Nu am fost niciodată nicăieri, în afară de Olanda. Belgia nu se pune, de vreme ce vorbesc cam tot olandeză pe unde am trecut eu, şi în plus doar am trecut, n-am stat niciodată mai mult de 2h.
 
 Dar am fost în Italia, pentru că nu mai văzusem pe mama de 2 ani şi am zis că ar fi cazul. Aşa că am luat unul din (probabil) zecile de zboruri până în Roma, de unde a trebuit să caut un autocar care să mă ducă de partea opusă a cizmei. Din prima zi m-am simţit foarte nelalocul meu, pentru că nimeni nu vorbea altceva în afară de italiană, cu excepţia minimului necesar care ne-a permis să ne înţelegem un pic mai bine decât un orb şi un mim. Mă rog, în retrospectivă îmi dau seama că ar fi trebuit să fac lecţiile alea de italiană, dar lenea.
 
 Drumul cu autocarul a fost foarte frumos, pentru că italienii au o grămadă de autostrăzi şi toate trec prin nişte regiuni care-ţi taie răsuflarea, trecând de la câmpie, vreme aproape tropicală, la deal şi munte, unde la fiecare kilometru zăreşti în depărtare orăşele parcă sculptate în stâncă, întruchipări perfecte ale oraşului făcut pentru turişti (pentru că nici un italian nu admiră peisajul pe geam, toţi erau absorbiţi în somn sau rebus). Drumul cu autocarul a fost şi foarte frustrant, pentru că am călătorit cu verişorul de 14 ani, căruia i se făcea rău de la orice, inclusiv drumul cu maşina de la Galaţi la Bucureşti, autobuzul în Bucureşti, avionul până la Cluj, avionul până la Roma şi ultimele 2 autocare până în Tortoreto. A fost o zi lungă.
 
 Italia a început de a doua zi, când am descoperit că în peninsulă e mai cald ca în România şi eu mă dezobişnuisem cu temperaturile de peste 25 de grade. În principiu, ce-am făcut în cele 4 zile a fost să încerc să nu stau în casă şi să evit soarele în acelaşi timp. Printre highlights se numără coborârea dealului la picior*, plimbări repetitive pe obscen de lungul bulevard de la mare, admiratul panoramei din grădina de pe bloc (!), fotografiat stil paparazzi/peeping tom, ghicit vârsta minorelor după care întorceam capul**, tentative eşuate repetat în a-l entuziasma pe văr de vacanţa asta care-i fusese plătită de altcineva, mâncat pizza autentică italiană făcută de un român (frate-miu :>), cunoscut două gagici italiene cu care aş merge oricând în camping în munţi, ajuns între picioarele uneia din cele două gagici***, dat indicaţii unor români, într-un oraş în care eram turist absolut, mâncat a shitload of arrosticini şi altele.
 
 * Scurtă lecţie de geografie: Tortoreto e un oraş la nord de Pescara, pe malul Mării Adriatice. Oraşul e împărţit în două, Tortoreto Alto, care e pe deal, şi Tortoreto Lido, comuna de la malul mării. Oraşul de sus e drăguţ dar din nefericire complet mort pe timp de zi, aşa că dacă eşti turist mergi la plajă. Tot din nefericire, ai mei locuiesc în Tortoreto Alto. Există un singur autobuz care face legătura, o dată pe oră. Nu o dată au trebuit mama sau frate-miu să urce dealul pe jos, ceea ce înseamnă urcat 3 km în pantă şerpuită de 30-45 de grade (radiani*180/π), la temperaturi de 25-30ºC. Din fericire eu doar am coborât-o de 1,5 ori.
 
 ** Matematic vorbind, nu toate fetele mişto din Tortoreto sunt minore, dar statistic vorbind, ar putea foarte bine să fie. Frate-miu mi-a zis-o clar de la început: tot ce vezi bun e ilegal, şi după câteva zile petrecute acolo (vorba aia, într-o zi întorc capul după femei fete cât alţii într-un an) tind să-i dau dreptate.
 
 *** Managerita restaurantului unde lucrează frate-miu şi maică-mea e o tipă de 25 de ani, pretty very hot, if I may add. Am cunoscut-o la restaurant, apoi ne-am mai văzut la plajă într-o zi. Cealaltă tipă era verişoara ei, equally but differently hot, de 28 de ani. Într-o seară ne-au luat pe mine şi pe frate-miu de pe drum cu maşina şi am mers undeva într-un oraş apropiat, unde am stat doar preţ de-o cafea. Restul de două ore le-am petrecut căutând maşina, pentru că nu mai ştiam unde o parcasem. Ne-am despărţit, eu am rămas cu tipa de 25 de ani cu care a trebuit să mă înţeleg în franceză şi italiană, cu chiu cu vai. După vreo oră jumate tipa nu mai putea să meargă în tocuri aşa înalte, aşa că am cărat-o pe umeri ca cavalerul ce sunt. So no, I didn't get some :-<
 
 Per total, n-am fost atât de turist pe cât ar fi trebuit, dar am descoperit că nu-mi place să fiu arătat cu degetul pe stradă ca fiind străin, aşa că încerc să mă amestec între localnici pe cât de mult posibil (ceea ce fac şi în Olanda). N-am fost decât o dată la mare, mi-am ars un pic umerii si am făcut febra musculara la fese de la 10 minute de înot. Am trimis vederi (cui a cerut si celor pe lista de abonaţi), am mâncat tradiţional, am comunicat cu localnicii si am asudat mult de tot. Next on the list: nordul Italiei (când am timp).