Sa imi zica si mie cineva de ce eu invat la o materie asa de plictisitoare, in loc sa fac o gramada de multe alte lucruri interesante? De ce trebuie neaparat sa fie o sesiune, nu se poate fara examenele de la sfarsit? Nu, mie nu mi-e de invatat, ci mi-e ca am pierdut o gramada de chestii misto, aparent banale, tocmai din cauza ca e sau urmeaza sesiunea.
Deci nu am fost la George Michael, nu am fost la Amsterdams, nu m-am batut cu apa pe strada, nu am fost la concertul Activ din Maxx, nu am fost la Sophie Ellis Bextor (ha? ei, nici chiar asa :)) ), nu dau free hugs, desi mor dupa una acum. Nimic din alte chestii care par de mii de ori mai appealing acum.
Si, in fine, refulez la examene si la final, cand merg musai pe plaja. Nu se discuta.
| From: | "Mihai O.Borcan" |
| Subject: | In legatura cu salile de examen |
| To: | dpopescu@********** |
Ieri, ni s-a spus ca nu mai putem da examen pe data de 17, pentru ca nu avem sala. Aceasta problema a aparut pe neasteptate. Toate examenele sunt puse, dupa cum probabil stiti, ca un castel de carti, la fiecare avand un numar de zile de invatat proportional cu dificultatea materiei, sau cel putin in ochii studentilor. Acum, suntem pusi in fata faptului implinit: salile au fost inchiriate, probabil contra unei sume frumusele, si noi nu avem nici un cuvant de zis, dar in acelasi timp nu avem nici o vina pentru situatia aceasta. Nu va invinovatesc pe dumneavoastra, pentru ca nu stiu cum s-a ajuns la aceasta situatie, ca studentii Politehnicii sa nu aiba sala pentru examen in Politehnica.
Eu va scriu in calitate de reprezentant al seriei, si in aceasta calitate va rog sa imi explicati situatia si sa imi spuneti daca se poate elibera, totusi, o sala, din Rectorat, Automatica, Leu, oriunde, pentru ca noi sa putem da examenul in ziua stabilita.
Imi cer scuze daca tonul mailului este dur, nu s-a intentionat a fi. As vrea doar o explicatie si ,daca se poate, sa ne ajutati.
Multumesc anticipat.
(semnatura)
Nu mai stiu de unde stiu fraza: "I need some fine wine and you." Seems strangely familiar
Update: e Cranberries, dar cred ca prima data am vazut la Andra, pentru ca ma indoiesc ca am ascultat vreodata melodia.
M-am achitat onorabil de toate sarcinile. M-am usurat de 450 lei. Am fost si la scoala. Am luat in sfarsit carte de la Diana, chiar daca e doar o carticica. Mi-am indeplinit si datoria de şef fictiv de grupa/serie. Am acompaniat un "copil" sa ia dulciuri unui alt "copil" ocazie cu care am luat ceva si pentru copilul din mine. Mega Image se sparge in dulciuri smekeroase. Am auzit ca a fost super tare la concertul George Michael, cu tot cu organizarea proasta la intrare & shit. Am gasit breloc cu Shrek in oul meu Kinder.
Nedumerirea zilei m-a lovit pe neasteptate: de ce, daca lasi locul unei fete pe scaun, te simti mai bun, iar daca sta o fata in picioare langa tine, care stai jos, te simti ca ultimul om? Are legatura cu gradul de sexy al fetei? Oare de aia stau eu in picioare si cand sunt locuri libere?
I met today with a friend of mine, Dragos. He's a nice guy, smart, pretty good looking i guess. His biggest problem is his indecision. I mean, his BIGGEST problem.
We chatted for a couple of hours, and we went on and on about school, politics, old friends, girls. I particularly paid attention to his current situation, which he explained to me. Regarding girls, of course.
He's not a exremely steady guy, as i mentioned early. This applies to girls, as well. He enjoys their company, me being one of few good male friends. But he can never commit, or almost never. The scenario goes like this: he meets a girl. Not officially, because he doesn't go on dates. But he meets them through school, work, friends or the internet (his blog, which he made me keep secret). So far so good. He chats with them, online or offline, goes for a drink, whatever. He's kinda shy, not extremely, but he's no Alfie. He makes friends out of the girls he meets. He figures: hey, if i ever think there can be something between us, i can just give it a shot. Right? Well, wrong. As he said, it's really not easy switching from friends to more than that. Especially if the friendship is a long one. He simply doesn't know how to bring the disscution to that point. But that's not all.
He has done this so many times, and has hesitated for so long with each of them, that now he doesn't know which one would be good for him. I mean, he likes them all. And there are a lot of them. Can you choose between a handful of girls, knowing that you'd want to have them all, but still have their friendship? How would any of them feel, if they only knew he thinks about other girls?
What i told him was to try and give it a shot. What he can certainely do is put all of his efforts into one relationship, and just focus on it. You never know how one girl can make him just so happy, that he forgets the rest.
I really didn't know what other advice i could have given him. But i didn't have to. All he needed was a break from thinking about it. So i gave him a break, and i hope he can figure it out.
What really bothered me is the way he explained to me these girls. I mean he talked about them briefly, but i got the distinct impression that they all waited for him to do something, which you all know i dissaprove.
I'm sorry that i don't get to see him more often.
Ar fi culmea sa vorbesc despre dezechilibrul interior. Logic, e dezechilibrat, nu pot sa ma echilibrez in asa fel incat sa vorbesc despre mine.
E vorba de lume. Nu stiu de ce, dar pare a fi totul impartit intre extreme. Si nu e ceva de gen 2 de plus cu 2 de minus devine neutru. Si nici de instabilitatile mentale ale celor din jurul meu. Nici macar nu e vorba de cei din jurul meu.
Lumea se imparte, dupa cum stim, intre bogati, care arunca bani in lautari, sau cumpara Phantom ca sa aiba din ce iesi cand e filmat, sau yahturi sau cluburi de fotbal, si cei saraci, care poate stiu sa se bucure si cu nimicurile pe care le au, sau poate nu. Exista introvertiti, pe care i-as pune in categoria antisociali, care stau in casa, se joaca, browseaza, whateva. La polul opus, sufletul petrecerii, cel care organizeaza chefuri, care merge la toate, care se duce la toti dj-ii care mixeaza in Bucuresti, sau poate e cel care merge de 3-4 ori pe saptamana in Expirat.
Sunt cei care vin constant la scoala, pentru ca, la urma urmei, e cel mai inteligent lucru de facut, ai de castigat in sesiune. Ei iau cursuri si reprezinta furnizori pentru multi altii. Altii care (poate) vin la laboratoare doar, la examene (maybe) la plesneala si in rest Dumnezeu stie ce fac.
Sunt oameni care lenevesc acasa, sau la camin, whatever, pe banii parintilor, poate se concentreaza pe scoala, poate nu, si de cealalta parte sunt aia descurcareti, care muncesc deja cu carte de munca, nu au timp de scoala, dar au venit propriu.
Fete sau baieti super cuminti, bine crescuti, care prefera sa iasa in parc la plimbare decat la o bere/suc sau film. De partea cealalta, fete si baieti cu tupeu, cu lipici, centrul atentiei, care mai mult ca sigur au zeci de admiratori, nu au decat sa aleaga, au parte de distractie, oameni frumosi (pentru ca, nu-i asa, au posibilitatea de a alege).
E, si tot textul asta plictisitor are un scop. Lumea mea e dezechilibrata pentru ca nu am norocul (?) sa cunosc oameni din fiecare categorie, mai exact nu pot echilibra balanta. Poate asta ar insemna o viata normala, ghidandu-te dupa interactiunea cu ceilalti. Sa ai pe cineva cu care sa te plimbi in parc, apoi sa iesi cu o alta gasca in club, sa mergi la scoala si sa lucrezi part time sau project based, sa ai prieteni peste tot care sa te invete fiecare cate un aspect al vietii. Sa gusti din toate si sa nu faci excese. Asta ar fi echilibrul perfect. Eu nu am.
E vorba de lume. Nu stiu de ce, dar pare a fi totul impartit intre extreme. Si nu e ceva de gen 2 de plus cu 2 de minus devine neutru. Si nici de instabilitatile mentale ale celor din jurul meu. Nici macar nu e vorba de cei din jurul meu.
Lumea se imparte, dupa cum stim, intre bogati, care arunca bani in lautari, sau cumpara Phantom ca sa aiba din ce iesi cand e filmat, sau yahturi sau cluburi de fotbal, si cei saraci, care poate stiu sa se bucure si cu nimicurile pe care le au, sau poate nu. Exista introvertiti, pe care i-as pune in categoria antisociali, care stau in casa, se joaca, browseaza, whateva. La polul opus, sufletul petrecerii, cel care organizeaza chefuri, care merge la toate, care se duce la toti dj-ii care mixeaza in Bucuresti, sau poate e cel care merge de 3-4 ori pe saptamana in Expirat.
Sunt cei care vin constant la scoala, pentru ca, la urma urmei, e cel mai inteligent lucru de facut, ai de castigat in sesiune. Ei iau cursuri si reprezinta furnizori pentru multi altii. Altii care (poate) vin la laboratoare doar, la examene (maybe) la plesneala si in rest Dumnezeu stie ce fac.
Sunt oameni care lenevesc acasa, sau la camin, whatever, pe banii parintilor, poate se concentreaza pe scoala, poate nu, si de cealalta parte sunt aia descurcareti, care muncesc deja cu carte de munca, nu au timp de scoala, dar au venit propriu.
Fete sau baieti super cuminti, bine crescuti, care prefera sa iasa in parc la plimbare decat la o bere/suc sau film. De partea cealalta, fete si baieti cu tupeu, cu lipici, centrul atentiei, care mai mult ca sigur au zeci de admiratori, nu au decat sa aleaga, au parte de distractie, oameni frumosi (pentru ca, nu-i asa, au posibilitatea de a alege).
E, si tot textul asta plictisitor are un scop. Lumea mea e dezechilibrata pentru ca nu am norocul (?) sa cunosc oameni din fiecare categorie, mai exact nu pot echilibra balanta. Poate asta ar insemna o viata normala, ghidandu-te dupa interactiunea cu ceilalti. Sa ai pe cineva cu care sa te plimbi in parc, apoi sa iesi cu o alta gasca in club, sa mergi la scoala si sa lucrezi part time sau project based, sa ai prieteni peste tot care sa te invete fiecare cate un aspect al vietii. Sa gusti din toate si sa nu faci excese. Asta ar fi echilibrul perfect. Eu nu am.
Sa zicem ca sunt calm. Asadar? Despre ce scriem? N-am mai fost in situatia asta de pe 16 decembrie, parca atunci am inceput. As vrea sa cred ca ce am sa scriu aici ma calmeaza, ma ajuta, dar penultimu text sta marturie ca nu merge intotdeauna.
Am scris un protest. Dupa ce ziua de luni a fost presarata cu deznadejdea unor oameni vizavi de nedreptatea pe care am experimentat-o cu totii, am vrut iar sa fac pe viteazul si sa ii scriu profului de SMP un text destul de dur incat sa il lase masca, insa destul de diplomat incat sa nu am de suferit. Dar asta cu suferitul nu se stie niciodata. In fine, textul suna cam asa:
-------
Prin acest mesaj imi exprim dezaprobarea profunda fata de modul de evaluare al proiectelor. De la inceputul semestrului ne-ati lasat sa intelegem ca realizarea fizica a proiectului va fi un bonus (mare, dupa cum ati adaugat in observatii). Nici un moment nu ne-am gandit ca lucrurile vor fi in alb si negru: ori facem proiectul perfect, ori primim (poate) nota de trecere. Pentru ca nu imi exprim doar frustrari personale, ci mai degraba generale, am sa folosesc in continuare pluralul.
Cum ne putem simti, ca studenti, dupa ce am lucrat fiecare cat a putut la proiect, dupa ce ne-am stors mintile in ultima saptamana (cred ca nu veti obiecta la faptul ca la sfarsit se lucreaza cel mai mult) si cand sa venim sa predam proiectul sa auzim "merge? nu? 5". In locul unei evaluari obiective, ati preferat sa ne expediati cu o promisiune (sper ca nu) desarta. Ce am inteles eu din ziua de luni e ca la proiect ori se ia 5, ori se ia 10. Ciudat, pentru ca la grupa 332, care face cu Andrei Hohan, s-au luat note bazate pe o apreciere corecta.
Partea cu bonus mare este exagerata mult. Nu stiu daca a fost o intentie buna, pentru a mai castiga timp, sau ati vrut pur si simplu sa scapati de noi. Nu ati luat in considerare faptul ca proiectul costa bani. Unii au dat si cateva milioane. Nu se pune problema de evaluare din punct de vedere al costului, dar puteati tine cont si sa acordati o pondere mai mica realizarii efective a proiectului. Per total, documentatia, schema functionala, schemele logice, simularile lor, programarea, toate acestea ar trebui sa conteze mai mult decat cateva lipituri si banii cheltuiti, plus drumuri catre str Maica Domnului. Chiar si asa, noi am lipit, am conectat, am legat pini, unii au gasit si programator in alte parti, dar sa zicem ca au avut o eroare oarecare, in fine, absolut toti au fost tratati la fel, si multi ne-am simtit umiliti, de parca munca noastra si efortul depus a fost in zadar.
------
Neprelucrat si nefinisat. Am vrut sa il supun criticii unor persoane in a caror judecata sa am incredere, dar am reusit doar partial. Nici nu stiu daca am sa mai trimit.
In fine, maine se termina semestrul si ma gandesc cu deznadejde ca va fi ultima sesiune impreuna. Sunt o gramada de oameni pe care ii admir (putin zis) enorm si as fi vrut sa ii cunosc mai bine. Daca o sa fim la specializari diferite? Daca o sa ne mai vedem doar o data pe luna prin facultate? As plange doua saptamani incontinuu, asta numai pentru o mana de persoane...
Am pe desktop un fisier care am sperat ca ma va ajuta sa ma organizez mai bine, unde scriam lucrurile care trebuiesc facute. Cu prioritati. Adica 1 2 3. A ramas prafuit intr-un colt. O alta tentativa esuata, dupa incercarea cu agenda si cu telefonul. Voi fi mereu un aiurit si un pierde vara, si n-am ce sa fac in privinta asta.
E cald, insa nu prea cald pentru mine. In schimb, e peste limita suportabilului pentru colegii mei, care considera de cuviinta sa lase usa deschisa, prilej cu care toate mirosurile de mancare si fumurile de tigara ajung, evident, mai intai la mine.
Am indraznit sa ma culc pe la 8 seara, dar probabil limita maxima e de o ora de somn, pt ca am fost sculat de muzica tare, de parca nici nu eram in pat, cu ochii inchisi de o ora.
Mi-am tot zis ca ma vad cu lumea, si azi, in ziua libera, nimic. Lumea are colocvii, examene, si chiar daca n-ar avea, nu vad de unde sa isi faca ei timp pt mine.
Tre sa fac o tema si n-am chef.
Am pus un sondaj cu doua optiuni mic mic de tot, care ocupa 10 secunde din viata unui om, si lumea voteaza de se sparge. Am avut eu doar 5 cititori intr-o zi?
N-am Cola.
Maine trebuie sa platesc 450 lei. Si voi ramane iar falit.
Nu am cu cine sa merg la Indie Rock Party. Inchipuie-ti, un concert super tare, muzica misto, formatii tinere si promitatoare, eu cu mine insumi.
Maine trebuie sa ma apuc de invatat si NU vreau.
Am vrut sa ajung la medic, dentist si centru de donare de sange. Nimic.
Because life simply sucks.
Undeva in jurul datei de 12 martie 1985 am fost conceput.
Pe 29.05.1985 Neculae si Florentina s-au casatorit.
Pe 12 decembrie 1985 am venit pe lume eu.
Azi parintii mei au implinit, la ora 12 jumatate, 22 de ani de casnicie :-). That made my day. Ce desfasurare simplista, insa frumoasa! S-au cunoscut cu cateva luni inainte sa se ia. Au conceput un copil, apoi a urmat casatoria. Eee, si ce copil! Am fost tare de tot cand eram mic, adica am fost si cuminte, si jucaus, si destept, asta pana la 7 ani. Dar nu este vorba de mine, ci de ei. Mama avea 18 ani (!) cand s-a maritat, 19 cand m-a facut pe mine. Tata e cu 5 ani mai mare. Dupa 22 ani, inca se suporta, au trecut peste greutati, peste certuri, au crescut doi copii din care unu mai are putin si isi ia zborul definitiv.
Nu imi pot imagina parinti mai buni :-)
Textul asta nu ma caracterizeaza deloc. Va iubesc si la multi ani!
Pe 29.05.1985 Neculae si Florentina s-au casatorit.
Pe 12 decembrie 1985 am venit pe lume eu.
Azi parintii mei au implinit, la ora 12 jumatate, 22 de ani de casnicie :-). That made my day. Ce desfasurare simplista, insa frumoasa! S-au cunoscut cu cateva luni inainte sa se ia. Au conceput un copil, apoi a urmat casatoria. Eee, si ce copil! Am fost tare de tot cand eram mic, adica am fost si cuminte, si jucaus, si destept, asta pana la 7 ani. Dar nu este vorba de mine, ci de ei. Mama avea 18 ani (!) cand s-a maritat, 19 cand m-a facut pe mine. Tata e cu 5 ani mai mare. Dupa 22 ani, inca se suporta, au trecut peste greutati, peste certuri, au crescut doi copii din care unu mai are putin si isi ia zborul definitiv.
Nu imi pot imagina parinti mai buni :-)
Textul asta nu ma caracterizeaza deloc. Va iubesc si la multi ani!
Si daca eu nu faceam mate info in gimnaziu? daca in clasa a doua nu aveam 5 la caligrafie? daca mi-ar fi placut pictura, filosofia, daca as fi citit constant si in liceu? daca as fi avut un parinte visator, boem, fost hippie?
Ei bine, nu stiu. But let's play.
Arhitectura. As fi vrut. Stiu, era greu, si aveam nevoie sa ma pregatesc probabil vreo doi ani, la un nivel mai inalt decat am facut-o pentru admiterea la Poli. Aveam nevoie de determinare. Era din belsug pe vremea aia. Acum eram cu coatele pe o schema in creion, sau Dumnezeu mai stie ce, bagand Cola din belsug in mine (ha ha, this is actually real) si m-as fi rugat la Sfanta Providenta sa nu pic examenul de creativitate, sau mama lui mai stie cum il cheama :)) de cand n-am mai vorbit cu sursa mea de la Arhitectura, am si uitat.
Limbi straine. Ei bine, aici sursa e inca activa (actually, memories are still fresh, my source is old and rusty and married). Asta intr-adevar mi-ar fi placut si as fi invatat (i presume) cu placere, plus inevitabilele documentatii despre tara si cultura respectiva. Bine, poate n-as fi mers chiar pe suedeza... Stii cum sunt ridicol de multi oameni care spun ca in viata asta vor sa invete chineza sau japoneza? Ei bine, acolo ai o sansa reala. Cristina, verisoara mea, a fost la Litere Buc vreo 2 ani, si cred ca s-a angajat din primele luni. A tot predat unei pustoaice rasfatate cu o mama snoaba. Ea studia la scoala portugheza, japoneza (parca) si inca vreo limba doua. Acum s-a dus in Italia, a fost acceptata acolo. Unde sta si tatal ei. Imi pare rau ca nu am petrecut mai mult timp cu ea, si imi pare rau ca habar nu are sa foloseasca un PC.
Did someone say ASE? =)) No way, this post is about all the cool things i could have learned instead of the insanely stupid things i encounter every day at school. I would have gone to ASE if I knew how many fucking hot bitchez go there. Rog persoanele cunoscute sa aleaga una din doua: ori sa se simta fucking hot, ori sa fluiere si sa treaca mai departe ( ca iaaaar imi zici ca: mi-am dat seama care e parerea ta despre mine =)) )
Medicina. Daca as fi avut doua universe paralele de trait, fiecare de cate 6 ani (apoi sa raman cu un singur univers pana la 100 de ani) as fi facut intr-unul din ele Facultatea de Medicina, dar sigur NU ginecolog. Too many dubios things there (ma refeream la scarbosenii, ma).
Facultatea de geografie. Asa, de misto, asta pana m-as fi specializat (banuiesc ca se fac specializari si acolo). Eu voiam doar sa stiu geografia tarii...
As fi incercat actoria, da' nu in sensul sa dau admitere. Nu mai stiu unde am auzit ca acolo se intra ca la Drept, si e memorabila fraza cu facultatea de Drept: ori dai 10.000$, ori futi pe cine trebuie. Si, ma rog... sa incerc doar. Nu sunt convins ca mi-ar fi iesit.
Mi-ar mai place sa fiu muncitor in constructii.
Orice in afara de tot calvarul dinainte de a deveni inginer.
Trecand peste nedreptatile cotidiene legate de notele la scoala si idiotenia profesorilor, here it is:
-cand e rosu la semafor, mai trece cate-un românaş; este urmat instantaneu de alti 2-3-5 sau mai multi, care probabil isi zic: daca el trece, eu de ce nu? De unde instinctul asta de turma? Si rezulta dezbateri peste dezbateri, legate de moda (porti ce poarta si altii), originalitate, individualism etc
Eu nu stiu cum sa procedez cu blogul. Primul si (sa zicem) singurul motiv pentru care l-am deschis pe asta pe blogspot a fost ca sa pun AdSense. Da, sunt materialist! Si ce? Vrei sa ma desconsideri din cauza asta? Treaba ta, nu stii ce pierzi.
Ca sa scot bani am inceput. Jur ca nu m-am gandit un moment ca scriu ceva super misto! Cred ca din totalul inscrisurilor de pe 360, cateva sute, mi-au placut mai putin de 10. Daca as citi orice chestie acum, i-as gasi multe imbunatatiri. Poate pentru ca sunt perfectionist, poate pentru ca scriu dintr-un foc (si jumate) neavand cand sa cosmetizez blogul. Asa e mai veridic. Nu vreau sa mint, dar de multe ori am cazut in extrema opusa postand chestii inutilo-penibile.
Tu vezi cat deviez eu de la subiect? De fapt, nu vezi, ca nu stiai in ce directie mergeam. A, da. Blogul mi-l advertizez, sa zic asa, prin status la messenger. Din cand in cand, si asta numai dupa ce am vazut ca asa procedeaza Cristi Roman, Cutish si Roxana (in ordinea 2 3 1). Bine, pun la status, ca lumea e lenesa. De atunci, am fost placut surprins de multe ori cand imi mai zicea cineva pe la scoala sau aiurea: mai scrii pe blogul ala? sau cand ma intreaba Anca daca am mai scris, ca vrea sa citeasca; sau cand Alina, care nu credeam sa ma citeasca, mi-a zis ca ii place cum scriu, sau Ana care le-a recomandat si colegelor blogul meu (rog iertarea greselilor gramaticale si de acord, ultima data in clasa a 8-a stiam din astea). Stai, ca sunt si baieti :)). Am aflat ca si Dan citeste bloguri, si vazuse el ca am link la Roxana, mi-a zis si Remus ca i-a placut nush ce chestie cu Basescu nascocita de mine. Cel mai tare mi s-a parut cand i-am aratat mamei blogul, si mi-a zis ca ma descurc mai bine in lumea virtuala decat in realitate :)) sau ceva de gen. In fine, m-am simtit mandru ca a citit si ea. Mai ramane sa citeasca si tata, dar nu cred ca va fi prins in flagrant in fata vreunul calculator prea curand.
Si o domnisoara pe nume Alexandra (care cunoaste 80% din Bucuresti :)) + dunno if i should insert here link, so i don't) m-a contactat intr-o zi. Pana sa apuc sa aflu cine e, mi-am tot inchipuit inclusiv ca ar fi o tipa de la nush ce firma care vrea sa ma cheme la vreun interviu LOL. Si cand mi-a zis ca e redactor la 7 plus (parc-asa, nu?) m-am facut mic si grav si vorbeam cu o oarecare veneratie :)). A zis ca vrea sa imi faca public blogul, ceva aseamanator. Cer scuze ca nu mai stiu exact cuvintele, sper sa nu ilustrez o intentie esential diferita decat cea originala. Si in fine, dupa ce am filosofat daca nu cumva a-mi publica un link catre un post de-al meu ar insemna laudarosenie, iata si ce scrise (copy-paste-ase). Ciudat, eu as fi ales altele, dar sex sells. =)). Da mah, si e sagetatoare si e mai mica decat mine :)). Si m-am simtit automat prost, ca eu inca nu muncesc. Dar asta e o alta poveste.
Ultimul paragraf. E o placere sa aflu ca persoane pe care nu mi le inchipuiam a fi admiratoare ale blogului meu chiar intra din cand in cand sa vada ce mai debitez, daaaar n-ar fi rau sa mai si zica ceva, sa isi exprime o parere (Banana, si despre tine e vorba!), chiar si sub protectia anonimatului. Promit ca las oooooorice comentariu.
Am sa scriu despre cuvinte si inutilitatea lor.
EDIT: Frate, uite citatul saptamanii, lunii, anului!
„Pe mine ma ingrijoreaza soarta lui Traian Basescu, pentru ca cine s-a luat de mine a murit, l-a batut Dumnezeu”, a avertizat liderul PRM.
Sursa
Cu totii tindem spre un echilibru. E al naibii de atins, dar e minunat cand reusesti. Dupa ce ai reusit, singura mare greutate e sa il mentii, si cei mai multi oameni nu reusesc. Nici eu nu fac exceptie.
Imi place ca tu iti cunosti echilibrul la perfectie. Stii sa nu faci excese, stii exact cat sa te axezi pe scoala, nu te apropii prea mult de oameni (sau poate e vorba numai de mine, nu stiu), stii ca somnul e cel mai bun sfetnic, reusesti sa te scoli cand trebuie, tocmai pentru a prezerva echilibrul. La o adica, nici nu iti recomand sa intri prea mult in contact cu mine, pentru ca sunt plin de excese, si nu din alea nesanatoase, nici macar interesante nu sunt.
Mai stii jucariile alea din portelan care erau create ingenios, astfel incat sa isi mentina un echilibru aproape ireal sustinute doar intr-un varf subtire? Ei bine, la mine varful s-a tocit. Dar e de bine. Inseamna ca pot face anumite prostii (a se citi excese) si sa nu ma simt dereglat complet. Insa la capitolul autocontrol sunt cu mult sub tine. N-as indrazni sa iti cer vreodata sa ma inveti, dar eu continui sa sper. Am avut si eu incercari timide. Fara reguli autoimpuse, nu ma pot simti in regula. Presupun ca asta e motivul pentru care nu imi gasesc o liniste, fie si relativa, de nici nu mai stiu cand. Presupun pentru ca nici nu am avut rabdare sa imi fac o autoevaluare sincera. Poate nici nu e nevoie.
In ultimele 2-3 saptamani, m-am simtit bine. Nu din punct de vedere psihic. Dar am tot batut eu apa-n piua cu o fraza care deja nu imi mai place sa o zic: sunt suspect de bine dispus. Dupa ce atinsesem un prag minim, am primit un sfat (indirect, ce-i drept) foarte bun de la o persoana care mi-a devenit draga de atunci. Si am incetat (partial) sa actionez fara sa gandesc. Simplu, nu? Si multe lucruri s-au imbunatatit. Ma simteam chiar ok, am reinfiripat prietenii la care nu renuntasem voit, ci fortat. Chiar am indurat mitocanii si torturi (e cam mult spus) psihologice cu zambetul pe buze. Se apropie momentul culminant si nu mai sunt ok.
Cum finala se apropie (duminica-luni, poate marti) deznodamantul poate fi unul singur. Intru in examen sau nu. Dupa care am de gand, planuiesc si intentionez ferm si fara echivoc sa ma ocup serios de viata mea in restul saptamanii. Cu ocazia asta va zic: Pazea! O sa beti cel putin o bere saptamana viitoare!
Cu putin noroc, am sa imi incarc bateriile pentru inceputul sexiunii. Da, am scris bine.
Baterii de 9 volti, in serie cu un SPST push button, cu un stabilizator de tensiune LM 317... i'm losing itttttttttttttttt
Imi place ca tu iti cunosti echilibrul la perfectie. Stii sa nu faci excese, stii exact cat sa te axezi pe scoala, nu te apropii prea mult de oameni (sau poate e vorba numai de mine, nu stiu), stii ca somnul e cel mai bun sfetnic, reusesti sa te scoli cand trebuie, tocmai pentru a prezerva echilibrul. La o adica, nici nu iti recomand sa intri prea mult in contact cu mine, pentru ca sunt plin de excese, si nu din alea nesanatoase, nici macar interesante nu sunt.
Mai stii jucariile alea din portelan care erau create ingenios, astfel incat sa isi mentina un echilibru aproape ireal sustinute doar intr-un varf subtire? Ei bine, la mine varful s-a tocit. Dar e de bine. Inseamna ca pot face anumite prostii (a se citi excese) si sa nu ma simt dereglat complet. Insa la capitolul autocontrol sunt cu mult sub tine. N-as indrazni sa iti cer vreodata sa ma inveti, dar eu continui sa sper. Am avut si eu incercari timide. Fara reguli autoimpuse, nu ma pot simti in regula. Presupun ca asta e motivul pentru care nu imi gasesc o liniste, fie si relativa, de nici nu mai stiu cand. Presupun pentru ca nici nu am avut rabdare sa imi fac o autoevaluare sincera. Poate nici nu e nevoie.
In ultimele 2-3 saptamani, m-am simtit bine. Nu din punct de vedere psihic. Dar am tot batut eu apa-n piua cu o fraza care deja nu imi mai place sa o zic: sunt suspect de bine dispus. Dupa ce atinsesem un prag minim, am primit un sfat (indirect, ce-i drept) foarte bun de la o persoana care mi-a devenit draga de atunci. Si am incetat (partial) sa actionez fara sa gandesc. Simplu, nu? Si multe lucruri s-au imbunatatit. Ma simteam chiar ok, am reinfiripat prietenii la care nu renuntasem voit, ci fortat. Chiar am indurat mitocanii si torturi (e cam mult spus) psihologice cu zambetul pe buze. Se apropie momentul culminant si nu mai sunt ok.
Cum finala se apropie (duminica-luni, poate marti) deznodamantul poate fi unul singur. Intru in examen sau nu. Dupa care am de gand, planuiesc si intentionez ferm si fara echivoc sa ma ocup serios de viata mea in restul saptamanii. Cu ocazia asta va zic: Pazea! O sa beti cel putin o bere saptamana viitoare!
Cu putin noroc, am sa imi incarc bateriile pentru inceputul sexiunii. Da, am scris bine.
Baterii de 9 volti, in serie cu un SPST push button, cu un stabilizator de tensiune LM 317... i'm losing itttttttttttttttt
