Vorba aia, sunt şi eu om, am problemele mele, mă gândesc la ele şi când nu sunt singur, că trebuie să mi le rezolv cumva cândva. Vorba cealaltă, dar soluţia la probleme trebuie găsită.
De ce morţii tăi mă tot întrebi de ce sunt supărat?
Aveam eu problemele mele, dar acum te-ai insinuat tu între ele. Cu ce drept te pui în ochii mei să fii mai important decât mine? Ce-i cu atâta egocentrism? măcar păstrează-ţi-l pentru tine, nu mi-l impune şi mie. Da, acum mă enervezi!
Nu era mai bine dacă îţi ţineai gura şi nu mai făceai presupuneri?
Pe viitor eu îţi recomand să nu mai presupui nimic. Partea aia cu sinceritatea absolută este în continuare valabilă, dar nu pentru oricine. Pentru restul, marş, n-am chef de tine, n-o să te mint dar nu insista inutil.
Aşa mă tratezi tu pe mine, sunt un nimeni pentru tine?
Să fim clari. Dacă eşti prost/proastă o să te tratez ca atare. Nu am crezut dintotdeauna că eşti prost/proastă dar acum mi-ai deschis ochii. Nu-i nici o problemă, am şi eu momentele mele de glorie dar nu mă aştept să fiu cruţat, aşa că nu-mi cere asta! O să spun că eşti prost pentru că aşa eşti, o să mă eliberez de povara secretului (tu sigur nu ştiai) şi continuăm - asta până n-o dai iar în bară. Dacă vrei să o iei în nume de rău, n-ai decât.
Ce s-a întâmplat? S-au blocat rotiţele acolo sus sau trebuie să dai la manivelă să se învârtă? Mai pune ulei, stupid!
Vine vara, bine-mi pare, dar eu trebuie să-mi iau alta. Nu prea am avut timp să caut dar demult am fost la Daniel Ray în Unirii şi nu am văzut nimic care să-mi placă. În rest, îmi rămâne doar opţiunea de a bântui prin magazine de haine sperând să găsesc ceva simpatic. Uite, de exemplu m-ar bucura să existe mai multe site-uri ca e-genti.ro, care din păcate se axează mai mult pe femei şi printre genţile messenger nu găsesc nimic să-mi placă. Ca să aveţi o idee despre ce mă gâdilă pe mine, am trei exemple , unu doi şi trei, căutate pe Amazon. Nu aş strâmba din nas la chestii mai colorate (nu roşu sau galben sau picăţele...), chiar am văzut azi în oraş două genţi mişto dar mi-a fost ruşine să întreb posesorii de unde le au, poate s-ar simţi ameninţaţi.
Cine are ponturi de închiriat, aş aprecia.
PS: la postul ăsta nu e nevoie de ironii, eu chiar caut geantă.
Sunt încarcerat, ţinut prizonier doar de vorbe de-ale comentatorilor. Uneori sunt înjurături ca la uşa cortului, alteori ironii mai fine decât îmi face plăcere. Câteodată sunt criticat constructiv şi dau replici nevinovate care generează critici ne-constructive, în loc să fi tăcut. Cei mai mulţi aprobă şi dau voturi favorabile cu ochii închişi, pentru că mă cunosc. Cei nevăzuţi se consideră mai presus de asemenea josnicii şi stau în umbră, dezaprobând fiecare cuvânt. Aproape toţi judecă.
Nu există juriu, există doar un judecător/călău colectiv. Sau toţi sunt în juriu şi nici unul fără milă. Dacă aş fi pus sub acuzare, n-aş avea nici o şansă. Eu sunt unul singur, ei sunt restul. Cine sunt eu să explic atâtor oameni că nimic din ce scriu aici nu trebuie luat în seamă? Chiar e aşa de greu de observat că nu dau doi bani pe seriozitatea pe blog? Chiar şi textele romanţioase sau depresive urlă după umor, dar o fac prea subtil. Puţini citesc mesajul, mai rău de-atât, aproape nimeni nu vede mesajul din spatele mesajului. Dacă am fi serioşi tot timpul, ce naiba s-ar alege de sufleţelul meu destul de franjuri el de felul lui?
Nu mi-e de-ajuns că sunt depresiv, introvertit, antisocial, supraponderal, miop, deficitar în atenţie, calciu şi vitamine, dependent de acidifianţi+cofeină, google reader şi facebook? Nu am parte de destul, trebuie să vă suport şi pe voi cu comentariile voastre nesuferite?
Toată lumea trebuie neapărat să aibă o părere? Nu vrea nimeni să abereze pe lângă mine (cu legenda de rigoare), nu face nimeni mişto de ce scriu eu, fără atacuri la persoană? Prea puţini în ultima vreme.
Vrei neapărat să mă aprobi sau să mă dezaprobi? Te mulţumeşti cu ce citeşti pe blog, e de ajuns pentru tine să-ţi faci o părere completă despre un om? Ţi-e de ajuns să citeşti ce-am mai făcut fără să mai dai vreun semn de viaţă, sau poate te-ai lămurit cu ce fel de maniac schizo-depresiv ai de-a face şi nu vrei să ştii mai mult? Sunt oare singurul om care nu se mulţumeşte cu aparenţe?
Vrei să mă contrazici şi-asupra ultimei replici?
Ok, so. Clasa muncitoare petrece ziua la muncă. Asta este cazul majorităţii şi dacă nu mă înşel al majorităţii zdrobitoare. Program de birou: 9-17, 9-18.
Poşta română are program până la ora 17. Foarte puţine sedii sunt deschise şi mai târziu de atât, dar într-un Bucureşti aşa de mare îţi ia ceva timp să ajungi la ele. Trebuie să ai norocul să lucrezi lângă un sediu poştal şi, evident, să poţi ieşi un sfert de oră minim.
Facturile la utilităţi încă sunt plătite în mare parte la furnizorii respectivi. Casieriile alea se închid şi ele devreme. Nu mă întrebaţi că eu nu plătesc. Ceea ce plătesc, însă, este regia de cămin. Program: 9-14. Ghici ghicitoare cum ajung eu să plătesc căminul, în condiţiile în care trebuie să fiu la muncă la ora aia.
Băncile sunt deschise până la 17. De o lună mă chinui să ridic un card, nu am alternative, trebuie neapărat să merg la Rossetti care închide la ora aia. Restul băncilor au câte unul-două sedii deschise în tot Bucureştiul, dacă eşti norocos.
În fiecare lună mă chinui să cumpăr bilete la o piesă la Act. Programul nu se publică înainte de începutul lunii şi cele mai multe spectacole sunt tocmai la începutul lunii. Nu poţi să cumperi cu două zile înainte, inevitabil sunt epuizate. Casa de bilete: 11-18:30.
Singurul cabinet medical la care merg începe funcţionarea (efectivă) pe la 9 (8 teoretic) şi merge el, merge, până la 20... numai că atunci vin toţi. Ultima dată mi-am făcut programare cu o săptămână înainte pentru seara. Ca să nu mai vorbesc de plăcerea resimţită.
Consolarea mea şi nu prea e cabinetul stomatologic non-stop şi care nu e în cealaltă parte a oraşului şi nu e prea scump. Din păcate, e foarte ocupat şi tot cu două săptămâni înainte mă programez, din cauza restricţiilor de 9-18.
CUM?
Titlu alternativ: opriţi dictatura penisului!
Am avut un impuls puternic să protestez la statusul ăsta. N-am făcut-o că oricum nu se cade să te cerţi cu mâţa, dar problema e mai filosofică de atât.
Bărbaţii şi femeile se plac. Dacă vorbim despre heterosexuali, ambele tabere au nevoie una de alta. Femeile sigur au nevoie de afecţiune şi toate celelalte, dar până şi porcii ăştia insensibili vor să aibă o femeie lângă, pe care să o îmbrăţişeze. Până aici asemănările.
Cred că bancul este cât se poate de adevărat. Gândeşti complet diferit după ce penisul a pus stăpânire pe corpul tău şi a făcut ce a vrut cu el, în speţă l-a ghidat până la intrare şi i-a dat câteva impulsuri înainte şi înapoi. Apoi el se retrage din scenă şi intervine o limpezime de minte care de cele mai multe ori e inoportună. Să îl citez şi pe Billy Crystal, că tot am văzut Harry şi Sally recent?
- Harry: The whole life-of-a-single-guy thing. You meet someone, you have the safe lunch, you decide you like each other enough to move on to dinner. You go dancing, you do the white-man's over-bite, go back to her place, you have sex and the minute you're finished you know what goes through your mind? How long do I have to lie here and hold her before I can get up and go home. Is thirty seconds enough?
Nu m-a apucat din senin, am stat să mă uit, cuminte, în decursul unei nopţi de club, cum fetele se distrau - aveţi această, să-i zicem, calitate, de a vă distra doar de dragul distracţiei - şi băieţii nu. Nu zic că nu s-ar fi distrat că era nasol, dar toată treaba lor era în legătură cu femeile. Un individ n-a dansat o clipă toată seara, până când a văzut o portiţă de intrare şi a început s-o învârtă pe fată cu atâta duioşie de ziceai că se îndrăgostise (bănuiala mea e alta). În general, băieţii sunt extrem de superficiali şi tot ce fac, o fac pentru a agăţa gagici. Merg în club să vadă femei mişto dansând. Dansează dacă dansează şi gagicile, ce dracu, e gay să dansezi când nu sunt femei. Bei, bei şi mai mult, te îmbeţi, te faci criţă, poate-poate îţi faci curaj şi te duci la una s-o abordezi cu încrederea pe care nu o ai altminteri. Îţi iei haine mişto ca să le admire femeile, te dai cu parfum crezând că o să întoarcă femeile capul după tine,
Deci fetelor, un sfat practic: dacă vreţi să aveţi discuţii de-alea serioase, ca în stereotipurile americane ("Honey, we need to talk") mai întâi ajutaţi-l să depăşească momentul dictaturii peniane într-un fel sau altul şi după aceea vi se va părea că discutaţi cu o altă femeie, nu alta!
Cândva între 11 şi 14 ani mă mai lua tata pe vapor şi mergeam la Sulina, unde avea remorcherul treabă. Şi era distractiv, dacă stau să mă gândesc eu bine era cea mai mare distracţie de care aveam parte în vremea aia. Şi într-unul din drumurile astea, undeva aproape de Galaţi, ne-am împotmolit în mijlocul Dunării, pentru că era prea ceaţă să mai facem manevre. Şi lângă noi era un ditamai vas olandez, mult mai mare ca al nostru. M-a luat taică-meu şi un coleg de-al lui de toartă şi m-au dus lângă bord să strig la marinarii olandezi. Ei voiau să le cer zahăr, că să avem cu ce să mâncăm grişul dimineaţă, lol. Şi cu limba mea împleticită (totuşi făcusem un pic de pregătire în clasa a 4-a) le-am cerut foarte ceremonios "some sugar". A fost foarte amuzant, olandezii au fost foarte politicoşi şi ne-au dat un kil, după care s-au întins amândoi, taică-meu şi colegul, cu lăcomie: "Yes, yes, şugăr". A fost primul meu contact şi m-am simţit mândru, chiar dacă încă de pe atunci se dezvoltase un simţ critic în mine şi mi-am dat seama că aveam accent ciudat. Mândria, se înţelege, era cauzată de faptul că vorbisem cu străini, nu de vorbitul cu străini.
La BAC la engleză m-am simţit penibil. Pe bune, noroc că eram la două ore pe săptămână şi oamenii au considerat că ştiu destul pentru nivelul meu. Aşa că mi-au dat zece. A fost foarte dezamăgitor pentru mine, ce au zis examinatoarele vreau să zic. Vorbisem ceva de închisori şi la un moment dat m-a întrebat ceva ce n-am înţeles şi am replicat automat "Poftim?" şi n-am mai apucat să corectez greşeala, mi-am înghiţit-o şi aia a fost.
Probabil de-aia am şi avut un şoc în Olanda, mi-a fost foarte ruşine cu mine. Cu indicaţiile pe stradă sau în gară mă descurcam, erau două-trei fraze pe care oricum mi le repetam în minte, la ghişeu la fel. Prima dată am dat-o în bară la checkin la hostel, doamne să mă fi auzit! Mi-aş fi dat palme pe loc dar mândria mă împiedica. Săraca fată a trebuit să mă întrebe din nou ce dracu mi-a ieşit pe gură. Mă rog, am înghiţit şi de data asta (în sec, pervert) şi mi-am continuat călătoria. Sâmbătă când ne-am întreţinut cu Alex şi Kiran am fost mai cu băgare de seamă, deşi se vedea de la o poştă că vocabularul mi-e limitat. Cred că m-am uitat prea mult la filme americane, seriale şi stand-up, folosesc replicile auzite acolo şi altele nu-mi prea vin în cap. Nici o discuţie cu Mayuri şi Julia n-a avut mai mult noroc şi cred că m-au considerat antisocial (adică, mai mult decât sunt).
Apoi m-a oprit o tipă pe stradă aproape de Dam, era pilită rău, pe la ora 4, să mă întrebe de o budă. "Oh, where are you from? You have a funny accent". Grrr, ce căcat, trebuie să exersez dracului limba. Ce să o mai exersez, am şi plecat.
Şi, crap! Am avut emoţii când am dat IELTS-u, mi-a dat 7 femeia aia deşi m-am descurcat mult mai bine decât cu o zi înainte când exersasem cu Diana şi m-am şi enervat. Şi nici până acum n-am mai practicat nimic... a, mai era un tip care m-a întrebat în Victoriei de bilete. Da, astea sunt bilete de RATB.. da' eu ca boul nici n-am ştiut cum să-i zic că trebuie să composteze biletele. Nici atât cuvânt nu ştiu... nu mi-ar fi ruşine!
