Eu cand eram mic stiam una si buna: numaram scari. Cat am stat la etajul doi, stiam procedura pe de rost, si faceam in asa fel incat sa ajung la numar exact. Sunt 16 scari, si apoi pe culoarul de la etaj, pana la usa mea care era ultima, mai faceam inca 10 pasi, si stiam ca trebuie sa ajung invariabil la 26. Pentru a-mi atinge scopul, maream sau micsoram pasul exact cat era nevoie.
In cartierul meu scarile aveau 16 trepte cam in toate blocurile, si procedam la fel. Insa cand am dat de blocuri cu spatiul intre etaje, cum au caminele, the excitement began. Am gasit scari care aveau de la parter la etajul unu 7 si 9 scari, apoi 8 si 8 pana la etajul 4. Da, dar acum trebuie sa faci cel putin un pas si pe bucata dintre etaje (cum D-zeu se numeste, nu e mezanin, ca e intre toate etajele) si trebuie sa il iei il calcul la suma finala, asa ca trebuie sa reglezi numarul de pasi facuti pe etaj. De fapt, poti sa numeri doar scarile, sa iti vina mai usor.
Dupa scari, obicei care nu mi-a disparut nici acum, am inceput sa calc altfel pe strada. Sunt o gramada de crapaturi in asfalt (mai ales in Galati) de la cutremurul din 77 sau 78, nu mai stiu. Si crapaturile alea despart asfaltul in bucati de sine statatoare. Eu am vrut sa le imbin, asa ca puneam piciorul exact pe crapaturi, ca sa le conectez intr-un fel cu incaltarile mele. Desigur ca si asta necesita un minim de efort de reglare a pasului. Mai era o chestie: pe o bucata din asta de trotuar, delimitata de crapaturi, puteam fi doar eu. Adica asteptam (incetineam pasul) pana cand omul care mergea inainte sa elibereze bucata din fata mea, ca sa pot calca pe ea, pentru ca imi imaginam ca din varful incaltarilor iese un laser care strabate in plan suprafata asta cu viteza luminii (bine, nu imi pot imagina eu viteza luminii, dar sa zicem foarte foarte repede) si, dupa cum stim cu totii, laserul taie, si ar fi ajuns, prin reflexia (refractia?) din marginile suprafetei, deci din margine in margine ar fi ajuns invariabil sa atinga piciorul celuilalt, deci il taia si ramanea fara picior. Nu? Mi se pare logic. Din pacate asta intra in contradictie cu calcatul pe crapaturi.
Recent, au pavat trotuarele mai centrale cu dale din alea in forma de 8, ca nu stiu cu ce altceva sa le compar. Si sunt in doua culori, asa ca eu incerc sa merg intotdeauna pe culoarea mai inchisa. Nu e foarte greu, e mai greu pe dalele alea patratice si mari din centru, tot de doua culori, asezate ca pe o tabla de sah. Acolo chiar trebuie sa faci pasii mari, sau foarte mici, ca sa nu calci pe alb. Piciorul mare nu ma ajuta. De cele mai multe ori reusesc, dar in ultima vreme n-am mai fost pe acasa.