Am citit fragmente dintr-o carte compusă din mărturiile unor români plecaţi din ţară "după 1989", pentru că, nu-i aşa, ultimii 21 de ani au fost un mare căcat în care nimic nu s-a schimbat, ba mai rău chiar, lucrurile s-au înrăutăţit într-atât încât unii visează cu drag la comunism.
 
 Textul este foarte lung, însă unele lucruri ies în evidenţă, sunt convins că le-aţi mai auzit şi voi. În primul rând, România te ucide. Încet, metodic, rece, îţi omoară creativitatea, spiritul liber, sistemul încearcă să te pună la pământ. Puţin câte puţin nedreptăţile te îndoaie, toţi doctorii sunt dumnezei şi refuză să te trateze dacă nu dai şpagă, poliţia te bate în stradă pentru nimic, toţi politicienii fură şi NUMAI prin tupeu, prostie şi grosolănie ajungi mare. România este iadul pe pământ şi străinătatea este pământul promis, unde toţi oamenii sunt egali, presa este echidistantă, la TV e numai cultură şi majoritatea persoanelor pe care le vei întâlni sunt deschise şi tolerante.
 
 Şi mai era un lucru esenţial. Cei mai mulţi din cei care pleacă spun mereu aceeaşi poezie: "Îmi sunt dragi doar nişte oameni pe care am apucat să-i cunosc, în rest nu contează".
 
 Acum vor urma părerile mele extrem de limitate despre chestiunile ilustrate mai sus (dacă nu v-aţi prins, erau presărate cu ironie din belşug).
 
 Pe scurt, sunteţi plini de căcat.
 
 Pe lung, sunteţi extrem de limitaţi în capacitatea voastră de a înţelege că, la un moment dat, se pot spune multe lucruri bune şi rele despre orice popor, lucruri care au fost influenţate de istoria recentă şi nu-prea-recentă a ţării respective, precum şi ţările învecinate şi marile puteri mondiale care-şi promovează valorile (consumeriste, în principal) prin branduri globale. Comunism, Rusia, haosul de după 90, americanizarea, presiunile pentru integrarea în Europa. 
 După zeci de ani în care am fost încastraţi în comunism, dintr-o dată s-au deschis porţile libertăţilor şi toată lumea a început să facă orice îi era interzis înainte. Doar nu vă închipuiaţi că dintr-o dată toată lumea va deveni extrem de muncitoare şi conştiincioasă şi vor trage ţara într-o direcţie ideală, devenind o nouă Japonie la sfârşitul secolului 20. E(ra) nevoie de multă muncă, muncă pe care cu toţii trebuie să o prestăm, dar mai ales voi, cei care aţi ales să plecaţi. N-am să zic nimic de şoarecii care părăsesc corabia, pentru că fiecare s-a gândit la binele propriu sau al familiei, dar cu toţii luaţi împreună nu se diferenţiază de efectul de masă care cauzează îndobitocirea ţării. Pe scurt, destepţi au plecat, proşti au rămas. Oamenii care ar face o diferenţă prin muncă cinstită au preferat să o facă în Italia, Spania sau UK, după ce-au plecat plângându-se că nu mai sunt oameni cinstiţi în România.
 Decât cei câţiva oameni de treabă pe care i-au cunoscut ei. Serios, chiar vrei să joci cartea asta? Eu chiar am simţit asta pe propria piele, nu e un fapt generalizat dar am întâlnit români (aici) care au fost reci cu mine pentru că eram român. Una din cele mai mari prostii pe care le poţi face e să crezi că românii sunt implicit mitocani, prost-crescuţi, oportunişti, leneşi, șpagagii, toate adjectivele adverbele închistate în expresia care-o urăsc cel mai mult: românism. Românii nu sunt toţi răi, doar că cei mai mulţi dintre cei care pleacă aleg să privească doar partea goală a paharului/ partea proastă a populaţiei, hoţii care-ţi sparg maşina, maneliștii cu speakerul în metrou, mahalagioaice, muncitori care urlă după femei pe stradă. Ei nu văd pe oamenii care împart cărţi în Bucureşti şi în restul ţării, sau pe sutele de mii de voluntari la acţiunile ecologice, nu văd pe olimpicii naţionali şi internaţionali de liceu, miile de studenţi la medicină, arhitectură, drept, care muncesc pe rupte şi sunt decişi să schimbe ceva când se fac mari. Şi mai rău, nu se văd pe ei înşişi.
 
 Revenind la firul epic de mai sus, se pune problema şi de "dincolo". Trecând peste micul detaliu despre influenţa vestului în cultura contemporană românească, influenţă care a modelat chiar România de astăzi care vă displace atât de mult, se pune problema ce e atât de bine dincolo şi nu e aici. Americanii au rasism şi izolare culturală, o ţară unde toţi consumă dar prea puţin se produce. Englezii au circul mediatic care încearcă din răsputeri să îndobitocească ţara cu Big Brother, WAGs, Cheeky Girls şi Jordan. De asemenea, mai au prejudecăţile despre muncitorii din est care vin să le ia joburile. Practic, majoritatea ţărilor vest-europene au aceeaşi atitudine, motiv pentru care politicienii lor ţin în continuare să ne blocheze accesul în ţările lor, şi bine fac. Dacă vei întreba un olandez despre români, nu va avea nici o problemă împotriva lor, pentru că nu sunt prea mulți, dar aşteaptă până când interdicţiile vor fi ridicate şi vom vedea cu toţii câtă influenţă poate exercita un nou Geert Wilders (un fel de Vadim olandez, cu pică pe musulmani). Cert e că Olanda are insule multiculturale, eşuând în încercarea de a integra populaţia musulmană, foarte numeroasă de altfel. Dar despre asta într-un alt episod.
 
 Practic, ce încearcă oamenii să spună e că şi-au părăsit ţara pentru bani. Atenţie, nu mă refer la cei care au plecat ca să îşi hrănească familia sau cei care vor să facă un ban afară pentru a avea la bătrâneţe, vorbesc despre cei care au lăsat totul în urmă, ţara, prieteni, familia dar mai ales apartenenţa la poporul român, sentiment pe care, am impresia, nu i-a încercat vreodată prea tare. Cel mai mult mă întristează că foarte mulţi copii, chiar din liceu, gândesc aşa, ceea ce înseamnă că multe lucruri sunt în neregulă cu ţara.
 
 N-aş şti de unde să încep cu schimbarea asta. Dar dacă mi-ar da cineva o baghetă magică, aş schimba o mână de politicieni (cei care i-au influenţat pe restul, îi ştiţi), câţiva saci de pseudo-jurnalişti şi aş acorda cea mai mare atenţie justiţiei, medicilor si educaţiei. 
 
 Personal, eu cred că lucruri se schimbă în fiecare an, multe în bine, şi sunt foarte pentru circulaţia românilor peste tot in lume, doar doar să înveţe câte ceva. Dar dacă n-au sentimentul apartenenţei la ceva, atunci la ce bun? 

 Nu sunt blogger. Am încercat, am fost la roblogfesturi, am cunoscut oameni mişto prin intermediul blogului, dar în afară de faptul că ştiu să-mi aleg cuvintele mai bine sunt aceeaşi persoană care scria cu puncte de suspensie după fiecare frază şi îşi vărsa toate amarurile în scris.
 Bloggeri sunt cei care, mai nou, au devenit social media experts, cei care merg la întâlniri săptămânale sau lunare în TM (în Bucureşti n-am mai ţinut socoteala, sunt prea mulţi), cei care cunosc pe Bobby Voicu şi Zoso (mai trăieşte?). Eu am doar un blog (web+log) şi uneori mai scriu aici. Din nefericire, toată lumea ştie adresa şi nu pot să scriu nimic personal; atunci când o fac generic, încerc să bag derută cu câte-un mic factoid eronat şi îmi sar în cap oameni care se identifică greşit cu recipientul.
 
 Aşa că, te rog, atunci când mă vezi, înţelege că nu vreau să aud "am citit pe blog" în timp ce povestesc despre ce mi s-a mai întâmplat. Am memoria foarte proastă şi un nivel de sociabilitate scăzut, iar chestia asta nu mă încurajează. Prefă-te, dacă e nevoie.