Live. Dezbatere.
Sometimes i feel like i don't have a partner,
Sometimes i feel like my only friend
Is the city i live in, the city of angels,
Lonely as I am, together we cry.
Adica piesa e live, si m-a pus pe ganduri in privinta unui lucru. My only friend is the city... ar trebui sa fie un cantec trist, in care totusi se regasesc atatia oameni care acompaniaza pe solist (like i said, e dintr-un concert). Deci, de fapt, nu sunt singuri. Sunt mii ca ei. Ei nu isi dau seama, insa tot ce au de facut e sa intinda mana.
Din momente ca astea reiese satisfactia pe care o poate avea un solist/cantaret/compozitor, cand vede ca in muzica pe care o face se regasesc atatia oameni si versurile lui rezoneaza in inimile atatora. Similar e si cu scrisul, fie el romancier, poet sau blogger. Scriitorul isi mai alina din singuratatea care l-a impins sa scrie texte triste, emotionale, asemenea dispozitii demne de tragedii grecesti, numai ca transpuse in contemporan, brusc devin appealing pentru toti cei care descopera acel sentiment si isi aduc aminte ca nu demult ii dureau aceleasi lucruri. De aici, falsa impresie ca sunt intelesi. It's all a big misunderstanding.
Dar e mai placut sa traiesti in iluzie. De-aia place Robbie Williams (baiatul asta revine obsesiv, nu?). Compune preponderent piese de dragoste, sensibile, dar nu siropoase (zic eu). Bine, probabil s-au mai terminat ideile, ca a mai schimbat registrul intre timp. Dar cert e ca el, cu vocea lui superba interpretand magistral piese sublime, ma face pana si pe mine sa vreau sa ies la cafea bere cu el, d'apoi toate fetele care viseaza la un print frumos si nu se multumesc cu bietul muritor de langa. Who needs ordinary people, when there's Robbie? He's not married, there's still a chance.
No pe bune, admire Robbie, I'm not jealous. Not any more :)