Am ramas blocat in urma unui incident hilar petrecut la o casa alaturata mie, in mirificul everydayofourlives Carrefour. O tipa cu un tip intrasera la o casa doar pentru cosuri cu un carucior, care a fost observat prea tarziu. Individul, care intrase cu el, s-a infiintat la fata locului pentru a lua in primire scandalul. Faţă de mai mare prost n-am vazut in viata mea. Urla din toti porii stupiditatea, de-ti venea sa-i dai pumni in gura. Niste ochi mari si nedumeriti, inexpresivi de altfel, ziceai ca fusesera decupati in craniu si uitasera sa-i puna si pleoape, sau poate pur si simplu nu fusese inzestrat la nastere cu expresie faciala, buze mici si care parca se miscau cand vorbea, dar nu eram sigur. O simpla privire tâmpă ii trona pe fata tot timpul cat l-am fixat - si da, l-am urmarit fara sa ma pot desprinde de moaca lui, atat de lovit eram. Sunt convins ca am fost marcat psihic de chestia aia care se numea faţă; zic asta pentru ca imediat m-am uitat in jur sa vad daca se mai crucea si altcineva, dar tot ce-am vazut au fost alte priviri tampe, care desigur nu rivalizau cu a campionului. De la prima casa si pana la iesirea din Carrefour am mai interceptat vreo 4 persoane pe a caror inteligenta n-as fi pariat in vecii vecilor. But, who knows, I might be wrong.
asta ca tot am descoperit zilele astea pitzipoanca.org si cocalari.com.