Much less than I've done for myself.
Sunt foarte puţini oameni cărora le datorez recunoştinţă eternă pentru ajutorul oferit mai ales în ultimii doi ani, când viaţa mea n-a fost printre cele mai roz. Printre ei nu se numără persoana care mi-a promis cazare în Bucureşti doar pentru a mă lăsa pe drumuri (la propriu) în ultimul moment, nici oamenii care încearcă să mă evite cât mai discret cu putinţă, chiar dacă am insistat să ne vedem. Nu pun la socoteală nici pe cei care n-au catadicsit să răspundă apelurilor mele şi care sunt prea ocupaţi să mă vadă dar au oricând timp pentru alţii. Nu iau în calcul nici pe vitejii care s-au arătat după război, când era prea târziu pentru a ajunge în Bucureşti, după ce mă umilisem şi cerusem cu smerenie o cazare pentru câteva zile.
În schimb mă bucur că am avut onoarea să cunosc unii oameni deosebiţi care te primesc oricând cu braţele deschise şi înţeleg când treci prin perioade dificile, oamenii care apreciază ajutorul oferit şi nu se descărcă pe tine când au o zi proastă, oameni care nu îţi scot ochii atunci când le datorezi bani sau li se pare că le datorezi mulţumiri formale (eventual cu fundiţă). Peste toate, mă bucur şi pentru faptul că reuşesc să simt ceva din nou, după atâta timp în care am tot căutat cartea "How not to be bitter" în zadar. M-am temut că sunt stricat de tot, dar s-a dovedit că era nevoie doar de un mecanic bun.
Sunt foarte norocos să am un tată care mă ajută necondiţionat, îmi apără interesul şi mă ajută cu cele mai bune sfaturi pe care le poate da. Sunt recunoscător pentru ceea ce am şi îmi dau seaama de bafta pe care am avut-o să supravieţuiesc până acum, astfel încât am învăţat să nu iau nimic de-a gata şi să încerc să mă bucur în fiecare zi de tot ce e în jurul meu.
In episodul urmator, what have I done for myself?
