ti le imaginezi ude si molfaite (in cazul unora, imaginate cu miscari ritmice in jurul penisului), in mijlocul curbat, senzual si pretios ca o vaza din dinastia Ming (?), in picioarele (daca ai noroc) care iti trezesc impulsuri de fetisist de care nu te credeai in stare, in jurul sfarcurilor cu care pari sa conversezi, pentru ca si ei au inceput sa dea atentie, culminand cu fundul pe care il vrei URGENT in poala ta; iti inclestezi mana incercand sa iti imaginezi sanul ei drept in prinsoare. Fantazezi expeditii ale mainilor de-a lungul interiorului coapselor ei tremurande, te uiti la chipul ei angelic imaginandu-ti-o gafaind si soptind sacadat "nu te opri" in timp ce iti trage fundul in ea. Cat de repede trece clipa intre inceputul sarutului pasional si impulsul incontrolabil de a-ti plimba mainile pe tot corpul ei excitat? De la cata intalnire vrei sa arunci in conversatie, banal, faptul ca vrei sa o patrunzi pe la spate cu corpurile lipite de faianta din orice baie, publica sau nu? Cum iti infranezi nevoia de a te invita la ea acasa oferindu-i foarte casual sa iti faca o felatie, stiind ca pe ea s-ar putea sa o excite mai tare ca pe tine? Cum descoperi animalul din ea?
Chestiunile acestea sunt simple calcule matematice. Din pacate, nu s-a inventat inca un calculator deosebit de puternic pentru a computa asemenea operatii.

Ceasul asta parca suna mai bine decat precedentul. Inca nu m-am obisnuit cu el deci inca il aud cand suna. Intr-o dimineata am scotocit patul de nebun, nestiind de unde se aude sunetul enervant; m-am pipait peste tot crezand ca mi s-a implantat un cip. Era ceasul pe masa, aflat la o intinzatura de mana.
In general, ma scol. Desi invariabil totul e setat la 7, aproape inevitabil reprogramez alarmele (toate trei) pentru o ora mai tarzie. Stiu ca e riscant dar nu pot procesa in acele momente înceţoşate.
Intr-un final ma trezesc. Poate fi 7:30, poate fi 10:30. Elucidarea treptata a misterelor cotidiene ale vietii nu dezvaluie mereu lucruri placute. Munca e un calvar. Ok, recunosc, drumul pana la munca e un calvar, dar e mai usor sa dai vina pe un job corporatist la un birou semiconfortabil unde faci sau nu faci ceva (interesant).
De mancare nu poate fi vorba dimineata. Pe cat de unanima e parerea medicilor in privinta micului dejun si al componentei lui, pe atat de invariabil o ard mai departe cu Cola. Umple stomacul pentru o ora cat imi ia sa ajung la munca. Insa inainte de a iesi pe usa, ma incearca mai multe dileme, respectiv cea vestimentara: "ce tricou threadless sa imi pun azi?", cea capilara: "sa ma barbieresc sau mai merge o zi? doamne cat de lene mi-eeeee", unele mai usoare cum ar fi "sa fac patul? neea", "cam dezordine pe-aici, sa mai duc din sticle, sa mai ascund din cartile sau sosetele aruncate sub pat?", in aditie la binecunoscutul de catre toti, sunt convins: "MA SCOL ACUM SAU MAI DORM??!!".
Napadit de regrete recente dar tardive, gen "de ce draq am stat asa tarziu aseara" ma recompun din automatisme, arunc o privire de regret catre jumatatile de Kinder uitate pe masa si aparatul foto peste care s-a depus praful, atarn geanta de toarta si geaca pe umeri. In momentul in care am iesit pe usa m-am trezit.
E ciudat cum oricat de putin as dormi (dar totusi sa fie macar 4 ore) odata vazandu-ma afara sunt complet functional, privirea scruteaza atent pitzipoancele ce se perindeaza prin fata caminului si mereu vad cu coada ochiului care din fete e la xerox jos. Oricum, aspectul overall trendy imi confera destula incredere cat sa fixez cu privirea orice derrière care m-ar putea interesa, fara grija ca as putea fi descoperit. Muzica de asemenea ajuta, Florence is awesome.
Metroul este machina non grata, insa adesea ma vad constrans sa purced catre Semanatoarea sau Crangasi pentru a ajunge mai repede la multiubita plantatie. N-am sa va plictisesc mai mult decat am facut-o pana acum detaliindu-va calcule si trasee alcatuite in minte de corporatistul tipic, poate usor alienat, catre munca si casa sau atingand toate punctele de interes. Cu totii le facem, pe nimeni nu intereseaza.
Ma simt bine cand iau autobuzul pana la Universitate, in schimb. Atmosfera studenteasca, multe fete care indruga prostii in spatele meu, eu prefacandu-ma ca nu aud din cauza castilor. Statia de metrou Universitate e una din putinele cu adevarat placute, macar acum. Sentimentul de seren persista chiar si pe peron, dar se evapora odata ce m-am urcat in tren, stiu ca ultima statie e Pipera.
Si ma dau jos, si imi cumpar sandwich cu salam sasesc si o Cola la litru, si ma duc, si muncesc, si iau pauza, si iar muncesc, si ma intorc acasa. Acasa nu fac nimic, pentru ca sunt prea obosit de la simpla prezenta la munca, intr-un scaun (care cel putin are manere) din care nu prea ma ridic, pt ca nu am unde sa ma duc. Imi propun sa termin vreo tampenie lasata nefinalizata la munca, sau poate vreun examen viitor amenintator, acum cat mai am, insa ajuns acasa fac ce stiu eu sa fac mai bine, procrastinez.
Iata ca e ora 10 si eu nu am facut absolut nimic.
But the night is young.

*La urma urmei, si Phileas Fogg a mers tot in cerc...

Un post tocmai a disparut pentru ca am fost facut de kkt. Asta e, viata merge mai departe! Completam spatiul ramas liber cu acesta

-in acest moment o voi blestema pe profa de economie din liceu pt ca m-a confuzat pe viata in privinta semnificatiei cererii si ofertei-

Din punct de vedere economic, lucrurile merg bine, zic ei. Avem o rata de crestere de ţ%, puterea de cumparare creste ca dupa viagra (i'm guessing), toate astea se traduc intr-un fenomen simplu. Romanii cumpara.
Aici e si problema, romanii cumpara ORICE. Ceilalti romani s-au prins si au inceput sa le ofere orice-uri. Macar daca ne-ar oferi orice... Procesul asta deformat de vanzare cumparare s-a impamantenit fiind baza a ceea ce vedem in jurul nostru azi: multe, multe, multe albume de manele si muzica usoara sau {rock: Voltaj, Blaxy Girls, Keo, Directia 5.... moving on}, zeci si sute de magazine absolut inutile care vand exact aceleasi lucruri (termenul potrivit e kitsch), depozite cu facaturi gen Sir sau IDM sau depozitele din Galati, preaaa multe fast fooduri si shaormerii, magazine in-gro-zi-toa-re de cadouri, cu aceleasi si aceleasi idiotenii: sabii si cutite, brichete si bricege elvetiene, statui ale lui Buddha, VAZE si tricouri imprimate; reviste gen Playboy si Maxim care uita de unde au plecat (sau poate au ramas proaste), ziare de scandal si emisiuni de cacat culminand cu OTV, vedete despre care vorbesc pana si oamenii cu pretentii (insert here names to boost up traffic), bloguri de doua pence si-un scuipat care pun poze si stiri cu ante-numitele, garnisite cu stiri de-aiurea ("Asfalt in Vama!"), hi5 si pitzipoanca.org... discoteci de regie (mi-e si rusine sa le zic cluburi); la toate astea se adauga tot ce e de stat si nu poate fi contestat sau inlocuit: CFR, regiile de apa si electricitate, facultatile si invatamantul in general (slava Domnului ca Romtelecom si-a gasit concurenta), spitalele si policlinicile.
Bleah.

Partea a doua vă va purta pe meleaguri mitice, în îndepărtatul nord al unei capitale de legendă a unei tari fabuloase, conduse de Chel Impărat, aflată peste o mare si trei râuri. Si acest Impărat avea o fată frumoasă si proastă............... deci am fost în Băneasa, bă!
Am zis să mă integrez adoptând spiritul de turmă, într-o vineri seară care anunta reduceri de 70%, muzică, concert si cocktailuri gratis. Si poporul nu s-a dezis. După cum spune mai sus, cumpără orice, deci dacă le dai pe gratis garantat vor bloca străzile din Băneasa Shopping City formând coadă la un căpăcel de cocktail dubios de verde. Aha, era într-un căpăcel, nu mai mare decât dopul de Cola (ok, poate un pic mai mare).
Mie imi place să cred că Băneasa este totusi vârful de lance în materie de vestimentatie în sensul că dacă rămâi dezamăgit de 99% din magazine, cel putin 1% rămas reprezintă un număr rezonabil (eventual >=1) unde să îti satisfaci poftele. Însa de data asta, mai mult ca niciodată, mi-am pierdut răbdarea slalomând printre oi si pizde încercând să admir măcar o pereche de blugi sau de încăltări.
Ok, protest oficial: să vă fie rusine că produceti, sau importati, aceeasi marfă over and over again si din când în când schimbati colectiile cu ceva si mai oribil, negândindu-vă să produceti articole de vestimentatie frumoase si armonioase SAU să le vindeti la un pret rezonabil! Plus că numai la femei vă gânditi! ... adică, 70% din magazine sunt pentru femei, iar 70% din acele 70% (repede, Barbie, cât face?) sunt numai pentru pitzipoance!
Vineri seară, mai mult decât oricând, am fost dezgustat de fenomenul şopingăraiei la români.

Da' tot mi-am luat bocanci.