Chestia cu câinii vagabonzi e o discuţie perpetuă, fără scop şi fără finalitate. Însă noi nu ne-am propus să căutăm soluţii pentru că multe chestii s-au încercat şi toate au eşuat. Şi oricum nu avem puterea de a aplica nici măcar idei excelente, dacă am avea.
Ceea ce ne-am propus noi este facem un exerciţiu de argumentare pentru care voi ruga toţi cititorii să rămână deschişi la tot ce vor citi fără a grăbi judecata precum vedem ilustrat aici. Am invitat-o pe Dina să îşi exprime o părere şi a ales să argumenteze pro, ceea ce mi-a lăsat mie "onoarea" de a aborda problema pe filiera contra. Am încredere în inteligenţa cititorului meu că va cugeta de două ori înainte de a mă acuza de diverse lucruri. În consecinţă, să începem.
Pro - Dina
Mă plimbam într-o după-amiază de vară prin Grădina Publică. Un pic mai în faţă – un bunic cu nepotul lui. Copilul s-a îndepărat să mângâie un câine al străzii, iar bunicul a început să ţipe, chemându-l şi încercând să-l convingă să lase câinele în pace, fiindcă poate să-l muşte, să-i dea purici sau vreo boală. La care copilul se întoarce și răspunde calm : „Dar eu înţeleg căţeii”. Am fraternizat instantaneu cu el. Nu-mi pot imagina o lume fără câini, și de aceea pledez pentru ca unii dintre ei să rămână pe stradă.
Nu m-a muşcat niciodată un câine, poate fiindcă avem o simpatie specială şi nativă unii pentru ceilalți (pragmaticul mi-ar răspunde că am fost doar norocoasă, dar eu ştiu că nu e aşa). De multe ori, mi s-a întâmplat ca un câine vagabond să se apropie de mine, să se gudure şi să mă urmeze o bucată de drum, chiar dacă-şi depășea graniţele teritoriului şi începea să fie lătrat, sau chiar muşcat.
Voi începe cu un argument de ordin moral. Ce drept avem să ucidem sute, mii de animale, doar pentru că sunt pe stradă? Nu din vina lor trăiesc acolo, şi nici datorită nouă. Aşa cum nu le-am dat viaţă, nu suntem îndreptăţiţi să le-o luăm, în virtutea siguranţei civile, şi aşa fragile şi nu într-atât de periclitate de câte un câine comunitar.
Cât despre prinderea lor şi înghesuirea în adăposturi, nu cred că e o soluţie, cel puţin nu în condiţiile actuale. Un câine se descurcă mult mai bine pe stradă decât într-un ţarc de câţiva metri pătraţi, fără mâncare şi libertate, în veşnică rivalitate cu ceilalţi pentru hrana precară pe care o primeşte. De cele mai multe ori, câinii din adăposturi, dacă nu au norocul de a fi adoptaţi (ceea ce să întâmplă foarte rar, mai ales fiindcă nu sunt de rasă), sfârşesc înfometaţi, bolnavi sau bătuţi de cei ce ar trebui să le fie îngijitori.
Nici sfatul blazat al celor ce nu sunt de acord cu „maidanezii”, şi anume „Dacă îţi plac atât de mult, ia-i acasă și creşte-i!” nu este aplicabil. Un câine crescut pe stradă se va acomoda foarte greu în casă, şi ştiu asta din proprie experienţă. În primul rând fiindcă nu va şti cum trebuie să se comporte când vrea să-şi facă nevoile, şi în al doilea rând (şi cel mai important) fiindcă este obişnuit cu libertatea. Se va aşeza cu botul pe labe într-un colţ şi va fi fericit numai în puţinele minute când îl scoţi afară.
Câinii comunitari muşcă foarte rar. Nu neg că latră, dar ştii şi tu de la bunici: „câinele care latră nu muşcă”. Până una alta, ai putea învăţa să socializezi cu ei (nu e o superstiţie faptul că simt simpatia). Începe cu cei mici, care nu prezintă niciun pericol. Vei vedea că sunt prietenoşi. Iar un câine care se va uita frumos la tine, din colţul străzii, înseninându-ţi ziua, va spulbera ura.
Nu am auzit pe nimeni plângându-se de pisicile vagabonde. Unde sunt ailurofobii? Ei nu se tem că vor fi muşcaţi de o pisică sau că o felină neagră le va tăia calea? Nu se indignează că cinofobii au preluat controlul asupra orașului şi vor să-l lase doar în stăpânirea mâţelor, eradicând rasa canină?
Contra - Mihai
Ni s-au tot luat ochii cu traficul, şantierele şi terenurile însuşite pe căi mai puţin onorabile de către multimilionari. Am uitat ce e cu adevărat important, poate nu cel mai important dar cu siguranţă o problemă demnă de luat în seamă ACUM - problema maidanezilor.
Nu vă lăsaţi înşelaţi de liniştea din administraţie, este cu adevărat o problemă la toate nivelurile şi în toate oraşele, după cum putem vedea ilustrat pentru Bucureşti, Iaşi, Piteşti, Craiova, Botoşani şi vă zic că şi Galaţi.
Întâmplător Dina locuieşte în Galaţi şi poate nu a avut posibilitatea să vadă sau să afle cum e să fii atacat de maidanezi. Am să vă povestesc eu cel mai norocos caz care poate avea loc. Am fost lăsat cu maşina pe Iuliu Maniu, la intrarea în Poli. Aveam de traversat parcul pentru a ajunge la cămin însă n-am făcut 200 de metri pentru că în jurul meu s-au strâns 7-8 câini lătrând ca turbaţi. A început unul, i s-au alăturat alţi doi trei şi până să mă dezmeticesc eram înconjurat din trei părţi de animale de pradă aflate la mai puţin de un metru de mine. Mergeam cu spatele pentru că eram atent să nu mă muşte vreunul. Mi-a fost extraordinar de greu să mă abţin să nu îmi ies din minţi şi să rănesc probabil grav câţiva din câinii ăia, tocmai pentru că nu aveau absolut nici un motiv pentru atac. Mie chiar îmi plac câinii şi nu o zic în vânt, deci ipoteza atacului pentru că nu aş fi iubitor de animale cade. Mâncare nu aveam, nu miroseam a nimic, pur şi simplu încercam să ajung acasă. Eu, la cei 190 centimetri, am fost aproape atacat de câini în Politehnica, oare cum s-ar fi descurcat o fată sau două dacă ar fi fost în situaţia mea? Mi-e frică să mă gândesc.
Acesta nu e un caz izolat, o ştim cu toţii. Să amintim de japonezul ucis de maidanezi în 2006, fetiţa de 7 ani moartă după un atac al câinilor vagabonzi, profesoara de desen mutilată ( i s-a smuls un deget cu tot cu tendoane) şi mă opresc aici deşi mai am exemple. E destul de clar în momentul ăsta că maidanezii nu au ce căuta pe străzi si NU sunt inofensivi.
Există câini drăguţi, sigur, se gudură pe lângă tine, îţi înseninează ziua, îl mângâi şi îţi vezi mai departe de viaţă. Cei mai mulţi nu le aruncă nici măcar o bucată de pâine, deşi câinii sunt cel mai probabil flămânzi, dar oare ar fi mai bine dacă ar face-o? Hrănind câinii nu faci decât să contribui la înmulţirea lor, precum babele inconştiente care nu realizează ca maidanezii pe care îi hrănesc periodic ajung să atace pe toţi mai puţin mâna care le dă de mâncare. Nu generalizez, dar exemple sunt.
ONG-uri? Ele nu pot decât să încerce castrarea animalelor pe care le strâng. Nu vor reuşi niciodată să rezolve problema celor de pe străzi prin adopţii, să fim serioşi. Chiar şi cei adoptaţi ajung înapoi pe maidan. Chiar şi castrarea în sine pare a fi sortită eşecului de vreme ce într-un an abia se strâng câteva mii de animale când în Bucureşti numai sunt zeci de mii.
Adunarea lor în adăposturi? Asta e cea mai mare glumă. Costul întreţinerii unui câine în adăposturi este imens, de 400 de lei per animal, enorm când te gândeşti cât e o alocaţie de copil. Nu ştiu cine venise cu ideea genială de a contribui cu bani la adăposturi pentru animale. Pe bune? Trecând peste faptul că nu ai atâţia bani (pentru că nu ar plăti toţi bucureştenii), vrei să îţi laşi banii pe mâna statului? Asta ar fi o greşeală din start.
Totuşi, nu-mi pot asuma rolul anti până la capăt şi nu pot să susţin necondiţionat eutanasia DAR cred că hingherii ar trebui să îşi concentreze activitatea pe prinderea câinilor agresivi. În cazul acestora aş putea fi de acord cu eutanasia însă nu mă pronunţ definitiv pentru că nu sunt medic veterinar şi nu ştiu dacă rabia e vindecabilă la animal. Nu ştiu ce e de făcut dar ştiu că nu au ce căuta pe străzi. Prioritatea ar trebui să fie oamenii.
mulţumesc că ai citit până la sfârşit!
Pro - Dina
Mă plimbam într-o după-amiază de vară prin Grădina Publică. Un pic mai în faţă – un bunic cu nepotul lui. Copilul s-a îndepărat să mângâie un câine al străzii, iar bunicul a început să ţipe, chemându-l şi încercând să-l convingă să lase câinele în pace, fiindcă poate să-l muşte, să-i dea purici sau vreo boală. La care copilul se întoarce și răspunde calm : „Dar eu înţeleg căţeii”. Am fraternizat instantaneu cu el. Nu-mi pot imagina o lume fără câini, și de aceea pledez pentru ca unii dintre ei să rămână pe stradă.
Nu m-a muşcat niciodată un câine, poate fiindcă avem o simpatie specială şi nativă unii pentru ceilalți (pragmaticul mi-ar răspunde că am fost doar norocoasă, dar eu ştiu că nu e aşa). De multe ori, mi s-a întâmplat ca un câine vagabond să se apropie de mine, să se gudure şi să mă urmeze o bucată de drum, chiar dacă-şi depășea graniţele teritoriului şi începea să fie lătrat, sau chiar muşcat.
Voi începe cu un argument de ordin moral. Ce drept avem să ucidem sute, mii de animale, doar pentru că sunt pe stradă? Nu din vina lor trăiesc acolo, şi nici datorită nouă. Aşa cum nu le-am dat viaţă, nu suntem îndreptăţiţi să le-o luăm, în virtutea siguranţei civile, şi aşa fragile şi nu într-atât de periclitate de câte un câine comunitar.
Cât despre prinderea lor şi înghesuirea în adăposturi, nu cred că e o soluţie, cel puţin nu în condiţiile actuale. Un câine se descurcă mult mai bine pe stradă decât într-un ţarc de câţiva metri pătraţi, fără mâncare şi libertate, în veşnică rivalitate cu ceilalţi pentru hrana precară pe care o primeşte. De cele mai multe ori, câinii din adăposturi, dacă nu au norocul de a fi adoptaţi (ceea ce să întâmplă foarte rar, mai ales fiindcă nu sunt de rasă), sfârşesc înfometaţi, bolnavi sau bătuţi de cei ce ar trebui să le fie îngijitori.
Nici sfatul blazat al celor ce nu sunt de acord cu „maidanezii”, şi anume „Dacă îţi plac atât de mult, ia-i acasă și creşte-i!” nu este aplicabil. Un câine crescut pe stradă se va acomoda foarte greu în casă, şi ştiu asta din proprie experienţă. În primul rând fiindcă nu va şti cum trebuie să se comporte când vrea să-şi facă nevoile, şi în al doilea rând (şi cel mai important) fiindcă este obişnuit cu libertatea. Se va aşeza cu botul pe labe într-un colţ şi va fi fericit numai în puţinele minute când îl scoţi afară.
Câinii comunitari muşcă foarte rar. Nu neg că latră, dar ştii şi tu de la bunici: „câinele care latră nu muşcă”. Până una alta, ai putea învăţa să socializezi cu ei (nu e o superstiţie faptul că simt simpatia). Începe cu cei mici, care nu prezintă niciun pericol. Vei vedea că sunt prietenoşi. Iar un câine care se va uita frumos la tine, din colţul străzii, înseninându-ţi ziua, va spulbera ura.
Nu am auzit pe nimeni plângându-se de pisicile vagabonde. Unde sunt ailurofobii? Ei nu se tem că vor fi muşcaţi de o pisică sau că o felină neagră le va tăia calea? Nu se indignează că cinofobii au preluat controlul asupra orașului şi vor să-l lase doar în stăpânirea mâţelor, eradicând rasa canină?
Contra - Mihai
Ni s-au tot luat ochii cu traficul, şantierele şi terenurile însuşite pe căi mai puţin onorabile de către multimilionari. Am uitat ce e cu adevărat important, poate nu cel mai important dar cu siguranţă o problemă demnă de luat în seamă ACUM - problema maidanezilor.
Nu vă lăsaţi înşelaţi de liniştea din administraţie, este cu adevărat o problemă la toate nivelurile şi în toate oraşele, după cum putem vedea ilustrat pentru Bucureşti, Iaşi, Piteşti, Craiova, Botoşani şi vă zic că şi Galaţi.
Întâmplător Dina locuieşte în Galaţi şi poate nu a avut posibilitatea să vadă sau să afle cum e să fii atacat de maidanezi. Am să vă povestesc eu cel mai norocos caz care poate avea loc. Am fost lăsat cu maşina pe Iuliu Maniu, la intrarea în Poli. Aveam de traversat parcul pentru a ajunge la cămin însă n-am făcut 200 de metri pentru că în jurul meu s-au strâns 7-8 câini lătrând ca turbaţi. A început unul, i s-au alăturat alţi doi trei şi până să mă dezmeticesc eram înconjurat din trei părţi de animale de pradă aflate la mai puţin de un metru de mine. Mergeam cu spatele pentru că eram atent să nu mă muşte vreunul. Mi-a fost extraordinar de greu să mă abţin să nu îmi ies din minţi şi să rănesc probabil grav câţiva din câinii ăia, tocmai pentru că nu aveau absolut nici un motiv pentru atac. Mie chiar îmi plac câinii şi nu o zic în vânt, deci ipoteza atacului pentru că nu aş fi iubitor de animale cade. Mâncare nu aveam, nu miroseam a nimic, pur şi simplu încercam să ajung acasă. Eu, la cei 190 centimetri, am fost aproape atacat de câini în Politehnica, oare cum s-ar fi descurcat o fată sau două dacă ar fi fost în situaţia mea? Mi-e frică să mă gândesc.
Acesta nu e un caz izolat, o ştim cu toţii. Să amintim de japonezul ucis de maidanezi în 2006, fetiţa de 7 ani moartă după un atac al câinilor vagabonzi, profesoara de desen mutilată ( i s-a smuls un deget cu tot cu tendoane) şi mă opresc aici deşi mai am exemple. E destul de clar în momentul ăsta că maidanezii nu au ce căuta pe străzi si NU sunt inofensivi.
Există câini drăguţi, sigur, se gudură pe lângă tine, îţi înseninează ziua, îl mângâi şi îţi vezi mai departe de viaţă. Cei mai mulţi nu le aruncă nici măcar o bucată de pâine, deşi câinii sunt cel mai probabil flămânzi, dar oare ar fi mai bine dacă ar face-o? Hrănind câinii nu faci decât să contribui la înmulţirea lor, precum babele inconştiente care nu realizează ca maidanezii pe care îi hrănesc periodic ajung să atace pe toţi mai puţin mâna care le dă de mâncare. Nu generalizez, dar exemple sunt.
ONG-uri? Ele nu pot decât să încerce castrarea animalelor pe care le strâng. Nu vor reuşi niciodată să rezolve problema celor de pe străzi prin adopţii, să fim serioşi. Chiar şi cei adoptaţi ajung înapoi pe maidan. Chiar şi castrarea în sine pare a fi sortită eşecului de vreme ce într-un an abia se strâng câteva mii de animale când în Bucureşti numai sunt zeci de mii.
Adunarea lor în adăposturi? Asta e cea mai mare glumă. Costul întreţinerii unui câine în adăposturi este imens, de 400 de lei per animal, enorm când te gândeşti cât e o alocaţie de copil. Nu ştiu cine venise cu ideea genială de a contribui cu bani la adăposturi pentru animale. Pe bune? Trecând peste faptul că nu ai atâţia bani (pentru că nu ar plăti toţi bucureştenii), vrei să îţi laşi banii pe mâna statului? Asta ar fi o greşeală din start.
Totuşi, nu-mi pot asuma rolul anti până la capăt şi nu pot să susţin necondiţionat eutanasia DAR cred că hingherii ar trebui să îşi concentreze activitatea pe prinderea câinilor agresivi. În cazul acestora aş putea fi de acord cu eutanasia însă nu mă pronunţ definitiv pentru că nu sunt medic veterinar şi nu ştiu dacă rabia e vindecabilă la animal. Nu ştiu ce e de făcut dar ştiu că nu au ce căuta pe străzi. Prioritatea ar trebui să fie oamenii.
mulţumesc că ai citit până la sfârşit!
15 Responses to Pro şi contra - câini maidanezi
Stau intr-o zona in care maidanezii se inmultesc ca puricii si deja au culcusuri in gradinile din fata blocului...vara trecuta aveam o catea[pe deasupra mai avea si catei] foarte indragita de o vecina, ii facuse un cotet din cutii de carton si o harnea mereu,iti era si frica sa iesi din casa.Nu era zi in care sa nu aiba o victima, pana cand a muscat 3 persoane in curs de 2 3 ore, un vecin a iesit cu un par, iar cateii au fost luati de acolo. Dupa asta cateaua nu s-a mai vazut, binenteles ca vecina nici nu s-a vazut la culoare cat timp s-au petrecut evenimentele...asta e doar un caz, sa nu mai vorbesc de haitele de cate 9 10 caini care misuna prin tot orasul. Admit ca sunt si caini cuminti, dar numarul lor e prea mic in comparatie cu cel al cainilor care ataca.
Suntem nascuti intr-o tara ce nu poate rezolva o astfel de problema, deloc majora, zic eu. Exista foarte multi caini vagabonzi ce se inmultesc pe zi ce trece, oameni atacati si copii infestati cu tot felul de boli. Personal , din comentariul facut de tine, am inteles ca sunt mai multe opinii contra decat pro. De aceeasi parere sunt si eu. Si eu iubesc cainii, dar am fost pus in multe situaii similare cu cea din parc traita de tine, si sincer nu doresc sa se mai intample asa ceva, desi este inevitabil acest lucru. Cum in multe tari occidentale a fost gasita o solutie pentru asta, asteptam si noi momentul in care vom circula linistit pe strada, si aici nu ma refer numai la caini. Numai bine!
nu am inteles bine ce ai zis, este o problema majora sau nu? normal ca in vartejul tuturor problemelor nu mai stai sa te gandesti cat conteaza cainii vagabonzi.
Cam la fel ca la Anaru doar ca problema e inmultita cu 2, si dupa perioadele de imperechere inmultita cu inca 4-5 pui de fiecare catea.
Am inceput sa evit spatele blocului dupa ce am vazut o femeie muscata de picior cu sange pe picior si cu copilul mic in brate deasupra capului ferindu-l de caini.
Nici n-o sa povestesc pe aia cu pisica.
Problema nu e, asa cum bine s-a mai spus mai sus, cu toti cainii, ci doar cu haitele de caini agresivi.
Imi amintesc si de vremea cand aveam un singur maidanez in fata blocului si toti copiii ne jucam cu el si toti vecinii aveau grija de el, ii pusesera paturica sa doarma mai bine. Imi plac cainii dar acum fenomenul de inmultire e ingrijorator.
Mi-a placut cum ai spus ca prioritatea sunt oamenii si iti dau dreptate.
yes! *mihai se gudura ca i-a dat ela dreptate*
desi IUBESC animalele si folosesc cuvantul asta cu mare grija, iti dau dreptate, sunt prea multi caini si solutia deja nu mai intra in aria PRO. :(
in 2007 ne-a murit cainele pe care il aveam de 14 ani, chestie care ne-a blegit pe toti 3, asa ca prin sept 2008, cand cineva ne-a lasat in poarta un pui mic si vai de el, am hotarat imediat sa-l pastram. problema e ca acum am senzatia ca avem stapan. in fine, we`re stuck with him, si cred ca iese ceva bun din el :)
revenind, nu e normal, dupa ce ca ne ferim de alti oameni, sa ne mai gandim si la animale periculoase, la eventuale boli, cicatrici si traume, e cam mult.
what what (in da butt) ? va stapaneste cainele? =)) nerecunoscatorul!
daca n-ai vazut "Marley and me", uita-te.
da, stapanul are, sa zicem, personalitate.
in primul rand este gelos. he owns mom when dad kisses her, then he owns dad when mom yells at him and then he owns me and everything I wear by following me around, jumping on me and smelling eeeeeverything I touch, pamant, papuci, clanta, scaun pe care ma asez, doarme sub cuierul in care imi agat haina.
then he owns the yard, the doors si fotoliul lui tata. se urca in fotoliu, ditamai animalul, are 35 de kile la 9 luni, nici pisicile nu se urca in fotoliul lui tata, nici eu nu stau in el! :))
sa nu mai spun ca are o blana extrem de lucioasa pt ca se freaca de picioarele oricui, de mocheta si de covor, de picioarele de la masa din lemn si de tooooti pantofii mei - doarme printre ei. :-s
nu face nimic in afara de ceea ce vrea, oricate pedepse ar primi, latra la ziar daca il ameninti cu el, nu mai iese afara daca ii arunci o bucata de paine, a mers de cateva ori, acum se uita la tine si se tolaneste mai bine.
iar cand are EL chef e ca o pisica. adoarme cu botul pe piciorul tau, se matzaie pana il bagi in seama si are un fetis pentru coate, ne da cate o limba pe ele cand ne prinde la maneca scurta. :))
jur ca n-ai intalnit un astfel de animal. :))
Nu va inteleg de ce numai oamenii sa aiba dreptul la viata?De exemplu cand un caine este prins ca a muscat ar trebui sa fie dus intr-un adapost in care nu i se mai permite sa faca asa ceva unde sa aiba 3 lucruri:mancare , apa si o cusca ca oamenii care ucid nu sunt eutanasiati se duc intr-un loc unde nu li se permite sa faca asa ceva!Oricum vreau sa strang bani si sa infiintez un pic adapost!
SITUATIA CAINILOR FARA STAPAN
Sursa initiala o reprezinta demolarile din anii ‘80 care au provocat un prim val de animale ramase fara stapan si indiferenta autoritatilor fata de inmultirea necontrolata a acestora.
Cauza actuala si cea mai ignorata a aparitiei cainilor fara stapan o constituie persoanele care locuiesc in medii rurale ori urbane, preponderent la casa cu curte, care in loc sa-si sterilizeze animalele, prefera sa le lase sa-si urmeze instinctul iar puii rezultati sunt abandonati in piete aglomerate, paduri de la periferii, pe langa restaurante, scoli, gradinite etc. In ultimii ani s-a marit si numarul cazurilor de abandon al cainilor de apartament. Au aparut pet shop-urile iar tentatia sau insistentele copiilor au facut ca multe animale sa fie achizitionate pe baza unui impuls de moment iar urmatorul pas sa fie abandonul. Totodata familii intregi au plecat sa munceasca in strainatate lasand in urma animale fara adapost.
Factorii care contribuie la amplificarea fenomenului:
- sursele de hrana (resturi menajere care abunda), oamenii care hranesc generatii intregi de pui proveniti de la cateaua blocului, in loc s-o sterilizeze si sa-i ofere aceeasi ingrijire pana la disparitia ei naturala
- lipsa educatiei in randul populatiei privind necesitatea sterilizarii, lipsa fenomenului de adoptie, slaba informare, nepasarea.
Cel mai grav factor este insa, absenta unor programe eficiente de gestionare a populatiei canine sau mai rau, aplicarea unor masuri total nedocumentate si ca atare, gresite.
Aparent, exista 3 variante de abordare a situatiei actuale:
1. Omorarea cainilor. O metoda care la prima vedere pare cea mai eficienta si rapida. La o examinare mai atenta, vom constata ca prinderea si eutanasierea cainilor prin metode “umane” se dovedesc a fi operatiuni foarte scumpe si de multe ori imposibile. Iubitorii de animale isi vor ascunde “protejatii” ori de cate ori se vor organiza prinderi, urletele unui caine prins de hingheri ii fac pe ceilalti “comunitari” sa fuga. In plus, deseori s-au inregistrat incidente cu aceste ocazii: hingherii au fost amenintati sau agresati de catre locuitorii din zona sau in cele mai multe situatii au fost mituiti. In aceste conditii, actiunea de prindere a cainilor se desfasoara intr-un ritm lent si anevoios. O alta metoda este otravirea cainilor. Ilegala si periculoasa, cu posibile victime colaterale (pasari sau alte animale salbatice, animale cu stapan, oameni fara adapost, copii nesupravegheati etc). Impuscarea, este deasemenea o metoda care nu se poate aplica atunci cand vorbim de atatea exemplare care traiesc in zone populate de oameni.
continuare
2. Infiintarea unor adaposturi care ar putea gazdui toti cainii fara stapan. Pare o idee buna si mult mai umana decat omorarea cainilor. Insa adaposturile si-au dovedit eficienta numai in situatia unui numar redus de caini. La nivelul Bucurestiului si al intregii tari, sumele necesare pentru construirea acestor adaposturi - gigant ar fi fabuloase iar pe masura ce s-ar popula cu animale, restul exemplarelor s-ar inmulti nestingherite, profitand de spatiul si resursele ramase. In acest fel, ar trebui construite alte si alte adaposturi. Exceptand costurile constructiilor, ar mai exista costurile prinderii, sterilizarii animalelor din adaposturi plus, cel mai substantial, cel al asigurarii hranei si asistentei medicale pe tot parcursul vietii. Daca adaugam si costurile administrarii (ingrijitori, produse pt. igienizare, medic veterinar, medicamente etc), nici un consiliu local nu si-ar putea permite asemenea buget.
3. Controlul reproducerii. Cu toate ca pare cea mai lenta metoda, cu efecte care nu se vad instantaneu, aceasta este singura solutie care s-a dovedit eficienta in cazul unei populatii mari de animale fara stapan, ca cea cu care ne confruntam de zeci de ani in Romania. Felul in care se aplica aceasta metoda este unul simplu si cu multe avantaje. Controlul reproducerii presupune: prinderea animalelor, deparazitarea, vaccinarea si sterilizarea lor, identificarea si marcarea intr-un mod vizibil de la distanta si eliberarea acestora in locul de unde au fost capturate.
Avantaje: creste eficienta prinderilor (iubitorii de animale vor ajuta echipajele sa ia cainii daca vor stii ca acestia se vor reintoarce) iar de multe ori cainii vor fi adusi pentru sterilizare chiar de catre cei care ii ocrotesc. Prin vaccinare se elimina riscul producerii unor zoonoze periculoase (rabie). Numarul exemplarelor agresive (masculi in perioada de monta, femele cu pui) va scadea drastic. In urma sterilizarii comportamentul animalelor se schimba in totalitate, cel mai puternic instinct, cel de reproducere, dispare, nu se mai formeaza haite (in perioadele de monta s-au inregistrat cele mai multe cazuri de agresivitate). In plus, cainii nu mai migreaza, fiind mai facila o pastrare a evidentei acestora si depistarea unor exemplare cu probleme (caini agresivi, bolnavi etc).
Sterilizarea in masa este singura solutie care da rezultate pe termen mediu si lung, mai mult decat atat, este o solutie decenta, umana si pentru care s-ar primi sprijinul organizatiilor de protectie a animalelor cat si al cetatenilor.
Numeroase studii si tratate, inclusiv concluziile Organizatiei Mondiale a Sanatatii recomanda aplicarea unui program de control al reproductiei si nu adoptarea unei solutii radicale, inumane, scumpe si cel mai grav, total ineficiente! Cercetarile conduse de Organizatia Mondiala a Sanatatii in perioada 1981-1988 in cadrul programului A.G.F.U.N.D. / OMS de lupta impotriva rabiei umane si canine din tarile in curs de dezvoltare au relevat faptul ca programele de eliminare a cainilor (care prevad prinderea si euthanasierea cainilor comunitari) sint atat ineficiente, cit si costisitoare. Nimic nu dovedeste ca eliminarea cainilor ar fi avut vreodata un impact semnificativ asupra densitatii populatiei canine sau asupra propagarii rabiei. In spiritul viziunilor stiintific fundamentate, exprimate pe plan international si national, programele de “prindere si eliminare” a cainilor fara stapan sunt considerate ineficiente pe termen mediu si lung deoarece nu ataca originea problemei, care este ritmul ridicat al reproducerii. In conceptia promovata,”CONTROLUL populatiei canine se bazeaza prioritar pe: STERILIZARI, VACCINARI, (implicand inregistrari si marcaj), plus EDUCATIE si SUPRAVEGHERE”.
continuare "In the long term, control of reproduction is by far the most effective strategy of dog population management"
- World Health Organisation, Guidelines for Dog Population Management, page 72.
"Removal and killing of dogs should never be considered as the most effective way of dealing with a problem of surplus dogs in the community: it has no effect whatsoever on the root cause of the problem."
- World Health Organisation Guidelines for Dog Population Management, page 74.
"In none of the study areas did the elimination of dogs by any method have any significant long term effect on dog population size."
- Report of World Health Organisation Consultation on Dog Ecology Studies related to Rabies Control
Motivul este ca daca densitatea animalelor dintr-o anumita zona a depasit un numar critic, atunci solutia de mai sus este singura care poate rezolva problema. O data ce numarul cainilor este atat de mare ca in Romania, se pot omori oricat de multi caini, pe perioade extrem lungi si tot nu se va reduce numarul acestora. Rata de inmultire este mult mai rapida decat capacitatea autoritatilor de a prinde si omori animalele. In plus aceasta rata creste proportional cu rata omorarii. Cainii fara stapan se hranesc cu resturile menajere ale populatiei. Asta inseamna ca intr-un oras ca Bucuresti, un numar maxim de caini poate supravietui in limita cantitatii de resturi disponibile. Chiar daca s-ar reusi exterminarea a 50% din populatia canina, tot nu s-ar face nimic mai mult decat imbunatatirea conditiilor de inmultire si supravietuire a celeilalte jumatati ramase si implicit dublarea spatiului disponibil si a cantitatii de hrana. Acest lucru ar spori imediat rata de inmultire si conform studiilor efectuate, in numai un anotimp de imperechere s-ar ajunge la numarul initial de caini. Astfel, metoda uciderii animalelor ar putea fi aplicata la nesfarsit fara nici un fel de rezulatat.
Argumente: In Romania nu s-a tinut cont de parerea specialistilor. Ani in sir autoritatile au eutanasiat cainii fara stapan. Statistica arata ca in Bucuresti, in anul 2001 erau 90.000 de caini. In perioada 2001- 2007 Administratia pentru Supravegherea Animalelor – Bucuresti a raportat capturarea si eutanasia a 108.000 caini dintre care 80% au fost eutanasiati iar 20% revendicati. O alta statistica data publicitatii de catre aceeasi administratie arata ca intre 2001-2007 inclusiv, cifra exacta a fost de 144.339 caini eutanasiati, astfel :
2001….47.916 caini eutanasiati
2002….33.650 caini eutanasiati
2003….10.159 caini eutanasiati
2004….13.602 caini eutanasiati
2005….14.418 caini eutanasiati
2006….13.236 caini eutanasiati
2007….11.361 caini eutanasiati
Pentru aceasta s-a folosit un buget de 9 milioane de euro. Rezulta ca pentru eutanasia unui caine s-au cheltuit peste 60 euro in timp ce o sterilizare costa 20 euro.
continuare
Cu toate acestea si in anul 2009 numarul cainilor de pe strada este foarte mare, dovedind inca o data inutilitatea acestui program , confirmandu-se astfel concluziile raportului Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Raportul tehnic al Comitetului de Experti pentru prevenirea rabiei - Raport tehnic nr. 824, Geneva/1992.
In prezent in Capitala, in urma unor calcule bazate pe metode stiintifice, Organizatia Vier Pfotten estimeaza ca traiesc aproximativ 40 000 de caini fara stapan. Dintre acestia, aproximativ 20% sunt deja sterilizati.
Constatam ca pe parcursul celor 7 ani, plecand de la cei 90 000 de caini existenti in anul 2001, au fost omorati 144 399, alti aproximativ 50 000 au murit din cauza naturale (batranete, boli, accidente) iar numarul lor s-a redus numai la 40 000. Se deduce clar ca rata inmultirii si supravietuirii creste o data cu rata omorarii. Practic, prin metoda omorarii, nu se poate elimina mai mult de 50% din efectivul de caini dintr-o anumita arie, atata timp cat numarul lor a depasit un prag critic.
Metoda sterilizarii masive si rapide, “in covor”, micsoreaza drastic rata de inmultire in timp ce procentul deceselor din cauze normale ramane constant.
In fapt scaderea populatiei canine de la 90 000 la 40 000 a fost cauzata de sterilizarea “pe alocuri” facuta de diverse asociatii, persoane particulare, ASA prin sterilizarea cainilor revendicati sau programe initiate de cabinete veterinare prin reduceri de cost pentru cainii fara stapan. Practic, in nici unul din acesti ani nu s-a reusit eutanasierea a mai mult de jumatate din cainii de pe strazi. In acest fel, daca nu s-ar fi si sterilizat – in mica masura – numarul acestora ar fi fost aproape acelasi. In schimb, daca cei 90 000 de caini de la momentul respectiv ar fi fost sterilizati in masa (peste 90%) acum problema ar fi fost rezolvata. Media de viata a unui caine fara stapan este de 6-7 ani iar numarul acestora s-ar fi diminuat de la an la an pana la disparitie.
La fel de importanta este aparitia unui act normativ (exista o propunere legislativa in acest sens dar care s-a oprit acum aproape doi ani la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic) care, pe langa reglementarile necesare gestionarii populatiei animalelor fara stapan, sa oblige si proprietarii sa-si sterilizeze exemplarele fara valoare chinologica/drept de monta. Aceasta este singura metoda pentru a stopa fenomenul masiv de abandon al puilor, atat raspandit in zonele cu curti.
Este regretabil ca in Romania, singura solutie gasita de autoritati este uciderea cainilor sau ignorarea problemei atata timp cat aceste rapoarte exista de foarte multi ani iar autoritatile au fost informate de catre diverse organizatii internationale de protectia animalelor cu privire la metoda sterilizarii masive, ba mai mult decat atat, aceste organizatii au oferit sprijin care presupunea ajutoare materiale, sterilizari gratuite si punerea la dispozitia autoritatilor de personal specializat in vederea demararii unui amplu program de control al reproductiei canine.
Sterilizarea unui caine de talie medie costa aprox.20 euro care inseamna:
- 12 euro medicamentele si materiale utilizate (tranchilizant, anestezic,dezinfectant, instrumentar chirurgical, materiale sutura, antibiotic, antiinflamator, manusi chirurgicale, materiale identificare etc).
- 8 euro regia (salariul medicului si asistentului veteterinar, al prinzatorului, transportul pana la baza unde se fac sterilizarile si retur).
Eutanasia unui caine costa 62 de euro, facand un calcul simplu prin impartirea bugetului ASA pe 7 ani la numarul de eutanasii efectuate.
Din cele de mai sus, reiese cat de important este sa se porneasca, de urgenta, un program de control a reproductiei canine, atat la nivelul capitalei cat si la nivelul intregii tari.
Soluţia la problema câinilor maidanezi , la noi în România, în marea majoritate ale oraşelor este omorârea lor sistematică, cel puţin trimestrial la ordinul autorităţilor locale, fără nici o noimă, nu se ţine cont sunt sănătoşi sau bolnavi, tineri sau bătrâni, se omoară n număr de câini vagabonzi. Atunci de ce mai ne chinuim să facem adăposturi pentru ei, unde dacă n-ar exista nişte oamani de bine, ar muri de foame şi frig şi s-ar mânca între ei.Suntem departe de civilizaţia ţărilor dezvoltate din apus şi în alte probleme, ce să mai vorbim de protecţia animalelor.Cei care încearcă să-i protejeze sunt bătaia de joc ale celorlaţi concetăţeni.Avem încă multe de învăţat în această privinţă.Vă mulţumesc.
Am scris și eu ceva despre această problemă
http://emsal.wordpress.com/2010/03/08/cainii-mai-danezi-decat-romanii/
Something to say?