Mi-a ajuns pana in gat de oameni indaratnici. Ma blocheaza psihic piedicile care se arunca in drum cu doua secunde inainte de momentul efectiv. Mi se face lehamite de oameni razgandaci, raci de-astia care dau cu spatele cand ti-e lumea mai draga. La fel de mult aproape si oamenii mereu contra. Care mereu sunt doriti dar niciodata nu accepta.
Nu va e scarba de oamenii pretentiosi? In principiu, pretentiosii sunt foarte asemanatori in esenta cu cei cu prejudecati. Pleaca din start cu o idee preconceputa despre confort, despre oameni, despre locuri, dupa care, in comoditatea lor dezvoltata ca urmare a ani intregi de stat in fund, arunca zeflemitor refuzul.
URASC prejudecatile! Nimic nu-i mai urat decat unu care sa vina in Vama Veche si sa se uite in jur de parca toti ar fi ciudati. Mi se face greata cand tragi de oameni sa manance la cantina, dupa care stramba din nas pt ca, nu-i asa, nu e luxul cu care s-au obisnuit, dar in fapt au venit de la inceput cu fumurile in cap. Chiar nu ii duce capul sa ia lucrurile cu bune si cu rele?
Mi-e lene sa dau si alte exemple, plus ca ar fi prea evidente si s-ar simti mai multi decat pana acum. Bleah.