Nu înţeleg cum unii oameni funcţionează în societate fără cele mai de bază elemente de bun simţ pe care ar trebui să le ştie toată lumea. Ar trebui instituit un test, că tot avem examene la 10, 14, 18 ani, aşa ar trebui să introducem testul celor 7 ani de acasă.
Materia pentru acest test trebuie să fie flexibilă iar profesorii să fie la curent cu ultimele noutăţi de pe piaţa bunului simţ, mereu schimbătoare, odată cu introducerea internetului şi a facebook-ului (observaţi cum le-am plasat strategic separat). După cum ne învaţă pe noi la şcoală, criteriile trebuiesc specificate concret şi să nu fie contradictorii, aşa că dualitatea conflictuală "părinţii trebuie să fie cât mai tineri pentru a fi familiari cu moda"/ "părinţii trebuie să aibă un dram de minte în cap" se poate rezolva fie prin subvenţionarea de la bugetul de stat a babysitterilor pentru părinţi foarte tineri, fie printr-o campanie masivă de informare în legătură cu era digitală şi toate problemele de etichetă pe care le generează - nu-mi dau seama care ar fi mai uşor realizabilă în Ro.
Să lăsăm vrăjeala şi să trecem la treabă!
1. Fiecare e liber să facă ce vrea cu Facebook-ul propriu, poate să folosească Farmville şi Daily Horoscope 20 de ore pe zi, de-asta a creat FB uneltele de Hide şi Ignore - internetul e plin de idioţi care se plâng de mărunţişuri fără să ştie cum să le rezolve, nu fi tu unul în plus.
2. Răspunde la sms! Nu eşti obligat să răspunzi la telefon, eşti ocupat sau nu ai chef, înţeleg, se întâmplă tuturor. Dacă îţi ia o zi să dai reply la un mesaj, înseamnă că te doare-n cot de mine şi mă pui la coada listei, de vreme ce nu poţi să redactezi un amărât de mesaj în prima oră. Sigur că ai putea să fii ocupat, să fii foarte supărat, amâni pentru mai târziu, dar dacă-mi faci chestia asta de mai mult de două ori voi şti că eşti neserios.
3. Răspunde la mesaj FB! Nu-ţi scriam dacă nu ştiam că intri des, aşa că nu te mai preface că eşti ocupat, te văd online! Cât de greu e să scrii câteva rânduri, chiar şi să zici că eşti ocupat şi nu poţi acorda întreaga ta atenţie problemei arzătoare cu care te-am contactat! La fel ca mai sus, dacă mă amâni de fiecare dată sau în mod convenabil "omiţi" să mai dai reply, nu e nici un dubiu că fundul tău e prea preţios pentru durerea pe care-o simţi pentru mine.
4. Nu mă trata ca pe o scrijelitură într-o agendă super burduşită cu întâlniri superficiale, iar dacă o faci, nu te mira dacă şi eu te voi trata la fel de simplist. Dacă mă adaugi în program peste 3 săptămâni între două alte angajamente anterioare, ţine minte asta când vei constata cu stupoare că lumea devine din ce în ce mai rece şi impersonală, toate întâlnirile devin trase la indigo şi întrevederile cu aceeaşi persoană se răresc considerabil.
5. Dacă nu ai timp de alţii, la rândul lor ei nu vor avea timp de tine mai târziu. Asta am învăţat-o pe calea cea dură.
6. Fără false politeţuri. Nu vreau să aud că da, sigur că vreau să ne vedem, vai, dar vezi, sunt ocupat vineri, săptămâna viitoare nu ştiu ce fac, hai că te anunţ eu dacă e, urmat de un ignore total şi nici un semn de viaţă. Lumea nu are decât de beneficiat de pe urma sincerităţii, dar bineînţeles că tu vrei să laşi uşi deschise, că aşa te-a învăţat mă-ta, poate o să ai vreodată nevoie de mine.
7. Nu promite nimic cu jumătate de gură. Mai sigur ar fi "nu promite nimic" dar asta ar putea fi un pic cam radical, deci orice-ar fi plănuieşte în avans. Şi dacă foloseşti mereu fraza "nu promit nimic", să ştii că mă prind repede că eşti plin de bullshit. Cel mai important, nu promite cazare dacă nu o oferi pe bune.
8. Nu mă invita în locuri şi momente în care eşti praf de la iarbă, pentru că nimeni nu poate avea o conversaţie cu tine decât dacă e la rândul lui high, ceea ce e o cerinţă nedreaptă pentru cineva care nu ştie în ce se bagă.
9. Nu mă invita la nunta ta decât dacă mă vrei neapărat acolo. Dacă vrei să faci rost de încă o persoană să iasă la numărătoare, invită din foşti sau foste!
10. Cere ajutor atunci când ai nevoie şi nu te aştepta să îl primeşti doar din priviri. Dacă refuzi repetat ajutor, mi-e destul de clar că te poţi descurca şi singur, aşa că data viitoare când o să ai nevoie, ajutorul meu nu vine de unul singur şi nici nu se va oferi din bunătatea inimii lui (a ajutorului, pe care l-am transformat într-o entitate de sine stătătoare). Descurcă-te.
11. Nu te îmbrăca ca o curvă şi apoi să strigi "Porcule!". Dacă te prezinţi într-o bluză vaporoasă şi ai ţâţe imense, nu te mira dacă-ți admir chiloţii ieşind să ia o gură de aer din pantalonii în care pisicuța ta nu poate să respire o doamne asta nu trebuia să fie aici, cum am ajuns eu pe blogul ăsta, nici nu mă pricep la calculatoare.
Avem timp.
Să muncim cât vrem noi în fiecare zi, dacă vrem, fără grija unei familii.
Să rămânem studenţi până la 30 de ani, primind bani de la guvern.
Să călătorim în fostele colonii olandeze, pe banii părinţilor - Aruba, Curaaçao, Indonezia.
Avem timp să mergem la concerte şi să ne îmbătăm în fiecare seară din 3 beri,
să ne luăm joburi part-time plătite obscen de mult.
Avem timp să mergem la shopping în fiecare zi, deşi magazinele se închid la 17-18.
Să mergem în parcurile noastre perfecte în fiecare zi cu soare şi
să luăm trenul către muncă în fiecare zi de parcă ar fi metrou.
Toţi cei care vor să fie olandezi au timp
pentru toată birocraţia.
De pierdut la coadă la intrarea în singurul supermarket deschis duminica, unde se intră cu raţia.
Au timp să aştepte 6 săptămâni pentru a vedea un medic în spital,
sau să plătească mii de euro pentru o urgenţă.
Au timp să aştepte câteva săptămâni pentru o programare la dentist,
pentru că dacă nu mori de durere nu e urgenţă. (asta a rimat. sunt noul Puya)
Au timp de pierdut în Olanda, ţara mirajelor şi a străzilor fără câini cu covrigi în coadă,
au timp să aştepte 5 ani pentru cetăţenie, pentru care trebuie să renunţe la prima.
Au timp destul să facă un curs de olandeză obligatoriu pentru integrare socială şi lingvistică de un an,
ce necesită 6 luni pentru procesarea cererii.
Au timp.
1. Sometimes music saves my life. I'm not suicidal, but maybe i would be if i didn't think you can get by just with music.
2. I always waste resources. I fill up my hard drive with shit, i spend all my money, i drink everything until i can't any more, etc.
3. I think I'm very lucky having the parents that i have, but i feel pretty ordinary most of the time because they're just ordinary people. They're splitting up in a year, two at max.
4. I'm kinda addicted to Facebook.
5. I don't exactly hate addictions, i just hate people who have them with no regard to the ones they love, such as gambling or smoking.
6. Ok, I'm cheating, this too is about addictions. I drink about 3L of Coca Cola per day. Or MD, very rarely Pepsi.
7. I piss like a drunken horse. Maybe because of point 6, who knows?
8.I'm much cleaner and more organized than pretty much all my room mates in the past 5 years, but i still feel like I'm lazy and filthy.
9. I used to have frequent panic attacks when it came to socializing. I'm in the process of becoming normal (what's normal?).
10. When i was in the hospital in the ninth grade, i had to listen to Bairam - Alladin for about a week over and over again. I got to like it: "eu sunt aladiiin aladiiin aladiiin, hai fetito freaca lampa mea putin"
11. I have never loved back and never have been loved back.
12. I fall for people really easy, even now when i should have more sense.
12. I'm crazy about meeting new people, mainly interesting ppl i read, but at the same time, those panic attacks..
13. I am two different people in the evening and in the morning. Sometimes I'm not alive at 7 am.
14. If i could, i wouldn't sleep for more than 4 hours a day. The problem is getting up, not staying up.
15. I'm afraid someone will notice i really haven't got many clues concerning my job, but i try to make up for it "on the down low".
16. I had a terrible crush in the 12th grade, i thought it will last forever. I got over it though.
17. But I'll never get over two (not one, but two) girls. Actually, I can only hope to be happy by being free from both of them.
18. I am an obsessive compulsive mail checker, i recently became a twitter addict as well as a general internet maniac.
19.I had a lot (A LOT) of feeds in my reader but i stopped in time and reformed, now keeping the bare necessities. 30 something.
20. I'm only completely serene when I'm alone. Other people's presence make me feel watched, judged, evaluated.
21. I have too many girl friends and i can't do anything about it.
22. I think I'm a pretty funny guy, you just have to catch me in a not-so-bad day and not have any preconception.
23. I think I'm more easily influenced than people think or even me, for that matter. I've taken up music tastes, film tastes, books, etc. But I've also filtered stuff i don't like, so I'm not sure yet.
24. I'm extremely philosophical sometimes and that can cause a lot of confusion. I (quietly) militate for the lack of prejudice, of course without realizing my own. But no one is pointing them out for me.
25. Too rarely have i had a best friend. The 2nd grade, the 12th grade, and maybe now. I'm not sure.
Este foarte trist să constat că lista asta e la fel de actuală ca acum doi ani, cu mici excepţii.
3 s-a adeverit, părinţii s-au despărţit la mai puţin de un an după.
6 nu mai e valabilă, deşi când vine câte un deadline revine şi nevoia.
20 s-a dus pe apa sâmbetei, nici măcar singur nu pot fi complet liniştit.
25 este o iluzie, nu am vreun cel mai bun prieten, deşi sunt 1-2 oameni care mă ajută (ne)condiţionat.
Este trist.
Astăzi se împlineşte un an de când am picat lamentabil un interviu la Hyves, despre care nu o să vă povestesc pentru că mintea mea s-a chinuit din greu să şteargă amintirea. În schimb, peste o săptămână se face un an de la interviul pentru Optiver, cel care a mers un pic mai bine.
Azi am fost în Amsterdam să caut un magazin de articole sportive. Imediat cum am ajuns în magazin, mi-am dat seama că am venit degeaba, pentru că erau preţuri foarte mari şi 50a‚¬ în plus la nişte încălţări de running nu îmi aduc o creştere a satisfacţiei proporţională, nici pe departe. În drumul către magazin am văzut ceva familiar, o serie de clădiri business pe lângă care anul trecut de 8 martie alergam ca un nebun înainte şi înapoi, pentru că întârziam la interviu şi habar nu aveam unde mă aflu. Hmm, amuzant, îmi spun.
M-am întors la staţia de tren Amsterdam Zuid, de unde venisem, când fix pe strada din faţa gării văd fix bordura pe care mergeam anul trecut, când ieşisem din interviu fericit că nu o dădusem în bară. Am rămas perplex vreo 3 minute, zicându-mi constant că nu se poate, nu eram eu chiar aşa prost. Eram.
Anul trecut, trebuia să ajung la un interviu la firma Optiver. Am luat trenul până în staţia Amsterdam AMSTEL, aflată la 5,3 kilometri distanţă şi am mers pe jos până la parcul WTC, cu un "mic" ocol când am luat-o înainte şi m-am pierdut, aşa că a trebuit să alerg (în costum) înapoi de unde venisem şi am luat-o la nimereală la stânga, ceea ce s-a dovedit să fie inspirat până la urmă. Întârziasem 20 de minute.
Şi iată ce-aş fi putut să fac în schimb. Mi-a luat un an să descopăr asta.
School
Cursul de 3D Modeling a început de 3 săptămâni dar până acum nu am fost, pentru că e luni şi miercuri de la 9. Păcat, pare interesant! În 3 ocazii mi-am dat seama la ora 3 dimineaţa că a doua zi aveam curs, am stat până la 5 şi m-am aşezat în pat cu grijă, de parcă mi-ar fi ajutat şansele să mă scol mai devreme. În schimb am făcut un assignment cu succes, pe următorul văd că-l face Vlad, eu nu mai am nici un chef. Săptămâna asta vreau să mă interesez ce fac ca proiect de experimentare şi când, fie în perioada a patra fie la începutul anului viitor. Mai am de plătit jumătate din taxa de anul asta şi apoi până în septembrie sunt ok.
Reţete
Mi-am reorganizat reţetele salvate de-a lungul timpului în Desert/Pui/Cartofi şi pleava, cred că e destul de clar ce-mi place să mănânc. Mi-am cumpărat tot felul de ustensile de cuptor şi mănânc chestii pre-gătite, doar le încălzesc la cuptor. Nu ştiu dacă tiramisu sau negresă.
Movies
Am terminat de văzut tot de Oscar. Orice-ai zice despre premii, nu celebrează filme urâte, tocmai de-asta anul asta mi-au plăcut îndeosebi 127 Hours, The Fighter, Social Network, Winter's Bone. E bine, mă duc în Amsterdam să văd filme, că tot e gratis, m-am gândit poate să mă duc şi în Delft, dar what's the point.
PC's
Cred că v-am mai zis că am împrumutat la un moment dat 3 cărţi de Java de la bibliotecă şi chiar în perioada aia am început un curs la care a trebuit să programez în C++, deci nu am citit nimic din ele. Acum am pus mâna pe cartea lui Andrei pe care m-a rugat să o comand şi m-a apucat iar dorul de Java. A, şi caut o carte pentru taică-meu, un fel de Computers for Dummies, preferabil în română, că să nu trebuiască să-i cumpăr şi mp3 player şi lecţii de engleză.
Mp3 players
Povestea e exasperantă deja, vreau să-mi cumpăr player şi mi-e frică să nu iau o decizie greşită (deşi majoritatea alegerilor materiale pe care le-am făcut au fost urmate de o perioadă de iubire cu de-a silă, m-am obişnuit cu de toate). Am plecat de la un player simplu de muzică, pentru când alerg, şi am ajuns la mp4 player cu touchscreen, memorie de 16-32, ipod cu wifi şi prostii, până la smartphone. Tot nu ştiu ce să cumpăr.
Music
Nu s-a schimbat nimic, mă duc pe 5 la concert (slavă Domnului) şi în curând o să mă hotărăsc şi pentru Black Keys. De fapt, ce mă tem eu aşa, oricum sunt singur în tot restul timpului, aş putea să fiu foarte frumos singur pentru câteva ore în plus la un concert. Cu ocazia asta exersez şi agăţatul în club, ceea ce n-am făcut niciodată.
To do
Nu mi s-a mai pus o piedică de foarte mult timp, începe să devină suspect. Am chestii uzuale pe listă, programare medic, ridicat paşaport, previziuni Oscar, cumpărat bilete, atins borna de 10 kilometri de alergat, ceva cărţi şi lucruri de făcut prin casă.
Îmi pare destul de rău că nu apuc să merg la petrecerea roblogfest, dacă ştiam că e aşa aproape de venirea mea îmi făceam planurile altfel, dar aşa, da-o dracu mă. N-o să apucăm să ne vedem, voi bloggeri, şi e limpede după ultima experienţă că ne e mai potrivită interacţiunea din spatele monitoarelor, o bere ar fi prea ciudată, sunteţi toţi cuplaţi, muncitori, oameni serioşi cu probleme, nu ca mine. Poate după ce mă-mbogăţesc.
Sper că Irina mă iartă că am fost Gică contra twister și am sucit problema până n-a mai ieșit nimic, dar mă voi revanșa cu planuri mărețe, aș putea să ți le zic, dar ar trebui să te omor!
A propos, acest text este în competiţia pentru cel mai bun post pe blog la categoria Personal, votaţi-mă! No officer, I haven't been drinking.
Uneori nu poţi să nu te gândeşti ce ar fi ieşit din unele filme dacă regizorul n-ar fi avut o simpatie deosebită pentru un actor/actriţă cu care a mai lucrat în trecut. Sigur, foarte multe filme şi roluri memorabile au ieşit din combinaţia cineast/muză actoricească, dar la un moment dat a existat un prim contact între cei doi, o perioadă de descoperire şi de încercări, un film în urma căruia au căpătat un respect deosebit unul pentru celălalt. Nu ştiu despre actori, dar suspectez că toţi regizorii caută în secret un actor/actriţă sau un set de actori cu care să poată colabora la multe filme, călcând pe urmele unor clasici ca Scott, Cameron, Scorsese, Anderson (ok, pe el l-am adăugat eu, nu e încă un clasic, dar pot să sper, nu?)
In ordine complet aleatoare:
Woody Allen o are pe Scarlett Johansson momentan. Am uitat sa spun ca o sa ma concentrez la obsesiile lor curente. In trecut a fost Mia Farrow, dar ştim cu toţii cum s-a terminat asta.
Ridley Scott, omul care m-a şocat când am aflat (demult) ca a regizat originalul Alien şi Blade Runner, cele mai tari ale lui, de departe, il are pe Russell Crowe mereu in filme, chiar si cand nu e loc de el. Egzact, Russell, you had one too many free passes in his movies (mai precis, ultimul).
Wes Anderson, cel mai lovable indie director de pe listă, căruia nu-i poţi dezaproba constanţa în alegerea actorilor, mai ales daca e vorba de Owen Wilson care e co-scenarist la multe din filme, Bill Murray, coolest fucking actor alive (pt că Clint regizează acum), Angelica Houston sau Jason Schwartzman. Personal m-am bucurat sa vad o faţă nouă în Adrien Brody, tare m-aş bucura să devină de-al casei!
Toata lumea stie povestea lui Martin Scorsese si colaborările lui cu Robert De Niro, până s-a apucat de filme cu fockers, apoi cu Leonardo DiCaprio. Cu ruşine spun ca nu am vazut mai nici un film al primului cuplu, dar cand vine vorba de Leo, trebuie să recunosc că e o alegere bună, că tot e italian.
Fratii Coen, din care încep să cred că unul face toata treaba şi celălalt e legat prin cordon ombilical, îl au pe Jeff Bridges ca mascotă; uneori ma intreb cum de nu au gasit loc pentru el in Burn After Reading, la câţi nebuni sunt în filmul ăla. Clooney se gaseste si el in vreo 3 filme, ca sa nu zic si de John Turturro, care e genial în orice face.
John Hughes, eternul adolescent care ne-a / m-a vrăjit cu Breakfast Club, a pastrat o mână de actori în anii 80, most notably Anthony Michael Hall (pe care nu l-ai recunoaşte in vecii vecilor ca adult).
Tim Burton, Johnny Depp, Helena Bonham Carter. 'nuff said.
Kevin Smith, individul care n-a incaput intr-un scaun al Southwest Airlines si a fost dat afara din avion, se combină des cu Jason Mewes, Ben Affleck si diversi alţi dubioşi care-au nimerit in Mallrats si n-au mai iesit din filmele lui.
Textul este foarte lung, însă unele lucruri ies în evidenţă, sunt convins că le-aţi mai auzit şi voi. În primul rând, România te ucide. Încet, metodic, rece, îţi omoară creativitatea, spiritul liber, sistemul încearcă să te pună la pământ. Puţin câte puţin nedreptăţile te îndoaie, toţi doctorii sunt dumnezei şi refuză să te trateze dacă nu dai şpagă, poliţia te bate în stradă pentru nimic, toţi politicienii fură şi NUMAI prin tupeu, prostie şi grosolănie ajungi mare. România este iadul pe pământ şi străinătatea este pământul promis, unde toţi oamenii sunt egali, presa este echidistantă, la TV e numai cultură şi majoritatea persoanelor pe care le vei întâlni sunt deschise şi tolerante.
Şi mai era un lucru esenţial. Cei mai mulţi din cei care pleacă spun mereu aceeaşi poezie: "Îmi sunt dragi doar nişte oameni pe care am apucat să-i cunosc, în rest nu contează".
Acum vor urma părerile mele extrem de limitate despre chestiunile ilustrate mai sus (dacă nu v-aţi prins, erau presărate cu ironie din belşug).
Pe scurt, sunteţi plini de căcat.
Pe lung, sunteţi extrem de limitaţi în capacitatea voastră de a înţelege că, la un moment dat, se pot spune multe lucruri bune şi rele despre orice popor, lucruri care au fost influenţate de istoria recentă şi nu-prea-recentă a ţării respective, precum şi ţările învecinate şi marile puteri mondiale care-şi promovează valorile (consumeriste, în principal) prin branduri globale. Comunism, Rusia, haosul de după 90, americanizarea, presiunile pentru integrarea în Europa.
După zeci de ani în care am fost încastraţi în comunism, dintr-o dată s-au deschis porţile libertăţilor şi toată lumea a început să facă orice îi era interzis înainte. Doar nu vă închipuiaţi că dintr-o dată toată lumea va deveni extrem de muncitoare şi conştiincioasă şi vor trage ţara într-o direcţie ideală, devenind o nouă Japonie la sfârşitul secolului 20. E(ra) nevoie de multă muncă, muncă pe care cu toţii trebuie să o prestăm, dar mai ales voi, cei care aţi ales să plecaţi. N-am să zic nimic de şoarecii care părăsesc corabia, pentru că fiecare s-a gândit la binele propriu sau al familiei, dar cu toţii luaţi împreună nu se diferenţiază de efectul de masă care cauzează îndobitocirea ţării. Pe scurt, destepţi au plecat, proşti au rămas. Oamenii care ar face o diferenţă prin muncă cinstită au preferat să o facă în Italia, Spania sau UK, după ce-au plecat plângându-se că nu mai sunt oameni cinstiţi în România.
Decât cei câţiva oameni de treabă pe care i-au cunoscut ei. Serios, chiar vrei să joci cartea asta? Eu chiar am simţit asta pe propria piele, nu e un fapt generalizat dar am întâlnit români (aici) care au fost reci cu mine pentru că eram român. Una din cele mai mari prostii pe care le poţi face e să crezi că românii sunt implicit mitocani, prost-crescuţi, oportunişti, leneşi, șpagagii, toate
Revenind la firul epic de mai sus, se pune problema şi de "dincolo". Trecând peste micul detaliu despre influenţa vestului în cultura contemporană românească, influenţă care a modelat chiar România de astăzi care vă displace atât de mult, se pune problema ce e atât de bine dincolo şi nu e aici. Americanii au rasism şi izolare culturală, o ţară unde toţi consumă dar prea puţin se produce. Englezii au circul mediatic care încearcă din răsputeri să îndobitocească ţara cu Big Brother, WAGs, Cheeky Girls şi Jordan. De asemenea, mai au prejudecăţile despre muncitorii din est care vin să le ia joburile. Practic, majoritatea ţărilor vest-europene au aceeaşi atitudine, motiv pentru care politicienii lor ţin în continuare să ne blocheze accesul în ţările lor, şi bine fac. Dacă vei întreba un olandez despre români, nu va avea nici o problemă împotriva lor, pentru că nu sunt prea mulți, dar aşteaptă până când interdicţiile vor fi ridicate şi vom vedea cu toţii câtă influenţă poate exercita un nou Geert Wilders (un fel de Vadim olandez, cu pică pe musulmani). Cert e că Olanda are insule multiculturale, eşuând în încercarea de a integra populaţia musulmană, foarte numeroasă de altfel. Dar despre asta într-un alt episod.
Practic, ce încearcă oamenii să spună e că şi-au părăsit ţara pentru bani. Atenţie, nu mă refer la cei care au plecat ca să îşi hrănească familia sau cei care vor să facă un ban afară pentru a avea la bătrâneţe, vorbesc despre cei care au lăsat totul în urmă, ţara, prieteni, familia dar mai ales apartenenţa la poporul român, sentiment pe care, am impresia, nu i-a încercat vreodată prea tare. Cel mai mult mă întristează că foarte mulţi copii, chiar din liceu, gândesc aşa, ceea ce înseamnă că multe lucruri sunt în neregulă cu ţara.
N-aş şti de unde să încep cu schimbarea asta. Dar dacă mi-ar da cineva o baghetă magică, aş schimba o mână de politicieni (cei care i-au influenţat pe restul, îi ştiţi), câţiva saci de pseudo-jurnalişti şi aş acorda cea mai mare atenţie justiţiei, medicilor si educaţiei.
Personal, eu cred că lucruri se schimbă în fiecare an, multe în bine, şi sunt foarte pentru circulaţia românilor peste tot in lume, doar doar să înveţe câte ceva. Dar dacă n-au sentimentul apartenenţei la ceva, atunci la ce bun?
Nu sunt blogger. Am încercat, am fost la roblogfesturi, am cunoscut oameni mişto prin intermediul blogului, dar în afară de faptul că ştiu să-mi aleg cuvintele mai bine sunt aceeaşi persoană care scria cu puncte de suspensie după fiecare frază şi îşi vărsa toate amarurile în scris.
Bloggeri sunt cei care, mai nou, au devenit social media experts, cei care merg la întâlniri săptămânale sau lunare în TM (în Bucureşti n-am mai ţinut socoteala, sunt prea mulţi), cei care cunosc pe Bobby Voicu şi Zoso (mai trăieşte?). Eu am doar un blog (web+log) şi uneori mai scriu aici. Din nefericire, toată lumea ştie adresa şi nu pot să scriu nimic personal; atunci când o fac generic, încerc să bag derută cu câte-un mic factoid eronat şi îmi sar în cap oameni care se identifică greşit cu recipientul.
Aşa că, te rog, atunci când mă vezi, înţelege că nu vreau să aud "am citit pe blog" în timp ce povestesc despre ce mi s-a mai întâmplat. Am memoria foarte proastă şi un nivel de sociabilitate scăzut, iar chestia asta nu mă încurajează. Prefă-te, dacă e nevoie.
