De trei ani si jumatate ma trezesc in acelasi pat (intelegeti voi, cu mici variatiuni. N-am fost prea aventurier). Dimineata sunt o piatra de moara. Sub cearsafuri imbacsite de mirosuri terne, de camera neaerisita. Scaldat in sudori nocturne, nasul imi cauta cu nesat aerul curat. Gura imi arde, incerc sa sting focul cu apa, multa apa. Uneori cu Cola, care macar shifteaza atentia spre papilele gustative. Parul e singurul lucru care nu ma deranjeaza dimineata, lucru oarecum ironic pentru ca sunt destul de ciudat cand vine vorba de "podoaba" capilara.
Cel mai greu e cu ochii. Uneori nici nu-i deschid pana la baie. Pleoapele de plumb sunt tot ce conteaza, pot sa dorm si 10 ore, eu tot ma voi culca la loc daca nu-mi simt ochii in orbite. Sunt super sensibili, ca dupa o operatie pe retina. Cearcanelor le-am pierdut numaratoarea, daca se poate spune asa. Am renuntat sa le mai contorizez, macar in privinta asta n-am nesigurante.
Nu stiu ce-as putea face dimineata pentru a-mi fi mai bine. As putea sa ma culc mai devreme. Ar fi o idee buna sa ma spal, sa imi pun un ibric de ceai, sa imi ung doua felii de unt si cu trei lingurite de zahar sa imi indulcesc dimineata. Bucuria diminetii nu mai exista de cand ... de mult. Poate ar fi o idee sa faca ziua mai lunga. De ce nu? 28 de ore ar fi mai mult decat destul si pentru oricat somn ar avea nevoie oamenii mai lenesi. Calendarul este facut de oameni, si orice facut de om este imperfect, pacat insa ca lungimea zilei e dictata de luna. Insa daca ne chinuim putin putem schimba si asta.