Cândva între 11 şi 14 ani mă mai lua tata pe vapor şi mergeam la Sulina, unde avea remorcherul treabă. Şi era distractiv, dacă stau să mă gândesc eu bine era cea mai mare distracţie de care aveam parte în vremea aia. Şi într-unul din drumurile astea, undeva aproape de Galaţi, ne-am împotmolit în mijlocul Dunării, pentru că era prea ceaţă să mai facem manevre. Şi lângă noi era un ditamai vas olandez, mult mai mare ca al nostru. M-a luat taică-meu şi un coleg de-al lui de toartă şi m-au dus lângă bord să strig la marinarii olandezi. Ei voiau să le cer zahăr, că să avem cu ce să mâncăm grişul dimineaţă, lol. Şi cu limba mea împleticită (totuşi făcusem un pic de pregătire în clasa a 4-a) le-am cerut foarte ceremonios "some sugar". A fost foarte amuzant, olandezii au fost foarte politicoşi şi ne-au dat un kil, după care s-au întins amândoi, taică-meu şi colegul, cu lăcomie: "Yes, yes, şugăr". A fost primul meu contact şi m-am simţit mândru, chiar dacă încă de pe atunci se dezvoltase un simţ critic în mine şi mi-am dat seama că aveam accent ciudat. Mândria, se înţelege, era cauzată de faptul că vorbisem cu străini, nu de vorbitul cu străini.

La BAC la engleză m-am simţit penibil. Pe bune, noroc că eram la două ore pe săptămână şi oamenii au considerat că ştiu destul pentru nivelul meu. Aşa că mi-au dat zece. A fost foarte dezamăgitor pentru mine, ce au zis examinatoarele vreau să zic. Vorbisem ceva de închisori şi la un moment dat m-a întrebat ceva ce n-am înţeles şi am replicat automat "Poftim?" şi n-am mai apucat să corectez greşeala, mi-am înghiţit-o şi aia a fost.

Probabil de-aia am şi avut un şoc în Olanda, mi-a fost foarte ruşine cu mine. Cu indicaţiile pe stradă sau în gară mă descurcam, erau două-trei fraze pe care oricum mi le repetam în minte, la ghişeu la fel. Prima dată am dat-o în bară la checkin la hostel, doamne să mă fi auzit! Mi-aş fi dat palme pe loc dar mândria mă împiedica. Săraca fată a trebuit să mă întrebe din nou ce dracu mi-a ieşit pe gură. Mă rog, am înghiţit şi de data asta (în sec, pervert) şi mi-am continuat călătoria. Sâmbătă când ne-am întreţinut cu Alex şi Kiran am fost mai cu băgare de seamă, deşi se vedea de la o poştă că vocabularul mi-e limitat. Cred că m-am uitat prea mult la filme americane, seriale şi stand-up, folosesc replicile auzite acolo şi altele nu-mi prea vin în cap. Nici o discuţie cu Mayuri şi Julia n-a avut mai mult noroc şi cred că m-au considerat antisocial (adică, mai mult decât sunt).
Apoi m-a oprit o tipă pe stradă aproape de Dam, era pilită rău, pe la ora 4, să mă întrebe de o budă. "Oh, where are you from? You have a funny accent". Grrr, ce căcat, trebuie să exersez dracului limba. Ce să o mai exersez, am şi plecat.

Şi, crap! Am avut emoţii când am dat IELTS-u, mi-a dat 7 femeia aia deşi m-am descurcat mult mai bine decât cu o zi înainte când exersasem cu Diana şi m-am şi enervat. Şi nici până acum n-am mai practicat nimic... a, mai era un tip care m-a întrebat în Victoriei de bilete. Da, astea sunt bilete de RATB.. da' eu ca boul nici n-am ştiut cum să-i zic că trebuie să composteze biletele. Nici atât cuvânt nu ştiu... nu mi-ar fi ruşine!