Intrebarea Elei este: "Te-ai intalni(t) cu o persoana cu dizabilitati? In sensul de a a avea o relatie de prietenie si chiar mai mult. Daca nu, de ce, si cat din optiunea ta e teama de ce ar spune lumea? Daca da, de ce, si cat de departe ai merge, te-ai casatori si ti-ai trai viata alaturi de ea? Daca ai facut-o deja, ce reactii a starnit alegerea ta din partea celor apropiati, si cum le-ai facut fata? Alaturi de raspuns mentionati intr-un fel pe care il considerati de cuviinta despre deschiderea site-ului Dizabillove, daca aparitia acestuia vi se pare o idee utila sau nu."

Nu stiu de unde sa incep cu ideea, dar hai sa o luam de la inceput. Dizabilitati? Adica vrei sa spui handicapuri? Nu mai spunem handicapuri pentru ca ofensam? Sau chiar vorbim despre dizabilitate in sensul din dictionar, caz in care ma incadrez inclusiv eu cu miopia mea?
Nu cunosc problemele de integrare sociala ale celor cu dizabilitati, insa imi pot imagina dificultatile intampinate de cei cu handicapuri fizice sau mentale grave, asta o stim cu totii. Repet, toata chestia este extrem de ambigua, ceea ce nu e tocmai bine, dar nu este ideea mea.

Insa am cunoscut doua persoane cu handicap fizic. Proful de fizica din liceu avea trei degete de la o mana lipsa, in urma unui accident in laborator. Din tot ce am vazut noi, elevii, nu parea afectat de asta si preda ca orice alt profesor - poate in privinta asta era bine ca ii lipseau de la mana stanga...
A doua persoana e Marian Başa, daca ati auzit vreodata despre el, stiti despre ce-i vorba, daca nu, va zic ca e un copil care s-a nascut fara posibilitatea de a-si folosi muschii mainii. Deci practic nu a avut maini toata viata lui. Acum ceva ani a fost la Surprize surprize de cateva ori, era o mica celebritate in Galati, aparea in ziarul local destul de des. Cu adevarat extraordinar este faptul ca el scrie de mic cu picioarele, mananca la fel, deschide usi, etc. Mai mult decat atat, s-a apucat sa picteze si a fost primit la Liceul de Arta din Galati, intr-adevar a fost un caz special dar ceea ce face el e cu adevarat remarcabil.
As vrea sa pot spune ca il cunosc, insa atat cat palavrageam eu cu el in statiile de autobuz o faceau multi altii - oameni il salutau pe strada si erau prietenosi cu el. Eu nu-mi aduc aminte cum am inceput sa vorbesc cu el, pur si simplu ne stiam din vedere de la scoala 5 si ulterior ne mai intalneam prin cartier. Am jucat si fotbal impreuna, dadea bine cu capul :) Ah, si-mi aduc aminte un moment ciudat cand nu mi-am dat seama ce fac si i-am intins mana sa dau noroc cu el, dar m-am redresat repede cu o bataie prieteneasca pe spate.

La intrebarea: te-ai intalni cu o persoana cu dizabilitati? raspund Nu. Eu sunt si-asa destul de dificil cand vine vorba de relatii, un handicap fizic n-ar face decat sa complice situatia. Nu trag nici o linie pentru delimitarea intre "ce as accepta" si ce nu cand vine vorba de asa ceva, dar am sa spun doar ca e prea multa corectitudine politica (stiti voi, din englezul) si din nevoia de a integra pe toata lumea (timiditatea oare e o dizabilitate?) atribuim titulatura asta unei categorii mai mari de oameni, unii care poate nici nu s-au gandit a se numi dizabilitati (dizabili? asta e clar cuvant inventat, dar il folosesc).

Pseudo-leapsa "SuGhita PauL": imi cer scuze Diana, dar n-am inteles nimic din leapsa asta.