Uneori nu poţi să nu te gândeşti ce ar fi ieşit din unele filme dacă regizorul n-ar fi avut o simpatie deosebită pentru un actor/actriţă cu care a mai lucrat în trecut. Sigur, foarte multe filme şi roluri memorabile au ieşit din combinaţia cineast/muză actoricească, dar la un moment dat a existat un prim contact între cei doi, o perioadă de descoperire şi de încercări, un film în urma căruia au căpătat un respect deosebit unul pentru celălalt. Nu ştiu despre actori, dar suspectez că toţi regizorii caută în secret un actor/actriţă sau un set de actori cu care să poată colabora la multe filme, călcând pe urmele unor clasici ca Scott, Cameron, Scorsese, Anderson (ok, pe el l-am adăugat eu, nu e încă un clasic, dar pot să sper, nu?)

In ordine complet aleatoare:

Woody Allen o are pe Scarlett Johansson momentan. Am uitat sa spun ca o sa ma concentrez la obsesiile lor curente. In trecut a fost Mia Farrow, dar ştim cu toţii cum s-a terminat asta.


Ridley Scott, omul care m-a şocat când am aflat (demult) ca a regizat originalul Alien şi Blade Runner, cele mai tari ale lui, de departe, il are pe Russell Crowe mereu in filme, chiar si cand nu e loc de el. Egzact, Russell, you had one too many free passes in his movies (mai precis, ultimul).

Wes Anderson, cel mai lovable indie director de pe listă, căruia nu-i poţi dezaproba constanţa în alegerea actorilor, mai ales daca e vorba de Owen Wilson care e co-scenarist la multe din filme, Bill Murray, coolest fucking actor alive (pt că Clint regizează acum), Angelica Houston sau Jason Schwartzman. Personal m-am bucurat sa vad o faţă nouă în Adrien Brody, tare m-aş bucura să devină de-al casei!

Toata lumea stie povestea lui Martin Scorsese si colaborările lui cu Robert De Niro, până s-a apucat de filme cu fockers, apoi cu Leonardo DiCaprio. Cu ruşine spun ca nu am vazut mai nici un film al primului cuplu, dar cand vine vorba de Leo, trebuie să recunosc că e o alegere bună, că tot e italian.

Fratii Coen, din care încep să cred că unul face toata treaba şi celălalt e legat prin cordon ombilical, îl au pe Jeff Bridges ca mascotă; uneori ma intreb cum de nu au gasit loc pentru el in Burn After Reading, la câţi nebuni sunt în filmul ăla. Clooney se gaseste si el in vreo 3 filme, ca sa nu zic si de John Turturro, care e genial în orice face.

John Hughes, eternul adolescent care ne-a / m-a vrăjit cu Breakfast Club, a pastrat o mână de actori în anii 80, most notably Anthony Michael Hall (pe care nu l-ai recunoaşte in vecii vecilor ca adult).

Tim Burton, Johnny Depp, Helena Bonham Carter. 'nuff said.

Kevin Smith, individul care n-a incaput intr-un scaun al Southwest Airlines si a fost dat afara din avion, se combină des cu Jason Mewes, Ben Affleck si diversi alţi dubioşi care-au nimerit in Mallrats si n-au mai iesit din filmele lui.
Intr-un fel, admir cu atat mai mult pe regizorii care au lucrat cu tot felul de actori si au realizat filme extraordinare, oameni ca Steven Spielberg, al cărui număr de filme l-am pierdut (pe primul loc va fi mereu Schindler's List), Clint Eastwood (care a inceput sa diversifice cand nu s-a mai putut distribui pe sine in rol principal), Quentin Tarantino (ale carui filme nu se lasa acaparate de performanţe actoriceşti, poate doar ultimul, absolut accidental), David Fincher, cu niste filme absolut năucitoare, Danny Boyle, care, după cum observa un critic internaut, nu face niciodată acelaşi film de două ori, la care se adaugă, bineînteles, Christopher Nolan, marea speranţă, cu doar 7 lung metraje la activ, dar ce filme au fost!