Demult, când eram eu în clasa 1 şi stăteam la turn într-o garsionieră toţi patru, cumpăram pâine de la o fabrică de peste drum. Mi-e dor de fabrici, sincer vă zic, de-acolo mi se trage pofta mea incontrolabilă de franzelă caldă. Mă rog, ideea era că o pâine costa 20 de lei. Într-o zi m-au trimis să iau multe pâini, multe-multe, pentru că a doua zi se făcea pâinea 90 de lei. Chiar îmi părea rău.

Prin '96 îmi aduc aminte foarte vag un meci cu Franţa la Campionatul European, singura fază pe care o rememorez e un contraatac al României şi un gol al lui Alin Stoica, parcă, anulat pe motiv că nu depăşise linia porţii.
În '98 am savurat primul meu campionat mondial, n-am să vă plictisesc cu el pentru că sunteţi numa' fete p-aci (alea două la număr). În 2000 la fel, doar că atunci dădeam BAC-ul şi îmi amintesc clar cum m-au trimis la culcare la pauza meciului cu Anglia. N-am putut să dorm pentru că, bineînţeles, au ţipat la golul doi al României, după care m-am dus să ascult la uşă şi într-un final n-am mai rezistat şi am intrat. Am văzut meciul până la capăt şi apoi pe taică-miu ieşind pe străzi să sărbătorească.

Cândva în 2000, când aveau loc alegeri, în turul doi erau parcă Vadim şi Iliuţă, taică-meu o ţinea sus şi tare pentru orice invitat la noi acasă că decât să îl voteze pe comunist mai bine pe Vadim. Cred că l-a şi votat, dar n-a ieşit.

În 2001, pe 6 septembrie, tata pleca. A fost plecat un an în EAU şi la 5 dimineaţa ieşea pe uşă cu bagajul, nu-mi aduc aminte dacă am stat treaz sau m-a sculat cineva, ideea e că l-am petrecut cu mama până la uşă. După 5 zile aveau loc atacurile de pe 11 septembrie şi eu nu înţelegeam de ce maică-mea tot insista să vadă toate ştirile despre asta, eu tot voiam să mut. Nici până acum nu am înţeles întru totul. Nu interesul maică-mii, ci atacul în sine.

În 2004, erau alegerile prezidenţiale şi Băse oricum era pe val. Eu nu m-am trezit să votez dar pentru că se dădea cu ştampila şi la noi la Maxx m-a luat Monica de toartă şi am fost, în turmă. M-am bucurat că a ieşit Traian, deşi mulţi îl iau la mişto, deşi taică-meu mi-a povestit multe despre el - au lucrat împreună la Navrom, se pare. Cel puţin nu era Iliescu - despre care tot taică-meu mi-a zis de toate, nimic de bine.
La referendum m-am dus din proprie iniţiativă, mi-am şi pozat buletinul de vot atunci. Nu ştiu în ce măsură am fost influenţat de diversele opinii de atunci, clar 90% din populaţie simpatiza cu Băsescu în defavoarea Parlamentului, într-un final probabil am făcut alegerea bună.

În 2009, în Moldova are loc o nouă revoluţie. Mă întorceam de la Universitate cu 601 şi veneau în staţie grupuleţe de fete, în majoritate, pictate cu tricolorul pe obraz (fiecare grup avea cel puţin un băiat, de control). Toţi pe care i-am văzut erau sigur mai mici ca mine, 19-21 de ani (I can tell these things) şi mă întrebam: ei ştiu pentru ce protestează? Probabil cei mai mulţi îşi doresc unirea cu Moldova, pentru că şi ei au studiat aceeaşi istorie la şcoală şi au un vag simţ patriotic şi poate prea multă energie nevalorificată, aşa că s-au dus să strige acolo. Şi totuşi, eu mă uit pe net (sâc, acum nu mai e tv) şi mă gândesc de ce nu "mut postul", la fel ca în 2001.
Evenimentele astea trec pe lângă mine, nu ştiu dacă ar trebui să îmi pară rău sau nu. Politica nu-i de mine. Nu pot nici aşa, nici aşa. Bine, mai mult înclin spre prima variantă. Dar dacă aţi auzi ce păreri au basarabenii din Bucureşti despre asta, v-aţi speria.