Partea a doua a postului cu prostia foloseste ca model inspirational pe sine insusi si anume Eu.

Eu sunt asa de prost incat chiar imi inchipui ca fostii colegi de liceu vor fi entuziasmati de propunerea de a ne revedea. In naivitatea mea.

Sunt genul de om prost care se lipeste de tine pana in punctul in care incerci sa scapi de mine ca o lipitoare; odata ce scapi, nu vrei sa mai ai de-a face cu mine, nu mai dai vreun semn de viata, te strecori pe cat posibil neobservata, sa nu trezim monstruozitatea de prostie care sade într-însul. Fugi cat mai poti, aici nu e nimic pentru tine decat o lipitoare (foarte dramatic, you gotta admit!).

Sunt atat de prost incat m-am apucat serios de albumul cu abtipilduri. Am deja 200+ lipite. Din 535.

Sunt atat de prost incat am amanat temele la PS timp de 6-7-8 saptamani (who's counting!) pentru ca mi-e antipatic proful. Asta e monumentala, merita un post separat.

Sunt atat de prost incat nici prietenii nu stiu sa mi-i tin bine.

Pana acum am sustinut sus si tare ca un lucru e amuzant si valid, relevant etc daca eu, care emit parerea/fac gluma, consider ca e amuzant, iar daca celuilalt nu i se parea, era ceva in neregula cu el. M-am razgandit brusc, am fost prost. Asta e un fel de conceptie de neclintit de pana acum in viata-mi, cine stie ce alte pareri imutabile se vor narui before my eyes.

Joc pe Facebook "Who has the biggest brain" si sunt cam prost.