UPDATE 2012: site-ul s-a mutat de ceva vreme la http://www.carteadecitit.ro/

Mai ţineţi minte când va rugam să mă ajutaţi cu o carte? Ei bine, cineva m-a contactat pe mail şi mi-a dat toate informaţiile de care aveam nevoie (mulţumesc şi Andrei pe calea asta). Persoana aceea mi-a recomandat cartiprivate.ro unde mi-am găsit cartea - dacă intraţi o să vedeţi că e un anticariat hibrid din Timişoara, mai mulţi oameni vând cărţile proprietate personală prin intermediul site-ului, n-am înţeles foarte bine ce treabă are Adevărul în cazul asta, poate e sponsorizat de cotidian, poate e pus la cale de ei, în fine; se pare că site-ul a fost la început o singură bibliotecă personală dar s-a extins, oricine putând să-şi expună titlurile.
Ei bine, eu i-am contactat pe mail şi am fost rugat să dau toate detaliile adresei la care să mi se livreze cartea, după care mi-au fost comunicate preţurile, 25 lei pentru carte şi 9 lei pentru transport, pentru a fi de acord cu ele. Nu ştiu dacă vi se pare mult, dar cartea e în stare foarte bună, având în vedere că e editată în 2000 şi de atunci nu se mai găseşte pe nicăieri. Plata se face ramburs şi aia e!
Sunt mai mult decât mulţumit şi îi recomand :D şi ajunge în 3 zile!

Suntem extrem de ipocriţi, intrăm într-o cu totul altă dimensiune pentru care cuvântul nici n-a fost gândit şi pe care nici n-o poate cuprinde. Totul e o minciună pentru că asta cerem. Nu poţi accepta adevărul şi nu poţi vedea maşinaţiunile din spate, preferând să crezi că totul e roz şi undeva sus Dumnezeu face toate chestiile astea pentru tine (când eram mic am fost învăţat să scriu dumnezeu cu D şi iată că nu m-am dezvăţat nici până acum). La naiba, chestia asta cu religia ne-a afectat pe-atât de multe nivele încât nici nu mai putem concepe o lume fără cuvântul "credinţă" (parcă japonezii aveau, în secolele evului mediu/feudal, un cuvânt care echivala cu dragoste însă pentru ei nu există noţiunea de iubire în sens creştin, la ei simboliza datorie, onoare, etc).
Nu poţi privi o sumă de factori nefavorabili care a dus la prăbuşirea unui avion sau mai multora ca fiind altceva decât mâna lui Dumnezeu sau "o mare nenorocire". Suntem singurele fiinţe (cred) care avem conştiinţă de sine, amplificată exponenţial de iluzia de a fi după chipul şi asemănarea creatorului. E un tip acolo sus la butoane şi noi semănăm cu el, deci suntem preferaţii lui şi n-ar vrea că noi să murim. În consecinţă, se presupune că e o tragedie sau "mare păcat" dacă mor oameni. Numai că genocidul e prea puternic să-i facem faţă, nu putem concepe aşa ceva, nu putem cuprinde uciderea în masă a zeci sau sute de mii de oameni cu căpşorul nostru umil, aşa că ne indignăm doar la ştiri spectaculoase cu un om care a murit decapitat pentru că s-a aruncat în faţa trenului (d'oh) sau 150 de oameni care au murit într-un avion deasupra Atlanticului. Sau, nu-i aşa, un om de care a auzit multă lume şi, pentru că le-a plăcut muzica lui, acum vor să-i ştie în amănunt viaţa şi moartea, dar numai lucrurile bune!
De câteva săptămâni, nu ştiu exact câte, mă bate un gând extrem de simplu şi totuşi destul de rar întâlnit şi anume că oamenii n-au "drept", nu există drepturi, ni le luăm noi singuri, în fine, nu avem dreptul de a trăi şi de a pretinde viaţa noastră în dauna oricărei alte vieţi a altor specii, pentru că ăsta e cursul firesc al naturii, mor viermii din copaci, păsările sunt înghiţite de şerpi, un uliu nu-ştiu-ce, vulpea nu-ştiu-ce, etc, toţi mor şi chestia asta se numeşte "survival of the fittest" în condiţiile în care speciile se echilibrează, credeţi-mă, omul nu e the fittest (ca în piesa de la Streets), numai că noi păstrăm şi pe cel mai amărât individ şi pe cel mai prost, care în sălbăticie ar fi primul sacrificat, pe care îl punem într-un mediu cu totul la botul calului, că să creadă că totul i se cuvine, eventual după aia îl angajezi la un adăpost de animale din Braşov şi îl laşi să omoare câini pentru că oamenii sunt superiori. În fapt, tot ceea ce se întâmplă e că noi distrugem echilibrul vieţii (mă rog, într-un final se va compensa) pentru că noi nu ne oprim din futut niciodată şi n-o să ne omorâm copiii şi mereu o să considerăm că trebuie să perpetuăm specia (ce tâmpenie aia cu dus numele familiei mai departe) şi pe planeta asta n-o să mai avem loc (să mă cac în toate maşinile voastre de beşinoşi cu varice şi proaste cu curul şi gura mare care nu ştiţi să mergeţi pe jos) şi chiar dacă o să populăm alte planete o să le distrugem şi pe alea într-un final, oare n-a stat nimeni să calculeze? Ce treabă are ozonul şi temperatura planetei cu orice, toate astea sunt efecte şi cauza e omul şi faptul că nu mai mor din ei.

Eu aveam altă idee la început. Se referea la minciună care e ceva foarte abstract şi mie nu mi-a plăcut teoria la şcoală aşa că hai să discutăm practic.
Îţi place să foloseşti calculatorul şi să intri pe net şi să pui poze pe Facebook şi Hi5 dar nu ştii să-ţi rezolvi singur problema atunci când apare, chemi un depanator, pentru că tu te minţi şi-ţi zici că totul e la fel de frumos în spate pe cât e şi în faţă, crede-mă, nişte oameni au transpirat şi au născocit soluţii tehnice pentru chestia aia, după mult storcit de creieri, au fost la şcoală şi s-a investit timp în ei şi li s-au plătit bani buni doar ca să ai tu un amărât de browser de-a gata.
Eşti într-un centru de shopping şi urăşti faptul că e aglomeraţie şi ai vrea ca toţi să fie dracului în altă parte şi să ai tu liber să faci cumpărături, ce naiba, eşti un tip de treabă, hmm, oare? Nu cumva mai sunt şi alţi oameni de treabă pe aici pentru care tu eşti un ghimpe în coastă şi nu mai bine te-ai duce tu la plimbărică să fie unul mai puţin în calea lor?
Filmul este o păcăleală pentru că-ţi arată cât mai multe neadevăruri într-o formă cât mai cosmetizată şi cu o fundă roşie pe cât de mare posibilă. S-au inventat criticii de film a căror treabă e să fie nemulţumiţi că nu e destul fond de ten şi funda nu e destul de mare sau că nu e destul sclipici pe film, nicidecum să pretindă înfăţişarea adevărului brut, fără pampoane. Ce se vinde? Filme cu roboţi, desene animate, vampiri, distracţie şi femei goale, nave în spaţiu sau împuşcături cât cuprinde şi bătăi la brandu gol. Şi "fanii" francizelor originale sunt nemulţumiţi că remake-ul nu e destul de fidel predecesorului său. Mda.
Eu dacă îţi spun ţie "cred că mă îndrăgostesc de tine" din toată chestia asta n-o să înţelegi decât că nu-ţi convine ţie aşa că o să mă eviţi mult timp de-acum încolo pentru că am intrat cu bocancii în lumea ta interioară feerică, unde nu se spun adevăruri directe preferând să ne amăgim cu iluzia încrederii de sine, să ne plimbăm sub clar de lună pe o străduţă idilică sau să facem nişte gesturi extraordinar de romantice care să împopoţoneze un fapt extrem de simplu, îmi eşti foarte dragă şi vreau să ne vedem cât mai des pentru că nu mă mai satur de tine pentru că feeling-ul creşte exponenţial şi nu îl pot controla, chiar ai fi vrut să păstrez asta pentru mine, crezi că am făcut-o să-mi fie mie bine? În mod clar nu mi-a fost.
Şi totuşi, făcând abstracţie de politică, aş zice că cea mai mare iluzie e industria muzicală - ar fi bine dacă am putea separa muzica de industria care o susţine. Aproape nimic nu se vinde fără o imagine, fix de-aia ar trebui apreciaţi cu atât mai mult oamenii din spatele muzicii, cum ar fi Gorillaz şi poate Moby, care nu-şi creează o imagine personală şi nu se vând pe sine. Britney Spears; ce mai e de zis?

PS: Caut un titlu alternativ pentru monstruozitatea asta de text; celui care vine cu cea mai bună propunere îi dau o bere/cafea, chiar două.