Expat Mish Blog
I don't hate people, I just feel better when they aren't around

Cândva departe, peste 9 ani, stăteam cu laptopul în faţă, la o terasă cu wireless. Era frumos afară, o zi de primăvară însorită, cu briza de partea mea, fluturând discret rochiile fetelor. Zâmbeam în barbă şi mă apucam să lucrez pe laptopul scump, primit de la muncă. Dacă mă încadram în efortul estimat la începutul proiectului, luam o primă grasă şi puteam să plec în sfârşit în concediul plănuit în Africa de Sud.

Uite unde-am ajuns, îmi spuneam. Uite ce-a ajuns şi oraşul asta, am ştiut mereu că se poate, însă n-aveam cum să dau timpul înapoi şi să-mi aduc în ţară prietenii plecaţi de mult pe alte meleaguri. Cuprins un pic de melancolie, se face că dădeam drumul la radio, în nevoie de muzică. Era emisiune de oldies; dj-ul prezenta următoarea piesă, ceva ce nu mai auzisem de foarte mult timp. Am prins o uşoară inflexiune în vocea lui, ca şi cum aş fi observat o sclipire ciudată în privirea cuiva.


Am închis ochii un moment încercând să mi-i odihnesc şi nu i-am mai putut deschide. Acordurile de început ale piesei erau ca de poveste şi când începe chitara eu deja nu mai sunt atunci, sunt acum, sunt cel de azi, so-called mr. rock & roll, dancing on his own again, talking on his phone again to someone who tells him that his balance is low, he's got nowhere to go, he's on his own again. Da, îmi aduc aminte, era acum 9 ani, terminam facultatea, stăteam în faţa unui calculator jalnic care nu era laptop, într-o cameră de cămin care nu era casa mea, aveam un salariu care mai mult mă băga în datorii, eram singur şi dansam doar în capul meu. Dar cât de simplu părea totul, la 23 de ani nu puteam să-mi imaginez că nu am timp să fac şi să văd tot. Toate ratările mele se concentrau în jurul unui singur punct, rock chick of the century acting like she used to be, dancing like there's no-one there, before she ever seemed to care, now she wouldn't dare, it's so rock & roll to be alone. Singura mea temere reală era că o voi rata. Pe ea, clipa, ocazia, viaţa.

Însă ştiam ce se va întâmpla, pentru că se întâmplase deja. Ceea ce se întâmplase deja ştia şi piesa: and they'll meet one day far away, and say, 'I wish I was something more.' And they'll meet one day far away and say, 'I wish I knew you before.' Refrenul piesei era şi refrenul vieţii mele, atât atunci cât şi acum, oricum ai privi, în viitor sau în trecut. Numai că nimeni n-a spus lucrurile acestea, dar le-am simţit. S-a întâmplat deja de trei ori, cine ştie de câte ori se va mai întâmpla.

Şi se făcea că piesa continua, făcând un salt peste ani. Acum sunt în ambele momente simultan, la 23 şi 32 de ani, se cântă despre ea: mrs black & white she's never seen a shade of grey, always something on her mind, every single day. But now she's lost her way, and where does she go from here? Sper că peste 9 ani nu va fi aşa, dar n-am mai văzut-o de atâta timp. Apoi mă regăsesc pe mine în versuri, cel de 32 de ani, mr. multicultural sees all that one can see, he's living proof of someone very different to me. But now he wants to be free, free so he can see. Ciudat, nici nu mi-am dat seama că îmi doresc să mă eliberez, realizez că temerile mele s-au adeverit, cum am putut să o las să plece, de ce n-am fugit după ea, de ce am ajuns aici: he'll say, 'I wish I knew you, I wish I met you when time was still on my side.' She'll say, 'I wish I knew you, I wish I loved you before I was his bride.' La 23 de ani, o doream de partea mea, să rămânem mereu tineri, orice s-ar fi întâmplat măcar aveam 23 pentru totdeauna. Însă n-am făcut-o, ea a plecat, timpul s-a scurs, a rămas regretul, aş fi vrut să fii a mea atunci, acum e prea târziu, avem 32 de ani, uite cât de diferiţi suntem. Mihai de 23 se cutremură la gândul că peste 9 ani va fi tot fără ea, cel de 32 clatină din cap trist, oare unde este ea acum? Dacă aş căuta-o, ne-am hrăni cu regrete? And so they must depart two many more broken hearts, but I've seen that all before in TV books and film and more, and there's a happy ending, every single day.

Şi acum la 32 de ani am o casă, am prietenii care mi-au rămas, am cont în bancă şi telefon de ultimă generaţie, un job bine plătit şi merg în concedii exotice. Şi tot ce-mi mai rămane de facut e să caut happy endingul în fiecare zi, poate va compensa pentru golul ăsta imens.

 







Oh, he treats me with respect,
He says he loves me all the time,
He calls me 15 times a day,
He likes to make sure that I’m fine,
You know I've never met a man,
Whose made me feel quite so secure,
He's not like all them other boys,
They're all so dumb and immature.

There's just one thing,
That's getting in the way,
When we go up to bed you’re just no good,
it’s such a shame!
I look into your eyes,
I want to get to know you,
And then you make this noise,
and its apparent it’s all over

It’s not fair,
And I think you’re really mean,
I think you’re really mean,
I think you’re really mean.

Oh you’re supposed to care,
But you never make me scream,
You never make me scream,

Chorus x2

I lay here in this wet patch
in the middle of the bed,
I’m feeling pretty damn hard done by
I spent ages giving head.

Then I remember all the nice things
that you've ever said to me,
maybe I’m just over reacting
maybe you’re the one for me.

There's just one thing,
That's getting in the way,
When we go up to bed your just no good,
it’s such a shame!

I look into your eyes,
I want to get to know you,
And then you make this noise,
and it’s apparent it’s all over

It’s not fair,
And I think you’re really mean,
I think you’re really mean,
I think you’re really mean.

Oh you’re supposed to care,
But you never make me scream,
You never make me scream,

Chorus x2

O, mă tratează cu respect,
Îmi spune "Te iubesc!" tot timpul,
Mă sună de 15 ori pe zi,
Îi place să se asigure că sunt bine,
Ştii, n-am întâlnit niciodată un bărbat
Cu care să mă simt atât de în siguranţă
Nu e ca toţi ceilalţi băieţi,
Ăia sunt toţi prostănaci şi imaturi.

E o singură chestie
Care pune beţe-n roate
La pat pur şi simplu nu eşti bun,
ce păcat!
Mă uit în ochii tăi,
Vreau să ajung să te cunosc,
Apoi faci zgomotul ăla,
Şi se pare că ai terminat.

Nu e corect,
Şi cred că eşti foarte rău,
Cred că eşti foarte rău,
Cred că eşti foarte rău.

Oh, ar trebui să îţi pese
Dar nu mă faci niciodată să ţip
Nu mă faci niciodată să ţip (de plăcere).

Refren x2

Stau aici în balta asta de salivă
în mijlocul patului
mă simt al naibii de epuizată
îţi fac sex oral de o eternitate

Apoi îmi amintesc toate lucrurile frumoase
pe care mi le-ai spus vreodată,
poate reacţionez prea dur
poate tu eşti alesul pentru mine.

E o singură chestie
Care pune beţe-n roate
La pat pur şi simplu nu eşti bun,
ce păcat!

Mă uit în ochii tăi,
Vreau să ajung să te cunosc,
Apoi faci zgomotul ăla,
Şi se pare că ai terminat.

Nu e corect,
Şi cred că eşti foarte rău,
Cred că eşti foarte rău,
Cred că eşti foarte rău.

Oh, ar trebui să îţi pese
Dar nu mă faci niciodată să ţip
Nu mă faci niciodată să ţip (de plăcere).

Refren x2

 

Există festivalul Bestfest care se desfăşoară pe parcursul a patru zile, zilele 0, 1, 2, 3, anume 1, 2, 3, 4 iulie. 5 iulie nu intră în discuţia noastră. Avem patru bilete. Un bilet la Ziua Zero, cumpărat înainte să fie anulat concertul Thievery Corporation, plus trei bilete la concertul anulat Depeche Mode. După ce s-a oficializat imposibilitatea concertului DM, m-am reorientat să schimb biletele pentru bilete la Bestfest. Dintre aceste 3 bilete foste DM, unul este al meu, unul este al mamei mele şi unul e de principiu al Irinei.
Mama trebuie să-şi primească banii (120) pe biletul ei, chiar dacă a fost cadou, nah, viaţa e scumpă, e nevoie de bani. Irina trebuie să primească bilet la Ziua Zero. Am găsit pe cineva cui să "vând" biletul mamei cu 100 lei, cu reducere dacă reuşeşte să îmi vândă şi tricoul ăsta cu 30 lei.
Am eliminat o variabilă, am schimbat biletul Irinei şi acum sistemul de ecuaţii arată cam asa:
Acum, Irina trebuie să-şi primească biletul (unul din cele două din Ziua Zero). Rămâne un bilet Ziua Zero şi două DM de schimbat. La A. trebuie să ajungă un bilet Ziua Zero.
Opţiuni:

- schimb cele două bilete pe unul din Ziua Zero şi pe unul din Ziua 3, de exemplu. Unul ajunge la A. şi rămân eu cu două zile, zero şi trei, să mă delectez. În prima zi sunt cam puţine performanţe, sunt patru artişti per total din care ascult Patrice cu drag şi, mă rog, Killers, dar ei nu mă mai entuziasmează din 2006. Avantajul evident ar fi că merg şi alte persoane, minim două, după cum se poate vedea mai sus.

-cele două bilete la DM se transformă în 240 de lei la care adaug 30 de lei şi iau abonament pe zilele 1, 2, 3 (2, 3, 4 iulie). Acum posed un bilet Ziua Zero şi un abonament pe zilele 1, 2, 3, din care trebuie să-i dau lui A. biletul pentru prima zi şi eu rămân cu abonamentul. Avantaje evidente: văd trei zile în loc de două, avem să ne punem şi-n cap, ziua 1: Ayo, Moby (care e de sine stătător, m-aş duce doar pentru el), Silent Disco, ziua 2: Klaxons, FF, Orbital, Silent Disco, mă doare deja mâna de cât am scris, ziua 3: Santana şi Ting Tings reprezintă tot ce îmi trebuie. Dezavantaje: nu mai merg în Ziua Zero...

Aceasta este o dilemă care nu poate fi rezolvată, mi-e teamă.

EDIT: Nu se simte nimeni să dea un sfat??

 

Arhivă blog

Label Cloud