Luni 15 martie mi-am cumpărat o masă. Mai mult decât atât, am luat şi două scaune pentru masa asta, astfel că acum vă scriu stând confortabil când pe-o bucă, când pe alta, cu picioarele lăfăite pe noul meu "birou".
 
 Numai că, vedeţi voi, treaba asta nu e ieşită din comun. Ce e extraordinar e cum am intrat în posesia lui şi cu ce m-am ales după o zi neagră şi deprimantă ca Bucureştiul în noiembrie. Ei bine, am găsit un anunţ al unor români care voiau să scape de masă, de vreme ce ei urmau să plece din oraş azi. Am vorbit, am aranjat, urma să iau mobilierul luni contra 15 €.
 
 Nu mică mi-a fost nemulţumirea când am văzut de dimineaţă că plouă, după câteva săptămâni în care a fost frumos şi soare. Mama voastră de curenţi de aer rece, vă alegeţi momentele pe sprânceană. În fine, m-am prezentat la adresa cu pricina şi am cunoscut jumătatea feminină a cuplului care m-a întâmpinat prietenoasă şi mi-a dat masa. Mai mult, mi-a dat şi două dicţionare olandez-român şi român-olandez plus cd-uri, chestii care, nu trebuie să vă spun, costă enorm. S-au gândit că decât să le arunce, mai bine mi le dau mie. Nu ştiu cum s-a nimerit să fiu tocmai eu acela, dar zău vă zic că m-au nimerit la fix cu toate.
 
 Am cărat masa cu greu prin ploaia biciuitoare şi m-am chinuit oleacă s-o bag în cameră, dar odată ce a intrat mi-a crescut inima. Băăăăăi! Voi ştiţi cum e să trăieşti ca un animal pe podea, să mănânci şi să dormi pe jos? Acum nu mai ştiu nici eu.
 
 Stai că povestea nu s-a terminat. M-am întors să iau şi scaunele, de data asta blindat corespunzător cu super-pelerina de la tata. Am făcut cunoştinţă şi cu jumătatea masculină a cuplului. De-aici s-a rupt firul, am început să fiu asaltat de oferte de a înfia tot felul de obicte casnice şi necasnice, de la cratiţe la rachete de squash! Long story short, am plecat cu dicţionarele, două tigăi, o oală, 50 de tacâmuri sămoarăbibi!, un bol mare, la care s-a adăugat o maşină de gătit orez. Dacă nu ştiţi ce-i aia, gândiţi-va la o friteuză care face cartofi, chestia asta face orez, bineînţeles adaptată cerinţelor şi nu aşa evoluată tehnologic. A trebuit să şi refuz chestii, să fi plecat cu întreaga bucătărie a oamenilor mi-ar fi părut cel puţin dubios (din partea mea).
 
 Oamenii ăştia m-au aranjat la fix, n-aş fi putut plănui mai bine. Acum chiar am cum să servesc vizitatori la masă şi nu mi-e ruşine cu camera mea, în plus chiar pot să gătesc chestii complicate! Sincer eu n-am întâlnit oameni mai de treabă până acum. Întâmplarea a fost să fie români.
 
 Asta a fost cea mai bună zi olandeză de până acum.