Uneori te găseşti în prezenţa unor oameni pe care nu-i poţi explica. Nu ştii exact ce, îţi vine să pui degetul pe ea dar nu găseşti punctul de pe i. Îţi plac din prima; sunt oameni extraordinari nu numai prin prisma a ce au făcut sau ce fac acum, ci pentru că sunt capabili de lucruri extraordinare, genul de lucruri care te macină şi pe tine dar n-ai fost niciodată destul de activ încât să te ridici din fund şi să faci ceva care să conteze.
Ei bine, ei s-au ridicat, au văzut ce lipseşte şi au făcut ceea ce multora ne e prea greu să facem: au început. Bine, înainte de aia a fost şi decizia, dar asta uneori e prea subtilă :). Au avut o idee şi au executat-o pentru binele altora, nu (numai) pentru satisfacţia lor. Fie că au făcut-o pentru binele unor oameni mai puţin norocoşi sau pentru a oferi şi altora şansa pe care au avut-o ei, până la a se zbate pentru ceva mai presus de noi toţi, cu toate că suntem ignoranţi compleţi, aceşti oameni m-au marcat pentru totdeauna.
În ordine fix alfabetică, Ela este cea care a creat prima comunitate pentru oameni cu dizabilităţi din România, lucru apreciat de cei mai mulţi bloggeri care o cunosc (virtual sau nu). Când te gândeşti la oamenii care au făcut primul pas într-o anumită direcţie, mereu ei sunt numiţi vizionari, genii, înaintea timpului lor. Mă rog, asta era pentru chestii tehnice. Ce ştiu e că Ela e o tipă super de treabă, suspect de binevoitoare şi plină de viaţă şi optimism (are you taking something for that?) şi uneori e molipsitor. Şi mai ştiu că atunci când poţi spune că ai schimbat viaţa unui om măcar, eşti mai bun decât majoritatea dintre noi. Când mă uit la cum se petrec lucrurile în Olanda, unde oamenii imobilizaţi în scaune cu rotile sunt ajutaţi şi li se oferă aceleaşi şanse ca celorlalţi (un tip în scaunul cu rotile a parcurs juma de mall mai repede ca mine, cu tot cu scări) mă gândesc cu groază cum la noi maxim trei staţii de metrou au dotări pentru cărucioare. Sper să se schimbe ceva, măcar în 20 de ani.
Domnişoara Irina, sau super-Irina, dacă vreţi, munceşte, citeşte, (nu prea) mănâncă şi a înfiinţat o secţie ESN în cadrul UniBuc, încercând să creeze pe cât posibil aceleaşi condiţii de care s-a bucurat şi ea la rândul ei în urmă cu un an: oameni de treabă şi prietenoşi, distracţii organizate, petreceri tematice, pe scurt, o experienţă de neuitat. Oamenii care vin în Bucureşti au nevoie de prieteni şi băutură, eu ştiu cum mă simt aici, departe de casă şi cunoscuţi. Ceea ce face iniţiativa ei cu atât mai lăudabilă. Ştiu că este o muncă în echipă (halal muncă! băutură şi costumaţii :> ) şi trebuie apreciat şi efortul celorlalte persoane (dintre care o cunosc pe Nico *wave!*) dar asta nu diminuează cu nimic realizarea visului ei de a da înapoi ceea ce a primit. Nu putem decât să ne înclinăm şi următoarea data când ne aflăm prin Bucureşti să picăm şi noi *întâmplător* la una din petrecerile lor (am auzit că sunt multe femei pe-acolo :-" ).
Liana este preşedinta organizaţiei ecologice EcoAssist cu care am avut plăcerea să interacţionez (şi cu ea, şi cu organizaţia). Oamenii ăştia fac ceea ce nimeni nu se încumetă să facă, strâng după mizerabilii de români, reciclează materiale pe care noi le aruncăm nepăsători, plantează copaci pe când noi suntem cu mulţi ani în urma conştiinţei mondiale legate de conservarea mediului. Românii sunt pur şi simplu ignoranţi şi ei se luptă cu asta de la un proiect la altul. Fără publicitate, fără fonduri de sute de mii de euro, fără superstaruri ca Bucurenci, fără afaceri ca Cicloteque, care dintr-o idee excelentă a devenit o realitate care scârţâie. Nu că proiectele ecologice de sute de mii de euro ar fi rele, doar evidenţiez meritul deosebit pe care îl au Liana şi colegii ei (nu mai ştiu decât pe Geo *wave*) în realizarea unor proiecte foarte mari, cu sprijin de la voluntari şi administraţiile parcurilor montane pe care le-au curăţat şi atât (si atat sprijin). Eu am aflat de ei dintr-o întâmplare, prin Metropotam, şi cred că merită mai mult, merită ajutaţi să pună în aplicare planuri la scară mai mare. Dumnezeule, iar încep să dau exemple SF dintr-o lume unde canalele sunt înverzite, jumătate din spaţiul verde bucureştean se află într-un oraş de zece ori mai mic, unde străzile sunt suspect de curate iar lucrurile chiar se reciclează (se plătesc 25 de eurocenți pentru fiecare recipient de plastic cumpărat, recipient pe care poţi returna folosind automatele aflate fiecare supermarket și îţi recuperezi banii)... ete am dat exemple.
I salute you.
Ei bine, ei s-au ridicat, au văzut ce lipseşte şi au făcut ceea ce multora ne e prea greu să facem: au început. Bine, înainte de aia a fost şi decizia, dar asta uneori e prea subtilă :). Au avut o idee şi au executat-o pentru binele altora, nu (numai) pentru satisfacţia lor. Fie că au făcut-o pentru binele unor oameni mai puţin norocoşi sau pentru a oferi şi altora şansa pe care au avut-o ei, până la a se zbate pentru ceva mai presus de noi toţi, cu toate că suntem ignoranţi compleţi, aceşti oameni m-au marcat pentru totdeauna.
În ordine fix alfabetică, Ela este cea care a creat prima comunitate pentru oameni cu dizabilităţi din România, lucru apreciat de cei mai mulţi bloggeri care o cunosc (virtual sau nu). Când te gândeşti la oamenii care au făcut primul pas într-o anumită direcţie, mereu ei sunt numiţi vizionari, genii, înaintea timpului lor. Mă rog, asta era pentru chestii tehnice. Ce ştiu e că Ela e o tipă super de treabă, suspect de binevoitoare şi plină de viaţă şi optimism (are you taking something for that?) şi uneori e molipsitor. Şi mai ştiu că atunci când poţi spune că ai schimbat viaţa unui om măcar, eşti mai bun decât majoritatea dintre noi. Când mă uit la cum se petrec lucrurile în Olanda, unde oamenii imobilizaţi în scaune cu rotile sunt ajutaţi şi li se oferă aceleaşi şanse ca celorlalţi (un tip în scaunul cu rotile a parcurs juma de mall mai repede ca mine, cu tot cu scări) mă gândesc cu groază cum la noi maxim trei staţii de metrou au dotări pentru cărucioare. Sper să se schimbe ceva, măcar în 20 de ani.
Domnişoara Irina, sau super-Irina, dacă vreţi, munceşte, citeşte, (nu prea) mănâncă şi a înfiinţat o secţie ESN în cadrul UniBuc, încercând să creeze pe cât posibil aceleaşi condiţii de care s-a bucurat şi ea la rândul ei în urmă cu un an: oameni de treabă şi prietenoşi, distracţii organizate, petreceri tematice, pe scurt, o experienţă de neuitat. Oamenii care vin în Bucureşti au nevoie de prieteni şi băutură, eu ştiu cum mă simt aici, departe de casă şi cunoscuţi. Ceea ce face iniţiativa ei cu atât mai lăudabilă. Ştiu că este o muncă în echipă (halal muncă! băutură şi costumaţii :> ) şi trebuie apreciat şi efortul celorlalte persoane (dintre care o cunosc pe Nico *wave!*) dar asta nu diminuează cu nimic realizarea visului ei de a da înapoi ceea ce a primit. Nu putem decât să ne înclinăm şi următoarea data când ne aflăm prin Bucureşti să picăm şi noi *întâmplător* la una din petrecerile lor (am auzit că sunt multe femei pe-acolo :-" ).
Liana este preşedinta organizaţiei ecologice EcoAssist cu care am avut plăcerea să interacţionez (şi cu ea, şi cu organizaţia). Oamenii ăştia fac ceea ce nimeni nu se încumetă să facă, strâng după mizerabilii de români, reciclează materiale pe care noi le aruncăm nepăsători, plantează copaci pe când noi suntem cu mulţi ani în urma conştiinţei mondiale legate de conservarea mediului. Românii sunt pur şi simplu ignoranţi şi ei se luptă cu asta de la un proiect la altul. Fără publicitate, fără fonduri de sute de mii de euro, fără superstaruri ca Bucurenci, fără afaceri ca Cicloteque, care dintr-o idee excelentă a devenit o realitate care scârţâie. Nu că proiectele ecologice de sute de mii de euro ar fi rele, doar evidenţiez meritul deosebit pe care îl au Liana şi colegii ei (nu mai ştiu decât pe Geo *wave*) în realizarea unor proiecte foarte mari, cu sprijin de la voluntari şi administraţiile parcurilor montane pe care le-au curăţat şi atât (si atat sprijin). Eu am aflat de ei dintr-o întâmplare, prin Metropotam, şi cred că merită mai mult, merită ajutaţi să pună în aplicare planuri la scară mai mare. Dumnezeule, iar încep să dau exemple SF dintr-o lume unde canalele sunt înverzite, jumătate din spaţiul verde bucureştean se află într-un oraş de zece ori mai mic, unde străzile sunt suspect de curate iar lucrurile chiar se reciclează (se plătesc 25 de eurocenți pentru fiecare recipient de plastic cumpărat, recipient pe care poţi returna folosind automatele aflate fiecare supermarket și îţi recuperezi banii)... ete am dat exemple.
I salute you.
3 Responses to Inspirational people
Wow, nici nu stiam de ce face Barbie, cand nu presteaza pe blog. de fapt, nici eu nu ma mai omor cu cititul blogurilor, ca alte chestii imi mananca timpul... da' bine ca am citit la tine,si o felicit eu cat de curand. :)
ba mananc cam mult.
culmea e ca la Lisabona nu prea am avut cine stie de tangente cu oamenii din ESN, prietenii am legat mai mult on my own. Dar Nico a fost cea cu ideea de ESN, pt. care din nefericire nu am tot timpul pe care mi l'as dori. Am ratat chiar si un party, ma doare sufletul!
Cand imi bombardezi readerul cu doua trei posturi lungi le las onhold pana am timp sa le citesc cu atentie. Asa se face ca abia acum am vazut ce frumos ai scris tu de mine, Irina si Liana. Multumesc :)
PS: Iti mai povestesc despre un posibil proiect in mail. Poate colaboram :D
Something to say?