De când mă știu sunt foarte confuz când vine vorba de viitor, asta pe lângă pesimismul definitoriu pe care cred că-l cunoașteți cu toții. Așa că speranțe mari nu am de la încercări, pentru că e întotdeauna mai bine să fii surprins plăcut decât dezamăgit. Însă chestiile pe care sper eu să le înfăptuiesc, cel puțin pe termen scurt-mediu, nu au nici un pic de SF în ele și în mare parte țin doar de mine.
 
 Printre altele, îmi doresc să fiu sănătos. Nu genul de sănătate care se aruncă la toate zilele de naștere și revelioane până se devalorizează, ci vreau să nu am parte de răceli lungi și enervante, cum a fost din decembrie până la mijlocul lui ianuarie; vreau să pot continua cu alergatul și cu celelalte activități fără să mi se rupă un picior sau să am parte de vreo ruptură musculară; și-mi mai doresc să nu revină tâmpenia de boală care m-a măcinat un an întreg când am venit aici, că parcă viața e prea frumoasă fără să trebuiască să mă scarpin la minut.
 
 Și dacă tot nu îmi rup nici un picior sau mână, de ce să nu alerg suficient de mult și îndeajuns de repede cât să devin "alergător" în adevăratul sens al cuvântului? În care caz inițierea va fi, bineînțeles, un maraton, care trebuie doar terminat, nu contează cu cât. Numai că nu sunt nici la jumătate, mai am mult de lucru până atunci.
 
 Am un loc de muncă, călduț, ușor, care aduce bani. Aș vrea că asta să nu se schimbe până când nu sunt pregătit, adică până termin masterul. Că tot veni vorba de master, trebuie să îl termin anul ăsta (școlar), deci țineți-mi pumnii - nu că ar fi nevoie, tot eu trebuie să muncesc și să nu îmi mai instalez jocuri care-mi mănâncă săptămâni întregi!
 
 Aia cea mai mare, dorință vreau să zic, e legată de ce-o să se întâmple după master. M-o lua cineva, nu m-o lua, eu sper din tot sufletul să ies din rahatul financiar odată pentru totdeauna și să nu mă mai gândesc niciodată la bani (bine, după vreun an...)
 
 Nimic altceva nu e de o importanță majoră, mi-am mai stabilit borne de atins dar filmele și festivalurile nu sunt chiar esențiale, dacă ajung la Rock Werchter awesome, dacă nu, o să-mi pară rău și aia e. Nu zic nimic despre femei, că n-are rost. De-acum știu care mi-e norocul în dragoste.
 Voi ce vreți să realizați?

 În București toată lumea se plânge de șoferi, chiar și șoferii. Că se bagă cu tupeu, că nu acordă priorități, că parchează de-a-mpururea, tot tacâmul. Din fericire, Olanda nu prea acordă șanse șoferilor, având parcări puține și legi care favorizează bicicliștii și pietonii - șoferii români ar înnebuni aici pe termen lung. Din nefericire, asta înseamnă că rolurile de idioți au fost preluate de bicicliști. Ăștia chiar se bagă peste tot, și dacă e interzis, și dacă e plin de pietoni. Culoarea roșie nu înseamnă nimic pentru un biciclist, cum nici sensurile pistelor nu prea au însemnătate pentru ei. În fiecare zi îmi caie calea câte unul-doi și mai mereu se trezește unul să meargă pe contrasens, că pula, mi-e lene să trec strada, hai poate reușesc să dau peste unul din cei 20 de bicicliști. De departe cei mai enervanți sunt ăia care merg câte 2-3 împreună, de parcă nu mai e nimeni în tot orașul și au tot timpul din lume. Atunci mă abțin cu greu să îi claxonez și-n gură, în schimb adopt metoda britanică de-a insinua - trec pe stânga și mă apropii de el, de parcă bicicleta mea ar zice: Excuse me sir... lovely weather we're having, isn't it? Yes, let's hope we don't get rain this week, it would be quite awful. By the way, would you mind terribly if I passed you on your left, I am in dire need of reaching my destination and I cannot.... FUCKING MOVE, you self-centered assholes, you blonde, twisted-tongue sons of bitches! Cam așa.
 
 Voi majoritatea sunteți în Românica. Ați văzut cum s-au comportat trenurile și nu numai când au dat zăpezile de pe lume. Eh, ceva similar s-a întâmplat cu trenurile și în Olanda. Singura diferență e că aici au căzut vreo 10-20 cm de zăpadă. Nu nu, n-am mâncat nici un zero, atât a fost. S-au dat peste cap toate traseele, vreo 2 săptămâni tot citeam știri despre cum s-a schimbat prea târziu orarul pentru iarnă, că sunt defecțiuni, că a cui e vina, etc. Când am ajuns m-am uitat ca prostu, nu-mi venea să cred câtă zăpada NU era, deși în continuare erau anunțuri peste tot că sunt probleme, că să luați în calcul întârzieri de vreo oră-două. Îmi vine greu să diger că pe cât de mișto e sistemul lor feroviar, pe atât de prost se comportă dacă temperaturile scad sub 0. Nici acum nu știu ce s-a întâmplat, posibil nici ei să nu știe. 

 Olandezii au ridicat birocrația la nivel de frustrare națională. Mai ales pentru imigranți, care nu știu cum funcționează sistemul sau nu au experiența anilor trecuți. În cazul meu, am avut și noroc și mai puțin noroc, dar aici intervine sadismul pe care instituțiile statului par că îl preferă. Există mai multe modalități de-a obține ajutoare de la statul olandez, alocație pentru chirie, alocație pentru studenți, pentru studenți săraci, pentru asigurare de sănătate, și multe altele. Probabil motivele pentru care mulți olandezi sunt extrem de leneși și polonezii le iau slujbele de căcat (după care tot olandezii se plâng) - dar asta e altă poveste. Dacă aplici pentru alocațiile astea, există șanse să le primești - numai că există și șanse să nu ai dreptul la ele. Pe când în regulamente scrie că un student român nu prea are voie să ia ajutoare de la statul olandez, mai scrie și că studenții care muncesc au dreptul la împrumuturi (ne)rambursabile. După care trec un an-doi și birocrația intră în vigoare, obligându-te să dai banii înapoi, bani pe care i-ai topit de mult. Lor nu le pasă, preferă să dea bani și apoi să-și frece de bucurie mâinile când reclamatul n-are posibilitatea să îi dea înapoi, eventual mai adaugă și o amendă, ceva. Birocrație - hai să-i descurajăm pe proști.
 
 S-o spunem și pe-aia care doare cel mai tare. Olandezii sunt bulangii. În multe feluri, dar în ultima vreme cel mai tare mă toacă duplicitatea și dualitatea lor. (Dacă DEX-ul mă învață bine,) duplicitate pentru că îți zâmbesc și vorbesc politicos în timp ce te resping fără ezitare (pentru un job, sau într-un grup de prieteni), dualitate la nivel național în ceea ce privește limba olandeză - guvernul (și societatea în general) insistă că trebuie să te integrezi și să înveți limba, pe când majoritatea oamenilor cu care intri în contact ți se adresează în engleză dacă au cel mai mic dubiu că n-ai fi olandez. Așadar și prin urmare, unde puii mei să exersez eu olandeza dacă ei îmi fac "favoarea" de a comunica în limba mea, vorba vine, engleză? Foarte puține excepții... prea puține.