Sunt cu miile si le poti observa la tot pasul. Desigur, a fi tanar la minte si suflet e discutabil, fiecare intelege ce vrea si ce-i place, dar eu inteleg pe toate si orice.
Uneori mi-e sufocanta dorinta nebuna de a face de toate, de a fi peste tot si de a avea orice experienta omeneste posibila intr-un decurs imposibil de timp. Frustrarea intervine cand stai pe tusa atunci dar tu vrei sa fii coordonatorul de joc, atunci cand nici nu intri in finala si tu ti-ai fi dorit medalia de aur. Misiunea devine cu atat mai grea cu cat te ajung din urma demonii si nu-ti mai ramane decat o minte clara, rece, un rationament pur si infailibil cu care poti da pe toata lumea gata, dar cu ce rost? La ce bun?
Nici macar n-am ajuns la semnele de imbatranire. Nici n-as sti de unde sa incep, daca n-as simti maturitatea cum ma inconjoara si ma cuprinde fara voia mea.
Sa muncesti e bine, dauneaza grav saraciei, da bine la agenda ("Let me check my schedule!") si mai sunt si alte avantaje minore cum ar fi implinirea profesionala and crap like that. Insa pe masura ce inaintezi in varsta, si ma refer la tineretea pe care ne-o traim, de bine de rau, cu totii, incepi sa iti dai seama ca atunci cand erai mic faceai niste chestii absurd de simple dar care iti lasau un sentiment incomensurabil de satisfactie. Cand cresti, facultate, probleme, munca, relatii serioase, bla bla, devii mai pretentios. E chiar dezgustator!
Semne ca imbatranesti:
-idealul neconditionat si fara rival pentru o seara este sa stai in camin, sa mananci cu prietena la care stai, sa vedeti un film si apoi sa va culcati.
-nu stii cum arata un club pe dinauntru.
-n-ai mai iesit intr-un club de cand... nu mai stii de cand!
-iesi in club si te plictisesti sau obosesti inainte de ora 12, muhahahaha.
-iesitul la o bere ti se pare maximul pe care il poti scoate.
-incepi sa fii pretentios, sa iti doresti calculator mai performant, dracovenii gadgeturi, masina, casa, ca nah, presiunea e pe tine, ce va zice lumea daca tu nu esti la casa ta pana pe la 30-35 de ani? Cum sa n-ai masina, sa fii tu mai fraier ca ceilalti? Hai sa facem credite... Deci clar, daca ai credit(e) esti batran!
-daca nu iti permiti sa pleci undeva de nebun, din cauza responasbilitatilor, e cazul sa iti reevaluezi prioritatile - la urma urmei, Parazitii nu mananca cacat cu "esti o victima indoctrinata".
-daca ai orice fel de prejudecati legate de oameni, cuvinte, locuri, internet, calculatoare, filme, orice! ai inceput deja sa emiti verdicte fara sa te intrebe nimeni, parca vezi cum te transformi in mama care te-a sacait toata viata cu critica, sau cu bunica moralizatoare care ti-a facut capul calendar pana ai reusit sa scapi de acolo (zic asta pentru ca femeile sunt in general muuult mai mai pisaloage, nah)
In fine...
Nota: Acest blog este postat la rugamintea domnului Mihai Octavian care sufera de lene acuta sau de imaginatie limitata pentru a mai scrie ceva...sau poate vrea doar sa se convinga ca eu chiar is inginera si nu am stofa de artista...
Pentru cine nu stie, Escada Magnetism e un super parfum (e preferatul meu).
Asa...si am plecat la Bucuresti pe 1 Martie, pentru ca pe 2 trebuia sa zbor spre Olanda, pentru un interviu. Inainte sa plec de-acasa cu toata familia, mama s-a uitat la sora-mea, cu parul zburlit de parca era Zdreanta, apoi la mine, cu haina de stofa si conversi in picioare, si ne-a zis incruntata: "eu nush cu cine dracu semanati voi, ca parca n-ati fi copiii mei...". Cu increderea de sine sporita, am iesit pe usa. La tren m-am intalnit cu un fost coleg de liceu care mi-a dat un pachet de tigari cu ata de martisor. Apoi, in Bucuresti, a aparut Mihai cu zambile si placinta cu visine de la Mcdonalds, tot cu ata de martisor. Nu-i asa ca-i bine sa ai prieteni care sa-ti incurajeze viciile? Anyways...si am plecat noi...Mihai si 6 fete, cu destinatia Expirat. Acolo, don'soarele nu au putut intra ca n-aveau buletine. Plina de draci, le-am intrebat...da' are vreuna vreun ruj la ea? Si Silvia se trezeste sa spuna: "Eu am, da' e gloss..". Boon asa...bine de stiut...rujul e indispensabil, dar buletinul nu se poarta, ca si-asa nu ti-l cere nimeni!!...
Am mers asadar in Fire, unde a fost foarte naspa: 1. muzica era draguta dar pusa deamboulea, de ne-a pierit tot cheful; 2. tipa la care trebuia sa dorm (Oana) s-a facut prastie pana pe la 1 asa ca a plecat acasa. Ma rog...ramasa fara gazda, am plecat in Club A unde era foarte aglomerat, dar am dansat pana m-au cam lasat picioarele si m-a apucat si criza ca eu am luni interviu pt job si la ora 4 sunt in club. Si m-am asezat pe-o banca si incercam sa-mi pun ordine in idei, cand apare langa mine un chel, care pe langa faptu ca era chel (da, am o problema cu oamenii fara par pe cap...shoot me..), mai era si pleasna de beat. Si incepe domnisoru respectiv sa-mi explice ca nu e bine sa fumez, ca el e francez si ca isi cauta o slujba, ca parfumul meu miroase foarte frumos si ca ma va saruta. Asa ca m-am ridicat frumos si m-am mutat in alta parte...Pe la 5 am plecat din club fara sa stiu exact adresa Oanei, asa ca am oprit taxiul intr-o parte si am tot batut niste strazi prin Tei, pana am trezit toate potaile din cartier si am ajuns intr-un final la ea la camin. Pe la 12 am plecat cu masina spre aeroport, si in drum, prin Pipera, a picat un stalp de telegraf la vreo 5 m in fata noastra. Destul de zdruncinati toti din masina, ne-am scuipat in san si am zis ca e noroc chior, si am mers mai departe. Zborul a decurs normal, si am ajuns in Asterdam. Acolo m-am dus la Burger King sa mananc si am cerut 6 aripioare. Domnisoara foarte rotunda de la casa a venit si mi-a zis ca mi-a pus 9, ca arat de parca as avea nevoie...dragut din partea ei. Intr-un final am ajuns la hotel in Eindhoven si m-am culcat.
Luni am avut interviuri de la 9:30 la 17:00, fara pauze. Primele doua au decurs normal. Apoi am luat pranzul cu un tip de la resurse umane, si apoi trebuia sa am un interviu cu un equipment engineer, dar nimeni nu stia care e numele lui. Asa ca tipul de la RH si un alt inginer tot dadeau telefoane disperate, sa gaseasca pe cineva sa ma intervieveze. Intr-un final apare un francez tuciuriu si poponar...Mda...Apoi aveam Clean Room tour in program, si din nou nu se stia cu cine. Iar incep sa se dea telefoane, si apare un olandez la vreo 28 de ani, inalt si desirat, ca mai toti olandezii, care imi zicea ca tre sa intram in Clean Room cu un costum special. I-am explicat si eu ca am fusta si ca nu pot sa merg, asa ca l-am scos afara sa fumez o tigara si ne-am plimbat printre cladiri...apoi ne-am oprit langa noua cladire care era in constructie si imi facea asa o prezentare despre ea de parca era turnu Eiffel. Am tot vorbit noi de tranzistori si masini si alte prostii dupa care tipu a inceput sa-mi zica despre coffee shop-ul pe care il are in fata blocului si cum se bucura el ca iarba e legala in Olanda...frumos. Si apoi s-a stricat de ras cand a auzit ca eu nu stiu sa merg pe bicicleta. Apoi au urmat doua interviuri cu persoane de la Resurse Umane...La ultimul trebuia sa participe si un tip, care si-a trimis secretara sa ne anunte sa incepem fara el, ca el nu prea e vorbaret si daca ii vine cheful, o sa apara, daca nu, nu.
Am plecat de-acolo la gara sa o astept pe Florina care venea din Aachen. Cu ea si cu Pravesh (un indian care ca toti indienii nu tine la bautura) am baut la hotel doua sticle de vin si apoi am plecat pe strada. Florina a reusit sa-si piarda telefonul si nu l-am mai gasit. Ne-am intors la hotel cam pleasna si bosumflate, si am inceput sa dezbatem (de fapt ea, ca eu doar ascultam si numaram cum trec minutele, si realizam ca uitasem cat de mult vorbeste) problemele inexistente din noua ei relatie si cauzele cinismului meu absolut.
(haha...astia la Europa FM intreaba "De ce iubim femeile?"...ca sa aveti pe cine da vina, de-aia!! si ca sa aveti o scuza pentru paru' grizonat sau lipsa inainte de vreme...)
Dimineata am plecat la aeroport in Amsterdam si am prins avionul pe ultima suta, dupa ce am alergat ca o nebuna si am urlat "urgenta!!!" la politia de frontiera si la check-in, ca sa trec in fata. Si cand intram in avion ma gandeam ca sigur nu imi intra si valiza la cala, ca am ajuns prea tarziu. Am avut dreptate. In Otopeni, dupa ce m-am holbat o ora la toate valizele care se preumblau prin fata mea...Am mers resemnata la ghiseul de Lost and Found, unde niste romani prosti urlau la saraca fetisoara aia, care nu avea nici o vina, si dupa 10 min tot acelasi lucru l-au facut, au semnat o reclamatie. Am stat in autobuz aproape o ora jumate pana in Unirii si nu ma gandeam decat la shaorma...dar Mihai a vrut KFC, asa ca am renuntat si la shaorma. Am mers apoi in Big Mamu unde era dragut da' nu prea mergea berea, asa ca ne-am dus in Club A, unde eu si Oana am fost agatate de niste draci de 19 ani care ne explicau cat e de bine sa amestecam alcoolurile... Am baut o bere stand cu fundu pe-o scara si am observat personajele din jur: un frizat (unu cu creasta si), niste manelisti (nush ce dracu cautau acolo), un pasar-lat-lungila (unu lung si slab, cu tricou' bagat in blugi, care cand dansa si-si intindea o mana, te fereai sa nu ti-o scape peste ochi), un chelos cu tolba, si un fatboy slim, care tot facea cercuri pe ringul de dans.
Marti de dimineata am plecat la gara, ca sa dau de alta adunatura de romani prosti care injurau si urlau cat ii tinea gura "JOS MINISTRU TRANSPORTULUI!!!", din cauza grevei CFR; altii doar se invarteau prin fata camerelor, sa-si etaleze blugii in cizme si sepcile de prost gust. A fost o ora de vis pana a sunat mama ca o sa ma ia un coleg de-al ei cu masina. A trebuit sa merg sa dau biletul inapoi, cu rugaminti fierbinti si cu minciuni nerusinate, ca eu tre' sa ajung in Galati la examen pana la ora 2 (pe naiba). In masina am primit telefon, ca am primit job-ul si nici nu am putut sa ma bucur.
Azi a ajuns si valiza, dar lipseste cel mai important lucru din ea...Escada Magnetism, pe care-l cumparasem pentru mama de 8 martie...logic, din motive egoiste, ca sa nu-l mai foloseasca pe al meu. Offf....
O saptamana de bun augur.
Ziua zero. Dupa-amiaza purced catre zari mai animate de prieteni de mult nevazuti. Prieteni nu foarte animati de felul lor, Catalin zacand undeva in Teiul Doamnei cu mama lui bolnava si asteptand pur si simplu sa treaca timpul. Cu greu am tras de el, dupa multe incercari nereusite de regasire intr-o simpla intersectie (unde e statia aia, ma?). Catalin e foarte mare, are burta acum, dupa vreo 6 luni, cat a lu' tata. Procesul este ireversibil, ca n-are prietena (lol).
L-am plimbat o ora pana in Obor pe burnitzeala apoi l-am adus frumusel acasa, la fel de lipsit de chef cum il luasem.
Alex ma cheama prin alte complexe rezidentiale, eu ma ambitionez sa jupoi un martisor si sa fur snurul, plus garnitura de zambile, plus plus plus, asta insemnand trasee la Romana. Apoi tiptil pana la tramvaiul cu care m-am descurcat mai mult decat onorabil ("am nimerit din prima") unde bere si lambada urmata de piese Vama Veche. Niste fete al caror nume nici acum nu il stiu si un troller urias! Alex tot tzopaie asa ca plecam inspre uber-clasicii expirati, fires, a-uri, cu escala la mancare cismigiu, ca poftele sunt mari, mai remorcam cateva fete si debarcam un prieten beat. Cum necum, ma trezesc coplesit numeric. Da' nu degeaba e sexu tare! Am fost tare si am continuat. Ma rog, doar unii au continuat, cei care au putut, veni si A sa se destrabale (e mai greu la batranetze, deh) si cum-necum iar se face 5. Asteapta autobuzul, fraiere! Dupa aproape o ora de asteptat am apelat la trasee alternative si am descoperit ca strada mea fusese inchisa peste noapte. Somn.
Ziua doi. Ne intalnim, nu ne mai intalnim, nu ne mai intalnim. In schimb fotbal, unde mi-am primit si talpi in gambe si o minge in fata si ochelari. Doua ore nu e putin sa alergi. Dupa care mi-am dat seama ca tre sa inchiriez alt teren. Abia ajuns acasa, cu o durere de tartacuta ce ma tintuia in tavan, am purces pret de 50 de minute on foot cautand teren disponibil. Bine ca aveam si numere de telefon, ca as fi innebunit. Iar mi-am batut strada in lung si lat, politehnica asijderea. Ajuns acasa, mancat ca porcu si dormit post-matur (opusul de la prematur?).
Ziua trei era teoretic rezervata. After class imi indrept pasii spre victoriei, romana, incolo, habar n-am unde. M-am intors de trei ori din drumul care m-ar fi dus spre aeroport si am facut urias ocol pana la o posta foarte de incredere cu oameni foarte priceputi unde sunt deja client fidel :D. Apoi iar Unirii, unde staaaaaaaaaai neicaaaaa si asteapta! Oricum asteptarea a meritat.
De fapt, m-am plictisit si textul si-asa e foarte lung. Si am de treaba. See ya!
PS: nu mi se pare nimic mai ilustrativ decat faptul ca am pe si in frigider fructe, iaurturi, supa crema, ceai, ciocolata calda, lapte, bere, bazzaconi, storcator de fructe si o galeata de finetti, si sunt neincepute.
Locatia super selecta si anume Hard Rock Cafe este in exclusivitate si in premiera inaccesibila, de aceea vom suspina dupa hard pop-rock stuff in timp ce ne vom delecta pe spinarea si cheltuiala lui Silviu (ca doar e ziua lui azi, ce naiba?!) Sa ne traiasca! Lautare, mai zi-i vreo doua de dor!
Alex a primit jobul... a fost singurul lucru misto pe ziua de azi. In afara de prajituri.
Imi vine sa ii bat pe idiotii care stau in fata liftului de parca e un premiu daca intri mai repede... tampitule, eram aici dinaintea ta! Futu-ti gura matii, urci cu etajul pana la 2, manca-ti-ai curu sa ti-l mananci, ca la cat de mare e ma mir cum de stai in picioare!
Ba, da-te-as cu capul de balustrada, nu vezi ca scrie Fumatul interzis, arunca-te-as de la etajul 5 pe casa scarilor sa te arunc! Ai vazut Eastern Promises? cum isi stinge Viggo Mortensen tigara pe limba? Asa o sa-ti sting si eu trabucuri in gat si-n cur!
Pentru baietii mentally challenged care nu stiu sa lase un vas de toaleta decent (adica sa nu fie plin de cacat) le doresc ce e in paranteza.
Pentru idiotul care nu stie cand sa se opreasca din glume fine si care rade singur la ce poante tari face... eat shit dickhead! And lose weight, urca-s-ar nevasta-ta intr-un cactus!
Fitze? Esti prea bun pentru noi? Nu se ridica la inaltimea asteptarilor? Pai atunci te rugam sa-ti bagi coada unde nu bate vantul si sa ne onorezi cu lipsa, va rugam cu forta!
Pentru baiatul finutz care asculta la difuzorul telefonului manele la maxim (cea mai manea manea; si da, stiu ca e old news pentru unii) ii doresc un telefon mai cilindric si cu vibratii, sa ... simta muzica!
Pentru copilasul cu probleme care a aruncat sticla de cola in spatiul dintre metrou si peron, vizita-o-ash pe ma-ta! Am vrut sa vad daca incape si capul tau gol pe-acolo, chiar imi pare rau ca n-am facut-o!
Nu mai fi asa ipocrita, ba ca vrei, ba ca nu vrei, o vai ce bine te simti cu mine, o vai dar nu pot. Make up your fucking mind, bitch!
Mult prea putine persoane sunt sincere si directe, pentru toate celelalte, sta-v-ar scuzele si minciunile si pretextele in gat!
Ah, si tu, tu nu mai incerca sa faci pe bunul samaritean, coboara din norii unde a ajuns nasul tau si baga-ti-l in cur, ca sa iti simti lungul nasului! Degeaba te dai bun prieten, un prieten nu are interesele pe care ti le manifesti tu!
Sa va ia dracu pe toti si pe toate cu onoarea voastra si cu mandria de neclintit, sa nu cumva sa faceti voi ceva catusi de putin pentru cel de langa, lasa ca voua va e bine, sa nu cumva sa deplasati degetzelul ala mic!
Tu, ciudato, uita-te bine in oglinda, numai ca nu trebuie sa te vezi cum arati, ci uita-te cat de fututa ti-e mintea, ce logica (n-)ai si apoi sa vii sa zici ca tu ai mereu dreptate!
Minunea tehnologiei moderne pe care noi toti o luam de buna. Telefonul mobil. Instrumentul si intreaga retea complicata din spate care ne aduce mai aproape, ne face intr-adevar animale sociale, sporeste comunicarea si riscul de cancer.
In 2004, cand terminam eu liceul, telefonul mobil era un must-have. Ceea ce nu inseamna un obiect uzual, comun si necesar, ci... ei bine, nu stau sa va explic inflexiunile limbii engleze. Eu nu aveam. Aveam telefon fix, in schimb, si ne gaseam gratie Romtelecomului. Imi aduc aminte si acum un moment important pentru mine legat de telefonul fix. Prietenii care erau locuiau in cartier si de dat dadeam si bipuri si telefoane scurte, la obiect, "Catalin e acasa? -Da, ti-l dau acum", etc. Nu depasisem vreodata, cred, 5 minute de conversatie si nici nu aveam ce vorbi atat la telefon. Momentul crucial a avut loc nu-mai-stiu-cand, am sunat-o pe Anca acasa si cred ca vorbeam de niste chestii organizatorice, o prima incursiune a mea in lumea populata de rechini a organizatoricimii. Ah nu, nu Anca era rechinul, cu ea discutam detalii. Tin minte foarte clar, de parca ar fi fost ieri, ce emotii aveam in glas, dar numai eu (cred ca) le sesizam. Ce-i drept, emotiile nu erau legate de telefonul in sine. Si inca tin minte ca am vorbit 12 minute si am fost si mandru de mine (am fost dintotdeauna un copil ciudat).
Telefon mobil mi-a luat mama in vara dinainte de facultate, cu tot cu abonament. Telefonul mi-a fost furat in septembrie acelasi an (din august in septembrie, deci) in Bucuresti, dear old Bucuresti.
Nu mi-a facut niciodata placere sa vorbesc la telefon, n-am sa mint. Nu am avut niciodata un sentiment placut vorbind ore in sir (pentru ca nu am vorbit niciodata ore in sir) si nu m-a pasionat vreodata. Multa vreme minutele mele incluse in abonament ramaneau in proportie de 80% neterminate. Ilustrativ e faptul ca la numere favorite am pe Dorin (care la momentul respectiv statea in acelasi camin cu mine, apoi in aceeasi camera cu mine), pe mama si pe Anca (long story short). Si cu 2 din trei nu am legatura.
Exceptiile sunt, nu-i asa, cele care confirma regula. Nu am fost niciodata nevoit sa continui o conversatie pe care n-as fi vrut sa o port, deci toate discutiile mele de durata au fost placute. Ciudatenia de care va ziceam mai sus a persistat, m-am bucuram (pe dinauntru) ca un copil prima oara cand mi-am terminat minutele si am facut cost suplimentar, prima oara cand am vorbit 20 de minute (cu Dana Dumitru, daca nu ma insel), prima data cand 30, prima data cand 40, etc. Nu stiu care mi-e cea mai lunga conversatie, dar nu cred ca >=60.
Sunt persoane cu care mi-e drag sa vorbesc, chiar si la telefon. Acelea sunt super rarisime. Kitty e una, cred, mama mereu, Mihai, Didi, deci nu foarte multe. Mai e si categoria aproape neglijabila, dar ilustra, cu care mi-as dori sa sporovaiesc la telefon, dar cum-necum mereu se intampla sa ne grabim fiecare sa terminam conversatia. Cam asa cu Alexandra, dar in situatia asta probabil noi nu vrem sa divulgam prea multe inainte sa ne vedem :P sa ne povestim verzi si uscate in fatza, ca e mai placut.
Mie-mi plac sms-urile.
Merg la Roblogfest party. Daca vreti sa ma cunoasteti inscrieti-va acolo.
