Cândva departe, peste 9 ani, stăteam cu laptopul în faţă, la o terasă cu wireless. Era frumos afară, o zi de primăvară însorită, cu briza de partea mea, fluturând discret rochiile fetelor. Zâmbeam în barbă şi mă apucam să lucrez pe laptopul scump, primit de la muncă. Dacă mă încadram în efortul estimat la începutul proiectului, luam o primă grasă şi puteam să plec în sfârşit în concediul plănuit în Africa de Sud.
Uite unde-am ajuns, îmi spuneam. Uite ce-a ajuns şi oraşul asta, am ştiut mereu că se poate, însă n-aveam cum să dau timpul înapoi şi să-mi aduc în ţară prietenii plecaţi de mult pe alte meleaguri. Cuprins un pic de melancolie, se face că dădeam drumul la radio, în nevoie de muzică. Era emisiune de oldies; dj-ul prezenta următoarea piesă, ceva ce nu mai auzisem de foarte mult timp. Am prins o uşoară inflexiune în vocea lui, ca şi cum aş fi observat o sclipire ciudată în privirea cuiva.
Am închis ochii un moment încercând să mi-i odihnesc şi nu i-am mai putut deschide. Acordurile de început ale piesei erau ca de poveste şi când începe chitara eu deja nu mai sunt atunci, sunt acum, sunt cel de azi, so-called mr. rock & roll, dancing on his own again, talking on his phone again to someone who tells him that his balance is low, he's got nowhere to go, he's on his own again. Da, îmi aduc aminte, era acum 9 ani, terminam facultatea, stăteam în faţa unui calculator jalnic care nu era laptop, într-o cameră de cămin care nu era casa mea, aveam un salariu care mai mult mă băga în datorii, eram singur şi dansam doar în capul meu. Dar cât de simplu părea totul, la 23 de ani nu puteam să-mi imaginez că nu am timp să fac şi să văd tot. Toate ratările mele se concentrau în jurul unui singur punct, rock chick of the century acting like she used to be, dancing like there's no-one there, before she ever seemed to care, now she wouldn't dare, it's so rock & roll to be alone. Singura mea temere reală era că o voi rata. Pe ea, clipa, ocazia, viaţa.
Însă ştiam ce se va întâmpla, pentru că se întâmplase deja. Ceea ce se întâmplase deja ştia şi piesa: and they'll meet one day far away, and say, 'I wish I was something more.' And they'll meet one day far away and say, 'I wish I knew you before.' Refrenul piesei era şi refrenul vieţii mele, atât atunci cât şi acum, oricum ai privi, în viitor sau în trecut. Numai că nimeni n-a spus lucrurile acestea, dar le-am simţit. S-a întâmplat deja de trei ori, cine ştie de câte ori se va mai întâmpla.
Şi se făcea că piesa continua, făcând un salt peste ani. Acum sunt în ambele momente simultan, la 23 şi 32 de ani, se cântă despre ea: mrs black & white she's never seen a shade of grey, always something on her mind, every single day. But now she's lost her way, and where does she go from here? Sper că peste 9 ani nu va fi aşa, dar n-am mai văzut-o de atâta timp. Apoi mă regăsesc pe mine în versuri, cel de 32 de ani, mr. multicultural sees all that one can see, he's living proof of someone very different to me. But now he wants to be free, free so he can see. Ciudat, nici nu mi-am dat seama că îmi doresc să mă eliberez, realizez că temerile mele s-au adeverit, cum am putut să o las să plece, de ce n-am fugit după ea, de ce am ajuns aici: he'll say, 'I wish I knew you, I wish I met you when time was still on my side.' She'll say, 'I wish I knew you, I wish I loved you before I was his bride.' La 23 de ani, o doream de partea mea, să rămânem mereu tineri, orice s-ar fi întâmplat măcar aveam 23 pentru totdeauna. Însă n-am făcut-o, ea a plecat, timpul s-a scurs, a rămas regretul, aş fi vrut să fii a mea atunci, acum e prea târziu, avem 32 de ani, uite cât de diferiţi suntem. Mihai de 23 se cutremură la gândul că peste 9 ani va fi tot fără ea, cel de 32 clatină din cap trist, oare unde este ea acum? Dacă aş căuta-o, ne-am hrăni cu regrete? And so they must depart two many more broken hearts, but I've seen that all before in TV books and film and more, and there's a happy ending, every single day.
Şi acum la 32 de ani am o casă, am prietenii care mi-au rămas, am cont în bancă şi telefon de ultimă generaţie, un job bine plătit şi merg în concedii exotice. Şi tot ce-mi mai rămane de facut e să caut happy endingul în fiecare zi, poate va compensa pentru golul ăsta imens.
Uite unde-am ajuns, îmi spuneam. Uite ce-a ajuns şi oraşul asta, am ştiut mereu că se poate, însă n-aveam cum să dau timpul înapoi şi să-mi aduc în ţară prietenii plecaţi de mult pe alte meleaguri. Cuprins un pic de melancolie, se face că dădeam drumul la radio, în nevoie de muzică. Era emisiune de oldies; dj-ul prezenta următoarea piesă, ceva ce nu mai auzisem de foarte mult timp. Am prins o uşoară inflexiune în vocea lui, ca şi cum aş fi observat o sclipire ciudată în privirea cuiva.
Am închis ochii un moment încercând să mi-i odihnesc şi nu i-am mai putut deschide. Acordurile de început ale piesei erau ca de poveste şi când începe chitara eu deja nu mai sunt atunci, sunt acum, sunt cel de azi, so-called mr. rock & roll, dancing on his own again, talking on his phone again to someone who tells him that his balance is low, he's got nowhere to go, he's on his own again. Da, îmi aduc aminte, era acum 9 ani, terminam facultatea, stăteam în faţa unui calculator jalnic care nu era laptop, într-o cameră de cămin care nu era casa mea, aveam un salariu care mai mult mă băga în datorii, eram singur şi dansam doar în capul meu. Dar cât de simplu părea totul, la 23 de ani nu puteam să-mi imaginez că nu am timp să fac şi să văd tot. Toate ratările mele se concentrau în jurul unui singur punct, rock chick of the century acting like she used to be, dancing like there's no-one there, before she ever seemed to care, now she wouldn't dare, it's so rock & roll to be alone. Singura mea temere reală era că o voi rata. Pe ea, clipa, ocazia, viaţa.
Însă ştiam ce se va întâmpla, pentru că se întâmplase deja. Ceea ce se întâmplase deja ştia şi piesa: and they'll meet one day far away, and say, 'I wish I was something more.' And they'll meet one day far away and say, 'I wish I knew you before.' Refrenul piesei era şi refrenul vieţii mele, atât atunci cât şi acum, oricum ai privi, în viitor sau în trecut. Numai că nimeni n-a spus lucrurile acestea, dar le-am simţit. S-a întâmplat deja de trei ori, cine ştie de câte ori se va mai întâmpla.
Şi se făcea că piesa continua, făcând un salt peste ani. Acum sunt în ambele momente simultan, la 23 şi 32 de ani, se cântă despre ea: mrs black & white she's never seen a shade of grey, always something on her mind, every single day. But now she's lost her way, and where does she go from here? Sper că peste 9 ani nu va fi aşa, dar n-am mai văzut-o de atâta timp. Apoi mă regăsesc pe mine în versuri, cel de 32 de ani, mr. multicultural sees all that one can see, he's living proof of someone very different to me. But now he wants to be free, free so he can see. Ciudat, nici nu mi-am dat seama că îmi doresc să mă eliberez, realizez că temerile mele s-au adeverit, cum am putut să o las să plece, de ce n-am fugit după ea, de ce am ajuns aici: he'll say, 'I wish I knew you, I wish I met you when time was still on my side.' She'll say, 'I wish I knew you, I wish I loved you before I was his bride.' La 23 de ani, o doream de partea mea, să rămânem mereu tineri, orice s-ar fi întâmplat măcar aveam 23 pentru totdeauna. Însă n-am făcut-o, ea a plecat, timpul s-a scurs, a rămas regretul, aş fi vrut să fii a mea atunci, acum e prea târziu, avem 32 de ani, uite cât de diferiţi suntem. Mihai de 23 se cutremură la gândul că peste 9 ani va fi tot fără ea, cel de 32 clatină din cap trist, oare unde este ea acum? Dacă aş căuta-o, ne-am hrăni cu regrete? And so they must depart two many more broken hearts, but I've seen that all before in TV books and film and more, and there's a happy ending, every single day.
Şi acum la 32 de ani am o casă, am prietenii care mi-au rămas, am cont în bancă şi telefon de ultimă generaţie, un job bine plătit şi merg în concedii exotice. Şi tot ce-mi mai rămane de facut e să caut happy endingul în fiecare zi, poate va compensa pentru golul ăsta imens.
