Vreau sa imi intru in forma. Vreau sa fiu musculos si sa ma foloseasca astia pe post de reclama (de la gat in jos, ofc). Chestia asta probabil n-o sa se intample vreodata si nu ma deranjeaza foarte tare, dar daca asta nu se poate, macar sa ajung sa arat ca un maratonist, atunci cred ca mi-as considera fizicul realizat. Exemple mai jos.

Nu m-ar deranja sa arat asa, dar daca nu se poate...	macar asa, dar nu flamand.

Vreau (in urma unei experiente din seara asta, dar ma apuca dorintele periodic) sa invat sa dansez. Episodul cu break-dance a fost esuat si acum stiu ca in directia aia n-o s-o mai apuc, nu pentru ca nu mi-ar placea ci pentru ca in toate grupele de genul asta gasesti doar pusti si pustoaice. Salsa, in schimb, e pentru toate varstele si sexele, din fericire mainly feminin, si ramai cu gura cascata cand vezi ce bucati perfect sculptate isi doresc sa danseze fierbinte si nu prea au cu cine, asa ca se aliniaza cu un bon de ordine la negrul ala cu miscari suave care vine din Caraibe. Si, ma rog, si dansul e misto.

De (foarte) departe, mereu am ochit tipii din videoclipurile de Parkour cu niscaiva invidie, si nu pentru fizicul lor de invidiat, dar Parkour chiar pare genial, epuizant si super captivant, e ceea ce multe alte sporturi extreme ar putea fi dar nu sunt (pentru mine). Acum vreo luna-doua faceam flexari dupa videoclipul asta (care e foarte bun, btw, faci niste febre la niste muschi pe care nu stiai ca-i ai) dar m-am lasat. Poate intr-o buna zi.

Vorbind de sporturi extreme, eu nu am mers niciodata la schi, se subintelege nici snowboarding. Hai sa aruncam si escalada in amestec, pentru ca astea toate vin de la alde Cretzu si Catalin, care sunt cu cele doua sporturi respectiv. N-am avut ocazii pentru ca n-am avut bani, si cand am avut bani nu mi le-am creat. Poate cand o sa am bani! (veti observa un laitmotiv cu "no tengo dinero").

Sa lasam SF-urile deoparte si sa vorbim despre calculatoare *adjusts nerdy glasses*. Tot ca mai sus, de peste mari si tari, am privit dintotdeauna web design-ul cu jind, incepand de la programare baze de date pentru site-uri pana la culori complementare si meniuri drop-down-hover-smooth-stuff-ajax-css. Ideea e ca stiu baze de date, am de unde incepe, am lucrat cu CSS, ca blogul asta nu a aratat dintotdeauna asa bine *bullshit*, teorii de designer se pot invata. Ceea ce nu stiu e cum sa planuiesc, cum sa fac specificatii, nu am cunostinte de Javascript sau Ajax, ca sa nu spun ca nu pluteste nici macar un cadavru de artist la suprafata personalitatii mele, toti sunt pe fundul apei. Poate ca daca o sa fiu pus vreodata in situatia de a crea un site (fortat, ca din proprie initiativa n-ar merge niciodata), poate ca toate putreziciunile umflate de apa se vor ridica la suprafata si spiritul meu creativ isi va imprastia miasma... va place? E o figura de stil noua, I call it "eau de bleah".

Ma, acum sa-mi fie cu iertare, dar tare-as vrea sa ma culc cu niste gagici exotice, ca sa vad cum e. N-o sa se intample, dar personal mi-as dori o turcoaica, o araboaica (merge si marocanca), o chinezoaica (astea par cele mai accesibile, va zic eu mai incolo de ce), si binehânteles o negresa, frate. Sa glazuram negresa, zic!


Acum sa va zic si de chestiile previzibile, cum ar fi sa alerg un maraton sub 4 ore (imi trebuie multi ani de experienta, estimez), vechiul, foarte vechiul meu vis de a vizita Japonia, la care s-a adaugat de curand New York, apoi as vrea sa tin in mana un aparat DSLR intr-o zi si sa fiu multumit de calitatea pozelor pe care le fac.

Nu ma mai intereseaza sa scriu o carte. N-am nimic teribil de interesant de spus si pofta de scris in general se diminueaza, dupa cum puteti observa in frecventa posturilor. Oricum n-a fost niciodata un asa-zis vis. In acelasi timp, calatoriile si evenimentele si atractiile lumii nu ma mai, ahem, atrag, asa ca daca o sa vad vreodata Eiffel-ul, Oktoberfest sau Glastonbury, va fi printr-o conjunctura favorabila de evenimente sau oameni dragi mie.
Cam atat.

  Si iata ca am bifat si cel mai distractiv lucru pe anul asta, primul festival misto la care am fost vreodata. Daca nu v-am mai spus povestea, mi-am luat bilet la festival pentru ca era aproape ilegal sa dau cu piciorul la o asemenea ocazie, cand as fi putut sa vad atatea formatii care-mi plac in acelasi loc. Si dupa mici peripetii cu banii, am reusit pana la urma sa merg.
Ma gandeam sa scriu despre festival pana-mi vine mie (si voua) rau, dar hai sa va crut si sa va povestesc doar esentialul. Am dormit in cort, fara izopren sau sac de dormit, cu capul pe o chestie gonflabila folosita ca suport pentru bere, pe care am primit-o la festival, si cu picioarele in rucsac. Cazarea a fost partea proasta a experientei, pe care mi-am facut-o cu mana mea. Laolalta cu experienta belgiana, unde am descoperit ca barbatii sunt gaozari, avand ca activitati preferate aruncatul cu bere in public si dat foc la chestii - femeile erau ok. Si nu intelegeam o boaba din pronuntia omului de rand, si m-am chinuit mult si bine.
Concertele au fost bestiale si pot sa zic ca am fost la aproape toate pe care voiam sa le vad. Cele mai misto, in ordine cronologica (sa nu suparam pe nimeni, stiu ca multi artisti imi citesc blogul) sunt: Selah Sue, Justice, Wiz Khalifa, Bat for Lashes, Beirut, Birdy Nam Nam, M83, The Vaccines, Die Antwoord, Ed Sheeran, RHCP. Au fost si alte chestii misto, iar printre cele pe care le-am pierdut si pe care parca mi-as fi dorit sa le prind au fost Cypress Hill, Bombay Bicycle Club, Skrillex, Editors, Snow Patrol.

Daca ar fi sa va recomand ceva cu caldura, ar fi Bat for Lashes, care a fost extraordinar de tare, tipa are o voce magnifica si mi s-a parut teribil de rau ca la Lana del Rey cortul era neincapator si la ea era pe jumatate gol. Pe bune, suna de 10 ori mai bine ca pe album (si albumele suna prettttty goood):


Inregistrarile mele nu sunt foarte bune, gasiti Bat for Lashes inregistrat de mine aici.
Apoi, pot sa zic ca Justice a fost bestial, la egalitate cu Birdy Nam Nam, dar pe astia ultimii i-am vazut deja de mai multe ori si mi se par perfecti de fiecare data. No srsly, Justice sunt la fel de buni ca Fatboy Slim. Dovada:

Selah Sue a fost si ea un live act foarte surprinzator, mai ales pentru mine care nu ascultasem nimic pana acum. Needless to say mi-am downloadat deja toate albumele relevante si, la fel, suna foarte, foarte bine live - probabil a fost si mandria de-a canta in fata compatriotilor. Oricum, daca va duceti la Bestfest, n-o ratati:

Last but not least, romani, bucurati-va ca vine Red Hot Chili Peppers in Romania. Pe cat de asteptat a fost concertul, pe atat de rewarding a fost cand s-a intamplat intr-un final. Aveti mai jos doua videoclipuri, pentru comparatie (in primul o luam razna):


Dezamagiri? Foarte putine. Florence a cantat minunat, dar cam scurt si cam prea... profesionist? Ceva mi s-a parut ca lipseste, nu stiu exact ce. In afara de asta, e a doua oara cand vad The Kooks si, desi imi plac la nebunie, suna aproape la fel live, ceea ce nu e neaparat un avantaj, nu? Also, Dropkick Murphys si Jack White au fost ok si-atat, nu stiu de ce (si la ce) dar ma asteptam la mai mult.
Per total a fost o experienta muzicala extrem de satisfacatoare si satioasa - imi ajunge pana la anul!

 Am învățat să nu dau bir cu fugiții la primul semn de dificultate, prima dată când mă simt sufocat de "lipsa libertății". Am mai învățat că nu există dor de libertate ci doar un sentiment de panică atunci când nu știi ce să faci și ești total pierdut într-o relație. Și mai ales că femeile nu sunt niciodată mulțumite cu corpul lor.
 
 Următoarea lecție m-a învățat cel mai important lucru: dacă ai pe cineva cu care ți-e bine, apreciază ce ai și deschide ochii bine, într-o zi ai să descoperi că ai fost măgar și nici măcar n-o știai. Și atunci trebuie să îți calci pe mândrie și să îți ceri scuze, chiar dacă ți se pare că tu nu ai făcut nimic greșit. Pentru că dacă nu o faci, o să regreți pentru tot restul vieții tale. Și atunci când ți se oferă, în mod incredibil, și a doua șansă, nu-i da cu piciorul.
 
 Mai târziu, am descoperit că am o alergie la femei frumoase și de treabă care mă plac, și că sunt construit să fiu self-sabotaging, alergând după femei distructive la rândul lor, în cursa mea ignorându-le pe sus-numitele "good girls" care mă vor aștepta răbdătoare, până când într-o zi își vor pierde răbdarea și-mi vor zice "pa".
 
 Următoarea lecție care mi s-a predat a fost despre gelozie, și despre cum nu îmi place deloc, mai ales dacă e gratuită/nefondată. Eu sunt extrem de gelos și mă consum mult, dar la suprafață nu se vede nici 1% din cât se petrece înăuntru, pentru că (uneori) știu să deosebesc închipuiri de realitate. Dar să fiu agasat constant în legătură cu toate persoanele de sex feminin pe care le cunosc, mi se pare un pic cam mult.
 
 Am mai aflat că dacă te culci cu cineva de două ori, o să creadă că suntem într-o relație, deci e foarte util să stabilești granițe și să hotărăști de la început ce vrei.
 
 Și am mai învățat un singur lucru: atunci când pleci, multă lume te vrea. 
 Ce n-am învățat, în schimb, e cum să agăț femei.

 În AH-ul în care am lucrat (e supermarket) era o adevărată afacere de familie, vreo 10 perechi de frați/surori lucrau acolo, chiar și câte 3 frați, nu mai zic de veri sau nepoți. Era nepotism, literalmente. Am încercat și eu cu români, n-a mers.
 
 A propos de asta, înveți multe lucruri lucrând cu marocani/musulmani - care inundă țara, în caz că nu știați. Ei se nasc aici și sunt cetățeni, dar se văd (și sunt văzuți) diferit față de olandezii "de rând" - cei blonzi, cum ar veni. Aș fi putut învăța mai multe dacă mă interesa mai mult, dar chiar și așa mi s-au spus lucruri, uneori împotriva voinței mele. Ofc atunci când e Ramadan n-au voie să mănânce (nici să bea) pe timp de zi, dar odată ce se lasă seara bagă în ei grămadă. Și pentru că e o religie recunoscută, musulmanilor li se permit tot felul de lucruri - era un tip care lucra în spate, descărcând camioane, care fiind extrem (nu vă gândiți la Jihad) el nici nu punea mâna pe alcool, așa că refuza să atingă navete de bere sau alte chestii, și pentru că era religia lui, nu conta faptul că îi încetinește munca considerabil. Și am mai învățat că de-aia se consumă atâtea băuturi energizante, marocani le folosesc în loc de alcool, it's the next best thing.
 
 Pathe Unlimited. Un abonament lunar la cel mai mare lanț de cinema-uri din Olanda, care costă 19 euro pe lună, și care e s-weeet. Ca să înțelegeți ce înseamnă asta, un film normal e 6-9 euro euro, 8.5-11.5 dacă e 3D, iar cu cardul poți să intri gratis la toate filmele (ORICÂTE), cu diferență de 2.5 euro pentru filmele 3D. Din păcate nu e decât un cinematograf în Utrecht, care arată 3 filme pe săptămână, dar în Amsterdam e raiul și merg acolo de câte ori am ocazia/bani. Și dacă nu era destul, Pathe au lansat și Pathe Thuis, unde poți închiria filme la prețuri modice pentru vizionare acasă, ceea ce mi se pare bestial și un pas important împotriva pirateriei - nu că ar avea ei nevoie, chiar își permit să cumpere filme și jocuri. Tot alineatul ăsta e unul din lucrurile mele preferate în Olanda. 

 În privința englezei, merită menționat că olandezii chiar nu vorbesc așa de bună engleză pe cât se laudă și sunt lăudați. Clar vorbesc mai bine în medie decât românul de rând, dar românii pe care îi știu eu (studenți, tineri) vorbesc mai bine decât studentul de rând olandez, ceea ce e funny, pentru că ei au contact cu străinii mult mai des. Și orice-ar fi, nu te baza pe vorbitul de engleză, dacă nu ești turist nu le face plăcere și cu siguranță n-o să-ți faci prea mulți prieteni (or maybe it's just me, I'm not a hot Romanian chick with an exotic look).
 
 Am tot vrut să vă povestesc despre sistemul de reciclare în Olanda dar mi-a fost prea lene și acum ajunge să fie doar un paragraf într-un post general. Există centre în nord, sud, estul orașului unde poți să duci absolut orice, de la azbest la lemn la baterii, dar mai important de-atât există "tomberoane", impropriu spus, peste tot în oraș (niciodată mai departe de 1km de tine) unde poți să duci sticlă, hârtie, sticle pe culori, plastic și tot felul de substanțe. Sunt de fapt îngropate în pământ și sunt extrase periodic de mașinile de gunoi. Poți să suni la un centru de-al lor să treacă pe la tine acasă să-ți ridice un frigider stricat sau un televizor, etc (parcă asta era și în România). Cel mai practic lucru mi se pare că au aparate de sticle de plastic în toate supermarketurile -plătești 25c pentru fiecare sticlă peste 1L, dar le poți returna și primești banii înapoi. Apoi sticlele sunt colectate și trimise la centrul de reciclare. Îți dai seama cât plastic economisesc așa?!
 
 Cu tristețe, am descoperit că țara mea n-o să fie niciodată la nivelul Olandei. Niciodată. Oricât progres ar face România, nu o să-i ajungem din urmă în următorii 500 de ani (=forever, imo). Ceea ce e trist. Ce nu e trist, however, e că țara lor nu e la fel de distractivă ca a noastră. Ar putea fi, dar nu e și n-o să fie prea curând, în următorii ~500 de ani. 

Demult de tot, prin 2006, exista Yahoo 360. Atunci incepeam sa scriu ca maimutele puse sa produca operele lui Shakespeare. Acum macar stiu CE scriu. Si pe-atunci era intim, caldut, eram 10 cu totii. Aproape 6 ani mai tarziu sunt 50 de vizitatori zilnic, mare progres.
Dar cel mai rau imi pare ca nu mai vorbesc cu lumea. Aici, prin comentarii. Eram eu, Puttycat, Cutish, chiar si Gelu, apoi Ela, Dina, Irina, Jollyca, Andreea,... s-a cam terminat lista. Inca vreo mana de cititori/oare?
Acum fiecare are lucruri mai bune de facut, inclusiv eu, dar nu pot sa ma las.

 În urma a două vizionări The Avengers în cinema, simt că e de competența mea să las deoparte subiectele serioase de blog și să tatonez terenul pentru intrarea într-o nouă branșă, aceea a criticilor de film. Însă eu voi fi o nouă specie de critic, acela care caută nod în papură filmelor care mi-au plăcut. Și începem cu
 

Un pic diferit față de obișnuitele postere înărcate

 The Avengers, creația Marvel, plină de super-eroi și extratereștri, cu multe și scumpe efecte speciale și încasări record. Las partea convențională a recenziei colegilor mei de la Marele Ecran, eu mă voi concentra pe demitizarea acestor FALȘI eroi, acești impostori ai legilor fizicii, chimiei, anatomiei and whatnot.
 
 Filmul este o rescriere a unor comic books care se întind pe mai multe decenii și, după cum spune Știe-Tot, inițial era alcătuit din chestii care n-au apărut pe ecran, de înțeles de altfel, cu nume stupide ca Ant-Man sau Wasp. Dar cei care apar în film sunt sau au făcut parte la un moment dat din echipa Avengers așa cum apare în comics. Cu cine să începem?

N-am putut să mă hotărăsc între postere

 
 [SPOILERS]
 
 Hai să începem cu indestructibilul, Hulk. Monstrul ăsta verde apare la jumătatea filmului, unde se dezlănțuie și distruge tot. Mai apare la sfârșit, când pare să fie mult mai confortabil în a se controla și a respecta chiar ordine (!). Deci stai să înțeleg: Bruce Banner se chinuie cu greu să nu se transforme într-o bestie fără minte, care e pregătit să distrugă pe toată lumea pentru că l-au adus pe nava asta, prilej cu care transformarea lui durează vreo 3 minute (e drept că se opune), iar la final Banner mărturisește că el e mereu nervos și într-un singur shot panoramic (2 secunde) se transformă din om în pachet de mușchi, continuând prin a lua ordine de la Captain America și chiar salvând pe Iron Man.
 Hai să abordăm și sensibila problemă a indestructibilității. Zise el la un moment dat: Mi-am tras un glonț în gură și Hulk l-a scuipat afară. Hmm, ok, atunci cum reacționezi la o combină industrială tăindu-te în fâșii? Oare ce se întâmplă cu Hulk dacă-i torni în cap cel mai concentrat acid pe care îl poți sintetiza? Și dacă Thor îl aruncă în afara atmosferei, ce pățea atunci? Și cel mai mare semn de întrebare, de unde își ia Hulk energia? Ca un corp pseudo-omenesc cu atâția mușchi, ce arde el? că de mâncat nu îl văd niciodată să mănânce. Bruce Banner ar trebui să mănânce 100k calorii pe zi și să fie mega-suplu. O simplă problemă de metabolism, Whedon.

Trecând la următorul membru fondator, domnul Tony Stark e un biet om. E un fel de Batman dar cu mai mulți bani și cu jucării mai amuzante. Ok, pot să înghit că armura lui e impenetrabilă (totul pare să fie impenetrabil în filmul ăsta), dar cum naibii este el protejat înăuntru? Ce fel de amortizoare poate să înghesuie el în costumul de metal în așa hal încât să nu își rupă toate oasele la fiecare căzătură din cer, cum se mai întâmplă în filmul ăsta? Și ce dracu de material e ăla care nu se îndoaie decât dacă vine un zeu și îi face o gaură în costum? N-are cum să fie din același metal ca scutul lui Captain America, pt că ăla era unic. Oricum, all in all, omul Tony Stark e ridicol de ușor de omorât în orice moment, mă mir că n-o face nimeni.
 
 Thor, dragă Thor. Ai încins tu spiritele femeilor, dar până la urmă ce ești, zeu sau semizeu? Că se pare că nici tu, nici frate-tău nu știți. Și cum vă primiți voi puterile acolo în Asgard, e un bol mare cu bilețele și cine trage pe cel norocos, ăla e? Oricum, n-am înțeles exact cât de puternic e, pentru că la un moment dat se bate cu Hulk, which is pretty badass, apoi e înjunghiat cu o scobitoare de fratele ăla viclean și aproape cade din picioare. Eu dacă aș avea arma fulgerului numa' pe-aia aș folosi-o, ca un combo supralicitat la Mortal Kombat.
 
 Până la urmă, Hawkeye și Black Widow sunt oameni, nu au nici un fel de putere. Și cum puii mei vede arcașul ăsta așa de bine la sute/mii de metri distanță în halul ăsta? Vederea omenească sunt convins că nu funcționează așa. Pagina lui de Wiki omite în mod convenabil detaliile despre vederea supra-umană. Dar sunt multe lucruri despre cât de bun e în luptă, așa că vine întrebarea firească: cum te-a bătut o femeie? În film, Black Widow îi dă niște pumni în gură de nu știe ce-i cu el, și nu numai asta, dar avem și scena clasică în care sunt amândoi cu mâna pe cuțit. Nu știu despre voi, dar pe mine nu m-a bătut niciodată la forță o femeie mai mică de dimensiuni și nici n-o să se întâmple.
 
 Captain America? A fost injectat cu același ser pe care încerca să-l reproducă și Bruce Banner, deci el are un fel de putere proporțional mai mică, concentrată într-un corp omenesc. În afară de costum (și masca, wtf?), chiar nu găsesc vreo slăbiciune în cum e construit super-eroul. Ceea ce e bine pentru ei, se pare că el ar fi conducătorul.
 
 PS: mențiune de onoare pentru Maria Hill/Cobie Smulders, care e bunăăă în filmul ăsta, parc-aș alege-o pe ea în dauna Scarlettei. Nu mă uit la serialul ăla, dar dacă m-aș uita, pentru ea aș face-o.
 PS2: știa Bucureștiul ce știa: șhaorma e de supereroi (check this out)!

 În ciuda aparențelor, trebuie să menționez că filmul este extraordinar, fabulos de distractiv, fără cusur la prima vedere (mai ales în IMAX) și am chicotit ca un copil mic pe parcursul întregului film. Și i-am dat 10.

 Vrei să scapi de un prieten bun fără de care nu te-ai vedea, și nu știi cum? Ești sufocat de prea multă atenție din partea prea multor oameni cool și ai nevoie de spațiul tău? Ai prea multe cunoștințe și n-ai timp de relații umane așa că vrei să ieși la pensie și să te bucuri de liniște? Nu te îngrijora, avem o selecție largă de atitudini distructive care te pot ajuta să scapi de surplusul de amici nedoriți, cu care te poți întâlni după ani și ani și cu care să nu mai ai nimic de discutat. E simplu, urmează unul din pașii de mai jos sau o combinație de doi sau mai mulți pentru un efect îndelungat! În foarte puțin timp poți realiza performanța de a fi evitat în locuri publice sau la telefon de către acești oameni!
 
 Prima rețetă este clasică: ai prieteni cu care ieși în oraș regulat, te distrezi în cluburi, faci sport cu un grup de oameni, ai colegi de treabă care te invită constant la activități. Tot ce trebuie să faci e să te cuplezi cu unul sau una care să-ți ceară nici mai mult nici mai puțin decât tot timpul tău liber - sau îl poți acapara tu pe al lui/ei. În primele luni vei începe să refuzi regulat invitațiile prietenilor, aruncând scuza legitimă că te îndeletnicesti în activități de cuplu. În timp devii din ce în ce mai comod într-o relație călduță și prietenii vor înceta să te sune, decât poate de două ori pe an, la ocazii speciale, for old time's sake, etc. Atunci se va întâmpla să fii deja invitat(ă) la o nuntă (pentru că asta fac cuplurile comode, exersează) și vei putea să refuzi fără nici un stres. Sigur, îți declari intenția înflăcărată, dar vagă, de a te întâlni în curând, și o vei lăsa atârnând. Misiune îndeplinită.
 
 Dacă ești una din cele două persoane pe care le cunosc, o metodă mai directă, dar neînțeleasă, este să te retragi în munți unde vei lua parte la ședințe de meditații/brainwashing, unde oricum nu te va căuta nici dracu. Din când în când îți faci apariția în Vamă și toată lumea e la fel, numai tu ești schimbat și încerci să-i racolezi pentru același lucru. Se uită ciudat la tine și nu te mai caută nici pe Facebook.

 Dacă te afli într-o poziție incertă cu o persoană de sex opus, ai două opțiuni: ori răcești relația ca pe Large Hardon Collider pentru că nu e destul de atrăgător/atrăgătoare, ori faci sex (opțiunea preferată), ceea ce mai mult ca sigur va strica relația, pentru că dacă ați fi vrut să fiți un cuplu ați fi fost deja. Deci futai, după care o varză de frânturi de sentimente, de obicei doar de o singură parte, după care urmează frustrări legate de dezinteresul uneia din părți și de aici totul se duce la vale fără ajutor. Felicitări, ai un +1 în Little Fuck Book. Îi mai verifici din când în când contul de Facebook, când ești în călduri (mereu, masculin, sau la ovulație, feminin).
 
 Dacă te bucuri de o trecere largă între prietenii cu care ai crescut, atât cei din copilărie cât și cei din liceu, cel mai simplu lucru de făcut e să te muți din orașul natal. E o metodă simplă, tried-and-true, prin care ajungi în ză big city unde de multe ori vin și cei de acasă, dar sunt atâtea tentații și lucruri de făcut încât poți să scapi de prieteniile vechi fără să pari suspicios. Din când în când te întorci la sursă și mai bei o bere, pentru că altfel te plictisești de moarte într-un oraș mort. Repeți asta de două ori pe an și e de ajuns să ții o flacără de veghe aprinsă.
 
 Ești deja în ză big city și n-ai scăpat de prieteni încă, cu toate distracțiile din jur? Ești un om mare de-acum, e timpul să-ți iei un job. Poate să fie cel mai de căcat posibil, tot te va ajuta să muncești 8-10 ore pe zi pentru un salariu cel mai des de rahat, și îți va distruge zilele, nu vei mai avea chef de nimic. În weekend tot ce vrei e să recuperezi timpul pierdut vegetând din timpul săptămânii, timp pe care îl recuperezi... relaxându-te, normal. Dacă ești foarte norocos, ai parte de un job bine plătit și/sau foarte mișto, care te stimulează să lucrezi mult overtime. Problem solved! nu vei avea timp nici de prieten/prietenă, așa că e bine să plănuiești din timp și să-ți faci dinainte, preferabil să fi intrat deja în etapa "nu facem nimic, dar e prea confortabilă relația" înainte să începi să muncești ca un animal. Poți fi sigur de faptul că nu vei mai ieși decât cu o mână de prieteni într-o sâmbătă seară, și asta numai dacă îți dorești - un workaholic e mai rău ca o femeie gravidă, poate să invoce orice scuză în orice moment.

Dacă te întrebi: totul e fine and dandy, dar ce fac când vreau să scap de cineva anume? Ai venit la persoana potrivită, pentru că sunt deosebit de experimentat în această categorie de alienare. Îți trebuie un plan pe termen mediu-lung. Întâi ai parte de prietenia clasică, cu mici diferențe dacă e de același sau sex opus. Apoi începeți să vă apropiați și vă încredințați secrete unul altuia, ca niște prieteni buni. Următorul pas e să ajungeți la apogeu (nu vă mai gândiți la sex), în preajma căruia unul din voi se mută și îi propune celuilalt să stea împreună, că tot vă înțelegeți așa bine. Ai rezolvat jumătate din problemă! Aici ajută mult și să fii un personaj asocial cu probleme comportamentale și de comunicare, sau să fii un control freak cu OCD/self-centered bastard (bitch). Începeți să vă certați pe cele mai banale lucruri, gen vasele din chiuvetă, gălăgia, prietenii pe care puteți sau nu să-i aduceți, banda de internet și cine ce cameră ia. De aici nu trebuie decât să te relaxezi (figurat vorbind, va fi o perioadă extrem de stresantă) până când lucrurile devin iremediabil distruse și unul din voi se va muta fără nici o vorbă. Și așa va rămâne. 
 
 Recunosc că bărbații au un avantaj nativ în aceste metode, deoarece putem aplica metoda fuck & don't call oricât de des putem, iar față de cei de același sex e destul să aplicăm ignore, fiindcă nu se întâmplă foarte des ca un bărbat să îi spună unui alt bărbat: "Când mai ieșim împreună?" sau "You never call anymore!". Mission accomplished. 
Și da, nu-mi fac iluzii, sunt convins că femeile au de două ori mai multe și mai crude metode decât ce-am înșirat eu mai sus, dar nu vom afla niciodată, pentru că sunt cel mai bine păstrat secret.

 Ar trebui să lămuresc multe detalii, dintre care cel mai puțin important ar fi identitatea miresei. Practic totul se rezumă la o decizie, care probabil o să fie influențată de vârstă, locație și câți bani o să am.
 

 Dacă mă întrebi acum, aș rezista asalturilor a 3 regimente de rude din partea amândurora, și eu și mireasa, și n-aș face cununia religioasă în biserică. Este absolut inutilă, am face la fel de bine să jertfim un miel pe un altar de piatră sau să dăm foc la vreo două vrăjitoare în piața satului, pentru că la asta se rezumă însemnătatea acestor obiceiuri arhaice care nu se mai termină, perpetuându-se din mamă-n fiică. Dacă aș face cununia religioasă, aș prefera să o fac în Hawaii sau pe marginea unui vulcan undeva, măcar să o pot împinge în focuri dacă mă răzgândesc în ultimul moment.
 
 Când vine vorba de locație, ar trebui să aleg între Galați, București, Utrecht sau orice altă preferință a miresei, dar foarte puțin probabil să cedez eu întâietatea dacă femeia mi-ar veni din Afumații de Sus sau Dărăpănești. Și cu siguranță n-aș face mai multe ceremonii în mai mult de un loc, așa că va trebui să aleg locația prin calibrare cu proces continuu în buclă închisă cu feedback negativ în regresie stafilotoracică inadvertentă, prescurtat BUC-I (e un acronim științific). Practic, ori nu invit pe nimeni și atunci nu-mi pasă, doar 10 oameni care se nimeresc să fie acolo, ori decid că toată lumea de care-mi pasă trebuie să fie acolo și nu voi accepta un refuz (și o să-mi fac mult sânge rău primind refuzuri), caz în care trebuie să scriu un algoritm de optimizare a locației și a datei calendaristice, bazat pe un sondaj efectuat în prealabil pe eșantionul relevant de prieteni care vor avea de completat un chestionar detaliat cu datele celorlalte nunți la care participă, restricții de muncă și vacanță, limitări în ce privește deplasarea și orice alt impediment i-ar împiedica să participe. Și algoritmul meu o să aibă priorități pentru fiecare persoană, de la 1 la 10, așa că o să dea precedență persoanelor mai importante, așa că optimizarea scorului înseamnă că persoane de 3-4 s-ar putea să rămână pe afară, dar după cum știm minimul local nu-i că cel global, deci scularea că ai adormit citind. 

Aș vrea o călătorie de miere, dar cu tot cu albine, și nu după nuntă, ci chiar în timpul ei sau înainte. Dacă banii n-ar fi o problemă, m-aș cununa în toate religiile posibile numai de-al dracului, să văd cum e obiceiul la fiecare, chiar și la alea la care trebuie să îți bați nevasta în noaptea dinainte "cu intenții bune". Și partea cu albinele ar interveni în timpul călătoriei în jurul lumii pe care aș face-o, sau de-a lungul Americii (oricare din ele), înainte de nuntă sau imediat după. Sau poate mi-aș fura mireasa la 12 și aș duce-o direct la aeroport.
 
 Aș vrea să nu avem o nuntă plictisitoare. Încă de acum 2 ani mi s-a întipărit în minte că dacă o să am vreodată un dans de nuntă, o să fie cel mai tare pe care îl vor fi văzut nuntașii. Cu sau fără legătură cu tematica nunții - exact, o să fie tematică, gen Michael Jackson - Thriller sau Midnight în Paris, just off the top of my head, fără obligații, dar cel puțin decorul și câteva personaje ar putea crea o atmosferă foarte mișto.
 
 Aș vrea să beau la nunta mea, și să beau serios. Numai că nu se cuvine, așa că voi face un compromis și mă voi antrena serios la halbere smuls, săptămâni bune înainte de nuntă. N-am să mă fac chiar așa praf, dar vreau să fiu un mire beat.
 
 Și mai vreau un singur lucru: tata să fie slab. O să-l pun la regim strict și îi zic că dacă nu încape în asta nu mă însor și poate să-și ia adio de la nepoți - am metodele mele de-al convinge că vorbesc serios, pentru că el devine mai bătrân și eu devin mai puternic pe zi ce trece. Așa că, moșule, 110 MAXIM!

 A trecut așa mult timp de când n-am mai scris (~săptămâni) încât au schimbat și ăștia de la Blogger interfața și tot, mă simt străin și stingher. Dar cum mă aflu în România, unde totul mi-e nefamiliar, s-ar părea că se integrează bine în peisaj. Așa că pun 3 perechi de șosete, două haine groase și o plapumă și dă-i hei rup pe conexiunea asta dial-up modernă care e stickul de internet.
 
 Ideea o am de mult, dar s-a conturat mult mai bine de când am ajuns pe-același fus orar cu împăratul luminii și băieții de aur, etc. N-a fost intenționat, dar am reușit să îmi expun lături laturi ale personalității mele în funcție de cum mi-a priit mediul, limba, fusul orar și probabil și istoria dintre mine și celelalte persoane. Înainte să fi plecat, totul era (mai) simplu, aveam colegi de liceu care mă știau ca inadaptatul social care fusesem, colegi de facultate pentru care eram "șef" și cu care treceam prin focurile politehnicii, și munca, unde mi-am făcut un singur prieten, maxim doi.
 
 Apoi totul s-a complicat și am devenit "cel de dincolo", lucru care nu-mi dă pace nici acum, pentru că nimeni nu îmi spune nimic concret dar parcă sunt "așteptat" să iau o decizie de a mă întoarce în România, de parcă toate conexiunile cu România atârnă de un fir de ață deasupra unei prăpăstii și nu pot fi menținute în starea în care se află. So yeah, that's my life.
 
 But in other news, mai am o bucățică de viață și în Olanda, unde, pentru că mi-am făcut alți amici, lucrurile au evoluat accidental și s-au împământenit într-un anumit fel. Pentru colegii de la muncă sunt un român taaare muncitor, dar un pic cam ciudat și misterios. Olandezii mă știu ca pe unul căruia îi dai de făcut lucrurile grele și pe care poți să-l suni mereu când ai nevoie de un om în plus; marocanii mă salută prietenește pentru că mă plac din cine-știe-ce motiv, probabil pentru că nu sunt olandez. Oamenii știu să mă evite atunci când sunt tăcut, ceea ce îmi convine, îmi fac treaba și plec; alteori pălăvrăgesc cu unul dintr-o mână de oameni care sunt ok, și așa trec cele 3 ore mai repede. Cei 2-3 prieteni pe care mi-i făcusem aici au plecat cu toții, și m-am săturat să o iau mereu de la capăt.
 
 La facultate n-am avut niciodată prieteni, deși am cunoscut unul-doi oameni prin activități conexe și ne avem bine. La cursul de olandeză, în schimb, sunt și am fost dintotdeauna singurul mascul dintr-un grup de 10-12 persoane, deci mereu mi s-a cerut părerea de valentine's day, de sărbători, de ziua femeii. Fiind și unul din cei mai vechi și, îndrăznesc să spun, mai buni, mereu mă freacă profele la minte să iau cuvântul atunci când nimeni nu îndrăznește. Și dintre toate fetele astea, ironia e că mă înțeleg cel mai bine cu o turcoaică măritată de 23 de ani care nici nu vorbește engleză, așa că o rupem fiecare în olandeza noastră pocită. În rest, sunt român. The good kind.

 Uneori merg la fotbal. Uneori întrec calul, pentru că sunt cam competitiv. Așa că poate am lăsat o impresie de om ... pasionat de sportul ăsta, un pic mai mult decât normal. Nebun, asta vreau să sugerez. Ei n-au de unde să știe că eu sunt liniștit și plictisitor în mare parte din timp, așa cum n-au de unde să știe nici că nu înjur și nu țip de felul meu. Dar acolo se întâmplă.
 
 Aș vrea să zic că am un grup de prieteni și în Amsterdam, dar 2-3 oameni nu fac un grup. Aș mai vrea să știu ce impresie au ei despre mine, dar sincer habar nu am, aici e blind spot-ul meu. Important e că în Amsterdam merg fără depresii, doar cu gând de relaxare și ocazional de voie bună. Sper că îmi și iese uneori.
 
 Apoi intervine nostalgia, pentru că de fiecare dată când ajung în țară, singurul punct de reper în care pot să am încredere sunt colegii de facultate, care mereu sunt bucuroși să mă vadă și să mă tragă de limbă, la care eu în mod curios nu pot rezista. Nu știu cât de bine mă cunosc, dar e pretty damn close to very well. Între ei și prietenii din copilărie, dintre care mai am 2,5 în Galați, se poate forma o imagine cât de cât completă a mea.
 
 Nu că aș avea ceva de ascuns cuiva, dar totul e relativ. Cel mai rău îmi pare de cei care m-au cunoscut în propria mea casă, unde sunt maximum de antisocial și unde nu vreau să am de-a face cu nimeni, unde mă retrag în bârlog și îmi refac rezervele de sociabilitate după sesiuni intense. Am nevoie de un pic de echilibru. 

Miercuri e ziua mea libera, in care nu sunt obligat sa fac nimic, nu trebuie sa fiu nicaieri, totul e infaptuit din proprie initiativa, bineinteles cu constrangerile pe care mi le impun singur, de genul "n-am mai lucrat la teza serios de mult" sau "sunt in urma cu schema de vizionat filme, trebuie sa fac provizii". In fiecare miercuri ma trezesc cu gandul sa inghesui cat mai multe lucruri in atata timp cat imi ramane de la sculatul prea tarziu pana la culcatul in aceeasi nota.
Daca am noroc si nu sunt obosit de multe nopti aruncate pe fereastra, ma trezesc la un 10-11 si bineinteles populez scaunul cu doua buci si dureaza vreo 2h sa-mi dau seama ca timpul trece si eu nu visez. Incep sa-mi fac o lista, avand in vedere ca sunt lucruri importante de facut ce nu sufera amanare si mai sunt si filme nevazute la cinema in A'dam, care dupa mine mereu iau precedenta in fata prostiilor astora de oameni mari.
In cazul asta, lista zicea cam asa: daca filmele oricum sunt mai tarziu, sa incep cu sala, apoi sa imi gasesc un inlocuitor la munca pt sambata si o tai in A'dam pentru un film sau doua, ma intorc acasa si lucrez cat a mai ramas din noapte.
Pai stai ca e abia 13, ca sa merg la sala trebuie sa mananc, si n-am nimic instant, asa ca mai stai sa se faca ceva la cuptor in vreo ora jumate. Daca tot am timp de omorat, hai sa fac niste teste de olandeza vreo ora, ca sa nu zic ca am pierdut-o. Restul l-am "investit" in retrospective QI in anticipatia sezonului urmator, ca mi-e dor. Apoi am mancat. Si dupa cum stie toata lumea, nu poti sa mergi la sala imediat dupa ce mananci, trebuie sa mai stai vreo 2h. Ce sa fac in timpul asta? Sa sun cativa colegi sa vad care ma poate inlocui la munca? Nu, hai sa punem niste rufe la spalat. Acum sa asteptam sa se termine masina, mai aranjam niste haine pe aici, ca e harababura.
Ma rog, pierd timpul aici, hai la sala. Pe la 4. Mi-am uitat pantalonii, intoarce-te inapoi. Mergi iar la sala, ca te-au vazut oamenii intrand si iesind, nu vrei sa te faci de rusine. Trag eu ce trag si o tai, ca e tarziu. Ajung acasa si raman blocat. Sa merg la munca sa vad orarul colegilor, sa merg direct la gara si la film sau sa stau acasa? ca ma cuprinsese o moleseala...
M-am urcat pe bicicleta, cu deosebita inspiratie de a lua si o umbrela cu mine, desi era soare. Biciclesc pana la munca unde stau vreo 15 minute ponderand pe cine sa sun sa ma inlocuiasca, pt ca optiuni nu prea erau si nu voiam sa vorbesc cu oamenii aia. Intr-un final primesc o jumatate de promisiune si ma simt implinit. Zic sa fac si niscaiva cumparaturi sa am ce rontai la film, ma duc direct la gara si ma urc in tren. Am cumparat in mod ne-convenabil chestii care se strica daca nu le pui la rece, si dau sa ies, cand vad ca ploua. Fuck this, eu ma duc acasa. Ba nu bă, eu pot sa las bicicleta aici si ma duc cu autobuzul, ca n-am nevoie de ea pana maine. Merg pana la statia de autobuz de dupa colt cu intentia de lua autobuzul spre gara, pu*a: autobuzul vine in 15 minute, fac atata ciclind. Ma intorc la rotile mele si purced la drum. 500 de metri mai departe imi dau seama ca nu prea am chef sa merg prin ploaie cu rucsacul plin doar ca sa vad doua filme proaste in A'dam, asa ca fac dreapta in loc de stanga si ajung acasa. Intind rufele si procedez la a devora prostiile pe care le-am cumparat, efectiv anuland orice beneficiu aveam de pe urma mersului la sala. Deschid Crimson Tide si vad de unde a invatat Denzel Washington sa joace bad boys in filme. Ma simt oarecum satisfacut.
Se face ora 12, de vreo 2h dupa film nu fac nimic, pentru ca e prea putin timp ramas in zi. Satisfactia dispare.

 Întotdeauna există mai multe drumuri în viață, numai că pe multe din ele nu ai luxul de a le alege, trebuie să lucrezi cu ceea ce ți se dă de către viața asta teribil de aleatoare. Așa că m-am gândit să îmi conserv energia pe care aș fi irosit-o pe griji și frământat mâini și să lucrez cu ce am.
 
 Am un loc cu chirie ieftin, o bicicletă, card de transport gratuit pentru încă o lună și bani să-mi ajungă 2 luni, plus o teză de terminat până în iulie. Mai am bilete la 3 concerte în mai, iunie și decembrie, plus festivalul din Belgia. În curând o să plec în vacanță în România pentru 11 zile, nu înainte de a susține ultimul examen rămas la olandeză, după care închei oarecum socotelile și cu întregul curs pe care l-am făcut în ultimul an și care mi-a intrat în sânge și face parte din ritmul săptămânal într-atât încât nu știu ce-o să fac cu atâta timp liber când mă întorc. Toate chestiile astea se vor întâmpla, de bine de rău, pentru că am voit eu să se întâmple. Bine, intenția mea era să fi avut mai mulți bani strânși până acum, dar se pare că în privința banilor am nevoie de o femeie să mi-i managerieze mă scuzați, am vrut să spun "bine că nu sunt femeie, că altfel nu mai aveam deloc".
 
 Peste vreo două zile o să vedem și cum vor merge toate celelalte lucruri. Partea întunecată (a Forței, gen) îmi spune că s-ar putea să fiu concediat, mărturie vie a poverii naționalității române în Olanda, circa secolul 21. Asta sau contractul nu îmi va fi reînnoit, ceea ce înseamnă o lună în plus, dar la fel de rău pe termen lung. Caz în care nu sunt prea multe lucruri de făcut; printre ele se numără procurarea de finanțe pentru plata chiriei în primul rând, aka anulat abonament la sală, asigurare de sănătate, canci stat în București pe durata vacanței, posibil vândut biletul la festival și orice altceva mai pot vinde. Natuurlijk îmi iau la revedere de la orice altceva aș fi vrut să cumpăr pentru suflețelul meu și o să trebuiască să încep iar cerșitul pe la variate supermarketuri pentru că ce p mea altceva să muncesc, cel puțin până la absolvire?
 Cum? Să privesc partea plină a paharului? Why don't we do that. Avantaje de ne-neglijat sunt subitul și semnificativul timp liber pe care-l voi procura, pe care voi purcede în a mi-l vârî vârtos în fund, pentru că altceva chiar nu e de făcut cu el. Timp liber am avut și până acum, și crede-mă că mă pricep la nebunie să îl pierd (btw, dacă are cineva nevoie de cursuri de anti-time management, sau time-wasting classes, să mă contacteze). O să am timp să fac tot ce n-am putut până acum!.. cum ar fi să citesc toate cărțile care stau întinse prin cameră și să văd și revăd tot lung- și scurt-metrajul pe care l-am piratat, să alerg și să gătesc! cartofi prăjiți și brânză cu roșii. Dacă sunt la ofertă.

 Prea multă atitudine negativă strică, așa că dacă vi se apleacă luați o pauză și continui. Există și varianta în care totul o să fie roz, variantă în care eu primesc un alt contract pentru încă 6 luni și o să pot continua viața mea de lux și desfătare aruncând bani pe dulciuri și concerte și popcorn la filme 3D. O să zbor la București și o să pot să mai stau în al doilea oraș de baștină câteva zile, în care o să înghesui oameni care vor să mă vadă sau pe care vreau eu să-i văd, o să dau telefoane și o să-mi fac griji pentru că lumea e ocupată și eu nu, o să arunc bani pe mâncare în oraș și o să ajung falit la Galați, dar e ok pentru că până atunci îmi vin alți bani. Și-o să mă îmbăt la nuntă, poate mă dau la foste colege de liceu (dacă sunt singure sau bete), a doua zi o să fiu constant stresat să ajung la avion care mă aduce înapoi, unde o să fiu stresat să beau cât mai mult să mă distrez de Queen's Night și Queen's Day, că tot n-am planuri (nu costă nimic să te plimbi prin oraș cu tricoul meu de ocazie). Apoi o să treacă și o să mă stresez cu proiectul ăsta, pentru că ziua voi merge la sală când îmi aduc aminte, seara voi merge la muncă și noaptea o să-mi dau pumni în cap din cauza încă unei zile trecute fără să lucrez la teză. Oricum, într-un fel sau altul o să lucrez eu la ea, o să vină iunie și o să merg la Belleruche, apoi vine Rock Werchter pentru care o să mă stresez să găsesc cort sau cineva cu care să stau, spre deosebire de festivalul în sine unde o să încerc să-mi fac prieteni noi necunoscând pe nimeni, ceea ce o să fie o noutate completă pentru mine - abia aștept. Apoi iulie se rostogolește pe ușă, când va trebui să îmi apăr teza - pe bune, nu ca-n Poli, ce căcat de sistem în care toți se complac - și apoi puf! începe viața de adult. Știați? O diplomă în buzunar e un șut în fund în direcția afară pe ușă.
 
 Ce zici să fac, să mă întorc în România? Nu nu, era retorică.

 Întâi și întâi, repetă după mine: "Nu sunt centrul universului", de vreo 100 de ori. Gata, ai terminat? Hai că te aștept să-ți ștergi lacrimile de dezamăgire și continuăm.
 
 Acceptă ideea că Olanda e printre cele mai dens populate țări din Europa sau, dacă locuiești în București, ești că sardina într-o conservă zi de zi. Îmbrățișează ideea! Locuiești într-un oraș, așa că învață să te comporți ca atare. Autobuzul și metroul nu sunt sufrageria ta, așa că nu mai bloca intrarea pentru că ție ți-e lene să mergi mai departe - trebuie să îți miști derriere-ul până nu ți-l șutez eu la poartă (sau până nu ți-l arunc la coș, dacă you iz fine). Și pentru numele lu' dracu, dă-ți jos rucsacul ăla, campere, văd că ai venit la oraș să vezi cum e și acum te duci înapoi acasă, țărane.
 
 Alo, domnișoara? Da, tu, delicata dracului, după ce că lățimea ta depășește limita legală și nu pot să trec pe lângă tine, mai ești și ocupată cu scrisul unui sms chiar acum când toată lumea încearcă să coboare din tren. Da, știu că nu putea să aștepte, văd că ești foarte importantă, dar poate îmi dai voie să trec și eu să fac check-in? Mulțumesc. Nici nu vă imaginați câte parașute plutesc prin gările super aglomerate cu smartphone-ul în nas, mergând în zigzag. Mă bucur că fac un nou terminal al gării, dar până în 2020 e cale lungă, oi mai fi aici n-oi mai fi. Până atunci, trebuie să îndur toți dobitocii (cu sau fără smartphone) care nu știu să meargă pe o singură bandă, cum ar veni, și taie calea după bunul plac.
 
 Dragă domnule sau doamnă care mergeți pe stradă în fața mea pe două cărări și apoi vă opriți brusc: fuck you. Ești mai rău decât babele care merg cu viteza melcului (știu că e o dezbatere aprinsă aici, cu pro și contra înflăcărați), măcar pe alea pot să le depășesc. Dacă te oprești brusc în timp ce eu merg în urma ta, s-ar putea să te trezești cu dureri la spate!
 
 Bicicliștii ar merita un capitol special, dar nu vreau să le dau mai multă importanță decât merită, 'tu-le-n mama lor. În Olanda nici pietonii nu respectă semafoare sau treceri (asta am învățat prima dată când am pus piciorul în Hollandia), dar bicicliștii sunt de departe cei mai răi. Sigur i-am mai cyber-înjurat pe proști cu alte ocazii, care ori merg trei unul lângă altul și nu te lasă să treci, ori au puradeii că ataș și iar nu poți depășești, ori sunt bicicliștii ăia cu motor (am zis că cicliștii sunt cei mai răi? am greșit, toți scuteristii merg în iad) care își iau cu de la sine putere tot felul de drepturi suplimentare dar aceleași beneficii ca și cei cu putere mecanică. Dacă n-ar fi vremea frumoasă și toate fetele drăguțe pe biciclete, toată treaba asta ar avea mult mai puțin farmec. Și biciclitul e o mare parte din farmecul Olandei! Totul e ca un castel din cărți de joc, se poate face repede praf.
 
 Long story short, regulile de bun simț sunt: stai mereu pe dreapta la ascensor, nu tăia rândul, NU BLOCA DRUMUL, vezi-ți de treaba ta. Basically, be british.

 În ultimele 2 săptămâni am avut privilegiul ceva-ul de a escorta un trio de drogați și o mamă debutantă în meseria de turist. Aceasta este cea mai lungă perioadă în ultimii 3 ani în care a trebuit să îndur alte persoane fără întrerupere. Încă n-am clacat.
 
 Dar după cum necazurile mele nu sunt, nu-i așa, subiectul central al blogului, urmează să vă povestesc câteva chestii practice despre Amsterdam, mai practice decât orice altceva ați citit vreodată, cu excepția poate Viajoa, care sunt destul de tari. Dacă e un lucru cu care mă mândresc, e abordarea extrem de practică a oricărei încercări, de-asta m-am și oferit constant ca birou de informații atât turiștilor, cât și masteranzilor wannabe.
 
 Pun pariu că nu v-ați gândit vreodată că primul sfat e că trebuie să cunoști engleza. Pare banal, dar gândiți-vă la mama sus-menționată. Mai gândiți-vă și că eu, după 2.5 ani aici, încă mai am dificultăți în a mă face înțeles în conversațiile care implică bani - 20% din cauza mea, olandeza bat-o vina, și 80% din cauză că oamenii nu înțeleg ce trebuie, engleza lor nu e așa bună pe cât se face reclamă. Dacă vii aici din România, nu strică să ai o conversație în engleză dinainte, așa poți să eviți situația în care tu nu te descurci în aeroport și o gagică bună olandeză te ajută să ajungi în Utrecht și tu încerci să îi mulțumești sau să faci rost de numele ei pentru altă dată dar nu poți să articulezi 2 fraze în engleză, după care te blestemi tot restul șederii. Or so I hear.
 
 Cel mai folositor sfat pe care pot să-l dau e: găsiți-vă un localnic. Eu de exemplu, sau oricine altcineva. Cu excepția cazului în care sunteți Christofor Columb și vă place să o ardeți ca-n 1500 toamna, descoperind de unul singur noi teritorii în care deja locuiesc milioane de oameni și să-l proclamați în numele României sau, după caz, Star Storage. Printre avantajele unui localnic se numără cazarea gratuită, precum calul care nu se caută de dinți, carduri de transport pe care nu trebuie să dai 8 euro și apoi să nu le mai folosești, transport cu trenul redus, dacă nu stai în Amsterdam, potențiale biciclete pe care poți să le folosești pe gratis (ok, asta e mai puțin probabil, dar eu fiind SuperMish am făcut rost și de astea), nenumărate ponturi pentru transportul în comun, baruri, restaurante, muzee, parcuri, cazare, cartiere, prețuri la iarbă, etc.
 
 Ziua e pentru muzee, sightseeing, parcuri și atracții. Seara e pentru fumat, bar hopping, red light district, eventual clubbing. Cel mai mare păcat în Olanda/Amsterdam e să pierzi o zi cu soare.  Dixit.

 Un lucru la care e bun localnicul e să facă rost de un card de muzee, pe care dai 40€ ca adult și ține un an, sau îl primești temporar de la cineva care îl are deja aici. Intrarea e la majoritatea muzeelor din Amsterdam, 400 în toată Olanda. Dacă ești un pseudo-cultural, alternativele sunt să plătești intrarea individual, care e 9 la Anne Frank, 14 la Van Gogh și Rijksmuseum, sau să cumperi iAmsterdam card, pe care am făcut greșeala să îl cumpăr și eu acum. E adevărat că are inclus intrări la câteva zeci de muzee, printre care NU se află Anne Frank Huis și Rijksmuseum, atenție, dar e valabil 24h - 40€, 48h - 50€, timp în care ai transport gratuit în oraș și o călătorie cu barca gratis pe canale. Personal mi se pare un preț exagerat, mai ales că primele 2 muzee la care m-am dus terminaseră contractul cu ei și nu m-au lăsat să intru. La asta se adaugă reduceri de kkt la anti-muzee gen Madame Tussaud, unde în loc de 22 plătești 16, ce m-a încălzit la inimă!, sau ai reduceri de 25% la chestii pe care n-o să le folosești niciodată sau la muzee care sunt la mama naibii la vreo 2h de centrul orașului. Cele mai comice mi s-au părut reducerile de un sfert la restaurante unde o masă costă 30 minim. Bun așa. 
 
 În unele muzee n-ai ce căuta, așa că n-are rost să dai bani doar pentru a bifa o chestie stupidă într-un ghid expirat. În muzeul Van Gogh sunt numai picturi (surpriză!) așa că nu faceți ca mine, veți fi la fel de plictisiți și la a treia vizită, dacă nu sunteți o fire artistică. Muzeul Anne Frank e o casă-expoziție unde se povestește viața unei familii de evrei care s-a ascuns acolo de naziști. Nu vreau să îi diminuez din importanța istorică sau impactul emoțional și 9 euro nu e mult, dar e deprimant și cred că citirea cărții duce la același rezultat. Grădina zoologică și cea botanică sunt una lângă altă și drăguțe, dar costă mult. Iarbă costă și ea mult.
 
 Stabiliți priorități. Mâncați din supermarket, evitați magazinele de suveniruri, sunt TOATE la fel. Mă rog, am descoperit eu unul care e parțial magazin de suveniruri, parțial crazy toys and gadgets. Deci măcar nu înnebunești de la magneți și șoșoni de lemn.

 Din martie până în mai e singura perioadă în care poate fi văzută grădina de flori, cea mai mare din lume, și anume Keukenhof. E ca un magnet pentru gagici, ceea ce o să facă fericiți și pe gagii, care sigur vor primi ceva bucățică în seara aia. Nici nu trebuie să merg acolo, știu deja că sunt câmpuri de flori cât vezi cu ochii. La fel, pentru cei care sunt dispuși să iasă din Amsterdam, există Kinderdijk, unde sunt multe mori de vânt care nu te costă nimic să le admiri de dinafară. Sunt niscaiva muzee înăuntru pentru care plătești, dar nah. 
 
 Un pic de Google te duce o cale lungă, dacă ești cinefil descoperi FOAM, Pathe Tuchinski, cinematografe vechi unde se proiectează filme clasice. Dacă știi să cauți afli toate poveștile locurilor pe care le vizitezi fără să plătești pe cineva să ți le recite, informații care cresc mult valoarea unui loc - spre deosebire de a te holba half-clueless. Lucruri pe care le găsești și în multe ghiduri turistice sunt piețele temporare unde poți să te plimbi și să vezi cum trăiesc olandezii, cum interacționează și ce mănâncă ei, dacă ești curios de cultura și viața lor.
 
 Cartierul Roșu e mult mai mic decât acum câțiva ani. Vitrinele sunt pustii pe timp de zi și se animă abia seara, după cum poți să-ți imaginezi și singur. Prețul? 50 euro pentru 15 minute, totul e standard, nu primești nimic în plus. Așa că du-te pe seară, nu te îngrijora, că e poliție pe acolo. E și pișoare pentru bărbați, femeile țineți-vă bine, că se cer bani și în baruri pentru un pipi scurt.
 
 O chestie mai practică legată de ajuns aici este: dacă zbori cu low-cost, aterizezi ori în Bruxelles ori în Eindhoven. De acolo trenurile te costă ori 20, ori 13 euro, numai dus, la care se adaugă și complicații legate de zboruri de dimineață sau disrupții în trafic cum au avut loc săptămâna trecută. Luați asta în considerare când credeți că economisiți bani cu Wizz sau Blue. Dacă prindeți o ofertă în jurul a 150 euro, nu e rău deloc să zbori direct în Amsterdam, oricât de plăcută ar fi călătoria cu trenul la ei.
 
 Concluzia e că Amsterdamul în particular și Olanda în general are câte ceva pentru toți și a-l privi ca pe un oraș de drogați și prostituate e stupid. Trebuie să vii pregătit, trebuie să fii deschis la minte și mai presus de toate să fii decis.
 
 Acest post a fost sponsorizat de către Oana does-not-mix-blog-with-irl.

 Într-o zi am fost teleportat în aeroportul din Praga, cu tot cu bagaj și informațiile necesare pentru a mă descurca în oraș. Se pare că aveam și rezervare la hostel.
 
 M-am urcat într-un autobuz care s-a dovedit a fi destul de aglomerat, nu știam că așa de mulți oameni vin de la aeroport. Timp de 30 de minute am avut plăcerea (?) de a privi direct în labii un cameltoe, ceea ce nu poate fi tradus decât prin "păsărică îmbrăcată". Se afla la < 2 metri de mine și era hipnotizantă. Proprietara ori nu stia ce armă posedă, ori se juca cu gâtul meu.
 
 Se pare că orașul Praga are unul din cele mai bune sisteme de transport în comun, lucru cu care mă declar de acord. Aici puteți admira poza cu sistemul intreg și aici cu transportul de noapte (rușine București).
 
 Am realizat că nu e prea plăcut să lucrezi într-un magazin de suveniruri. Orașul rivalizează cu succes pe Amsterdam și Londra la densitatea de magazine kitsch pe cap de locuitor. Trebuie că este una din cele mai de rahat joburi pe care poți să le ai, mai puțin în cazul în care primești bonusuri de performanță, caz în care blonda aia absolut superbă care lucra în magazinul de lângă pod sigur câștigă bine.
 
 Prima mea plimbare în oraș a început de pe lângă teatrul național, unde am fost acostat de un individ care părea american, cu accent nedefinit (deci putea fi de oriunde), care m-a acostat cu "Is that a map?", m-a înșfăcat cu "I need to get to an internet cafe" și a terminat cu "I need a few euros to get online, bla bla" și de-aici n-am mai ascultat. În mijloc fusese ceva despre el fiind ne-ceh, dar vorbind cehă, o femeie care l-a părăsit și un copil pe-acolo. Elaborată abordare. Spre deosebire de cea de puțin mai târziu, când mă întorceam, o femeie care m-a luat inițial pe limba lor și apoi a adăugat, pentru clarificare: "Lităl maani". Sau de cerșetorii de pe pod, care se pozitionau extrem de umil (unii aveau și câini în aceeași poziție, foarte eficientă tactica).
 
 Când am ajuns în piața veche am exclamat ca pentru mine "Holy shit this is amazing" - exact, în engleză. La puțin timp după, bântuind pe străzile din jur, mi-a trecut prin minte că Pragăi îi lipsesc prostituatele, ar fi mult mai interesant să admiri gagici în vitrine în jurul bisericilor și turnurilor. Amsterdam m-a corupt de tot. Curve pe care le-am găsit la 3 noaptea, când plecam la aeroport. Stătea ca proprietara în intersecție și îmi făcea cu mâna insistent din colțul celălalt, că să vin.

Ce-i drept, femeile astea nu erau urâte. Cehoaicele, nu profesionistele. Erau full-on frumoase. Impresia s-a adâncit pe măsură ce timpul trecea și luam mai multe metrouri și tramvaie. E posibil să fi căutat eu o legătură și s-o fi creat în mintea mea, dar mi s-a părut că ele sunt un amestec egal între blonde și brunete, ca o punte între est - România, și vest - Olanda. Get it? Blond, brunet, vest, est - in the middle! Oh, never mind.
 
 Ideea de crossover între vest și est s-a manifestat și în trafic. Totul bine și frumos, o intersecție cu un pod, unde trec mașini și 4 direcții de tramvaie, totul merge smooth, mai puțin atunci când un baștan se hotărăște să parcheze mașina fix unde era mai îngustă strada, s-o lase pe avarii și să-și vadă de treabă unde avea el cu ghiuluri. Tramvaiele n-au mai putut circula și erau blocate pe pod, mașinile făceau și ele haos, doar doar de-or trece. În vreo 5 minute a venit și poliția, sper că i-a dat o amendă să-l doară la burdihan (ofc că era masiv, numai porcii își permit chestii din astea).
 
 Una din lecțiile de viață prinse în vacanță a fost că trebuie să învăț înjurături în olandeză. Toată lumea le prinde pe astea mai întâi, oriunde ar fi, în franceză, britishineză, italiană sau cehă. Și naivul de mine vrea să învețe să "comunice normal" în limba adoptivă. Mai bine să învăț a comunica nivelul meu de dat limbi olandezelor (profesori voluntari?)
 
 Dacă ar fi să ghiciți, de unde ați zice că era singura mașină cu roțile blocate pentru parcat ilegal din centru? Nu v-ați fi așteptat poate la Cluj...
 
 Cea mai mare gaură neagă aka cea mai stupidă chestie care înghite energie degeaba din univers se află în toaleta publică a hostelului St. Christopher's, unde se află pe repeat o bandă cu lecții de cehă pentru începători absoluți. Și bineînțeles că atunci când spun "absoluți" mă refer la fraze întregi precum "Can I get a room with a view" sau numărători până la 1000.

Jocul meu preferat este "Spot the tourist", pe nivelul intermediate. Dacă îl joc în Amsterdam e pe "Easy", în Praga există locuri pe hartă unde dificultatea crește, spre exemplu în centru pe lângă unde stăteam eu - nu puteai fi niciodată sigur dacă oamenii cu rucsac erau turiști plecând de la hostelurile ascunse după blocuri sau localnici foarte practici. Și da, am jucat "Spot the tourist" în timp ce eram turist, și ce?
 
 Am urcat un deal. A fost o realizare în sine, dar scopul paragrafului e să evidențiez câți alergători erau acolo în parc. Deci parcul era pe deal, era un deal cu copaci care era și parc, cu poteci șerpuitoare - înțelegeți voi. Dar să văd oameni alergând la deal (și era o pantă semnificativă) cât și urcând pe scări în pas de alergător, asta mi-a umplut sufletul de mândrie pentru rasa mea. E într-adevăr un oraș foarte prielnic pentru alergat, cu multe locuri mișto, precum malul de vest al râului.
 
 Una din realizările mele din Praga a fost facilitarea relațiilor sexuale între un brazilian și o italiancă, dintre care tipul stătea în cameră de hostel de 8 persoane (tipa prin alte părți). I-am admirat curajul când a adus-o pe tipă în cameră, atenție, cameră shared în care mai rezidau 4 oameni; că i-am oferit intimitate, coborând jos la o bere. Până să apuce să termine, ceilalți 2 (americani) s-au întors și i-au prins în fapt. Eu n-am fost acolo, dar americanul nu și-a mai vrut patul înapoi. Fast-forward 3 ore mai târziu, mă întorc în cameră unde brazilianul, insistent ca întotdeauna, o adusese iar pe tipă - care fată părea foarte knowledgeable, i-au luat 0.8 secunde să-și tragă pantalonii înapoi. Le-am mai dat o oră la dispoziție și le-a ieșit. Mă rog, ei i-a intrat.
 
 De ce m-ați mințit că e normal să se aplaude in avion, că n-a făcut-o nimeni nici la dus, nici la întors. Și n-o mai faceți nici voi, românilor, nici măcar dacă alții aplaudă, ce dracu te doare pe tine-n cot ce fac alții. Mă rog, nu că nu te-ai simți ca acasă în celelalte privințe, engleza stewardeselor sună exact la fel de robotico-expeditiv ca și a româncelor. În virtutea aceleiași idei de mai sus, 2 erau blonde, 2 brunete. And dat ass!
 
 Cam atât am avut de povestit, mai puțin ideea care mi-a venit în timpul șederii mele. Luându-mi notițe mentale, am schițat o idee pentru o carte, schițat fiind cuvântul de ordine, o carte care ar prezenta interes pentru oameni ca mine, obsesivi și compulsivi (separat). Cartea poate fi ori (auto)biografică, ori pur entertainment, ori informativă pe nișa de travel. Și întrebarea e: v-ați aflat vreodată în postura de-a trăi într-un loc, pentru puțin timp sau lungă durată, și să vă doriți să vă integrați repede? Care sunt trucurile necesare, ce trebuie să știi pentru a trece cu succes drept un localnic?
 
 Voluntari?

 De când mă știu sunt foarte confuz când vine vorba de viitor, asta pe lângă pesimismul definitoriu pe care cred că-l cunoașteți cu toții. Așa că speranțe mari nu am de la încercări, pentru că e întotdeauna mai bine să fii surprins plăcut decât dezamăgit. Însă chestiile pe care sper eu să le înfăptuiesc, cel puțin pe termen scurt-mediu, nu au nici un pic de SF în ele și în mare parte țin doar de mine.
 
 Printre altele, îmi doresc să fiu sănătos. Nu genul de sănătate care se aruncă la toate zilele de naștere și revelioane până se devalorizează, ci vreau să nu am parte de răceli lungi și enervante, cum a fost din decembrie până la mijlocul lui ianuarie; vreau să pot continua cu alergatul și cu celelalte activități fără să mi se rupă un picior sau să am parte de vreo ruptură musculară; și-mi mai doresc să nu revină tâmpenia de boală care m-a măcinat un an întreg când am venit aici, că parcă viața e prea frumoasă fără să trebuiască să mă scarpin la minut.
 
 Și dacă tot nu îmi rup nici un picior sau mână, de ce să nu alerg suficient de mult și îndeajuns de repede cât să devin "alergător" în adevăratul sens al cuvântului? În care caz inițierea va fi, bineînțeles, un maraton, care trebuie doar terminat, nu contează cu cât. Numai că nu sunt nici la jumătate, mai am mult de lucru până atunci.
 
 Am un loc de muncă, călduț, ușor, care aduce bani. Aș vrea că asta să nu se schimbe până când nu sunt pregătit, adică până termin masterul. Că tot veni vorba de master, trebuie să îl termin anul ăsta (școlar), deci țineți-mi pumnii - nu că ar fi nevoie, tot eu trebuie să muncesc și să nu îmi mai instalez jocuri care-mi mănâncă săptămâni întregi!
 
 Aia cea mai mare, dorință vreau să zic, e legată de ce-o să se întâmple după master. M-o lua cineva, nu m-o lua, eu sper din tot sufletul să ies din rahatul financiar odată pentru totdeauna și să nu mă mai gândesc niciodată la bani (bine, după vreun an...)
 
 Nimic altceva nu e de o importanță majoră, mi-am mai stabilit borne de atins dar filmele și festivalurile nu sunt chiar esențiale, dacă ajung la Rock Werchter awesome, dacă nu, o să-mi pară rău și aia e. Nu zic nimic despre femei, că n-are rost. De-acum știu care mi-e norocul în dragoste.
 Voi ce vreți să realizați?

 În București toată lumea se plânge de șoferi, chiar și șoferii. Că se bagă cu tupeu, că nu acordă priorități, că parchează de-a-mpururea, tot tacâmul. Din fericire, Olanda nu prea acordă șanse șoferilor, având parcări puține și legi care favorizează bicicliștii și pietonii - șoferii români ar înnebuni aici pe termen lung. Din nefericire, asta înseamnă că rolurile de idioți au fost preluate de bicicliști. Ăștia chiar se bagă peste tot, și dacă e interzis, și dacă e plin de pietoni. Culoarea roșie nu înseamnă nimic pentru un biciclist, cum nici sensurile pistelor nu prea au însemnătate pentru ei. În fiecare zi îmi caie calea câte unul-doi și mai mereu se trezește unul să meargă pe contrasens, că pula, mi-e lene să trec strada, hai poate reușesc să dau peste unul din cei 20 de bicicliști. De departe cei mai enervanți sunt ăia care merg câte 2-3 împreună, de parcă nu mai e nimeni în tot orașul și au tot timpul din lume. Atunci mă abțin cu greu să îi claxonez și-n gură, în schimb adopt metoda britanică de-a insinua - trec pe stânga și mă apropii de el, de parcă bicicleta mea ar zice: Excuse me sir... lovely weather we're having, isn't it? Yes, let's hope we don't get rain this week, it would be quite awful. By the way, would you mind terribly if I passed you on your left, I am in dire need of reaching my destination and I cannot.... FUCKING MOVE, you self-centered assholes, you blonde, twisted-tongue sons of bitches! Cam așa.
 
 Voi majoritatea sunteți în Românica. Ați văzut cum s-au comportat trenurile și nu numai când au dat zăpezile de pe lume. Eh, ceva similar s-a întâmplat cu trenurile și în Olanda. Singura diferență e că aici au căzut vreo 10-20 cm de zăpadă. Nu nu, n-am mâncat nici un zero, atât a fost. S-au dat peste cap toate traseele, vreo 2 săptămâni tot citeam știri despre cum s-a schimbat prea târziu orarul pentru iarnă, că sunt defecțiuni, că a cui e vina, etc. Când am ajuns m-am uitat ca prostu, nu-mi venea să cred câtă zăpada NU era, deși în continuare erau anunțuri peste tot că sunt probleme, că să luați în calcul întârzieri de vreo oră-două. Îmi vine greu să diger că pe cât de mișto e sistemul lor feroviar, pe atât de prost se comportă dacă temperaturile scad sub 0. Nici acum nu știu ce s-a întâmplat, posibil nici ei să nu știe. 

 Olandezii au ridicat birocrația la nivel de frustrare națională. Mai ales pentru imigranți, care nu știu cum funcționează sistemul sau nu au experiența anilor trecuți. În cazul meu, am avut și noroc și mai puțin noroc, dar aici intervine sadismul pe care instituțiile statului par că îl preferă. Există mai multe modalități de-a obține ajutoare de la statul olandez, alocație pentru chirie, alocație pentru studenți, pentru studenți săraci, pentru asigurare de sănătate, și multe altele. Probabil motivele pentru care mulți olandezi sunt extrem de leneși și polonezii le iau slujbele de căcat (după care tot olandezii se plâng) - dar asta e altă poveste. Dacă aplici pentru alocațiile astea, există șanse să le primești - numai că există și șanse să nu ai dreptul la ele. Pe când în regulamente scrie că un student român nu prea are voie să ia ajutoare de la statul olandez, mai scrie și că studenții care muncesc au dreptul la împrumuturi (ne)rambursabile. După care trec un an-doi și birocrația intră în vigoare, obligându-te să dai banii înapoi, bani pe care i-ai topit de mult. Lor nu le pasă, preferă să dea bani și apoi să-și frece de bucurie mâinile când reclamatul n-are posibilitatea să îi dea înapoi, eventual mai adaugă și o amendă, ceva. Birocrație - hai să-i descurajăm pe proști.
 
 S-o spunem și pe-aia care doare cel mai tare. Olandezii sunt bulangii. În multe feluri, dar în ultima vreme cel mai tare mă toacă duplicitatea și dualitatea lor. (Dacă DEX-ul mă învață bine,) duplicitate pentru că îți zâmbesc și vorbesc politicos în timp ce te resping fără ezitare (pentru un job, sau într-un grup de prieteni), dualitate la nivel național în ceea ce privește limba olandeză - guvernul (și societatea în general) insistă că trebuie să te integrezi și să înveți limba, pe când majoritatea oamenilor cu care intri în contact ți se adresează în engleză dacă au cel mai mic dubiu că n-ai fi olandez. Așadar și prin urmare, unde puii mei să exersez eu olandeza dacă ei îmi fac "favoarea" de a comunica în limba mea, vorba vine, engleză? Foarte puține excepții... prea puține.

 Mâna sus cine se simte la fel! Ridicați atâtea degete câte lucruri vă fac să vă simțiți trecut(ă) de tinerețe - și dacă bagă careva posturi tematice 9gag, și-o ia pe coajă!
 Și-acum, lista mea. Să nu prind pe careva că râde.
 
 Eu iau vitamine. Vreo 3 tipuri, la care se adaugă ulei de pește (un pont binevenit de la UrbanDelice) și glucozamină (un altul de la Irina). Chestiile astea țin sub control deficiențele mele și bolile care cu siguranță ar apărea altfel, plus că îmi salvează articulațiile de la a se face praf. Așa de tânăr... :-<
 
 Mai alerg on and off. De când m-am apucat serios am descoperit că nu mai e joacă de copii ca-n tinerețe, acum chiar trebuie să mă încălzesc bine de tot altfel șchiopătez 3 zile după aia, în funcție de cât de repede alerg și cât de puțin antrenament am. Mi s-a întâmplat să fug după un tramvai la o zi după un alergat mai intens și simțeam că picioarele-mi sunt de porțelan și se pot sparge în orice moment. Funnily enough, chestia asta se întâmplă în 90% din cazuri doar cu piciorul drept.
 
 În curând o să termin masterul. Zic în curând, vreau să spun în 6 luni și sper că nu mai târziu de 7. Cursuri nu mai fac de anul trecut, deja mi s-a făcut dor de ele. Atenție, mi s-a făcut dor de cursuri, mai precis de partea cu învățatul și proiectele! Și partea cea mai sumbră din toată treaba asta e că acum îmi scriu teza și am același sentiment ca acum 3 ani, când totul după licență era în ceață, și nu genul ăla de ceață în care poți să joci de-a v-ați ascunselea (?), ci ca atunci când ești pe autostradă și dintr-o dată se lasă o ceață gri în jurul tău și ai un copil pe bancheta din spate (posibil cea mai lungă și inutilă analogie folosită ever aicișa). Enough said. 
 De fapt, singura diferență între ce era acu 3 ani și acum constă într-un fel de bucurie speriată pe care o simt gândindu-mă la anul viitor, când foarte probabil voi avea un job care se plătește bine - bucurie pentru lucrurile mișto pe care o să le învăț (not to mention siguranța financiară) și frică de tot procesul de angajare și posibilă dezamăgire profesională (25% șanse, zic eu).
 
 La 2* de ani, am început să mă gândesc la familie. Nu că aș vrea, dar dacă eu nu vreau, rămân singur și toate sunt luate. E un pericol real și nu vreau să mă trezesc cu cel mai mare regret ever. Așa că, fetelor, trimiteți un email cu CV-ul emoțional și o poză recentă la adresa de email. Despre mine spun doar că am gene bune.
 
 Că tot veni vorba, părinții mei îmbătrânesc. Sincer vă zic că nu prea se vede fizic, mama parcă arată mai tânără, doar lui tata îi dau perii albi (cred că acum i-au depășit pe cei bruneți) și tot el se comportă cam bătrânesc în ultima vreme, mai ales de când a atins borna.

 În aprilie mă duc iar la nuntă. A treia în ultimii 3 ani, aș zice că am fost scutit până acum de prieteni cu intenții dubioase de-astea, dar nu vreau să lansez o provocare karmei. Ceva îmi spune că n-am de ales și de la anul o să se sextupleze. Nu mai e mult și o să fiu invitat la vreo nuntă a vreunei foste.
 
 Last but not least, cea mai tangibilă măsură a înaintării în vârstă e că nu mă mai încadrez la categoria Youth nici pe trenuri, nici pe autocare, nimic :( Data de expirare e aproape băăă! Luați acum până nu se strică.

Stand-up comedy


Hot girl plus martial arts


Evolution of Louis CK


Jon Lajoie comedy


Musical interlude

 De foarte multe ori, coincidental (sau nu) de fiecare dată când sunt nervos, olandezii mă calcă pe răbdări cu obiceiurile lor. Un turist nu ar observa astfel de comportamente pentru că e absorbit în lumea lui fantastică; un expat veteran la fel, nu ar fi deranjat de chestiile astea, de vreme ce a avut atâta timp să se obișnuiască. Eu mă situez într-o zonă gri în care ocazional sunt exasperat de cele mai mici detalii, după cum urmează.
 
 De când am început să mai călătoresc între Utrecht și Amsterdam, îmi sar în ochi tot felul de indivizi dezgustători în tren (sau autobuz, am văzut și de-ăștia) care se așează la un metru de tine și încep să mănânce cele mai mirositoare chestii posibile, în același timp hăhăind cu prietenii lui cu gura plină. Oamenii ăștia mă îngrețoșează la maxim, nu știu dacă mai mult pentru că halesc cu nonșalanță sau țipă în gura mare în limba asta spurcată, așezați în diagonală, pentru maximizarea poluării fonice. Și da, limba e spurcată, chiar și după tot timpul asta de chin cu învățatul.
 
 Au niște obiceiuri de igienă personală cel puțin dubioase, în mare măsură legate de podoaba capilară. În mod (ne)surprinzător, femeile au păr superb, partly why I like them so much, dar indivizii, în vorbele nemuritoare ale unei prietene, chelesc de la 27 ani. Obișnuința este de a lăsa părul blond să crească, după care folosesc gel în loc de șampon. Rezultatul e un păr lung, lins și slinos, care-mi face greață când îl privesc. Nici măcar nu trebuie să aibă păr lung, și cei ca mine se gelează la fel, cât încape. Ăștia, calculez eu, sunt tinerii. Doi metri mai încolo vezi olandezii sub 30 de ani cu o gaură în creștetul capului. Și stai și te întrebi: cât de proști sunt ăștia să nu-și dea seama că își strică scalpul cu vaselina asta și își provoacă singuri cheliile? N-au cu cine săracele fete...
 
 Poate n-ați avut vreodată ocazia să treceți pe aici sau să descoperiți bucătăria locală. Mai bine. Aceasta e compusă din variate chestii cu cârnat (nu de-ăla bun, ci o chestie între crenwursti și plastic), varză murată, măr ras și o pastă din nu-știu-ce, toate combinate. Apoi mai e frikandel și kroket - ăsta din urmă e o chestie ca un pane, unde înăuntru poți avea ghinionul (ca mine) să găsești o pastă din cărnuri, precum în imagine. Dacă vouă vi se pare apetisant, chapeau. Am auzit că ar fi tradițional să mănânce și herringi cruzi, sau andive făcute piure (!) amestecate cu alte chestii făcute și ele piure. În spiritul verzii de mai sus. Sunt și chestii care îmi plac, mainly sweets, dar asta o lăsăm pentru altă dată. 

 Presupunând că vrei să citești, îți dau câteva opțiuni. Pentru anonimii/paraziții/undercoverii de aici, putem să băgam și cu sondaj automat, doamne ferește să trebuiască să scrieți  un comentariu.
 
 Acu, nu știu exact ce v-ați dori voi, dar mie-mi vine în minte uneori câte o chestie, ori legată de Olanda ori de chestii random care nu m-au părăsit de când am ajuns aici, cum ar fi micile mele hobby-uri. Întrebarea originală se referea la chestii episodice, adică să fac eu propriul meu serial de posturi pe blog. Mă gândeam la:
 
 - să vă introduc în lumea stand-up comedy prin intermediul celor care-mi plac mie și pe care-i mai descopăr din când în când, în afara celor 10 de care spusesem mai demult. Ăia sunt consacrați, tried and true, dar sunt mulți oameni care sunt amuzanți cu spume dar nu prea îi găsesc în cantități industriale pe youtube, ceea ce într-un fel le mărește valoarea. Aș putea să vă prezint câte unul odată.
 
 - pot să vă povestesc despre cum e la mine la muncă, deși până acum am fost reticent, că cine știe cine/cum traduce și înțelege greșit. Dar să fim serioși, nimeni nu e așa interesat de asta. Pentru un pic de siguranță, p-astea nu le mai advertizez pe facebook, na. Și treaba asta ar fi mai degrabă un fel de mini-serie, mai puțin serial. Și nu văd cât de interesant ar fi. Da' e cu marocani, turci, turcoaice...
 
 - un serial să-l rivalizeze pe Seinfeld ar fi povestea mea despre olandezi, pe care am început-o deja fără să intenționez. Aici e de povestit despre trenuri, blonde (special episode), biking, mâncare (foarte scurt) și multealtechestii. Dracu știe, va trebui să mă ajutați cu sugestii.
 
 - pot să fac cronici de film. Asta chiar pot să fac, chiar dacă nu-mi place. Să vorbesc despre filme, that is. Dar în interesul creșterii bazei de cititori și selling out, fac tot ce e necesar! Promit că or să fie filme bune. You probably never heard of them.
 
 - altceva n-am. Decât să încerc să dezvolt drafturile pe care le am pe telefon incepand de prin 2010 si pana saptamana trecuta, care sunt aproape exclusiv filozofice/existențiale/excesiv de mult despre mine. Eu sugerez să nu, dar voi alegeți.
 
 Și puteți oricând să băgați sugestii, și anonim, și prin porumbei călători (dar pentru asta trebuie adresă).

Btw, check out http://www.rockwerchter.be/en/lineup *wink wink*

 7 (șapte) zile petrecute în România, din care 3 în GL, 3 în B.
 
 Egzact. Restul: 13 ore în mijloacele de transport, plus ~9 ore întârziere (nimic n-a ajuns la timp: 1h30, 1h30, 3h, 3h, zbor, tren, tren, zbor). Restul le-am băut.
 
 Unde am băut? 5 baruri și-un club, de la absintherii fițoase cu 10 lei berea până la o bodegă ordinară de cartier unde am băgat mici cu cartofi prăjiți ca porcu - la 11 noaptea.
 
 Ce-am băut? Vreo 300 de rachiu 70º (e mult, credeți-mă), și 10 beri la Galați, vin cât cuprinde și aproape 20 de beri la București. Recoltă cam slabă.
 
 Cu cine-am băut? Cu vreo 20 de oameni dragi (family not included), s-au mai băgat în seamă vreo 10 oameni necunoscuți, ale căror nume nu le știu nici acum.
 
 Cu cine n-am băut.. am textuit. În total 110 mesaje (la fix, sămoarămama), minute nu mai știu câte erau dar vreo oră jumate tot am vorbit (mai mult decât în 6 luni de .nl).
 
 Temperatura medie la exterior: -10º Celsius. Temperatura medie a urechilor mele: -8º. Temperatura în Olanda la întoarcere: -7º Celsius.
 
 Bani consumați în România: voi strâmtora din buci 29 de zile și 17 ore.
 
 Eșecuri notabile: partea cu banii de mai sus; blue balls; am pierdut fesul; am întârziat 3h la întoarcere.
 
 Reușite notabile: am fost în club după un car de ani; am făcut aproape tot ce mi-am propus; vezi la sfârșit; am întârziat DOAR 3h spre București.
 
 La întoarcere: ~80+20 emailuri primite, după 3 zile de lipsă de internet.
 
Urmează: real life. Până data viitoare, în aprilie.   
 
 În altă ordine de idei, nu mai am sechele emoționale.

 Recently, am dat testul de treaptă la olandeză pentru nivelul B2, care e al patrulea nivel de proficiency în procesul de învățare a limbii ăsteia încâlcite pe care surprinzător de mulți oameni o abordează și nesurprinzător de mulți o abandonează. Rezultatele vor veni peste 4 săptămâni și oricum n-am să vorbesc despre ele, așa că am face mai bine să vorbim despre drumul până aici.
 
 Demult, într-o zi cu soare, Mihai descăleca pe meleaguri neerlandeze, având cu sine doar o geantă și un rucsac, restul de bagaj fiind emoțional. Începuturile au fost grele pentru el în țara cea rece, plină de blonzi, și până să se dezmeticească se făcuse primăvară acolo unde nu fusese nici iarnă. În timp ce se adapta la trotuarele istorice și bicicletele cu fustă, el lua două pastile de olandeză pe zi sub formă de curs de începători / turiști - pentru genul de oameni care vizitează Țara Blondă în scop de marijuana (că prostituatele e scumpe), ocazional frustrându-se de bunăciunea fetelor raportată la înălțimea lor (nu subsemnatul, ci alții, mai mici). Primăvara a adus casă și viață nouă, așa că a profitat de imbold și a început cursuri pentru începători, care erau un fel de lecții de olandeză pentru turiști permanenți, genul de oameni care n-au nici o intenție să rămână dar încearcă să bifeze chestia asta în carnețelul lor ca să îi ajute să doarmă mai bine noaptea. Nimic de spus depre profesoară, tipa era voluntară dar cu 3 ani de experiență și a făcut față onorabil, dar întreaga experiență putea fi comparată cu o școală fără frecvență pentru oameni care nu erau siguri că vor să facă asta. Still, a fost un început.
 
 Pentru următorul an și ceva, experiența lui cu olandeza s-a concentrat mai întâi pe vara 2010, când cantitatea de timp liber l-a impulsionat să lucreze de unul singur, nu numai olandeză dar multe alte lucruri de care e mândru în continuare; în același timp, munca de hamal l-a ajutat să intre în contact cu familii olandeze și să fie expus la infecția în gât care e limba lor; în perioada asta a început Mihai prima oară să spună că "vorbește un pic de olandeză". Nimic mai fals, dar n-avea de unde să știe cât de puțin cunoaște. 

 Inevitabil vara cea memorabilă s-a terminat, după cum s-a diminuat și entuziasmul lui pentru viață, sală, muncă și olandeză. Însă cu un ultim efort a pus în mișcare următorul pas, unul uriaș în munca sisifică de învățare a limbii "down under": s-a înscris la cursuri de limbă organizate de stat, alea obligatorii pentru naturalizație. S-a culcat într-o seară și s-a sculat 6 luni mai târziu, când, ce să vezi, i se aprobase aplicația și a început cursurile "serioase" de limbă și litera-n-gură olandeză. Aș putea să spun că de aici totul a fost la vale pentru el, dar aș minți mai rău ca Băsescu (na, asta mi-a mai adus câțiva fani, în curând îmi fac pagină de Facebook).
 
 Cursul de olandeză intermediat de stat, care te duce până la nivelul B1 sau B2, este externalizat către o școală specializată, din fericire pentru Mihai la o școală bună. Prin școală bună se înțelege una cu profesoare competente, cu program intensiv dar accesibil, cu colege de treabă și muncitoare, precum și cu priveliște de excepție pe parcursul lecțiilor zilnice*. Primul grup în care a fost primit a fost de începători, unde s-a făcut remarcat destul de repede ca fiind un ne-începător, datorită activităților enumerate în paragrafele anterioare. 3 luni mai târziu a fost trimis la următorul nivel, al doilea dintr-un total de trei.
 
 Aici a înțeles Mihai ce înseamnă umilința, atunci când 20 de femei îl întrec în materie de dexteritate cu limba de limbă, unde a descoperit că el nu poate să vorbească cum trebuie și că are lipsuri enorme. Tot aici a aflat că are probleme mari cu memoria (rezolvate 6 luni mai târziu cu pastile, hopefully) și cu concentrarea și autoritatea. Dar până și muntele cedează dacă e lovit destul de mult de apă, în consecință și Mihai a început să se modeleze după fluxul conversației și s-a adaptat la noile condiții, înscriindu-se în programul de taalcoach-ing, unde un olandez voluntar se împerechează cu fiecare persoană dornică de învățat limba. De aici anti-eroul nostru a realizat că totul se realizează prin multă muncă și nu poți să stai că sugativa în cerneală ca să absorbi tot, trebuie să pui la muncă osul, somnul, creioanele, memoria și corzile vocale.
 
 Currently, Mihai este pe drumul cel bun, completând mai mult de 80% din obligatoriul de un an din cursul sus-numit de olandeză; din punct de vedere al obiectivelor, are de promovat cele 4 teste de limbă amintite în prolog, după care nimic nu-l mai leagă de glie. Restul de muncă este voluntar și probabil cel mai anevoios, dar se simte în stare și dornic să continue lupta cu moștenirea latină și logica anglo-saxonă, în încercarea de a agăța, în sfârșit, o gagică blondă cu de-alea mari.
 
 *fine bitchez every-fuckin-where