3 decembrie, ziua Alexandrei. Sa nu aud pe careva ingaimand vreo prostie ca asta, cu stafii. Oricum, Alexandra e in Germania... sau poate Olanda, cine stie? Nu pot sa ma gandesc mai des la ea pentru ca as face-o degeaba, nici pe messenger nu mai vorbim, suntem oameni ocupati, avem lucruri importante de facut. Maturitatea asta e data naibii, pe cuvant de nu! Mie nu-mi place, intr-adevar te retine de la bucuriile vietii, noroc cu cate o prietena care te mai scoate din casa.
Fratilor, eu nu stiu cum e la voi care nu ma cunoasteti sau n-aveti nimic de-a face cu mine, dar aici nu miroase-a bine.
Suntem anul 4 si suntem imprastiati rau, dar mi-e frica sa ma gandesc daca am fost vreodata uniti. Pentru noi, colegi la facultate, unitatea de grup s-a rezumat la a ne astepta in fata caminului inainte de a merge la scoala. Am facut chefuri impreuna, ce-i drept, o perioada de care cu totii ne aducem aminte cu placere. 215 si 313 au fost doua mici Mecca, ne distram si noi cum puteam, cum aveam chef, adica fetele dornice de dans si baietii incercand sa para interesanti pe hol. Da, da. Eu si acum am nemultumiri. Nu inteleg, unde sunt chindiile alea monstru care raman in istoria caminelor, bairamele de pomina, chefurile care dau in orgii, etc? Noi am fost prea fraieri. Baietii prea fraieri (da da, recunoasteti) si fetele prea cuminti. Pacat ca sunt putine fete la Poli. O data am invitat si eu din alte parti, si s-au tirat repede. De baieti mi-ar fi rusine, daca nu ar fi ai mei. Unu bea de cade sub masa, unu se maimutareste, unul se plimba spre hol facand pe interesantul, vreo doi-trei vin si pleaca, etc.
In rest, eram ca niste vecini care vin in vizita sa ceara zahar sau whatever, numai ca nu ceream nimic, doar ne plictiseam in camera si aveam nevoie de companie.
Cel mai bine era in sesiuni, cand invatam impreuna. Cu mandrie pot spune ca am ajutat destui sa treaca, nu mai multi ca Mike, dar nici departe!
Mint. Cel mai frumos era la munte, ar fi trebuit sa fim mai multi. Ultima oara a fost cel mai dragut, ne cunosteam toti. Am suferit impreuna pe muntele ala, mama lui, cat l-am blestemat! Dar acum pot sa zic si eu ca am fost pe Omu.
Apoi totul s-a naruit. Nu cred ca are legatura cu mine, dar ceva sigur s-a rupt. Nu stiu ce, cativa s-au angajat, s-au facut specializari, dar nu schimba nimic. Atunci ce puii mei s-a intamplat? Pur si simplu v-ati plictisit, nu? Sau totul a fost o mare iluzie, cel putin pentru mine, eu am fost singurul care s-a hranit cu ea. Elocventa e replica Cristinei, cand am rugat-o sa astepte si pe ceilalti cand plecam de la scoala: "Scuza-ma ca-ti spun, dar nu este nici o unitate de grup la noi" - pai cum sa fie daca voi sunteti intotdeauna mai cu mot si mai deosebiti?
Dar da, e si vina mea. Am vrut nu o data sa incerc sa ii aduc laolalta, sa iesim undeva, sa jucam ceva, dar PULA MEA, ma simt batran! si nu ma ajuta nimeni, nu stiu daca dau impresia ca ma descurc, dar sunt panicat, parca merg pe gheata subtire si nu se mai termina lacul... Si deci n-am avut timp. E o scuza buna, nu? Da, se accepta.
N-ati fi crezut ca toata rabufnirea asta a fost provocata de niste poze... poze cu Alexandra, ma! Ea se distreaza in Germania, sau Olanda, whatever! :))
Daca ma enervez incep sa ma iau si de colegii de liceu, care ne vedem doar cate 2-3, suntem grupulete mici, pe Daniel nu l-am mai vazut de hat, pe Sorin nici atat, Irina, Alice, only memories now (si a fost ziua ei ieri). Dar de voi nu ma iau...
Uite, vine sfarsitul anului. Never mind Craciun, spiritul Sarbatorilor. Gandeste-te ca fiecare an se termina, si cu el se duce cate un pic din viata ta. Si mai gandeste-te bine cum ai vrea sa lasi lucrurile daca ai muri peste 4 zile (de ce 4 zile? daca ma enervez iti dau 3, asa ca şarap).
Lista mea de Craciun:
-toti sa ne iubim ca si colegi.
-aduceti-mi-i pe Sorin, Iulian, Dana, Alina, Daniel, pe Anca si Simona mai des, mai dati-mi-o pe Alexandra (alta), felul doi Tudor, Diana, Diana, Diana, Diana (wooow), desert, baietii de la Galati.
-a, si potu la şasedinpatruzecişinouă.