In liceu au fost doi, poate trei profesori iubiti, vreo 2 urati, si restul in between. Cei urati aveau toane, puneau note proaste dupa cum li se scula lor, si un elev de liceu e usor impresionat de un profesor dur. Acum cand ma uit inapoi, imi dau seama ca pana si Ursu, proful de mate care dadea palpitatii cu "unde se deschide catalogul azi" era totusi un om bun cu intentii nobile, pentru ca vrand sau nu am fost cu cateva nivele peste alte licee tocmai prin faptul ca ne mai obliga sa invatam din cand in cand - n-am sa uit ziua in care m-a ridicat in picioare si am stiut sa ii zic toate derivatele sau integralele ca pe o poezie si nu i-am gresit nici una.
A venit facultatea. Am experimentat si eu ce inseamna comunism. Profi care se considera Dumnezei si fumeaza in sala de curs, langa studenti, care isi permit sa ii jigneasca in orice moment si de fata cu toata seria, profi carora pur si simplu nu le pasa. Fosile care inca nu s-au obisnuit cu capitalismul, comunisti care voteaza prezenta obligatorie doar pentru mandria lor, nu ca ar fi cine stie ce buni profesori. Altii mai tineri au mostenit sentimentul tovarasesc de la mentorii lor si considera practicile invechite ceva firesc.
Si Doamne, cat de aroganti sunt cu totii! Doar pentru ca si-au irosit viata invatand un singur lucru, le da dreptul sa isi afiseze aerul de superioritate in timpul cursurilor, pauzelor, practic oricand e la scoala si da cu ochii de un student. Oare nu pot fi mai multi profi normali???