Un prieten ar trebui sa ma puna pe mine inaintea multor lucruri, inclusiv, sau poate mai ales, lenea. Ar trebui sa raspunda la intrebarile mele fara ezitare, de exemplu sa nu intre la banuieli cand ii cer adresa. N-ar trebui sa imi refuze cereri simple, decat pe motiv de imposibilitate cronica sau copilarisme acute. Nu vad de ce un prieten mi-ar refuza, de exemplu, cereri de poze (asta e la cald). In acelasi timp, nu se supara pentru doua cuvinte spuse in graba si in mod clar judeca de 10 ori inainte de a lua o decizie radicala in ceea ce ma priveste. Daca ma refer la mine, sunt foarte orgolios, deci atunci cand imi calc pe mandrie si fac o rugaminte, ma gandesc ca prietenul ar trebui sa isi dea seama de importanta ei, sau de necesitatea crunta in care ma aflu, cum ar fi spalatul de rufe. Ar trebui sa fie sincer cu mine, dar aici intervine "ce tie nu-ti place, altuia nu face" si retrag afirmatia.
Cei mai buni dintre prieteni ar trebui sa ma influenteze iremediabil, la fel cum eu ii influentez pe ei. Ar trebui sa ma caute si sa ii caut, sa ma sprijine si sa ii sprijin, sa aiba timp de mine oricand si sa pretuiasca parerea mea.
Astea sunt frustrarile mele si cred ca am dreptul sa mi le exprim. Sorry daca unele te vizeaza si pe tine, am scris la repezeala.