Nu e nici un spirit de sarbatori. E groaznic si ce e mai rau e ca nu ne pasa. Alergam (mai mult sau mai putin) in perioada asta, intrand in panica si lipsa de timp, cautand cadouri, haine, locuri in care sa facem revelionul (uneori si Craciunul). Si nimeni nu sta sa se gandeasca un moment: "Cam cand ar trebui sa simt si eu spiritul asta al Sarbatorilor?".
Ce scriu acum nu e un fragment de revolta. Nu protestez impotriva asa-zisului consumerism dus la extrem si goana dupa cele doua secunde. Nici macar spiritul propriu-zis al Craciunului nu ma intereseaza. Ce m-a interesat pe mine dintotdeauna legat de Craciun a fost mancarea. Si cozonacul. Pentru ca eram saraci (si inca suntem) nu ne desfatam cu bunataturi zi de zi, sau la saptamana macar. Asa ca, macar pentru mine, Craciunul era deosebit de binevenit, mai ales cozonacii pe care-i facea maica-mea, deosebit de fragezi, mi se topeau in gura (intram in ei chiar in noaptea in care erau facuti, nu era nici o discutie). Asta si diversele sortimente de mancare la care ma pretam. Si, bineinteles, prezenta familiei a contat mult, cel putin in ultimii 3 ani de cand am plecat de acasa.
Revelionul? Un nou inceput. Pe langa aceeasi mancare si bonusul de prajituri misto pe care le facea unchiu-meu, mai erau programele la TV (putine se merita, dar noroc ca sunt puzderie). Nu cred ca am chefuit vreodata de Revelion. Pentru mine a reprezentat un inceput. Naivul de mine intotdeauna a crezut ca un nou an imi poate aduce schimbarea mult visata. Fata pe care o iubeam, optimismul dupa care alerg precm cainele dupa coada, sa fiu pur si simplu altfel, pt ca niciodata nu mi-a placut prea mult de mine, sa fim seriosi.
Am pornit cu gandul sa vorbesc despre toti oamenii urati. Ei nu sunt propriu-zis urati, sunt de fapt chiar fermecatori in general, dar apropierea sarbatorilor provoaca reactii care pe mine ma demoralizeaza.
Categoria oamenilor revoltati, din care am mentionat ca nu fac parte. Cinicul din mine isi imagineaza deja ca sunt atat de multi si atat de porniti impotriva comercializarii Craciunului & stuff, ca vor strange randurile si se vor strange la un loc si vor da un chef mult similar acelora superficiale, special de revelion, numai ca ei vor fi contra, domle! :))
Asta e cea mai placuta categorie. Mult mai rau de-atat sunt cei care refuza contactul uman. Stii tu, genul care nu raspund la telefoane sau mesaje. Oamenii care vor fi prea comozi sa se foloseasca de pretextul sarbatorilor pentru a incerca sa fie mai buni, sau sa se vada cu prietenii, preferand sa stea in casa sa se-ndoape (recunosc, am avut si eu porniri din astea in trecut).
Mai des intalniti sunt oamenii care sunt pur si simplu apatici. Cei carora nu le pasa, nici in restul anului nu se chinuie prea mult dar intr-o perioada asa agitata parca mai putin. Sunt cazuri extreme care nu schiteaza un gest cand ii saluti, raspund in doi peri, etc.
Mai sunt si cei care au oroare de iarna. Copii ai verii, resping frigul, zapada, alunecusurile de pe trotuar, visand cel mult la un sejur in Valea Prahovei, cu zapada imaculata, vin fiert si ski. Hey, viata e grea cu noi toti, dar nu ne plangem.
Acum (da, abia acum) am sa devin sarcastic si o voi face pe mine. Ma simt epuizat, terminat. A si fost un an nebun, dar nu pot sa folosesc asta ca scuza pentru toata luna decembrie. Sunt si apatic, pentru ca vreau pur si simplu sa stau in fata calculatorului cu Cola. Insa nu pot, pentru ca in spiritul consumeristic o sa cumpar cadouri, pentru prima data in viata mea. Am devenit un pion in sistem (vai ce dramatic! sa mori tu!) dar deocamdata nu-mi pasa. Cel mai trist e ca nu astept cu nerabdare nimic anul asta. Nici Craciunul, nici anul nou, pentru ca nu mai e nici un inceput, am inceput acum 6 luni si se va termina abia la 65 ani. Nici prietenii din Galati, nici familia (va fi inflatie la mine acasa).
Sa mentionam la exceptii pe Alexandra, ziua de vineri, Diana+Diana, Florinel si potentialele bucurii facute altora. Sa vedem ce va urma.