Pentru unii nu e o noutate, desi poate chiar si cei mai inteligenti au cazut in plasa tragand concluzii pripite. Ei bine, eu niciodata nu dau verdicte si rareori vorbesc serios. Daca ati avut vreodata impresia ca cititi lucruri absurde pe pagina asta sau revoltatoare, cel mai probabil era un exercitiu amuzant al meu, programat sa provoace reactii si sa obtina raspunsuri de la persoane cheie. Nu oameni anume, insa mereu sunt curios cat de flexibili pot fi oamenii care ma citesc, avand in vedere ca sunt aceiasi, cateva zeci.

Am căpătat cateva defecte odata cu repararea altor lipsuri mai vechi, printre aceste defecte aflandu-se o forma de ADD (adult attention-deficit disorder, cum bine zice wiki) si o a doua, mai subtila, care se manifesta prin imposibilitatea de a adopta o tabara sau de a mai vedea albul sau negrul dintr-o chestiune oarecare. Tot ce vad e gri, in diferite nuante, am ajuns chiar sa ma inversunez, in felul moderat (absurd, stiu) specific, impotriva atitudinilor radicale, mai ales impotriva celor care nu pot vedea in fiecare dezbatere mai mult de un punct de vedere, chiar si daca doar l-ar intrezari pe al doilea.
In cele mai multe dispute exista doua tabere si un juriu, toate ipotetice. Cei mai multi oameni nu s-ar putea pune niciodata in postura de juriu, datorita univalenţei lor. Mai mult, nu se realizeaza ca, chiar si fiind in juriu, nu poti niciodata da un verdict fara echivoc, fara a pastra macar o urma de retinere. Aici este sursa presupusei mele intelepciuni (take that for self irony, Creanga!) cat si una din cele mai mari probleme ale mele: cam dispare entuziasmul, inlocuit de multa moderare moderatie. Insa sunt multe avantaje, daca vreti sa le intuiti, ati putea citi in detaliu blogul lui Gramo, sunt ascunse indicii peste tot.

Deficitul de atentie a cauzat o ruptura de la inceputul acestui text si pana acum deşirându-mi ideile. Dar as putea continua cu lipsa de continut. Da, la mine pe blog nu prea se gasesc chestii elevate, un articol relativ serios si 5 miştocare, numai ca se depaseste pragul de toleranta majoritar si oamenii isi zic "Wtf is this shit". Insa e esential de inteles ca blogul asta n-ar putea functiona niciodata ca unul normal, iar daca din cand in cand se intampla, e pur hazard. Pur si simplu nu pot face precum majoritatea: hai sa scriu despre alegeri, despre prezenta sau absenta la vot, hai sa le zic cititorilor ce parere am eu despre nu stiu ce scandal, sa povestim tot timpul ce-am mai facut sau dimpotriva, sa filosofam in absolut fiecare post si nimeni sa nu inteleaga mesajul dar toti sa pice in plasa crezand ca a priceput EXACT (hmm, I may have done such things in the past).
La fel si comentariile mele pe alte bloguri. Concepand o reactie la diferite afirmatii ale unui blogger, inainte de a o scrie ma loveste un deja-vu cumplit, ce naibii ii scriu eu asta, mai mult ca sigur stie deja si nu sunt singurul caruia i-a trecut prin cap asta, ba mai mult, intreaga omenire a tot rumegat aceleasi idei de la inceputul ei pe pamant pana acum! ... asa ca aleg sa comentez, in caz ca o fac, absolut aiurea. De multe ori offtopic, adesea miştocăresc (desigur, cu asta m-am fript, se pare ca cei mai sarcastici autori nu vad mai departe de propriul simt ironic), uneori ma leg de un cuvant, o insiruire de cuvinte amuzante din text, etc. Asta nu inseamna sub nici o forma ca mesajul nu a ajuns la mine sau ca am absorbit cine stie ce varianta mutanta a lui, ci pur si simplu urasc sa fiu conventional in relatia autor-comentator: daca te uiti pe multe bloguri, comentariile sunt ţ% "sunt perfect de acord", w% vizitatori care isi deschid brusc inima si isi impartasesc experiente similare (deh, pamantul are miliarde de burice) si aproape nici unul nu da argumente sau ofera ceva cu adevarat nou.
Stiu ca nu suna deloc bine insa tin sa mentionez ca nu e nimic in neregula cu orânduirea de mai sus, trebuie sa existe o masa majoritata de fiinte cu ipostaze comune (deci individul este extraordinar, dar instante ale personalitatii lui pot fi adesea banale). Pur si simplu mergem mai departe.

In final trebuie sa ma contrazic putin si sa fiu in acelasi timp rautacios, vorbindu-va despre un blog, pentru ca asa e intitulat de catre autor, de-a dreptul jalnic prin comparatie. Blogul este unul fara target, fara specific, continand cate putin din toate, sau mai bine zis foarte multe din toate. Autorul are muuuulte postari pe zi din care majoritatea sunt articole impersonale continand fie stiri politice, muzicale, sportive preluate din alte ziare si repostuite (cu sursa, nu zic nu), un numar consistent de articole "just for fun" cu poze si alte chestii, destul de multe cu tips and tricks despre internet, tehnologie, browsing si web, la care se adauga restul, minoritar, de articole cu caracter personal. Desigur, oameni suntem cu totii, nu m-am putut abtine sa nu trag cateva concluzii in urma acestora din urma, autorul reiesind a fi un pasionat de muzica insa doar rock, respingand orice alt stil ca nefiind vrednic de urechile lui (nici macar indie), urand tiganii si manelistii, fiind suporter al Stelei si pasionat de filme horror si in acelasi timp vamaiot. Ma rog, nu sunt prea multe concluzii si nici prea vehemente, dar pentru mine e destul. Se preocupa foarte mult de SEO citându-se extrem de des - cand zic asta ma refer la linkuri catre propriile articole (muuulte, frate) si foloseste cuvinte cheie, cautari, top articole, etc. Pe scurt, e foarte important traficul dar si continutul.
Tineti minte ca totul e relativ si adjectivul 'jalnic' a fost folosit prin comparatie cu bloguri pe care le admir. Nici una din 'tabere' nu va fi numita aici.

Atat am avut de zis. Sa ne vedem cu bine la betii!