Disclaimer: titlul nu trebuie luat ca atare. Nu există "nu pot să mă îmbăt" sub nici o formă, evident că se poate, dar nu urmăresc coma alcoolică.
Urmăresc să am un timp bun (have a good time). Cer prea mult? În general, bei în compania altor oameni sau în decor de muzică şi funduri unduindu-se pe ea. În atari condiţii, eu pun veselia treptată mai degrabă pe seama stimulilor vizual şi auditivi decât alcoolizanti. Acum serios. Sunt un individ destul de mare, poate prea mare. Beau bere când încape, atunci când se bea nu mă dau îndărăt. Şi totuşi nu-mi aduc aminte recent vreo ocazie în care să-mi fi pierdut măcar un dram din stăpânirea de sine. Adică, aş putea să-ţi fac integrale (se înţelege, dacă nu le-aş fi uitat din liceu şi până acum). Şi mă simt atâââât de bătrân, nici nu vă închipuiţi.
Ideea e că dacă le combin iese rău. Prima oară când m-am îmbătat a fost şi cel mai rău, la 17 ani, am băgat în mine ... nici nu mai ştiu ce, sigur a fost bere la PET şi vin de ţară, băut ca apa după fotbal, cu lăcomie. Vă scutesc de pictarea tabloului din baie, ideea e că atunci a fost grav. A trecut aşa mult timp că nici nu mai ştiu cum era. Nu zic că aş vrea să mi se facă rău, dar vreau dracu să fiu destul de beat cât măcar să fac o prostie, ceva! Striptease (nu eu, să o dezbrac pe una), să agat femei, să sparg pahare, să urlu pe mese, orice! Meh, am ratat şi 1 mai-u acum la mare, dar cred că o să mă mulţumesc cu patul meu călduros, thank you.
Deci dacă renunţ la bere, ce să adopt? Whiskey, vin roşu? Există ceva mai eficient?
12 Responses to Nu pot sa ma imbat
da tu chiar ai pretentia sa te imbeti de la bere? te crezi copil de 14 ani?
aah, de ce vorbeste toata lumea despre alcool chiar cand nu vreau eu sa aud?
vrei sa spui ca tu nu te imbeti de la 4 beri?
e boring 4 beri. cred ca as face pe mine, prea mult lichid. sambata trecuta am baut vodca si cred ca m'am imbatat, dat fiind ca la un moment dat am atipit pe toaleta in club. nu stiu ce cautam acolo si cat a durat, 3 sec sau 30 min... Si mereu m'am intrebat cum o fi sa adormi asa cand esti beat? :))
da nu, eram obosita sigur.
felicitari, ai adormit intr-o buda de club. nu cred ca ai dormit mult, te-ar fi scos cu forta gloata de femei nervoase care asteptau in sir indian sa intre si ele
whiskey si tequila, shoturi de T baute cu cine vezi ca se duce spre bar
saaaaaaaau, daca insisti sa ti se faca rau,
jagermeister cald, direct din sticla. worked for me, vai de capul meu :))
saaaaau, daca te dai rezistent nevoie-mare, vodka-martini. gustul este nasol, dar poate pune in cap un animal ca tine :)
succes! :D
mdeaaaaa, whiskey-u nu e cea mai buna optiune pentru mine, dar fie, daca trebuie, trebuie!
cu vodka o dadeam prin camin in anu 2, atunci mergea :-?
Încearcă vişinată cât mai dulce cu lămâie. Sigur îşi face efectu'. Chiar dacă nu reuşeşti să te îmbeţi, baia tot o pictezi [dacă mai ajungi până acolo] :))
Oricum n-are nici un farmec să te îmbeţi de să nu mai ştii de tine... Eventual să reuşeşti să bei destul de mult încât să se îmbete gagicile din jur şi tu să rămâi destul de treaz încât să mai ţii minte continuarea :D
am baut destula visinata la viata mea si in general tot ce e dulce nu are efect bahic asupra mea. altceva!
pai nu vodka simpla, pune martini peste :)
bai baieti,da io chiar k nu ma imbat.pot sa beau 10 beri,o sticla de wisky,si ink ceva p acolo si tot nu am nimic.....poate mai pe seara sunt un pic ametit....is doar ataat...Dar am vreo 100 kg si 1.90...cred k daia e greu sa ma imbat.dak stie cineva ceva cu ce sa ma imbat anunatati ma..=));))
mai am un pic pana la 100 de kile.
eheheeeee la kt am baut yo la viatza mea k am inceput sa beau d la 14 ani si beam numai tarie dar cert este k da imi dadeai o stikla doua d vin ma imbatam d nu mai stiam d nine da dak imi dadeai ceva tare te bagam sub masa si yo nu ma imbatam(asa rau) si ce pot sa spun beti in continuare si nu uitati DAK NU BEI NU FUMEZI ESTI TREAZ N@AI NICI UN HASS;););)
Something to say?