Ok, problemă de logică. Se spune din bătrâni să trăieşti din plin fiecare zi - asta poate pentru că erau bătrâni şi era foarte probabil să le fie ultima zi? - moving on! Să trăieşti din plin, să nu laşi flacăra să moară. Plin de pasiune, căutând să profiţi la maxim de ceea ce are de oferit lumea asta, nu se ştie niciodată când se va termina. Asta nu înseamnă a presupune ce-i mai rău, recte să crezi că mori cât de curând. Dimpotrivă, alimentat de un adevăr inevitabil, devii plin de optimism în legătură cu lucrurile care pe care le poţi face, prinzând aripi. Pe scurt, devii un optimist. Nu?
Asta e deducţia mea de până acum, dacă am greşit, îmi cer scuze.
Cealaltă faţă a monedei ar fi să nu trăieşti din plin fiecare zi. Pe această parte mă aflu şi eu, trebuie să recunosc. Nu fac nici pe departe uz maximal de fiecare zi în această ţară pentru care m-au felicitat mulţi, prea mulţi încă, înainte de plecare. Nimeni nu s-a gândit să îmi zică some real shit, scuzaţi-mi franceza, toată lumea s-a gândit că voi fuma şi voi bea şi voi mânca ciuperci şi voi fute, probabil, prostituate, cine ştie. Ei bine, eu nu fac nimic din toate astea (mai puţin băutul). Eu procrastinez. Dar ce este procrastinatul, doamnelor şi domnilor, decât un cuvânt care nu există în dicţionar speranţa într-o zi de mâine mai bună? Nu este oare adevărat că, în fapt, eu sunt cel cu speranţa vie, cel cu încredere în ziua de mâine, adevăratul optimist? Privind cu seninătate în viitor, am tăria de a vedea că lucrurile bune vor ajunge într-un final şi la mine, sau eu voi ajunge la lucrurile bune, după caz. Fără speranţa că voi putea face şi mâine ce am de făcut azi, ce ne mai rămâne? Dacă ne-am consuma şi am face totul prea repede, ce ne-ar rămâne? Păi în primul rând ne-am obosi prematur şi am trăi mai puţin, asta e clar. Apoi, cine ştie cum printr-un hazard probabilistic chiar ajungem să nu mai avem nimic de făcut, pentru că le-am făcut pe toate. Atunci pentru ce mai trăieşti? Ai putea ajunge să îţi doreşti ca lucrurile să se fi terminat mai devreme, poate.
Dar eu, având mereu speranţa că ziua de mâine poate fi mai bună, mai productivă, mai utilă, eu sunt adevăratul optimist undercover. Iată că v-aţi înşelat cu tonţii!