Credeam ca m-am vindecat.

These are important times, mate, we're involved in a new project, we're working on our Bachelor thesis, Roblogfest is coming up, we're even applying for a Master's programme, and you're still acting like the whining bitch you are, fucking moron!

Îmi pare rău că nu emit judecăţi pertinente despre evenimentele politice mondiale şi din propria cocină. Poate că jurnalist politic mi s-ar fi potrivit pentru că îmi imaginez că nu implică atâta mâncare de-aia maro ca, de exemplu, avocat sau public relations. Sau poate jurnalist urban, ceea ce-mi închipui că sunt cei care lucrează la Metropotam. Dar, pe de altă parte, ei se ocupă cu cool-turalizarea Bucureştiului, ei nu o fac din coolness, ci cu multă muncă, deci s-ar putea ca părerea mea despre ei să fie uşor deformată.
Regret că nu sunt publicitar. Până mea, nici măcar nu ştiu ce posturi există în publicitate, ştiu doar că aş vrea să lucrez "în publicitate", advertising, mai pe şmecher. Sunt întâlniri şi conferinţe una peste alta, eu le ratez sistematic. Există cursuri pentru începători, şcoli media, AdBreak, ADternativa, etc. N-am să o fac nici pe asta.
Îmi pare rău că nu am mers la cursul de bookbinding pe care pusesem ochii parţial pentru că e o chestie cool, parţial pentru că e craftsmanship, dude! Ce tare ar fi să îmi fac eu propria agendă de vis! Să releg cărţile alea roase de acasă! Eh, ar fi fost... n-a fost să fie.

Sunt multe chestii pe care am vrut să le fac. Şi vor mai fi, mă rog.

Tare-aş vrea să pot să fiu sarcastic fără patetism. Să zice lumea că "ai un dar, moşule". Să deţin un blog cu nume şmecher, să am un pseudonim de la 13 ani şi să fi fost în online din '91 primăvara. Să îmi fac un layout de blog de la zero (nu zic că n-aş face-o, da' mi-e o leneeee) sau să am timpul şi cunoştinţele necesare să îmi fac SEO la blog, să plictisesc mai mult de 100 de persoane zilnic. Da' mi-e lene.
Bă, în pană mea, vreau să mă scol de dimineaţă să mă duc să alerg în căcatul ăla de parc al Politehnicii, dar nu pot că mi-e frig şi e bad hair day şi ochii îmi sunt lipiţi (this is NOT a metaphore) şi atunci îmi zic că o las pe seară care când seară vine îmi pun curu pe scaun şi mă gândesc: alergat pe Dâmboviţa... vegetat cu o pizza în faţă... tough choice!
Parcă uneori ar fi mişto chiar să scriu numai înjurături şi să fiu atât de porcos încât oamenii plictisiţi de aceleaşi webloguri stupide să exclame orgasmic: Mamă ce mişto scrie porcu ăsta! şi să se aboneze şi să comenteze favorabil oricând mă cac pe vreo formaţie indie sau fac mişto de oameni muncitori sau dau muie virtuală oricărui nevalabil după standardele mele. Şi culmea, totul să fie la mişto, eu să fiu de fapt un individ foarte problematic de felul meu cu mine însumi pe sine mă. Dar ăsta sunt deja.
Sau în pana mea, să ies cel mai sexy microblogger şi să mă urc pe scenă fără să ştiu ce naiba să zic şi să se uite alţii şi mai chiorâş la mine, ăia mai geek mă caută repede pe net şi exclamă "Băăă, putză bleagă ăsta are doar 30 de followeri!" în timp de roşia putredă îi părăseşte căuşul palmei în zbor.

În schimb, se întâmplă alte lucruri. Mi-am ales tema de licenţă, which is always nice. Sună mişto, uşor abstract, chiar dacă e second choice mă declar armistiţial cu ea.
Depun dosare de master pentru master (nu căcat!) în ţara zambilelor şi a prostituaţilor. Să vă zic un secret: nu o să fiu acceptat. Dar voi speraţi şi pentru mine. O să devină mult mai interesant blogul de atunci încolo.
Iau rezultate la examene de engleză la care maximul este nouă şi eu iau notă Very Good User şi nu mă mulţumeşte. Bă, Speaking Evaluator, vezi că am codul tău pe TRF şi te caut şi vin la tine acasă peste tine şi tot neamu tău. Scrofiţa mi-a şi zâmbit în faţă.
Mamă, şi învăţ să programez, ştii? După un an şi 8 luni, se întrevede o rază de lumină, poetic vorbind. Tot junior sunt şi ceva îmi zice că tot junior o să rămân.
Planuri peste planuri, Roblogfest, stand up comedy, Depeche, Bestfest, eu vreau şi Placebo da' cine mă fute pe mine pe bani, târg de 8 martie, vise de Ibiza, dar deja divaghez pe lângă (that's right).

Şi după toate căcaturile astea, eu tot un sentimental imbecil am rămas. Aveam impresia că eu mă folosisem de ea mai mult decât ea de mine şi îmi tot purtam vinovăţia pe mânecă, închipuindu-mi că asta mă face mai sfânt. Numai ca să aflu că eu am fost cel folosit. Şi tot bou sunt, dar am mai zis asta, nu?

Mihai m-a întrebat azi dacă nu vreau prietenă. Că întrebarea asta avea şi un follow-up, că găsise el un site unde sunt o grămadă de utilizatori şi dau sfaturi detaliate despre cum să agăţi o femeie. Succes, mă băieţi.

Dacă ştie cineva să-mi zică ce vreau, să iasă în faţă. Ofer recompensă.