Locatia super selecta si anume Hard Rock Cafe este in exclusivitate si in premiera inaccesibila, de aceea vom suspina dupa hard pop-rock stuff in timp ce ne vom delecta pe spinarea si cheltuiala lui Silviu (ca doar e ziua lui azi, ce naiba?!) Sa ne traiasca! Lautare, mai zi-i vreo doua de dor!
Alex a primit jobul... a fost singurul lucru misto pe ziua de azi. In afara de prajituri.
Imi vine sa ii bat pe idiotii care stau in fata liftului de parca e un premiu daca intri mai repede... tampitule, eram aici dinaintea ta! Futu-ti gura matii, urci cu etajul pana la 2, manca-ti-ai curu sa ti-l mananci, ca la cat de mare e ma mir cum de stai in picioare!
Ba, da-te-as cu capul de balustrada, nu vezi ca scrie Fumatul interzis, arunca-te-as de la etajul 5 pe casa scarilor sa te arunc! Ai vazut Eastern Promises? cum isi stinge Viggo Mortensen tigara pe limba? Asa o sa-ti sting si eu trabucuri in gat si-n cur!
Pentru baietii mentally challenged care nu stiu sa lase un vas de toaleta decent (adica sa nu fie plin de cacat) le doresc ce e in paranteza.
Pentru idiotul care nu stie cand sa se opreasca din glume fine si care rade singur la ce poante tari face... eat shit dickhead! And lose weight, urca-s-ar nevasta-ta intr-un cactus!
Fitze? Esti prea bun pentru noi? Nu se ridica la inaltimea asteptarilor? Pai atunci te rugam sa-ti bagi coada unde nu bate vantul si sa ne onorezi cu lipsa, va rugam cu forta!
Pentru baiatul finutz care asculta la difuzorul telefonului manele la maxim (cea mai manea manea; si da, stiu ca e old news pentru unii) ii doresc un telefon mai cilindric si cu vibratii, sa ... simta muzica!
Pentru copilasul cu probleme care a aruncat sticla de cola in spatiul dintre metrou si peron, vizita-o-ash pe ma-ta! Am vrut sa vad daca incape si capul tau gol pe-acolo, chiar imi pare rau ca n-am facut-o!
Nu mai fi asa ipocrita, ba ca vrei, ba ca nu vrei, o vai ce bine te simti cu mine, o vai dar nu pot. Make up your fucking mind, bitch!
Mult prea putine persoane sunt sincere si directe, pentru toate celelalte, sta-v-ar scuzele si minciunile si pretextele in gat!
Ah, si tu, tu nu mai incerca sa faci pe bunul samaritean, coboara din norii unde a ajuns nasul tau si baga-ti-l in cur, ca sa iti simti lungul nasului! Degeaba te dai bun prieten, un prieten nu are interesele pe care ti le manifesti tu!
Sa va ia dracu pe toti si pe toate cu onoarea voastra si cu mandria de neclintit, sa nu cumva sa faceti voi ceva catusi de putin pentru cel de langa, lasa ca voua va e bine, sa nu cumva sa deplasati degetzelul ala mic!
Tu, ciudato, uita-te bine in oglinda, numai ca nu trebuie sa te vezi cum arati, ci uita-te cat de fututa ti-e mintea, ce logica (n-)ai si apoi sa vii sa zici ca tu ai mereu dreptate!
Minunea tehnologiei moderne pe care noi toti o luam de buna. Telefonul mobil. Instrumentul si intreaga retea complicata din spate care ne aduce mai aproape, ne face intr-adevar animale sociale, sporeste comunicarea si riscul de cancer.
In 2004, cand terminam eu liceul, telefonul mobil era un must-have. Ceea ce nu inseamna un obiect uzual, comun si necesar, ci... ei bine, nu stau sa va explic inflexiunile limbii engleze. Eu nu aveam. Aveam telefon fix, in schimb, si ne gaseam gratie Romtelecomului. Imi aduc aminte si acum un moment important pentru mine legat de telefonul fix. Prietenii care erau locuiau in cartier si de dat dadeam si bipuri si telefoane scurte, la obiect, "Catalin e acasa? -Da, ti-l dau acum", etc. Nu depasisem vreodata, cred, 5 minute de conversatie si nici nu aveam ce vorbi atat la telefon. Momentul crucial a avut loc nu-mai-stiu-cand, am sunat-o pe Anca acasa si cred ca vorbeam de niste chestii organizatorice, o prima incursiune a mea in lumea populata de rechini a organizatoricimii. Ah nu, nu Anca era rechinul, cu ea discutam detalii. Tin minte foarte clar, de parca ar fi fost ieri, ce emotii aveam in glas, dar numai eu (cred ca) le sesizam. Ce-i drept, emotiile nu erau legate de telefonul in sine. Si inca tin minte ca am vorbit 12 minute si am fost si mandru de mine (am fost dintotdeauna un copil ciudat).
Telefon mobil mi-a luat mama in vara dinainte de facultate, cu tot cu abonament. Telefonul mi-a fost furat in septembrie acelasi an (din august in septembrie, deci) in Bucuresti, dear old Bucuresti.
Nu mi-a facut niciodata placere sa vorbesc la telefon, n-am sa mint. Nu am avut niciodata un sentiment placut vorbind ore in sir (pentru ca nu am vorbit niciodata ore in sir) si nu m-a pasionat vreodata. Multa vreme minutele mele incluse in abonament ramaneau in proportie de 80% neterminate. Ilustrativ e faptul ca la numere favorite am pe Dorin (care la momentul respectiv statea in acelasi camin cu mine, apoi in aceeasi camera cu mine), pe mama si pe Anca (long story short). Si cu 2 din trei nu am legatura.
Exceptiile sunt, nu-i asa, cele care confirma regula. Nu am fost niciodata nevoit sa continui o conversatie pe care n-as fi vrut sa o port, deci toate discutiile mele de durata au fost placute. Ciudatenia de care va ziceam mai sus a persistat, m-am bucuram (pe dinauntru) ca un copil prima oara cand mi-am terminat minutele si am facut cost suplimentar, prima oara cand am vorbit 20 de minute (cu Dana Dumitru, daca nu ma insel), prima data cand 30, prima data cand 40, etc. Nu stiu care mi-e cea mai lunga conversatie, dar nu cred ca >=60.
Sunt persoane cu care mi-e drag sa vorbesc, chiar si la telefon. Acelea sunt super rarisime. Kitty e una, cred, mama mereu, Mihai, Didi, deci nu foarte multe. Mai e si categoria aproape neglijabila, dar ilustra, cu care mi-as dori sa sporovaiesc la telefon, dar cum-necum mereu se intampla sa ne grabim fiecare sa terminam conversatia. Cam asa cu Alexandra, dar in situatia asta probabil noi nu vrem sa divulgam prea multe inainte sa ne vedem :P sa ne povestim verzi si uscate in fatza, ca e mai placut.
Mie-mi plac sms-urile.
Merg la Roblogfest party. Daca vreti sa ma cunoasteti inscrieti-va acolo.
AmiloPro V3515
15,4”
Procesor : T2060 Dual Core FSB 533 1793MHz
RAM : 768 MB , 533
HDD : 80GB 5400rpm SATA
Video : integrat Intel 965
Audio : integrat
DVD rw
Wireless
LAN 10/100
1700 RON negociabil
Atentie:
The content of this communication is classified. Daca va mananca sa ma dati in gat, sa stiti ca o sa imi moara copiii de foame si o sa fie doar vina voastra!
Introducere: o joi normala la munca, poate prea normala prin prisma lipsei materiei prime de munca, o dupa-amiaza animata doar de parul lung, ondulat, de-a dreptul superb al noii mele colege pe care, spre rusinea mea, nu il observasem pana atunci. Am plecat de la firma avand o voce suava in cap, ca de altfel si in speakerul telefonului. O conversatie spumoasa care m-a lasat buimac si epuizat, nebanuind a mai poseda energia necesara pentru cele ce aveau sa urmeze.
Plot: O pizza creeaza nevoia de a face nimic. In consecinta m-am conformat, incepand sa ma joc. Surpriza a venit cand a cazut curentul. Not again, s-a auzit din public. Eu, banuitor ca intotdeauna, m-am grabit la panou sa demasc raufacatorul, pentru ca in mintea mea cineva e mereu de vina (don't get hung up on that). Pac! Siguranta cazuta doar de la camera mea, panoul inchis. Seful de camin nu este, asa ca ma duc la fostul sef de camin sa iau cheia de la panou. Aici lucrurile devin interesante.
Cuprinsul: Imi deschide Claudia. Ea este prietena fostului nostru sef de camin. Ea este anul 5, cred. Ea este extraordinar de super-hot-sexy-omg-cat-de-bine-arata! Hmm, e draguta. Imbracata intr-o camasa de noapte transparenta, mai putin in partea in care nu purta sutien, ma anunta ca Sergiu nu este acasa si ca vine ea cu mine pana la etajul 1 cu cheia. Am tinut-o pe fata in hol la etajul 1 vreo 10 minute, cat am incercat sa scot din priza tot si sa opresc toate intrerupatoarele. Si-a gasit cu cine sa sporovaiasca in timpul asta, cat eu alergam spre camera si inapoi (pentru a elimina confuziile, povestea nu este despre Claudia, deci don't get hung up on that either). Nu a mers, asa ca a ramas sa il astept pe Sergiu sa vina de la sala, cam 15 minute de stat pe scari intre etajele 1 si 2.
De la el am primit alte sfaturi mai mult sau mai putin profesioniste si riguroase aka incercari babesti. Apoi am urcat la el si m-a trimis la plimbare pana la electrician, sa-l conving sa vina sa vada ce problema are si daca nu sa il sun pe el, ca vine el sa ii zica vreo doua! B-)
Electricianul era un individ cu nu foarte mult chef de munca, avand in vedere ca era tura de noapte, nah, dar un om de treaba. A preferat sa ma trimita inapoi cu instructiuni exacte cu ce anume sa fac: scoate tot din priza, pune-i si pe colegii de modul sa scoata tot din priza, inchideti toate intrerupatoarele, mergeti si la modulul vecin si ziceti-le sa inchida si ei, etc. Am plecat sa infaptuiesc. Nu aveam cheie asa ca am urcat iar la Sergiu, iarasi nu era, iarasi (pfff) Claudia. Am convins-o sa imi dea cheia fara sa mai coboare (daca se facea racoare de la un curent?) si am experimentat. Spre surpriza mea, in urma mea la vreo 5 minute a venit si electricianul, probabil se razgandise intre timp. Da-i cu siguranta aia, tot cadea, fir-ar al naibii. Inchide tot, scoateti si vecinii totul din priza, forteaza siguranta, vezi daca merge lumina. Nu merge? La naiba, inseamna ca siguranta e stricata. Mergeti maine dimineata la administrator si va da alta siguranta si luati un electrician sa v-o schimbe.
Am returnat cheia Claudiei (sniff), Sergiu tot nu e, stai si cauta-l prin camin! ca nici la telefon nu raspunde. Intr-un final m-am resemnat cu ideea de noapte sub clar de luna filtrata de jaluzele si poluare. Am dat, totusi, de Sergiu si mi-am stabilit reperele pentru a doua zi, ocazie cu care m-am si culcat (inainte de 12, omg). Nu facusem decat o plimbare in tricou pana la Maxx si trasee viteza pe culoar, plus circuite de anduranta de cate doua etaje dus-intors. Un fleac pentru febra mea musculara.
Incheiere: Dimineata devreme, muncitoreste, Mountain Dew. Administratorul (pentru nostalgici, ne-a fost schimbata fosta admina, cine stie cunoaste) este in birou de la 7 jumate, teh joy! Omul ma pune repede in tema: sa ma duc sa iau pe electrician, iar. Ma duc, ma rog de om. Asta incearca sa ma expedieze, zicandu-mi sa ma duc inapoi in camera, ca vine el in juma de ora, nu-i problema! Nu mersi omule, uite, eu tre sa ma duc la munca. Du-te linistit, ca eu vin in juma de ora! Da, dar as vrea sa vad ca merge inainte sa plec... cu asta l-am convins.
Isi ia omu cheile si trusa, il astept in fata atelierului. Cand iese il intreb daca a luat si cheile de la panou. Ups! (ma ce smecher esti tu...).
In afara de micile tertipuri si smecherii, trebuie mentionat ca per total toti au fost de treaba si si-au facut datoria destul de bine, inclusiv acest ultim electrician, care a inspectat si instalatia in camera, prizele, neoanele, apoi s-a dus inapoi si a revenit cu un instrument de masura, a facut el ce-a facut (n-am fost niciodata bun la partea asta a fizicii) si intr-un final a mers, cu tot scos din priza, ulterior bagandu-le pe toate inapoi.
Si m-am invoit si de la munca.
The end.
1. In metrou, doua perechi de ochi cu ochelari se privesc prin multime si nu reusesc sa vada altceva decat ochii celuilalt. Ea are rame intregi si groase, el se vrea intelectual si nu are rame decat pe jumatate. Din cand in cand apar cadre cu gura schitand un zambet pe care, celalalt, evident, nu il vede.
Se termina dupa cateva statii cand el iar nu vede decat ochii ei intorcandu-se cu o oarecare tristete si parul prins in coada.
2. Baiatul sta in picioare in fata scaunului. Pe el sta fata. Ea e bruneta vopsita, data cu creion la ochi dar nu strident, astfel ca i se pot vedea ochii calzi. Key element: ambii au casti in urechi. El fataie privirea in stanga si dreapta, nu se uita la ea. Fata parca observa ca baiatul n-are stare si ridica privirea la el, observand si miscarea aproape imperceptibila a degetului mic, probabil in ritmul muzicii. Il fixeaza indelung cu o privire curioasa, iscoditoare dar jucausa, incercand sa ghiceasca ce asculta. Cadrul e prin ochii ei si cu muzica ei in fundal, privind in sus, apoi piesa ei devine secundara si incep sa cante pe rand o suita de piese care crede ea ca ar putea fi in castile lui (trebuiesc potrivite sa sune bine in tandem). El isi coboara intr-un final privirea si uimit o vede cu un zambet larg si incurcat. El nu a inteles nimic.
Ma refer la colegii de liceu si imi cer scuze in avans pentru eventualele indiscretii pe care le voi comite.
De Dorin nu mai stiu nimic de un an. Adica, stiu ca o duce bine mersi, are un loc caldut in camin, se joaca si iar se joaca. Sa-i fie de bine lui.
Simona munceste, mananca, gateste, din pacate nu ii cunosc viata, dar se pare ca e independenta si ii sta bine. La mai mare.
Cine nu l-a vazut pe Dan in ultimul an, s-ar putea sa nu il mai recunoasca pe strada, pentru referinte accesati site. Si-a luat si bicicleta!
Dana munceste, e in ultimul an si face practica in Galati, daca veti avea nevoie de inside man/woman la banca, she's the one. Iulian o duce la fel, doar ca pe un salariu mai mare. Se iubesc.
Ramona nu mai am idee ce face, decat ca isi exploateaza mai departe darul, ultima oara cand auzisem era asistenta la un curs la ea la facultate.
Sorin nu mai suporta Academia si vrea sa termine mai repede. Sa ii uram succes si lucruri dupa care sa tanjeasca in timpul asta.
Laurentiu munceste, face, drege, are cioc si prietena.
Alina invata, traieste, iubeste, merge la munte, etc.
Anca o duce bine. Se face mare si frumoasa, isi face planuri pentru viitor care, culmea, nu mai par asa irealizabile... acum joaca la loto doar ca back-up!
Daca ai vazut, sa zicem, 500-600 de filme si spui asta cuiva, s-ar putea sa se mire de numar. Apoi te lauzi ca esti cinefil. Dar iti dai seama ca nu prea ai vazut la viata ta decat filmele americane, filmele de Oscar, filmele cunoscute si mediatizate. Si apoi vine cineva si-ti zice de Akira Kurosawa sau alti cineasti nu destul de apreciati la vremea lor, a caror opera probabil ca e o arta sublima, dar prea sublima pentru conceptia ta proprie si personala. Acum te simti prost, limitat intelectual si un pic gelos ca nu poti sa faci si tu pe superiorul cunoscand filme obscure super tari. Dar apoi iti trece prin minte (de fapt nu iti trece, dar ar trebui) gandul ca vizionarea diverselor filme anti-hollywoodiene nu confera un grad de culturalizare sporit, nu lumineaza viata in feluri inimaginabile de catre americani, nu iti reconstruieste setul de valori si nu iti schimba viata. Poate ca de fapt totul e relativ.
Cand erai mic citeai carti, iti placea sa stai cu orele si sa dai gata carti de aventuri si ce le-o mai placea copiilor. N-ai avut niciodata un termen de comparatie si asta nu te-a deranjat. Apoi cresti, iti gasesti alte ocupatii si cititul iese din prioritatile tale. Intalnesti diversi oameni care pot discuta despre carti ore in sir, si te intreaba din 10 in 10 minute daca ai citit o anume carte. Incepi sa te simti din ce in ce mai prost pentru ca nu numai ca nu ai citit si nu ai auzit de carte, dar nici numele autorului nu iti zice nimic. Si te gandesti ca esti cu mult inferior acelor intelectuali cititi. Incepi sa le ceri carti. Te gandesti cum sa recuperezi timpul pierdut si sa ajungi la acelasi nivel cu ei. Hmm, dar apoi iti dai seama ca de fapt ai stat fata in fata cu ei si nu te-au coplesit intelectual cu nimic, poti purta o discutie de calitate fara nici o problema cu aceia, ba chiar poti castiga dispute aducand argumente la care ei nu s-ar fi gandit, intr-un mod inteligent si original. Deci, unde se vede de fapt castigul atator lecturi?
Ai multa muzica pe comp, giga, zeci de giga. De toate genurile. Iti place sa te lauzi ca asculti de toate si gusti orice gen muzical. Cand cineva intreaba "ce formatie e asta" te flatezi singur cand stii sa dai raspunsul cu usurinta. Afli de last.fm, iti faci cont si apoi prieteni, ca e social networking. Si cand te plictisesti incepi sa navighezi printre profile. Si stim cu totii ca diversele genuri muzicale au cotatii diferite, sunt privite altfel. Daca e muzica electronica, house, trance, minimal, trecem cu usurinta peste, zicandu-ne ca e muzica light, daca e heavy rock, thrash metal, etc, asta e pentru cei alesi, doar pasionatii asculta asa ceva, se trece si peste asta . Cam asta inseamna prejudecatile. Si da, la fel si cand dai peste ceva care tie ti se pare sofisticat, ceva de care n-ai auzit vreodata dar vezi ca un prieten asculta obsesiv si incepi sa te gandesti de ce nu ai auzit de formatia asta pana acum, orgoliul tau te intreaba: oare eu nu pot gusta stilul formatiei asteia? ca doar sunt sofisticat si cu gusturi variate. Si incepi sa asculti. Mai apar cateva zeci de astfel de cazuri si deja te crezi un mic expert. Apoi urmaresti peisajul concertelor si festivalurilor de la noi si mai vezi cum apar alte formatii, underground sau pur si simplu necomerciale, care vin sa cante in cluburi gen Fabrica sau Fire si te uiti si vezi ca asemenea eventuri au mai mare popularitate decat ATB in Kristal, si te gandesti cum de ti-a scapat tie pana acum muzica asta. Nici macar nu stii ce canta, dar deja stii ca vei fi foarte receptiv cand vei asculta, poate chiar mai receptiv decat ar trebui sa fii. Asta in conditiile in care multi ar putea trai fericiti pana la adanci batraneti ascultand arii de muzica clasica.
Si uite asa totul e relativ.
