E şi un pic de logică în spatele unui astfel de verdict sumbru. În afară de recenta creştere de moral şi capital, chestia asta care se numeşte viaţă a mers din rău în mai rău, fără discriminare de spaţiu, limbă, timp liber sau posibilitatea de a suna pe părinţi. Am plecat de la a fi un student sărac cu note medii, dar în creştere, la a fi unul muncitor, având un salariu consistent, şi totuşi am ajuns la linia de finish cu datorii (mari). Nu mi-a fost de ajuns aşa că iată-mă timp de un an şi jumătate zbătându-mă ca un peşte pe uscat, abia luând câte o gură de aer când mai ploua afară. La mine o prostie nu vine niciodată singură: am luat bani pe care nu-i puteam returna, m-am mutat într-o ţară unde habar nu aveam cum stau lucrurile, am locuit cu cine nu trebuia, mi-am făcut asigurare la compania greşită, am primit în vizită oameni cu care am dat-o în bară lamentabil, m-am certat cu oameni cu care nici nu m-am văzut şi per total totul s-a afundat într-o groapă neagră, cu pereţii smoliti, capac opac, lată de 10.000 € şi adâncă de 13 luni, dar măcar aveam wireless.
În fine, long story short, la ora 6 jumate eu nu pot să dorm, dar ideea era că da, sunt pesimist, sunt extrem, periculos de pesimist, într-atât de pesimist încât ar trebui să fiu subiect de studiu pentru combaterea efectelor depresiei, trebuie că am ceva în sânge de vreme ce nu m-am gândit niciodată la sinucidere. Şi, pentru că realizez că sunt pesimist, un colţisor al minţii mele nealterat de paranoia şi manie depresivă are posibilitatea de a difuza către celulele bete din capul meu faptul că toate aceste decizii proaste au fost precedate de momente foarte frumoase, cele mai bune din viaţa mea, lucru care face alegerile greşite să pară cu atât mai neinspirate. Acelaşi este şi motivul pentru care am ajuns la o concluzie bătrânească, bucură-te de ce ai şi nu lua totul de-a gata, pentru că într-o zi îl vei pierde şi te vei da cu capul de pereţi.
Motivul pentru care regret nechibzuinţa mea financiară este acela că m-am angajat şi am dat de prea mulţi bani dintr-o dată, fără să ştiu ce să fac cu ei, dar uit că prin intermediul jobului pe care l-am avut am învăţat atât de multe (chiar dacă zic eu uneori că nu) şi am cunoscut câţiva oameni foarte tari.
Motivul pentru care regret un sărut* e pentru că a stricat totul, dar n-aş fi avut tot ce am stricat dacă nu aş fi făcut decizii bune pe parcurs (criptic, ştiu).
Tot anul trecut v-am înnebunit zicând că am făcut o mare greşeală venind aici şi încă e neclar care va fi viitorul meu în legătură cu decizia asta, ce ştiu sigur e că am pierdut o groază de prieteni, pe unii i-am lăsat acasă şi pe puţini i-am pierdut aici; am pierdut mulţi ani de independenţă financiară şi o bună parte din sănătatea fizică (despre cea mentală, cu altă ocazie) dar, precum în clişeul care mă face să dau un pumn în dinţii din gura care îl spune (pe clişeu, îl) (still with me? hai că mai e puţin): tot răul spre bine, ai să vezi că va ieşi soarele şi pe strada ta, etc. Dar ce să vezi, tot răul e spre bine, mainly spre binele altora, care beneficiază de experienţa mea, dar probabil într-o oarecare măsură m-au întărit şi pe mine în feluri în care nu voi şti până când nu voi fi testat în privinţa asta.
Concluzie: eu sunt un om simplu, dar am gânduri teribil de complicate. Ceea ce vreau e să am pe cineva care să nu mă lase singur cu gândurile mele. Sper doar să pot să trec peste fobia mea de intimitate intelectuală şi să găsesc acea persoană, iar ea să nu se sperie când va vedea ce se ascunde în spatele acestei fațade fermecătoare.
* statistic vorbind, 2 din 5 femei cu vârsta între 22 şi 26 de ani se vor identifica în acest paragraf
