Daca ai vazut, sa zicem, 500-600 de filme si spui asta cuiva, s-ar putea sa se mire de numar. Apoi te lauzi ca esti cinefil. Dar iti dai seama ca nu prea ai vazut la viata ta decat filmele americane, filmele de Oscar, filmele cunoscute si mediatizate. Si apoi vine cineva si-ti zice de Akira Kurosawa sau alti cineasti nu destul de apreciati la vremea lor, a caror opera probabil ca e o arta sublima, dar prea sublima pentru conceptia ta proprie si personala. Acum te simti prost, limitat intelectual si un pic gelos ca nu poti sa faci si tu pe superiorul cunoscand filme obscure super tari. Dar apoi iti trece prin minte (de fapt nu iti trece, dar ar trebui) gandul ca vizionarea diverselor filme anti-hollywoodiene nu confera un grad de culturalizare sporit, nu lumineaza viata in feluri inimaginabile de catre americani, nu iti reconstruieste setul de valori si nu iti schimba viata. Poate ca de fapt totul e relativ.

Cand erai mic citeai carti, iti placea sa stai cu orele si sa dai gata carti de aventuri si ce le-o mai placea copiilor. N-ai avut niciodata un termen de comparatie si asta nu te-a deranjat. Apoi cresti, iti gasesti alte ocupatii si cititul iese din prioritatile tale. Intalnesti diversi oameni care pot discuta despre carti ore in sir, si te intreaba din 10 in 10 minute daca ai citit o anume carte. Incepi sa te simti din ce in ce mai prost pentru ca nu numai ca nu ai citit si nu ai auzit de carte, dar nici numele autorului nu iti zice nimic. Si te gandesti ca esti cu mult inferior acelor intelectuali cititi. Incepi sa le ceri carti. Te gandesti cum sa recuperezi timpul pierdut si sa ajungi la acelasi nivel cu ei. Hmm, dar apoi iti dai seama ca de fapt ai stat fata in fata cu ei si nu te-au coplesit intelectual cu nimic, poti purta o discutie de calitate fara nici o problema cu aceia, ba chiar poti castiga dispute aducand argumente la care ei nu s-ar fi gandit, intr-un mod inteligent si original. Deci, unde se vede de fapt castigul atator lecturi?

Ai multa muzica pe comp, giga, zeci de giga. De toate genurile. Iti place sa te lauzi ca asculti de toate si gusti orice gen muzical. Cand cineva intreaba "ce formatie e asta" te flatezi singur cand stii sa dai raspunsul cu usurinta. Afli de last.fm, iti faci cont si apoi prieteni, ca e social networking. Si cand te plictisesti incepi sa navighezi printre profile. Si stim cu totii ca diversele genuri muzicale au cotatii diferite, sunt privite altfel. Daca e muzica electronica, house, trance, minimal, trecem cu usurinta peste, zicandu-ne ca e muzica light, daca e heavy rock, thrash metal, etc, asta e pentru cei alesi, doar pasionatii asculta asa ceva, se trece si peste asta . Cam asta inseamna prejudecatile. Si da, la fel si cand dai peste ceva care tie ti se pare sofisticat, ceva de care n-ai auzit vreodata dar vezi ca un prieten asculta obsesiv si incepi sa te gandesti de ce nu ai auzit de formatia asta pana acum, orgoliul tau te intreaba: oare eu nu pot gusta stilul formatiei asteia? ca doar sunt sofisticat si cu gusturi variate. Si incepi sa asculti. Mai apar cateva zeci de astfel de cazuri si deja te crezi un mic expert. Apoi urmaresti peisajul concertelor si festivalurilor de la noi si mai vezi cum apar alte formatii, underground sau pur si simplu necomerciale, care vin sa cante in cluburi gen Fabrica sau Fire si te uiti si vezi ca asemenea eventuri au mai mare popularitate decat ATB in Kristal, si te gandesti cum de ti-a scapat tie pana acum muzica asta. Nici macar nu stii ce canta, dar deja stii ca vei fi foarte receptiv cand vei asculta, poate chiar mai receptiv decat ar trebui sa fii. Asta in conditiile in care multi ar putea trai fericiti pana la adanci batraneti ascultand arii de muzica clasica.
Si uite asa totul e relativ.