Expat Mish Blog
I don't hate people, I just feel better when they aren't around

04 Martie 2007

In vacanta, l-am intrebat pe tata, intr-o doara, daca ar pleca din tara definitiv, de s-ar prezenta ocazia. Si a zis ca nu ar ezita - nu ar pleca in Statele Unite, dar oriunde in Europa, Germania, Italia, etc. A, si a zis ca nu vrea in Spania (beats me why). Daca ma gandesc bine, ii dau dreptate, pentru ca are totusi 46 de ani si are dreptul sa isi petreaca a doua jumatate a vietii intr-un mediu civilizat - el nu este deosebit de cult, desi se vrea a fi, este, intr-adevar, foarte civilizat, desi se poate comporta ca ultimul om si a facut mai multe prostii la viatza lui decat vom face eu si frate-miu la un loc - ok, erase that, doar eu, pt ca Ionutz ii calca pe urme de mult. Desi nu stie limbi straine si nu prea le prinde, s-ar descurca. Si ar fi intr-un fel bine pentru toata familia, pentru ca ar avea o situatie materiala sensibil mai buna decat aici, el fiind foarte bun in meseria lui de sef mecanic. Singurul impediment ar fi faptul ca noi copiii am ramane aici, deci e inacceptabil pentru ei. Cel putin eu stiu sigur ca as ramane aici.

In primara am avut o colega foarte frumoasa, Alexandra, pe care intre timp o uitasem, pana cand ne-am regasit intamplator, prin intermediul Ringo (?! I never visit that site). Si intamplator, era in Galati, eu eram in Galati, hai sa ne vedem. Ea este studenta la Bremen, impreuna cu multi fosti colegi din liceul meu, si facuse 2 ani din 3. Ne-am intalnit, ne-am inteles mult mai bine decat ma asteptam, pentru ca eram totusi ca doi necunoscuti, ne stiam parca din alta viatza. Am aflat cu parere de rau ca nu vrea sa se intoarca in Romania, va ramane sa lucreze in Germania, sau poate in Olanda/Belgia. Desigur ca n-am insistat (prea mult). Ne-am despartit dupa cateva ore, si peste 2 zile a plecat.

Si de atunci sunt mai pornit pe chestia cu emigratul decat eram inainte. Pur si simplu nu o inteleg. In cazul Alexandrei, stiu ce e. Are nevoie de libertate de miscare si de gandire, nu suporta dependenta de parintii ei, chiar si-a exprimat stanjeneala prin care a trecut in liceu. Din pacate, maaarea majoritate a tinerilor pe care i-as pune in categoria peste medie (deshteptaciunile) vor sa plece, motivele invocate fiind in principiu doua: uratenia noastra si frumusetea altora. Ceea ce ma dezamageste. Am experimentat si eu ce e mai rau din Romania asta (poate nu am avut cele mai marcante experiente, deci ma abtin cat de cat), stiu ca oamenii sunt lenesi, unii tigani fura, unii romani fura si dau in cap, autoritatile sunt de toata rusinea, suntem saraci; banuiesc ca Austria e extraordinara, probabil e adevarat ca Praga e cel mai frumos oras european, Paris si Londra iti iau mintile, germanii sunt foarte ordonati si politicosi, olandezii sunt extraordinar de liberali... Cu atat mai bine! Acum e momentul sa facem Romania exact asa cum vrem.

Cred din tot sufletul ca Romania poate fi "salvata". In ce sens? Avem potential enorm. Putem ajunge printre natiunile fruntase, si nu ma refer la economie sau natalitate. Poate unii ar zice ca e cam copilaresc patriotismul meu, dar eu am aceleasi idei de cand eram mic, atunci cand ma intreba mamaia ce voiam sa fiu, si eu ziceam "presedinte". Nu mai vreau sa fiu presedinte, dar vreau sa schimb ceva. Cat de putin pot. Macar sa schimb mentalitatea oamenilor cu care intru eu in contact. Incercarea moarte n-are. Marlanii, hotii, parsivii, lenesii nu vor trai la nesfarsit. Poate e doar o iluzie, dar se pare ca dl Basescu incearca sa starpeasca parazitii din Parlament, idee cu care 90% din romani sunt de acord. Ii urez mult succes; nu degeaba am pus pe hi5 ca vreau sa il intalnesc pe Basescu!

Am citit pe un blog o intamplare din Iasi: un baiat si-a luat bataie crunta de la doi indivizi intr-o statie de tramvai unde erau peste 100 de oameni si nimeni nu a intervenit. Se pare ca printre ei nu era nici unul cu coaie. Da, eu as fi incercat sa ii opresc, probabil (spun probabil pentru ca nu poti fi sigur pana nu esti pus in fatza faptului). Si mie imi lasa un gust amar in gura, nu stiu ce as face daca mi s-ar da putere absoluta, pe care as pedepsi mai rau, pe agresori sau pe martori. Tot ce trebuie e un impuls. Un impuls urias, un gigantic sut in fund, pentru ca rotile ruginite si tesite pe care sta tzara asta sa se miste un pic. De acolo, totul e downhill.

Asistam la scrierea istoriei: am intrat in NATO, ne-au primit si in UE, in 10 ani (cu mult noroc) multi romani care o duc acum de pe o zi pe alta nu vor mai trebui sa se ingrijoreze pentru ziua de maine. Pentru ca sunt eu mai microbist, trebuie sa mentionez ca si cu fotbalul ne aliniem la "standarde europene", sa fiu mai formalist, ajea. Romania e printre primele tari din Europa ca boom economic, si e loc pentru fiecare, toti au cate o bucatica, asta daca guvernantii vor fi destepti si corecti. Daca totul merge bine si curat, in 10 ani ma bag in politica!

Cu putin noroc, inainte de moartea mea ma voi uita in jur si voi vedea o Romanie de care sa ma simt mult mai mandru decat sunt acum. Cel mai mare regret e ca nu imi cunosc tara prea bine. Dar am toata viatza la dispozitie.

 

barbati...tineti minte de acum incolo....5 MAI.....ZIUA BARBATULUI....trebuie sa ne amintim....trimite mai departe daca esti barbat cu adevarat
E trist ca massul asta l-am primit de la frate-miu, intr-adevar un barbat bine, si sexy, si .... vai de capul lui. Are 1.90, schelet ambulant, la 19 ani are o prietena de 16 (chit ca e matura pentru varsta ei) si vrea ziua barbatului...
Sa trimit mai departe daca sunt barbat cu adevarat?? Daca nu, sunt las, nu sunt destul de macho... daaa, sigurrrr. Nu imi place sa scriu ce au zis si altii, asa ca link

 

Cel putin asa sper, daca imi aproba una din firmele la care (urmeaza sa) depun cv online pentru un stagiu la vara. Deci prioritate, cum ar veni, e Adobe, unde lucreaza si Gelu, vorba aia, omu nu are cunostinte deosebite si ia salariu mai mult decat decent ca ce face el acolo (insert privacy)... Si astia dau pentru un stagiu de 2 luni jumate 300 euro pe luna. Ceea ce ma tine in viata si in Bucuresti. Deci ar fi ok.
Acum numai sa ma accepte. Mai am de redactat scrisoarea(scrisorile) de intentie, ceea ce urasc, pentru ca trebuie sa compun, sa creez, which is not 4 me. Anyway, imi tin pumnii.

 

Cu mari sperante si nerabdator m-am indreptat spre teren. Picioarele abia mai rabdau, parca voiau o minge. Eu, fotbalistul minune, cu inima crescanda pe masura ce ma apropiam de teren. Ajungem la teren. Iau o minge, incep sa o bat, bucuria ma invaluie, ma uit la ceilalti, nu par cine stie ce, zic ca ii fac si o sa plec erou acasa.
Din momentul in care a inceput primul meci, in 30 de secunde eram praf. Nu imi puteam simti pieptul, picioarele deja o luau razna, infierbantate si muschii incordati, respiratia sacadata, laba piciorului nu ma asculta, nici vorba sa controlez mingea cum trebuie. Deci pe scurt, 30 de minute am fost un zombie pe teren. Am fost cea mai batuta echipa, deci am facut pauze dese, in care incercam sa imi trag sufletul si creierul imi exploda efectiv. La un moment dat mi-a fost si frica ca o sa mor pe teren, prea nu puteam nici sa trag aer in piept sau sa imi misc capul.
Dupa vreo 3 meciuri jucate si tot atatea pauze, am stat si in poarta, apoi meciul urmator am inceput sa functionez. Nu mai muream pe teren, dar cam tot varza am fost. Sa fi jucat noi vreo 6-7-8 meciuri din care am castigat unul singur, in care am jucat si eu bine si cam aia a fost sclipirea mea.
Problema nu e asta. E faptul ca eram sa mor din cauza ca nu aveam conditie fizica. Cand ma gandesc ce ma asteapta duminica pe munte, binecuvantez ceasul in care m-am hotarat sa merg la fotbal... am sa am febra vreo 2 zile dar macar am sa fiu un pic mai in forma. Daca plecarea era maine, nici gand!
Asa, inca sunt in carti pentru Jepii Miiiiiici. Am incercat sa sun la Cabana Caraiman, da' mi-a raspuns casuta vocala... Acu totu ca totu, numai sa nu ploua, ca am amintiri superbe de la mersul prin padure cu ploaia deasa biciuindu-ne. Si deci nu mai vreau.

 

Ma intreb doar. Daca nu m-as duce la scoala, sa zicem, o luna de zile. Oare ar observa cineva ca nu sunt? Asta in conditiile in care sunt sef de grupa. Nu zic ca nu ma stie lumea, ba dimpotriva. De cate ori are ocazia, Alex P. ma asigura ca sunt un sef mai mult decat bun, si ca am tot respectul lui (lor?) si ca sa o tin tot asa. Am fost complimentat de atatea ori de cativa colegi pentru felul in care am pus examenele, pentru cum ma descurc cu treburile la secretariat, bla bla.
In serie iar ma cunoaste lumea. Nu de alta, dar din cand in cand ma mai interesez de chestii administrative, orarii, cursuri, chestii de interes general si le dau si altora; si altii imi multumesc. La noi tendinta e: de ce sa fac eu, cand poate sa faca altul; daca face altul, sa faca bine, sa imi convina si mie; ba, mie nu imi convine, adica cum, nu avem drepturi egale? dar cine esti tu sa decizi, si ce daca nu am fost acolo, e dreptul meu sa iau parte la decizie, trebuia sa trimiteti o limuzina dupa mine, fxcvkjyt (cam lunga tendinta).
In decursul a 3 ani am ajuns sa ii cunosc pe aproape toti 120-130 dupa fatza, si probabil nu as conteni cu saluturile si strangerile de mana daca m-ar interesa sa fac asta cand merg la cursuri sau daca as fi prietenos din fire. Cand stau acasa pe net (adica most of the time) ma intreaba unu sau altul despre una sau alta legate de scoala - avand in vedere ca am vreo 50 din serie, mai ales in perioade fierbinti cu examene sau partiale, sunt asaltat. Cum mie imi place sa ajut lumea si mi-e greu sa refuz, ii ajut. Pe unii mai cu tragere de inima, pe unii mai fara. Si uite cum scriu ca boul ditamai postul plictisitor. Dar macar ma descarc (nu?).
Long story short, daca nu m-as duce la scoala o luna de zile, tare mi-e teama ca nu s-ar interesa nici unul de mine. Mai grav de atat, e posibil ca nici colegii de grupa sa nu dea nici un semn de viata (presupunand ca nu as mai sta pe mess). Ironia e cu atat mai mare cu cat stau in camera cu un coleg de grupa, si imi mentin afirmatia.
Ciudat cum anul trecut parca aveam mai multi prieteni pe la scoala. Acum am inceput sa ii cunosc mai bine, dar putine relatii s-au strans. Unii ma si urasc, nu stiu ce sa zic. In mod sigur am partea mea de vina. Desi nu sunt idiot, rautacios (decat in gluma), tocilar, lingusitor, batos, fitos... Dar asta e situatia.

Duminica mergem la munte cativa colegi. Cei cu care merg, sau o parte din ei, sunt singurii care ar putea sa distruga scenariul pesimist de mai sus. Dar eu am lansat o invitatie si catre restul, de ce nu?


 

De la Piticu

 

Caut de cateva zile ceva care sa imi placa si sa se si potriveasca cu absurditatile ocazional gotice pe care le scriu... in mod sigur nu ceva care sa inspire happy happy joy, nici negru (cand am zis gotic era la figurat)... Mi-au placut cateva dar tot nu m-au multumit destul, pt ca vreau doua sidebar-uri. Ca am ce pune, daca ma gandesc bine.
In concluzie, caut template-uri de blog. Ofer drept recompensa sincere multumiri.

 

Alcoolul si tigarile se vor a fi demascate ca niste droguri periculoase ce sunt. Asa era vorba sa se intample in Marea Britanie, unde aia chiar au probleme cu alcoolul. De fapt, nu prea se zice ca au probleme cu alcoolul, e ca si cum as afirma ca olandezii au o problema cu sexul. Treaba lor daca nu au varsta minima pentru servit alcool.
In schimb. Dependenta de alcool e (in unele locuri) recunoscuta si, mai important, tratata. Insa pentru fumat nu exista centre de dezintoxicare, intalniri anonime, nimic care sa zgarie macar suprafatza problemei. N-am sa incep sa ma leg acum de fumat, antipatia mea pentru fumat nu isi are loc intr-un singur post. Voiam sa evidentiez lipsa de masuri luate in folosul oamenilor, nu neaparat impotriva omului. Sunt convins ca, data o suma importanta pentru cercetare, s-ar gasi o chestie care sa inhibe dependenta de tutun. Pentru alcool vad ca se face macar consiliere. La evenimente sportive nu se bea, nu se comercializeaza prin zona, etc. Timid, dar ok.
Ce sa mai zic de drogurile acceptate ale societatii? Cafeaua... lumea bea cafea in mod firesc, la fel de firesc precum apa, probabil in multe locuri cafeaua e mult mai populara decat somnul. Dar e ok, e acceptata.
Sau problema mea proprie si personala, sucul, mai exact Coca Cola si Mountain Dew. Sincer, nu stiu exact ce ma face sa beau si sa beau si sa beau si sa... si sa nu ma mai opresc. Ratia medie e de un bidon de 2.5 pe zi. Probabil primul pas e constientizarea problemei. Saptamana trecuta mi-am pus (pentru a nu stiu cata oara in minte) sa nu mai beau pur si simplu. Pentru 3 zile a fost banal. Intr-a patra zi mi-am zis ca am demonstrat ce aveam de demonstrat si mi-am luat iar. De atunci, o zingura zi a fost fara Cola/MD, deci ultimele 5 din 6 zile am baut 2.5 x5 faceti si voi calcul ca deja ma scarbesc.
Cai de scapare?

 

Sunt blindat de pastile. Am reusit sa fentez sistemul si sa nu dau bani pe cele luate cu reteta. Daca as avea blender as face un mix din toate si as bea, poate poate nu mai misc. Am ospamox, codeina, nurofen, paracetamol, oxacilina, europirin, whateva... multiminerale si diclofenac. Ieri mi s-a blocat gatul si nu l-am putut intoarce cu usurinta timp de cateva ore. Sa zicem ca am trecut peste ce e mai greu. Dar pastile pentru minte nu sunt?
Starea curenta e din cele de defcon 2, alea in care te uiti la poze frumoase de la o petrecere si te simti si mai rau... sau aia in care dormi seara si te trezesti dupa 3 ore cu capul explodand stiind ca n-ai sa dormi nici noaptea asta. Asta e stare de spirit, nu fizica. Aia in care refuzi sa vezi bruma de lucruri misto pe care le mai ai si nu vrei sa faci nimic, nici macar ce trebuie. Maaaan i'm such a loser.

 

Ma trezesc in ultima vreme vorbind cam mult despre relatii. Vorbesc de parca as sti despre ce e vorba. In fapt, habar nu am.
Pana una alta, uite un post dragutz, desi nu e pacifist..

 

Pe fondul tulburarilor politice din cadrul clasei politice in Romania... bla bla, asa ar incepe un articol in presa. Dar eu voiam sa vorbesc despre mine 1.
Eul meu este liberal radical. In aproape tot ceea ce ma priveste. Vreau vot uninominal pentru Parlament, vreau pedepse cu bataia pentru multe infractiuni, vreau prostitutie legalizata, intr-o mica masura sa fie ca in Amsterdam, drepturi pentru homosexuali (tacam complet); ma rog, astea sunt nimicuri. Vreau pornografie la cerere, Parazitii sa nu fie cenzurati, nici La Familia, nici BUG Mafia, atata timp cat oamenii pot hotari singuri ce sa vizioneze si sa asculte. As accepta, cel putin temporar, statut de fuck buddy (nu, nu e visul oricarui barbat), as convietui poate si intr-un menage a trois. Vecinul poate sa puna si manele, nu am sa postez pe blog lamentandu-ma, in mod sigur nu i-as zidi usa de la intrare (dar asta e alta poveste). Nu cred in multe conventii sociale, enumerarea lor nu isi are locul aici, dar pot sa mentionez ca imi e greu, daca nu imposibil, sa las o fata sa plateasca, chiar si numai partea ei, ma cenzurez in preajma fetelor si nu pot fi la fel de tolerant cu prostii. Liberalismul meu se poate sintetiza, sper, prin faptul ca as fi in stare sa las totul si sa plec sa hoinaresc prin tara o saptamana, de picior. Bine, ca mai degraba as lua-o spre vest, prin Ungaria, Cehia, Slovacia, asta e partea a doua. Nu as merge singur, asta e clar. Dar as face-o.
Acum intervine partea proasta. Eu difer de eul meu1. Evident ca noi doi (jeez) gandim la fel, dar actionam diametral opus. E greu, daca nu imposibil, sa imi misc fundul chiar si din camera mare parte din timp, d'apoi sa o iau backpacking prin EU. Gandirea gen: ce as putea face daca as fi prezent la mitingul organizat azi? nimic e deosebit de tentanta, dar in general nu ma las prada gandurilor usuratice, pentru ca asta e treaba eului. In schimb, eu actionez stramb, invers, adica nu actionez deloc. Si.. nu stiu ce-as mai putea sa zic, pentru ca mi-a pierit inspiratia.
Adevaru e ca sunt capabil de lucruri marete, asta imi e limpede. In schimb am nevoie de cineva cu care sa le fac.



1 - egocentrism, in doze moderate

 

Arhivă blog

Label Cloud