Doamne, cat de confuz sunt! Mi-e frica si sa iau in considerare posibilitatea de a iubi pe cineva. Ma surprind ingrozit cum judec superficial, zgarii la suprafata si plec pentru ca nu-mi convine ce gasesc. Ma dezgust si ma dezgusta tot.
Am vrut sa-mi oblojesc golul cu ceva asternut pe hartie, orice ar fi, orice mi-ar trece prin cap, numai sa nu o uit. Sunt convins ca fiecare isi priveste marea deceptie in dragoste ca o tragedie greceasca amplificata de o mie de ori, un teatru shakesperian modern dar foarte previzibil... pentru toti mai putin pentru tine. Eu nici nu stiu care mi-e marea deceptie in dragoste... mereu e cea curenta. Cred ca mi-am pierdut cate o doaga de fiecare data. Si nu mai am multe de rezerva. Rog frumos fetele pe care le-am iubit sa le aduca inapoi.
Credeam ca eu folosesc sarcasmul ca un instrument potrivit, o cheie franceza de dimensiuni variabile, reglabil in functie de persoana. Dar nu mi-am ascuns niciodata faptul ca mai si visez, sunt si (culmea!) romantic. Mi-a aratat Ela zilele trecute un text de-al meu publicat de cineva pe jurnaleonline.ro sau ceva de genul asta. Am recitit si m-am mirat ca nu mi s-a parut incredibil de corny-cheesy, ci chiar ma identific si acum. Am gasit o persoana foarte frumoasa, insa contradictorie. In spatele sarcasmului se ascunde o sensibilitate aproape izbitoare. Desigur, pentru mine ar fi trebuit sa fie mai usor de depistat, m-am ascuns si eu mult timp. Insa n-ar trebui sa se ascunda. Poate ca nici nu o face. Poate asteapta doar sa fie descoperita.
Ziceam de iubire. M-am agatat in atatea tampenii materiale ca am uitat cum e sa deschizi larg ochii si sa o vezi ca pe cea mai frumoasa persoana de pe pamant pe ea, cu toate defectele si complexele... asta chiar mi-a reusit, insa n-am reusit sa o privesc in ochi si sa ii transmit toata dragostea mea; as vrea sa fiu si eu iubit in felul in care am iubit, spuse egoistul. Ce prostie: cu siguranta am fost iubit. Poate inca mai sunt iubit. Poate sunt aproape de inima ei, poate sunt dragostea virtuala a cuiva, poate am topit zeci de inimi care nu au batut langa a mea. Sau poate una inca mai zvacneste cand citeste ce scriu. Chiar as vrea sa stiu... ador sinceritatea.
Eu voi fi sincer. Am iubit patru fete. Prima la 18 ani. Urmatoarea iubire a venit pe nepusa masa in anul doi de facultate si a durat mai mult decat am putut suporta, dumnezeule, nu puteam merge la cursuri, compuneam tampenii pe blog, am fost incredibil de penibil. Nu i-am spus.
Iubirea de la 21 de ani m-a luat pe nepusa masa si s-a naruit la fel de brusc, s-a spart ca o oglinda. Am privit obsesiv in cioburi si in lista de messenger pana am tampit. Sechele rau de tot.
Evident, ultima e cea mai adanca, pentru eu nu ma inchid treptat in mine, rana ramane mereu deschisa, tot ce trebuie sa faca fata e sa împlânte pumnalul in acelasi loc. Partea amuzanta e ca mi-am impus sa nu o mai iubesc acum mult timp :) Sper ca stie.
Nu am fost cu nici una din fetele pe care le-am iubit.