Am ochi foarte sensibili. Lacrimez destul de usor, chiar si la adieri de vant. Cel putin asa ii percep eu, ca fiind sensibili.
Sunt miop de pe la 12 ani, daca nu ma insel. Am purtat ochelari capatati, fara sa stiu nimic de dioptrii sau chestii din astea s.f. Control si ochelari mi-am facut abia dupa bac. Intre timp, nu i-am mai purtat, asa ca mi-au crescut dioptriile de la -0.5 ambii ochi la -1.75 st, -2.25 dr.
Acum mi-am luat lentile, dar le urasc. Nu le port pentru ca nu ma pot obisnui cu ele si nu ma pot obisnui cu ele pentru ca nu le port. Sper sa sparg cercul vicios si sa le port indeajuns inca sa nu le mai simt.

Mainile par a fi ok. Nu sunt muncit, deci sunt finutze, am unghii frumoase (so i hear), dar am avut cateva accidente.
Primul, cand stateam la bunica-mea, eram prin vale, inainte sa se fi construit stadionul Siderurgistul (acolo unde dadusem eu foc la jumate din suprafatza de buruieni, dar asta e o alta poveste). Exista un schelet al viitoarei constructii, in principiu format din sarme. Si, plimbandu-ma pe catacombe, mi-am pierdut echilibrul si m-am aplecat sa ma sprijin de un perete, intrand cu mana dreapta intr-o sarma. A intrat prin piele, printre deshtu mare si aratator, si aproape ca a strapuns prin cealalta parte. Cu mult noroc, nu a atins os sau altceva, asa ca am facut doar o injectie, si azi e o cicatrice aproape imperceptibila. Nu acelasi lucru pot spune si despre urmele de negi. Pentru ca se inmultisera, am hotarat sa ma duc sa ii scot, si cum erau multi, a trebuit sa ma duc la spitalul Colentina, unde mi i-a ars cu curent electric, de mirosea a porc parlit. A durut mult anestezia, care nici macar nu a fost eficienta la unul din degete. In fine, am avut gauri in degete vreo saptamana. Acum au ramas cicatrici.
Partea proasta e ca imi pocnesc degetele. Si nu ma pot opri. Si nu stiu daca tremuratul mainilor are de-a face cu asta, pentru ca nu imi aduc aminte sa fi avut vreodata mana ferma. Pur si simplu nu sunt material de chirurg, ca sa zic asa. Nici bun de desenator, sau pictor.

Dintii sunt mai sensibili, din cate am observat eu. De la nu mai stiu ce varsta, pe la 14-15-16 ani, am inceput sa am probleme. Ultima doctoritza din Galati, care era blonda si tanara si frumoasa, imi spunea frecvent ca am dinti frumosi, ceea ce mi-e greu sa cred, de vreme veneam atat de des in cabinetul ei.
Totul a inceput cu incercarea de a scoate varful de la o mina de pix, asa am reusit performanta sa imi scobesc cei doi dinti din fatza. S-a rupt o buna parte din ei, desi numai pe interior, si mi i-am reparat dupa cativa ani. Bine ca nu era evident decat pentru cine se uita foarte atent. In afara de asta, doar probleme comune. Un cabinet stomatologic nu contine noutati pentru mine.
N-am avut niciodata maini rupte, sau picioare, sau ceva legat de sistemul osos. Stiu ca la un an am avut hepatita (cred ca B), si a fost destul de greu, din cate stiu.. In clasa a 9-a, am fost internat 17 zile in spital pentru pneumonie, asta fiind ultima data cand imi aduc aminte sa fi plans. Si cam astea au fost afectiunile de care am suferit. Nu consider important de mentionat frecventele si persistentele raceli. Doar in treacat.

Cel mai vizibil, si totusi cel mai putin observat. Desi nu am avut niciodata complexe legate de nasul meu, mereu cand il vad in poze mi se pare cam mare sau lung. Dar nu e important.
Ce e demn de mentionat e ca sunt foarte sensibil in legatura cu nasul. Am fost lovit cu salbaticie cu capul in nas in timpul unui meci de fotbal undeva prin clasa a 10-a sau a 11-a. Era un tip mult mai mic decat mine, si destul de fraier, se pare, daca sarind sa dea cu capul in minge, m-a lovit in plina figura. E una din putinele amintiri care imi intoarce stomacul pe dos, pentru ca am pierdut mult sange: in doua secunde siroia sangele fara sa il pot opri. Am fost la spitalul de vizavi si mi-a bagat in nas, in fiecare nara, un bandaj lung tare, eu zic sa fi avut 50 cm, sper sa nu exagerez. Si eram racit . Mi l-a scos dupa 24 de ore, cu tot cu mucii aferenti . De atunci, de fiecare data cand vad un nas rupt, ma sensibilizez: recent, cand am vazut poza lui Chivu cu nasul spart, si de fiecare data cand in Nip/Tuck apare vreunu cu nasu stramb si i-l opereaza (foarte explicit).
Nasu meu este un pic stramb de atunci, si ma mira faptul ca nu a observat nimeni niciodata. Pentru ca eu vad si simt osul iesind din piele. N'importe pas. Mai ciudat e ca nu sforai, ceea ce am observat ca fac mai toti cu nasu belit.
Hmm... ce mai e de zis.. ca am nasul meu de la mama. De fapt, mai tot am de la mama, inclusiv mare parte din caracter.
Urmeaza ochii.

Am ajuns in impasul nedorit, dar previzibil. Nu mai stiu ce sa ascult. Daca m-am cramponat o ora pe aceeasi piesa de la Streets, fara entuziasm deosebit, atunci ceva nu merge. Si probabil ca imi programez o excursie mai pe seara (!) in minunata lume virtuala a Strong DC cu huburile lui cu tot, si cu putin (mai mult) noroc am sa gasesc ceva sa imi insufle un interes deosebit.
Hmm, sau poate nu mai sunt cuprins de starile alea de spirit ucigatoare, dar care merg asa bine cu Placebo, sau Evnscnce, Ocs. Dar nici prea bine nu ma simt, deci nu stiu ce am. O fi de la ziua de azi, sau poate cea de maine, cand nu o sa am cu cine bea

Nu pricep politicienii, toti membrii partidului au aceeasi parere, indiferent de ce-au in minte (probabil ca nu au nimic) si se iau dupa interesele meschine ale conducatorilor de partid. Sa vii la o dezbatere, sau sa participi la sedinte in parlament cu decizia deja luata, fara sa asculti argumente pro si contra, e o mare prostie. La noi e multa coruptie, incredibil de multi paraziti - exista un individ care sta in caminul meu, fiu de parlamentar, care se crede mult mai mult decat este, isi cumpara prieteni si chiar bodyguarzi; are impresia ca poate intra la orice chef din camin si sa ameninte: "tu vrei sa te muti din Bucuresti?" /sa trecem peste asta.
Si incapatanarea. Eu sunt un astfel de individ, si nu o data m-am surprins detestandu-ma. Mai rau decat incapatanarea, si care merge mana in mana cu ea, e inflexibilitatea, cu care nu ma pot "mandri", dar tocmai am avut o discutie in contradictoriu despre cainii vagabonzi, si m-am lovit de niste idei utopice, un plan perfect care este atat de simplu, si autoritatile sunt oh so stupid pentru ca nu il pun in practica. Din pacate, nimic nu e asa simplu, si as vrea sa o vad pe Diana la carma vreunei asociatii care se ocupa de caini comunitari, printre multe altele, cum ar fi cersetori, copii fara adapost, aia din spatele fast-food-urilor care trag din punga, sa o vedem atunci care i-ar fi prioritatile. Don't worry, i'm not being mean or sarcastic.

Azi ma vad cu Alexandra.. God, it's been too long.

O zi frumoasa de primavara, numai de stat la scoala nu aveai chef. Clasa noastra era undeva intr-un corp mai nou, nu ne mutasera inca la "grajduri". Deci era prin clasa a 10-a sau a 11-a. Componentii generatiei de aur a liceului, adica coltzul vesel al clasei noastre, nu avea chef sa stea la scoala. Dintre toti, cel mai vehement era Adi Suvac, de departe. Eram la parter, si puteai iesi din clasa si pe geam. Normal, geamul era deschis, deci si mai tentant. Ce s-a gandit Adi: hai sa plecam pe geam - trebuia sa inceapa ora si puteau sa fie prinsi de prof pe holuri. A incercat sa iasa, dar nu l-au lasat Laur Busca si Ionutz, parca. Crek avea prea multe absente ;)) Eh, si cu chiu cu vai l-au calmat ei, si mai avea putin si venea profu.
Intr-o singura secunda de neatentie a pazitorilor lui, cu totii l-am vazut pe Adi tzashnind ca in filme, a sarit pe banca de langa geam, apoi pe pervaz, si dus a fost! Din trei pasi, libertate! Nu a mai apucat sa iasa nimeni, dar el a fost liber! pentru o ora, macar :).

Doi crocodili, in rochite roz, crosetau sifon pa' bec

Trece un vultur in zbor, deasupra lor

el: <>

ei: <>

Morala: Portocala era-n adidas !

De la Kristinna

In vacanta, l-am intrebat pe tata, intr-o doara, daca ar pleca din tara definitiv, de s-ar prezenta ocazia. Si a zis ca nu ar ezita - nu ar pleca in Statele Unite, dar oriunde in Europa, Germania, Italia, etc. A, si a zis ca nu vrea in Spania (beats me why). Daca ma gandesc bine, ii dau dreptate, pentru ca are totusi 46 de ani si are dreptul sa isi petreaca a doua jumatate a vietii intr-un mediu civilizat - el nu este deosebit de cult, desi se vrea a fi, este, intr-adevar, foarte civilizat, desi se poate comporta ca ultimul om si a facut mai multe prostii la viatza lui decat vom face eu si frate-miu la un loc - ok, erase that, doar eu, pt ca Ionutz ii calca pe urme de mult. Desi nu stie limbi straine si nu prea le prinde, s-ar descurca. Si ar fi intr-un fel bine pentru toata familia, pentru ca ar avea o situatie materiala sensibil mai buna decat aici, el fiind foarte bun in meseria lui de sef mecanic. Singurul impediment ar fi faptul ca noi copiii am ramane aici, deci e inacceptabil pentru ei. Cel putin eu stiu sigur ca as ramane aici.

In primara am avut o colega foarte frumoasa, Alexandra, pe care intre timp o uitasem, pana cand ne-am regasit intamplator, prin intermediul Ringo (?! I never visit that site). Si intamplator, era in Galati, eu eram in Galati, hai sa ne vedem. Ea este studenta la Bremen, impreuna cu multi fosti colegi din liceul meu, si facuse 2 ani din 3. Ne-am intalnit, ne-am inteles mult mai bine decat ma asteptam, pentru ca eram totusi ca doi necunoscuti, ne stiam parca din alta viatza. Am aflat cu parere de rau ca nu vrea sa se intoarca in Romania, va ramane sa lucreze in Germania, sau poate in Olanda/Belgia. Desigur ca n-am insistat (prea mult). Ne-am despartit dupa cateva ore, si peste 2 zile a plecat.

Si de atunci sunt mai pornit pe chestia cu emigratul decat eram inainte. Pur si simplu nu o inteleg. In cazul Alexandrei, stiu ce e. Are nevoie de libertate de miscare si de gandire, nu suporta dependenta de parintii ei, chiar si-a exprimat stanjeneala prin care a trecut in liceu. Din pacate, maaarea majoritate a tinerilor pe care i-as pune in categoria peste medie (deshteptaciunile) vor sa plece, motivele invocate fiind in principiu doua: uratenia noastra si frumusetea altora. Ceea ce ma dezamageste. Am experimentat si eu ce e mai rau din Romania asta (poate nu am avut cele mai marcante experiente, deci ma abtin cat de cat), stiu ca oamenii sunt lenesi, unii tigani fura, unii romani fura si dau in cap, autoritatile sunt de toata rusinea, suntem saraci; banuiesc ca Austria e extraordinara, probabil e adevarat ca Praga e cel mai frumos oras european, Paris si Londra iti iau mintile, germanii sunt foarte ordonati si politicosi, olandezii sunt extraordinar de liberali... Cu atat mai bine! Acum e momentul sa facem Romania exact asa cum vrem.

Cred din tot sufletul ca Romania poate fi "salvata". In ce sens? Avem potential enorm. Putem ajunge printre natiunile fruntase, si nu ma refer la economie sau natalitate. Poate unii ar zice ca e cam copilaresc patriotismul meu, dar eu am aceleasi idei de cand eram mic, atunci cand ma intreba mamaia ce voiam sa fiu, si eu ziceam "presedinte". Nu mai vreau sa fiu presedinte, dar vreau sa schimb ceva. Cat de putin pot. Macar sa schimb mentalitatea oamenilor cu care intru eu in contact. Incercarea moarte n-are. Marlanii, hotii, parsivii, lenesii nu vor trai la nesfarsit. Poate e doar o iluzie, dar se pare ca dl Basescu incearca sa starpeasca parazitii din Parlament, idee cu care 90% din romani sunt de acord. Ii urez mult succes; nu degeaba am pus pe hi5 ca vreau sa il intalnesc pe Basescu!

Am citit pe un blog o intamplare din Iasi: un baiat si-a luat bataie crunta de la doi indivizi intr-o statie de tramvai unde erau peste 100 de oameni si nimeni nu a intervenit. Se pare ca printre ei nu era nici unul cu coaie. Da, eu as fi incercat sa ii opresc, probabil (spun probabil pentru ca nu poti fi sigur pana nu esti pus in fatza faptului). Si mie imi lasa un gust amar in gura, nu stiu ce as face daca mi s-ar da putere absoluta, pe care as pedepsi mai rau, pe agresori sau pe martori. Tot ce trebuie e un impuls. Un impuls urias, un gigantic sut in fund, pentru ca rotile ruginite si tesite pe care sta tzara asta sa se miste un pic. De acolo, totul e downhill.

Asistam la scrierea istoriei: am intrat in NATO, ne-au primit si in UE, in 10 ani (cu mult noroc) multi romani care o duc acum de pe o zi pe alta nu vor mai trebui sa se ingrijoreze pentru ziua de maine. Pentru ca sunt eu mai microbist, trebuie sa mentionez ca si cu fotbalul ne aliniem la "standarde europene", sa fiu mai formalist, ajea. Romania e printre primele tari din Europa ca boom economic, si e loc pentru fiecare, toti au cate o bucatica, asta daca guvernantii vor fi destepti si corecti. Daca totul merge bine si curat, in 10 ani ma bag in politica!

Cu putin noroc, inainte de moartea mea ma voi uita in jur si voi vedea o Romanie de care sa ma simt mult mai mandru decat sunt acum. Cel mai mare regret e ca nu imi cunosc tara prea bine. Dar am toata viatza la dispozitie.