Drumul, la al carui capat ma aflu, e ametitor de lung. S-a lasat ceata si nu vad nici in spatele meu bancomatul, deci nici o sansa de a intui drumul in fata. Am pasit pe el cu capul intors, luandu-mi la revedere de la catelul alb care scormonea printre hartii.
Dupa cativa metri m-am oprit. Parca era de basm. Nu un basm pentru copii, ci unul serios, sumbru si contemporan, daca se poate spune asa. Totul era intunecat, cerul parca trasese obloanele, ma ghidau doar cateva lumini difuze de pe dupa deal. Genul de lumini care parca te avertizeaza: ai grija, e ceva dubios aici. Ma simteam ca intr-un film cu Sherlock Holmes, undeva in the British countryside.
Intre timp am luat-o agale la picior, dar nu prea ma vedeam deplasandu-ma din cauza cetii care parca dilata spatiul si facea copacii sa para grotesti. Nici macar nu erau copaci, erau arbusti; trecand pe langa ei aveam impresia ca se misca in urma mea. Nu m-am intors sa vad pentru ca nu-mi era frica si eram fascinat de peisajul din fata.
Acum am ajuns la scari. E ca o rascruce de poveste (iar, basmul), calea din stanga o luai sovaitor, daca voiai sa ajungi la terenul de tenis. In fata urcai - asta nu mai era drum initiatic, ci insusi testul final, dovada suprema a supravietuiriii intr-un mediu asa ostil.
A fost lupta vietii mele, a trebuit sa pun doi pasi pe fiecare treapta. Doi! Sus ma astepta drumul serpuit. L-am batut de atatea ori si niciodata nu mi s-a parut ca e gata sa iasa cineva de dupa orice colt. Intr-un moment de maxima neinspiratie m-am oprit. In dreapta se casca o gura de canal parca fara fund. M-am holbat incercand sa-i cuprind adancimea cu privirea dar acolo nu fusese niciodata lumina. Frunzele care acopereau parte din intrare parca dinadins mascau ceva ingrozitor inauntru, o creatura de o cruzime nemaivazuta, a carei eliberare ar fi insemnat inceputul sfarsitului rasei omenesti!
Apoi am inceput sa ascult cu atentie, si fosniturile se inteteau (sau fusesera si inainte, dar nu avusesem urechi sa le aud). Am grabit pasul si dupa cativa metri am intrat sub spectrul protector al luminilor cladirii Vodafone. Eram salvat.
Asa am trecut eu Politehnica.