Şi-acum o să îmi fac o anti-reclamă de-a dreptul porno, de parcă nu era destul că un sfert din colegii de an mă urăşte de moarte. Mă pricep să strâng bani, aici nu accept reclamaţii, vorba aia. Când vine vorba de banii altora, paradoxul e că ştiu şi să îi gestionez, poate tocmai pentru că nu sunt ai mei. Aşadar, dragi colegi de serie, daţi dracului banii ăia de care am vorbit aici la băiatu, că dintotdeauna mi-am dorit să văd Ibiza primavara!

Revenind la recesiune, cea mondială adică, ţin să menţionez că sunt varză când vine vorba de gestionat propriii mei bani. Sunt atât de hăbăuc încât nici nu pot estima câţi bani am pierdut de-a lungul timpului de când mai şi produc, nu numai excrementez.
Un calcul simplu ne spune că muncesc de un an, şapte luni şi două săptămâni (fix, so to speak). În aceşti ani am câştigat o sumă de bani între 30.000 şi 60.000 lei (ce, îs prost să zic?). Sincer, nu cred că pot enumera cinci lucruri făcute cu aceşti bani de care să mă fi mândrit. În fi-e-ca-re lună banii dispar în mod miraculos. Am încercat să citesc Agatha Christie, seria Poirot! nu proasta aia de Miss Marple, dar n-am găsit nici măcar un strop de lichid seminal la locul dispariţiei.
Long story short, pe măsură ce scriu aceste rânduri văd similarităţile cu cei care au pornit criza, în speţă aMericanii. Bajetii ăştia o duceau la un moment dat aşa bine că aveau prea multe. Prea multă mâncare, prea multe şi variate haine, câte două telefoane mobile, internet la discreţie şi filme super ieftine, totul din cauza puterii de cumpărare. Asta, tradus pe romisheste, înseamnă că eu am trecut printr-o perioadă ingrată în care aveam prea mulţi bani şi nu ştiam ce a face sau a nu face cu ei.
Desigur, fiecare criză cu începutul ei. Aş putea argumenta cĂ Criza a început ca o reacţie adversă a naturii la îndărătnicia mea de a nu merge la (omfg ce mişto era) curva aia din Amsterdam, aia mai mişto. Desigur, ar fi o iluzie de duzină, de fapt e generată de CREDIT, când m-am dus eu să mă holbez la decolteul blondei de la ING şi mi-am convins-o să ismi facă şi credit.
Şi acum plătesc la el. Şi încă nici asta nu ar fi problema, dar iată că s-a ivit prilejul, pretextul şi scuza să dau bani să mă ia strainezii la ei acolo, aşa că m-am chelit de bani. Fiind dependent de plata creditului, am ajuns brusc în lipsă acută (şi strâmtă) de lichidităţi. Cam asta e şi povestea crizei, nu?
De două luni eu nu îmi permit să merg la medic (particular, ce-i drept) ca să mă verific cu capul, din cauza pretextului ăsta de lipsă de bani.
Primăvara vine, eu cu pantalonii în vine, concerte se anunţă, eu m-apuc de ... Anul ăsta nu intenţionez să ratez Bestfest, mai ales că e de jdetrilioane de ani lumină mai pizdos ca anul trecut. Colac peste pup-ăză, mi-am pierdut geanta atunci cu biletele şi bonurile şi mp3 playerul care toate lipsă contribuie la scăderea drastică a stilului de viaţă.

La dracu, nici să slăbesc nu-mi permit.
Vă rog a scuza lungimea (sâc) a postului şi sfârşitul abrupt.